Povestea lui Leonard Cohen
* Fii deschis, imbratiseaza intamplarea! *
Cat de importanta este intamplarea in dragoste putem vedea luand ca exemplu o poveste adevarata, care incepe in mai, 1960, pe insula greceasca Hydra. Tanara norvegiana Marianne Ihlen, pe atunci in varsta de 22 de ani, trece printr-o situatie grea: sotul tocmai a parasit-o, desi au impreuna un baietel, iar ea a luat avionul spre Grecia, ca sa schimbe decorul si sa scape de gandurile triste. Intr-o zi se oprise cu copilul in fata unui magazin, cand un strain se apropie de ea si o intreaba: "Nu vreti sa va asezati langa mine? Stau la masa de acolo". Marianne isi va aminti mai tarziu: "Cand privirile noastre s-au intalnit, am simtit parca un curent electric strabatandu-mi tot trupul". il urmeaza. Strainul are un zambet cuceritor, poarta o mustata mare, pantaloni kaki si pantofi sport. ii marturiseste indata ca isi incearca norocul ca scriitor. Publicase un volum de poezii cu cativa ani in urma. De acum inainte, cei doi se intalnesc regulat. El ii citeste poezii si canta la chitara. Cand Marianne hotaraste ca a venit vremea sa se intoarca in Norvegia, barbatul ii duce pe ea si pe fiul ei cu masina, tot drumul, de la Atena pana la Oslo. Un an mai tarziu, Marianne tine in mana o telegrama sosita de la Montreal: "I have house, all I need for my woman and her son. Love, Leonard". ("Am casa, tot ce-mi trebuie pentru femeia mea si baiatul ei. Cu dragoste, Leonard") Cinci ani traiesc fericiti toti trei impreuna, ca o familie, cand pe insula Hydra, cand la Montreal sau New York. Pentru Leonard Cohen, care acum incepe sa aiba succes ca autor, Marianne pare sa fie un izvor de inspiratie: in timpul petrecut cu ea, el publica cinci romane. Dar gelozia ei si dorinta lui de a face o a doua cariera in muzica vor contribui la esecul relatiei lor. "Pentru mine, el a fost un dar minunat pe care mi l-a facut viata", spune astazi Marianne. "Si pentru Leonard, de asemenea, trebuie sa adaug, ca sa nu se creada ca ma subapreciez cumva". Iar Leonard? El i-a dedicat Mariannei unul din cele mai cunoscute cantece ale sale: "So long, Marianne".
Lasa-te in betia simturilor
Iubirea a pus de curand stapanire pe inima ta. Bei doua pahare de sampanie, te duci sa dansezi, apoi faci dragoste. Un delir neintrerupt al fericirii, care - atat cat tine - trece in ochii nostri drept viata adevarata. Tocmai in aceasta consta secretul: betia simturilor este mesagerul tainic al vitalitatii noastre. Ea apare in momentul cand ratiunea ne paraseste ori macar binevoieste sa taca. Pentru asta e nevoie de foarte putin: o privire, o atingere, o iesire neasteptata din previzibil. Ceva care sa ne submineze autocontrolul. Atunci devine dintr-o data suveran trupul, prin care aceasta energie galgaie, irumpe, sau doar curge, pur si simplu. E miracolul vietii, pe care noi il uitam adesea. Si de aceea ne intimideaza aceasta betie a simturilor - pentru ca ne domina. Desi inraurirea ei e binefacatoare, in ultima instanta ne face sa intelegem cum poate fi viata: o forta de nestavilit.
Sfatul astrologului
"Nu astepta momentul potrivit"
Daca veti cere parerea unui astrolog, el va va explica de ce n-are sens sa va faceti planuri atunci cand e vorba de dragoste.
