(Simona Sora - "Fortarete dacice din Muntii Orastiei")
La inceputul lunii martie, s-a lansat o serie de sapte volume ilustrate, dedicate monumentelor din Romania, inscrise in lista Patrimoniului Mondial Unesco. Proiectul a fost sustinut financiar de Institutul Cultural Roman. Cartile au fost editate de editura Artec din Segovia si au fost tiparite in Spania. Textele au fost incredintate unor personalitati ale culturii romane: Teodor Baconsky (bisericile din lemn din Maramures), Neagu Djuvara (manastirile din Moldova), Emil Hurezeanu (bisericile fortificate din Transilvania), Ioana Parvulescu (Sighisoara), Radu Anton Roman (Delta Dunarii), Bogdan Tataru-Cazaban (manastirea Horezu) si Simona Sora (cetatile dacice din Muntii Orastiei). Textele celor sapte volume au fost coordonate de Ioana Zlotescu, care a asigurat prologul pentru fiecare volum in parte. Directorul General al Unesco, Koichiro Matsuura, a semnat un cuvant inainte, inclus in toate volumele. Textele sunt in limba engleza si in limba romana.
Amintiri cu cravata rosie
Volumul "Fortarete dacice din Muntii Orastiei" insumeaza 142 de pagini cu ilustratii color si este comercializat la pretul de 149 lei. Cuvantul inainte al lui Matsuura isi gaseste probabil cel mai nefericit loc in acest volum, deoarece directorul Unesco felicita pe cetatenii si autoritatile din Romania "pentru dedicatia lor in conservarea si mentinerea valorilor acestor situri" - lucru poate valabil pentru alte monumente, dar nu pentru cetatile dacice. Introducerea Ioanei Zlotescu denota diletantism. Informatii precum descoperirea de cranii cu trepanatii la Sarmizegetusa Regia sau credinta in reincarnare a dacilor sunt total eronate, exprimari ca "circularitatea rotunda a sanctuarelor", "stadiul primitiv-rural" al dacilor, "cetati fortificate" - cat se poate de nefericite, iar intregul text sufera la capitolul gramatica si ortografie (diacriticele absente, dezacorduri ale articolului genitival, grafii inexistente in romana, sensuri improprii, litere "mancate").
Textul propriu-zis al albumului este semnat de Simona Sora, critic literar, doctor in filologie, cadru didactic la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. In afara faptului ca este nascuta in Deva, cu greu vom gasi alte argumente care sa justifice recomandarea sa pentru scrierea acestui text.
Marcajul copilariei din vremea comunista se simte de la inceput, in textul autoarei, care recunoaste ca multa vreme a crezut ca Sarmizegetusa dacica se afla la Ulpia Traiana, locul in care in vremea cand era pioniera, se juca cu colegii ei, impartindu-se in daci si romani, dupa forma lobului urechii. Tot din copilarie, autoarea isi aminteste de povesti oribile, cu traficanti de kosoni care treceau aurul peste granita, in burtile spintecate ale unor copii mici, folositi pe post de sinistre valize. Astfel, din acele vremuri, in mintea autoarei s-a conturat o imagine a lumii dacilor aflata sub semnul unui "amestec indistinct de utopie, ideologie si film de groaza". Imaginea din copilarie nu s-a luminat peste ani, caci acum autoarea defineste Dacia prin trei ingrediente deconcertante: "utopia, figura eroului civilizator si imprecizia geografica". Cosmarurile care ii bantuie imaginatia nu au legatura cu istoria dacilor, ci sunt introduse in text din surse neistorice, pentru a tulbura si mai mult o imagine neclara a acestei epoci: Dacia a fost intemeiata de fiul lui Hercule si al serpoaicei Echidna (dupa Nicolae Densusianu; mitul se refera insa la eroii-fondatori ai Scitiei, nu ai Daciei); Zamolxe este alungat de daci si se reintoarce pentru a fi ucis de acestia, ca blasfemiator al propriului templu (dupa Lucian Blaga); Hadrian da foc sinistrei gramezi de daci care s-au sinucis band otrava (dupa romanul istoric al Margueritei Yourcenar). Insa cele doua idei care marcheaza obsesiv intregul text, de la un capat la altul, sunt utopia si nebunia. Dacii vor fi insotiti in intreaga lor istorie de o aura de nebunie, sustine doamna Sora, intregul lor univers e dominat de "paranoia geton", iar Dacia va iesi din zona "nebuniei" doar dupa cucerirea sa de catre Traian. Columna lui Traian nu este un izvor istoric, ci "un plonjon in utopie", cetatile dacice il predispun "pe vizitatorul ingenuu la toate utopiile", ele reprezinta prima reduta a utopiei geto-dacice, Dacia a fost un rezervor de utopie pentru tracomani si cronicarii medievali occidentali.
