"Imi place muzica romaneasca, e temperamentala, plina de nebunie"
Una dintre cele mai frumoase sali bucurestene de concerte, Sala Radio, a fost duminica, 21 martie, plina ochi, in asteptarea capului de afis al Festivalului de acordeon si bandoneon, Richard Galliano. Considerat de multi acordeonistul numarul unu al lumii, acesta a concertat pentru a treia oara in Romania, iar prestatia sa impecabila, imbinare de virtuozitate si de temperament latin, a avut si de aceasta data un puternic ecou in randul publicului. "Muzica mea este redefinirea lirismului latin si ma bucur ca reactia salii in Romania a fost foarte asemanatoare cu cea a publicului italian. Ceea ce ma intereseaza pe mine in muzica sunt emotiile, sentimentele pe care le transmite. Multe din muzicile contemporane, foarte tehnice, ma lasa indiferent. Oricine poate sa inteleaga muzica mea, pentru ca nu porneste de la intelect, ci de la inima", declarase italo-francezul, intr-un interviu acordat revistei noastre in urma cu 8 ani, la primul sau recital in Bucuresti. Daca atunci, tot la Sala Radio, concertase alaturi de muzicianul francez Michel Portal, de aceasta data el a venit insotit de un sextet de coarde si a inceput programul cu muzica lui Bach, urmata de compozitii proprii si de tangourile lui Astor Piazzolla. De altfel, cel mai nou album al lui Galliano este integral dedicat compozitiilor lui Bach, interpretate la acordeon.
Acordeonist de la patru ani
Galliano s-a nascut la Cannes, in decembrie 1950, din parinti italieni. Tatal sau era profesor de acordeon, astfel incat Richard a inceput sa cante la acest instrument inca de la patru ani. Zece ani mai tarziu, avea sa descopere jazzul, iar studiile sale la Conservatorul din Nisa si interesul pentru diferite stiluri aveau sa-i permita, ani mai tarziu, sa colaboreze cu marii muzicieni contemporani si sa cante, pe propriile discuri, o muzica cat se poate de diversa, de la ritmuri traditionale italiene la slagarele lui Edith Piaf sau Billie Holiday. Dupa concertul de la Bucuresti, el a pornit spre Chisinau, pentru prima sa aparitie pe o scena din Moldova, iar dupa trei zile s-a intors la Sala Radio, ca invitat al Orchestrei de Camera Radio, in inchiderea festivalului. Amabil si jovial, precum majoritatea marilor muzicieni, Galliano a acordat revistei noastre un interviu.
"Mi s-a facut dor de muzica clasica"
- Sunteti pentru a treia oara in Romania. Prima oara in duet, a doua solo, iar acum alaturi de un sextet. Cum difera starea de spirit atunci cand canti in diferite formule? Dar atunci cand interpretezi Bach, Piazzola sau compozitii proprii?
- Atunci cand esti singur, ai mult mai multa libertate, insa nu te poti baza pe ajutorul celorlalti muzicieni. in duet, cum a fost cu Portal, este un dialog intre muzicieni, iar in sextet, sau cu orchestra, esti sprijinit cu sunete, ai mult mai multe posibilitati. in seara asta, am avut si un moment solo, am inceput cu o piesa pe care am compus-o gandindu-ma la Lilli, fiica mea, in varsta de... 15 zile. Nu am anuntat-o pe scena, asa ca e o chestiune confidentiala, intre mine si Lilli. Mi-ar placea sa stiu cu adevarat ce simte publicul cand asculta Bach, apoi Piazzola, apoi din nou Bach. E ca si cum ai avea trei orchestre intr-una singura: spiritul lui Piazzola e foarte deosebit, muzica mea e diferita, se simte influenta europeana, Parisul, iar Bach ofera muzica perfecta, magnifica, pe care incerci sa o canti cat poti mai bine.
- Cum ati decis sa imprimati un album cu muzica lui Bach?
- in copilarie, studiam biografiile marilor compozitori, eram interesat atat de viata, cat si de muzica lor, eram foarte pasionat. Apoi am descoperit jazzul, iar acum, de curand, mi s-a facut dor sa cant din nou muzica clasica. Mi s-a parut un moment bun, fiind un pic mai cunoscut si avand in spate o cariera, mi-am permis sa va fac aceasta propunere. Albumul acesta a fost lansat de casa de discuri "Deutsche Gramophon", iar asta inseamna pentru mine o recunoastere, o consacrare a muncii mele, pentru ca este pentru prima oara cand aceasta prestigioasa casa editeaza CD-ul unui acordeonist ce interpreteaza muzica clasica. Am revenit, deci, la pasiunea din copilarie, eram convins ca va functiona inca de acum 50 de ani.
- Ne-ati declarat la precedentul interviu ca sunteti pasionat de muzica pamantului, de traditii. Ati ascultat muzica traditionala romaneasca?