Din perspectiva spirituala, n-avem cum sa ne planificam viata si iubirea, deoarece exista un plan superior, in care noi suntem inclusi. Iar aceste procese de dimensiuni cosmice nu pot fi influentate de vointa noastra, unica posibilitate fiind aceea de a ne misca in directia lor. De pilda, renuntand sa ne cramponam de anumite proiecte. Altfel, riscam sa trecem usor cu vederea comoara de lucruri minunate ce ne asteapta, de-o parte si de alta a drumului trasat de noi. Cine insista sa planifice minutios totul va constata ca planurile ii sunt spulberate, iar din cenusa lor ia nastere un haos sufletesc. Astepti ceva ce nu va veni niciodata. Horoscoapele ne furnizeaza indicii captivante in legatura cu fortele care ne guverneaza viata. De exemplu, un Berbec nu se va intelege niciodata cu un Scorpion de la sine, ci numai printr-un etern razboi, in schimb, un Scorpion si un Taur sunt dedicati din stele perfectiunii, asa cum si Berbecul se potriveste manusa cu un Capricorn Cand acesti oameni se indragostesc, sentimentul poate atinge intensitatea unei obsesii capabile sa-i scoata de pe orbita prestabilita si sa creeze tensiuni epuizante. Zodiacul e adesea dispretuit, dar potrivirea dintre semnele de pamant cu cele de apa si ale celor de foc cu cele de aer explica succesul sau esecul multor cupluri. intelesul profund este urmatorul: lasati-va ghidati in iubire de legile cosmice. Ce e scris in stele e lege pe pamant. Viata noastra va functiona mult mai bine, daca atunci cand e vorba de sentimente o vom lasa sa aleaga ce-i place, fara sa intervenim in permanenta cu corecturi. Iubirea este un dar. Si acest dar poate fi asteptat cu speranta, cerut, implorat, insa niciodata nu vom putea sa-l planificam.
Antoniu si Cleopatra
"Ce ti-e scris in frunte ti-e pus"
Pentru a cuceri partenerul visat, trebuie sa actionezi cu curaj. Uneori, sa infrangi rezistenta lumii intregi. Atractia dintre un barbat si o femeie poate fi cateodata atat de puternica, incat face sa se prabuseasca imperii. Ca in cazul Cleopatrei si al lui Antoniu. Povestea lor de iubire continua sa ne fascineze si astazi, dupa douazeci de secole. A fost mereu reluata in piese de teatru si filme, iar invatatura ce se poate trage din ea este aceea ca in viata totul are un pret. Cleopatra se socotea o descendenta a zeilor. Pe tron a ajuns insa gratie iubitului ei, Iulius Cezar. Dar ambitiile frumoasei regine erau mult mai mari. Ea ar fi dorit ca fiul lor, cu numele Cezarion (desi paternitatea lui Cezar a fost totdeauna pusa sub semnul intrebarii) sa se instaleze la Roma si sa devina stapanul lumii. Dupa asasinarea lui Cezar, Cleopatra se retrage in regatul sau. Acolo il primeste pe succesorul lui Cezar, generalul si triumvirul Marcus Antonius, si nu este exclus ca in noaptea urmatoare sa-i fi conceput deja pe gemenii Alexandru Helios si Cleopatra Selene. Mai tarziu, vor avea inca un fiu, Ptolemeu. Antoniu e fericit in Egipt, dar cand sotia sa moare in indepartata Roma, el trebuie sa revina in capitala imperiului, unde ratiuni de stat il obliga sa accepte o casatorie de convenienta cu sora lui Octavian. Totusi, Antoniu n-are taria sa se desparta definitiv de Cleopatra. Pleaca din nou in Egipt, iar Octavian spala ofensa adusa surorii lui declarandu-i razboi. in anul 30 i. Hr. Alexandria cade in mana atacatorilor romani si Antoniu se sinucide, aruncandu-se in propria sabie. Cleopatra il urmeaza in moarte: se lasa muscata de doi serpi veninosi, pe care si-i aseaza pe pieptul dezgolit.