Iubitul lui Pitagora
Una din ipostazele sub care e infatisat Zamolxis este aceea de iubit al lui Pitagora, deci homosexual. O asemenea interpretare nemaiauzita, fie ca ii apartine autoarei, fie ca a luat-o de undeva, nu poate avea relevanta intr-un text, si asa limitat ca intindere, in care trebuia cuprins esentialul despre cetatile dacice din Muntii Orastiei. De altfel, doamna Sora amesteca adesea informatiile serioase cu anecdoticul, uneori facand-o cu naivitate. De pilda, sora lui Decebal, pomenita de Dio Cassius (care insa nu ne spune cum o chema), se numeste in textul platit de ICR Andrada, la fel ca personajul din filmul artistic "Columna", din copilaria doamnei Sora. Intrarea in cetatea Piatra Rosie, unde spune autoarea ca ar fi fost capturata Andrada, se facea printr-o poarta monumentala de stejar (oare tot in film o fi vazut-o?), aflata acum la Muzeul de Istorie din Bucuresti. Asa cum nu s-au pastrat porti de lemn timp de 2000 de ani, nu exista nici ziduri de andezit, cum gresit sustine autoarea. Comoara lui Decebal este ingropata ba la radacina unui frasin secular, ba in albia unui rau, Sfinxul din Bucegi este "sediul (!) Kogaionului", ceramica pictata de la Sarmizegetusa Regia apartine Daciei "preistorice"... Iar sirul inexactitatilor si al gafelor este ingrijorator de lung.
In ochii autoarei, tinuturile in care se afla cetatile dacilor capata atribute hiperbolice, capabile sa descurajeze cel mai hotarat turist. Caini uriasi bantuie traseul spre Blidaru, cisterna din aceasta cetate este "imensa si infricosatoare", "o caverna ce-ti provoaca ameteli", drumul spre Sarmizegetusa e surpat si adesea blocat de copaci (afirmatie neactuala, repetata in mai multe randuri), Banita se afla intr-o zona "salbatica si intunecata", turnurile de la Costesti au 5-6 metri (cel putin dublu fata de dimensiunile reale), traseele spre cetati sunt pline de capcane si piedici, in fine, intreaga zona are un "aer crepuscular".
"Pontificele" lui Ovidiu
ICR a preferat pentru acest proiect doi fotografi spanioli, Jose M. Diez si Carlos Horcajo, care sunt de altfel proprietarii editurii care a tiparit cartea. La lucrare au mai contribuit Eugen Pescaru, cu fotografii, si Ariana Rusu-Pescaru si Gelu Florea, cu desene. Majoritatea fotografiilor, desi de foarte buna calitate, au fost facute pe ploaie si ceata, soarele stralucind mai mult in imaginile surprinse in Bucegi. Unele dintre cetati sunt considerate "fantomatice", asa incat nici autoarea, nici fotografii nu au reusit sa le vada. La Banita au vazut pestera Bolii, din care ni se ofera doua fotografii, un tunel prin care trece o cale ferata, care, desi se afla pe teren perfect drept, e abordat "pieptis" in exprimarea autoarei, si clasica imagine a Dealului Bolii. Este evident ca nici doamna Sora, nici fotografii nu au urcat pe dealul pe care s-a aflat candva cetatea, unde ar fi putut fotografia un colt de zid, o piatra din monumentala scara antica sau cel putin o panorama a Vaii Jiului. Nici cetatea de la Piatra Rosie nu este mai "reala": doar doua imagini luate de departe, pe timp de iarna, probabil de catre Eugen Pescaru, cu dealul in varful caruia se afla ruinele cetatii. Autoarea si fotografii nu au urcat nici aici, caci daca ar fi facut-o, ar fi avut cu siguranta ce vedea: drumul dacic pavat care urca prin padure, unic si spectaculos, intrarea in cetate, zidurile, un turn, Valea Rosie ce serpuieste ametitor la poala dealului. Nu au ajuns probabil nici la poale, de unde puteau surprinde un prim-plan impresionant cu stanca pe care se afla ruinele cetatii.
In ansamblu, desi dovedeste efort in documentare, textul este supus filtrului subiectiv al autoarei, in viziunea careia lumea dacilor este o lume utopica, dominata de nebunie, de frisoane si cosmaruri, fara legatura cu prezentul (ce usurare, nu-i asa?), sursa de inspiratie doar pentru tracomani, cautatori de aur si turisti metafizici.
Editia este prost ingrijita, in text abunda numeroase greseli, desi exista un corector (Teodora Olteanu). I si a apar in distributie aproximativ egala, uneori ambele in acelasi rand, apar chiar forme inadmisibile, precum sant, iar traducerile in si din engleza sunt slabe, desi traducatorul, Virgil Olteanu, a fost dublat de o firma de traduceri care a facut reviziunea stilului. Getii sunt numiti in engleza Getons in loc de Getae, poetul Ovidiu este autorul lucrarii Pontifice in loc de Pontice, pestera Bolii este tradusa "The Cave of Illness", desi nu e vorba de boala, ci de un proprietar de pamanturi pe nume Bolea, iar imaginea capetelor de dusmani infipte in pari, sculptata pe Columna, este catalogata de autoare drept "horror", iar de traducator drept "savoury" (savuroasa). Din pacate, cartea nu a beneficiat de revizia unui consultant de specialitate, istoric sau arheolog.
Aceasta lucrare este destinata promovarii in lume a culturii romane, reprezentata in cazul de fata de cetatile dacice din Muntii Orastiei. Ar fi fost de asteptat sa aflam mai multe despre valoarea istorica-culturala a acestor monumente, despre importanta valorificarii lor si despre conexiunile noastre cu trecutul. Dintre cele sapte monumente UNESCO, cetatile dacice din Muntii Orastiei reprezentau subiectul cel mai dificil, tocmai prin pericolul alunecarii in directii nefericite de interpretare. De aceea, Institutul Cultural Roman ar fi avut obligatia sa consulte un specialist si sa supuna textul unei revizii de specialitate. In forma in care a ajuns pe piata, lucrarea nu face nici un serviciu culturii romane! Si nici autorilor!