- Chiar astazi, cand am venit de la aeroport, soferul asculta un acordeonist roman grozav, mi-a facut si mie o copie si abia astept sa-i ascult tot discul. imi place muzica romaneasca, este plina de nebunie, foarte temperamentala. Am de 30 de ani prieteni romani, ii cunosc pe cei din Taraful Haiducilor. Chiar in seara asta am incercat sa introduc in mijlocul unui solo un pasaj inspirat dintr-o melodie romaneasca, nu stiu daca publicul si-a dat seama. Cred ca e important ca oamenii sa nu-si piarda muzica, pentru ca muzica reprezinta identitatea fiecarui popor. Cum este Mussette la noi sau tangoul in Argentina. E important sa pornesti de aici si sa pastrezi sufletul tarii tale, al muzicii, al pamantului chiar.
Aura Urziceanu si Johnny Raducanu, alaturi de Duke Ellington Orchestra
Pe 25 aprilie, la Sala Palatului, iubitorii jazzului clasic vor avea parte de un spectacol eveniment, sustinut de Duke Ellington Orchestra. in 2004, la aproape patru decenii de la istoricul concert al marelui pianist si compozitor american Duke Ellington, orchestra ce-i poarta numele si este condusa de nepotul sau s-a intors pe scena Salii Palatului. Noutatea din acest an consta in faptul ca in concert sunt invitati doi mari artisti romani de jazz, Aura Urziceanu si Johnny Raducanu. Pentru Aura Urziceanu va fi o intalnire emotionanta cu cativa dintre instrumentistii alaturi de care a cantat la inceputul anilor '70, cand Duke Ellington a invitat-o sa se alature big-band-ului sau, pentru o serie de concerte. Povestea spune ca, afland ca Duke Ellington va canta in oras, in Winniepeg - Statele Unite, Aura Urziceanu a vrut sa-si anuleze recitalul din club si sa mearga la concert. in cele din urma a decis sa-si urmeze programul, iar dupa concertul sau, Duke Ellington a nimerit chiar in clubul in care ea canta, i-a placut foarte mult ce a auzit, si i-a propus o colaborare. in acel moment, Duke Ellington era un gigant al muzicii americane. Nascut in 1899, a inceput sa cante la pian la sapte ani si si-a castigat porecla de "duce", datorita manierelor elegante pe care i le-a impus mama sa, fiica unui fost sclav. Primul gaj pentru un concert sustinut alaturi de trupa sa de adolescenti, intr-un club, a fost de 75 de centi, iar dupa ce si-a facut un nume in Washington, a pornit spre New York. De-a lungul carierei sale de peste 50 de ani, Ellington a ramas cunoscut ca un stralucit lider de orchestra si compozitor. Nu isi cataloga muzica drept jazz, ci "muzica americana", pentru ca influentele si stilurile implicate erau foarte diverse. "Pentru mine este nu doar o bucurie mare, ci o revelatie sa fiu invitat sa cant alaturi de Duke Ellington Orchestra", ne-a marturisit Johnny Raducanu. "Daca am fost la concertul lui? Cum poti sa ma intrebi asa ceva? Nu as fi ratat acel concert, pentru nimic in lume. L-am ascultat pentru prima oara in '38, pe o placa, cu "Caravan", si de atunci e flacara mea, i-am ascultat toate discurile, i-am cantat piesele, cum as fi putut lipsi? A venit atunci toata elita tarii Romanesti, multi venisera din provincie, special pentru concert, nu pot sa-ti descriu ce atmosfera era, ce aer de libertate extraordinara se simtea in muzica lui. A cantat atunci alaturi de orchestra lui de aur. Toata Sala Palatului era inconjurata de securisti, iar inauntru era ca o oaza in mijlocul desertului. Dupa concert, l-am cunoscut personal, la cocktailul dat de Ambasada Americii. Cum era ca om? Pe cine intereseaza? N-are legatura cu muzica, tot ce conteaza e partea asta geniala, ce conteaza viata lui particulara? Nu ma intereseaza nici Dumnezeu ce face cu viata lui particulara. Duke Ellington a fost un monstru sacru, a scos la iveala o arta noua, a fost un creator de stil. Ellingtonian. Cum vorbim de Platon, de un mare savant sau ganditor, asa vorbim si de Ellington. Ca toti marii oameni, el a venit pe planeta asta exact cand lumea avea mai mare nevoie de el. A ajuns odata in Africa si a fost teribil de emotionat cand a vazut ca si aia din paduri ii stiau muzica, asa cum i-o stiau si aia de la Oxford si din toata lumea, indiferent de clasele sociale. Taica-sau era "maitre d'hotel" la Casa Alba, asa ca el a facut liceul cu copiii de diplomati, a cunoscut de mic oameni din diferite categorii. Pastrand proportiile, si pe mine ma stiu si gunoierii, si tiganii, si academicienii... Nu stiu cum mai canta acum cei din Duke Ellington Orchestra, nu cred sa mai poata canta cineva cum o faceau cei din orchestra originala, dar tot ar fi extraordinar daca romanii vor pleca acasa cu muzica si cu ideile acestui geniu".