Philip Roth (n. 1933) e considerat azi, dupa vreo cinci decenii de cariera literara, cel mai mare romancier american in viata, o veritabila fabrica de fictiune cu marca de calitate garantata. In fiecare an, la bursa de pariuri a Nobelului pentru literatura, numele lui figureaza in fruntea listei de favoriti, unde-l plaseaza atat amploarea, cat si valoarea operei, distinse cu cele mai importante premii ale literaturii de limba engleza si cunoscute prin traduceri in mai toata lumea. Cu un stil ironic si foarte personal, cu o facilitate a povestirii care te prinde si te face sa empatizezi cu personajele, Philip Roth prinde din mers, cu instrumente fine, evenimentele traite de americani in ultimii 50 de ani, angajarea lui morala si politica fiind atat de bine integrata in spatiul literaturii, incat cele 30 de romane nu par datate. Ramas pana la batranete un "copil teribil", care incearca sa-si escamoteze dubla identitate - evreiasca si americana, sa se elibereze de sub presiunea conformismului si constrangerilor sociale si morale, Philip Roth are mereu in subtext o nostalgie a unei integritati care si-a pierdut legitimitatea in universul alienant al secolului XX. Incepand din 1979, romancierul si-a creat un dublu literar, un personaj care-i seamana bine, scriitorul Nathan Zuckerman, caruia ii urmareste ascensiunea si tribulatiile de-a lungul a vreo zece romane partial autobiografice. Incepand cu "The Ghost Writer" ("negrul", cel care scrie pentru alt nume, mai cunoscut) si continuand cu "Zuckerman descatusat", "Viata contrafacuta", "Pastorala americana", "M-am insurat cu un comunist", "Pata umana" s.a., in care intamplari si evenimente reale interactioneaza cu fictiunea intr-un ingenios joc post-modern, personajul ajunge celebru si bogat, dar nefericit, dezechilibrat psihic de turbulentele societatii new-yorkeze, pana intr-atat incat se decide sa traiasca izolat, intr-o cabana din mijlocul naturii. Romanul pe care vi-l recomand azi inchide rotund ciclul "Zuckerman", titlul lui, in original "Exit Ghost", trimitand la primul. Intr-un interviu publicat in 2007, la aparitia cartii, romancierul impingea confuzia autor-personaj pana la a se intreba: "Sunt Roth sau Zuckerman?" si raspundea "Totul sunt eu. Nimic nu sunt eu". Traitele, viata devin o creatie literara. Adica artistul isi exploateaza crizele, tensiunile, surprizele, temele obsesive pe granita, pe "linia de umbra" dintre realitate si fictiune, intre ceea ce este si ceea ce ar fi putut fi. Intre viata, scris si meditatie despre viata scrisa. In "Fantoma iese din scena", Roth se pregateste sa-si omoare dublul: Nathan Zuckerman are 71 de ani, cancer de prostata si o umilitoare incontinenta urinara. Dupa 11 ani de recluziune voluntara la tara, e nevoit sa revina pentru o interventie medicala la New York. Marele oras al succeselor lui literare, inca sub socul atentatelor de la 11 septembrie, tocmai traieste in acele zile dezamagirea mediilor intelectuale liberale pentru realegerea lui George W. Bush. Suntem in 2004. Coplesit de suferintele decrepitudinii, septuagenarul nu-si mai recunoaste, dupa deceniul de completa deconectare, orasul. Locuitorii inspaimantati de terorism, dezgustati de jocurile politice manipulatoare ale masei ignorante care fac posibil un nou mandat al catastrofalului (dupa opinia lui Roth-Zuckerman) Bush junior, spectacolul strazii cu oamenii vorbind incontinuu la telefoane mobile si care nu mai citesc, preferand internetul - ii accentueaza fobia sociala. In crepusculul vietii, ratacind pe propriile-i urme prin New York, Zuckerman intalneste fantome ale trecutului, dar si tineri din prezentul secolului XXI. Prilej pentru romancier de a intersecta destinele mentorului sau din anii '50, scriitorul uitat dupa moarte Lonoff, si al iubitei sale Amy, cu ambitiile unui tanar tenace si brutal, care vrea sa-si faca un nume scriind o biografie scandaloasa a lui Lonoff. Sau de a confrunta lumea literara de pe "vremea lui", cu nazuintele unui cuplu de scriitori in devenire, dintre care fata, Jamie, ii provoaca o ultima tresarire amoroasa, de nemarturisit decat in dialoguri fictive... Ironic, dar dens emotional, caci Roth vorbeste despre experienta resemnarii, pierderii, disparitiei, cu furia, durerea si solitudinea ce le insotesc, acest roman are un ton testamentar. Cel numit si biograful neautorizat al Americii ne impartaseste in aceasta "meditatie personala sub forma narativa" o coborare in infernul senectutii din viata reala si efemera, dar si certitudinea ca, pentru scriitor, exista posibilitatea redemptiunii. Ca amplificarea fictionala, odata asternuta pe hartie, reprezinta o viata al carei inteles ajunge sa conteze pentru multa lume si mult timp.