Ce ne spun psihologii
"Nu uita sa-ti amintesti"
Iubirea e reala. O putem simti cu fiecare din celulele inimii noastre. insa ea e totodata si un mit: micile noastre reprezentari nebunesti, despre ceea ce este iubirea si cum o gasim. De asta traim iubirea ca pe ceva care dinamiteaza toate experientele noastre anterioare: suntem indragostiti asa cum n-am fost niciodata. Simtim in noi aceasta certitudine ce incalzeste inima si raspunde la toate intrebarile: tu esti sufletul meu pereche. Clipele in care traim acest sentiment devin fundamentul profund al relatiei noastre de iubire. Ele ne descopera de ce tocmai noi doi am fost meniti sa formam un cuplu. in momentele dificile, fotogramele inceputului ne reamintesc acest adevar esential: de ce suntem si trebuie sa ramanem un cuplu. Imediat ce deschidem usa pentru amintiri, redesteptam sentimentele din trecut. Iar zgura eventualelor disensiuni aparute intre timp se imprastie. indragostitii au stiut dintotdeauna adevarul acesta certificat acum si de psihologi. "iti mai aduci aminte cand ne-am sarutat prima oara, cum am inceput sa plang de emotie?". "Da, si in loc sa te consolez, eu te-am luat in brate si te-am depus pe patul din dormitor". Din cauza emotiei inceputului, primele amintiri ale unei povesti de iubire sunt cele mai puternice. Ele nu trebuie cautate ca un sertar pe care il rastorni ca sa vezi ce s-a adunat inauntru. Feriti-va de rememorarea mecanica. Nu va multumiti sa enumerati. Amintirea trebuie sa fie un proces creator, prin care sa retraim povestea noastra de dragoste. Amintindu-ne momentele frumoase traite impreuna, ne pastram vii sentimentele, continuam sa fim un cuplu de indragostiti. Dar numai daca stim sa o facem cu emotie. Daca stim sa atingem punctul sensibil unde se nasc sentimentele.
Nu "cata" in departare...
* Cateodata, marea dragoste ne asteapta alaturi, la doi pasi. Numai ca dureaza un timp pana bagam de seama *
Barbatul a crapat usa cat un lat de palma cand am sunat. "Buna, eu sunt Maria, tocmai m-am mutat aici si mi-am propus sa-mi cunosc vecinii". "in regula", a mormait el si a trantit usa. Grozav, ce sa zic. Totusi, de atunci inainte ne-am vazut zi de zi. Aveam balcoanele lipite unul de altul si era vara. Ne desparteau cam doi metri. Faceam eforturi sa ne ignoram, dar din cand in cand, mai furisam cate o privire dincolo. intr-o seara, m-a intrebat brusc ce mai fac. Eu schimbasem serviciul de curand si stresul de la noul loc de munca ma innebunea. Simteam nevoia sa-mi descarc inima in fata cuiva si, pentru ca el mi-a oferit prilejul, i-am marturisit toate grijile mele. M-a ascultat cu rabdare, iar la sfarsit m-a intrebat: "Ai mancat ceva pe ziua de astazi?". Cand am dat din cap ca nu, a intrat la el in garsoniera si dupa cateva minute s-a intors cu o farfurie de sandviciuri cu branza, pe care mi-a intins-o peste marginea balconului. O vreme am privit cerul ce se colora in asfintit si am mestecat in tacere sandviciurile (cele mai gustoase pe care le-am mancat vreodata). Asta se intampla acum zece ani. Astazi suntem casatoriti si avem doi copii.
Nimeni nu e unic
Cel putin o data in viata, intalnim un om despre care credem ca el e acela: omul unic, de neinlocuit, iubit fara rezerve, care ne inspira convingerea ca de acum inainte nu ne vom mai multumi cu jumatati de masura. Omul acesta poate fi intalnit intre opt si aproximativ 22 de ani. Varsta idealurilor infinite! Si chiar daca iubirea pentru el ramane, candva, in urma, stim ca, orice am face, nu ne vom desparti niciodata de ea. Putem suprapune peste ea alte existente, alti oameni, dezamagiri, confuzii, doi-trei copii sau distante de multi, multi kilometri, sperand ca astfel o vom inabusi, insa vom constata ca ea se afla pe-acelasi soclu pe care am ridicat-o, tintuita dureros pe peretele posterior al inimii noastre. Multa vreme o vom considera unica. Pana in ziua cand vom intalni o alta iubire, care nu va incerca sa se fixeze pe peretele posterior al inimii, deja ocupat. O iubire inteleapta, care stie ca inima are si un perete anterior. (Asta daca facem abstractie de peretii laterali, destul de incapatori, si ei.). Caci inima are o capacitate incredibila de a se dilata.
Indrazneste!
* Trandafiri rosii? Inimioare desenate pe hartie? Juraminte de iubire? Incearca mai bine sa gasesti un mod neobisnuit de a-ti prezenta declaratia de dragoste *
Acum cativa ani, intr-o dimineata, am gasit in cutia de scrisori un plic mare si gros. Pe el erau scrise cu cerneala albastra numele si adresa mea, iar eu m-am emotionat dintr-o data tare de tot. Banuiam cine ar putea fi expeditorul scrisorii: cineva care imi placea foarte mult si speram sa-i plac si eu lui. Si poate nu numai atat. Oare se hotarase, in sfarsit, sa-si deschida inima? Am desfacut in graba plicul - si am fost peste masura de dezamagita. Nu continea nimic altceva decat zece file albe. Atata tot. Dar apoi am zarit pe ultima pagina, la marginea de jos, o singura fraza, scrisa cu litere marunte: "Cui are inima plina ii ramane gura pecetluita". Stateam acolo, cu plicul in mana, iar in mine se dezlantuise o bucurie navalnica. Cu greu ar fi putut exprima cineva mai frumos tulburarea imensa care te cuprinde atunci cand te indragostesti. Ramai impietrit, ca lovit de un fulger, vrei sa-i spui celuilalt tot ce simti si nu stii cum. Indraznise sa-si marturiseasca iubirea si, totodata, neputinta de a o imbraca in cuvinte. Si pentru asta gasise o forma originala si irezistibila.
Apara-ti demnitatea
In majoritatea relatiilor exista un "fost" sau o "fosta". S-a intamplat ca ei sa existe inainte sa ne intalnim partenerul si sa ocupe intotdeauna acel loc in viata lui. Daca ne dorim o viata ca o coala nescrisa, ar trebui sa cautam o femeie neprihanita sau un barbat virgin. Prin urmare, n-avem incotro, va trebui sa ne impacam cu umbrele trecutului. insa ce-i de facut, cand ele devin prea puternice? Sau cand cei pe care-i iubim au nevoie mai curand de o consolare, decat de o noua dragoste? Atunci e cazul sa ne spunem fara menajamente: nu pot fi un premiu de consolare, un plasture pe un suflet ranit. Nu putem calca pe urme straine, nu putem umple golul creat de altii. Nu suntem o compensatie pentru pierderile din trecut. Noi suntem marele premiu! E nevoie sa ne aparam demnitatea. Nu uitati niciodata sa va priviti in oglinda zicand: "Sunt unic! De neinlocuit!". Iubirea trebuie sa ne intareasca, nu sa ne inmoaie puterile.
Asculta-ti vocea interioara
* Chiar daca ratiunea te avertizeaza:
"Nu e bine ce faci!", uneori e mai bine sa te increzi in instinct, in fluturele pe care il simti in stomac, dupa cum o demonstreaza urmatoarea intamplare adevarata *
in anul 2004 am hotarat sa-mi ignor, pur si simplu, ratiunea. Aveam la activ treisprezece ani de casnicie, in care adusesem pe lume cinci copii, cu varste intre doi si unsprezece ani. Emotional, eu ma despartisem de mult de acest mariaj plin de locuri comune si de repulsie, dupa ce aflasem din presa ca sotul meu, o persoana publica din zona politicii, ma insela cu secretara lui. insa cu cinci copii nu e asa de usor sa te desparti. Din pricina lor am ramas langa sotul meu, asa fusesem educata in familie si-mi era greu sa ies din tiparul in care crescusem, ascultam de glasul ratiunii - totul, pana in anul acela. Atunci m-am indragostit nebuneste de-un alt barbat. Era si el casatorit - si anume, cu educatoarea mezinului nostru. Dupa trei luni, eram decisi. Nu mai exista cale de intoarcere. Vom divorta amandoi si ne vom muta impreuna. Atractia dintre noi era atat de puternica, incat eu am lasat totul deoparte si mi-am urmat vocea interioara. Iar el m-a iubit asa de mult, incat prezenta celor cinci copii ai mei n-a fost niciodata pentru el o povara. Nici unul dintre noi n-a avut mustrari de constiinta. Cine despica neincetat firul in patru va gasi mereu motive care il vor impiedica sa-si traiasca fericirea. Suntem de sase ani impreuna, din 2007 avem inca un copil - al nostru - si ne-am casatorit. A fost o prostie din partea mea sa-mi spun ca, de dragul copiilor, trebuie sa stau alaturi de un barbat cu care nu mai sunt fericita. De altfel, copiii mei sunt mai multumiti decat inainte, caci daca atunci sesizau divergentele dintre parinti, acum se bucura de armonia existenta intre noi.