Veritabil eveniment, vizita-pelerinaj s-a petrecut in luna mai 1999, de Duminica Mare. A durat 7 ore. Au fost 7 ore de simbolica intregire.
Sunt nascut in Bahrinesti si mi se pare minunat ca regele viziteaza satul meu natal rapit de rusi (iar dupa destramarea colosului sovietic, rusii, la cinism si zapaceala, l-au facut plocon Ucrainei!).
Asadar, regele a ajuns la Bahrinesti. Dintre toate tinuturile romanesti tragic instrainate in care traiesc milioane de romani, regele Mihai ajunge sa viziteze tocmai acest sat. si numai acest sat! Nu a avut voie sa se opreasca nici un minut in orasul Cernauti, pe unde trecea, totusi, convoiul sau. Ocupantii se temeau ca puterea romanismului cernautean sa nu transforme intregirea simbolica in una exploziv-reala.
Maxilarele slave ale istoriei
Spuneam ca a fost o intregire simbolica, de 7 ore. De altfel, chiar Majestatea Sa este un rege simbolic, al unei Romanii Mari, debordand peste marginile sale. Un rege varstnic, cu o regina varstnica. Iesiti definitiv din istorie. Un rege pensionat cu sila, de mult. Dar, in imaginarul colectiv, nu se poate concepe un rege pensionat. Asa ca nu se va sti niciodata ca regele a fost pensionat si pus la muzeul de ceara. Dupa cum nimeni nu stie ca Don Quijote a murit, si am vazut oameni, chiar in ziua de azi, care se mirau foarte tare cand le spuneam ca Don Quijote a murit. Pentru ei, el este etern. Asa si cu regele. Care acum aparea atat de viu, ca un descalecator. Cand il vedeai aici, la Bahrinesti, uitai in ce secol esti, uitai de maxilarele slave ale istoriei care au sfartecat Romania, il vedeai viu si intampinat de oameni transfigurati la vederea regelui lor. Atat de viu, atat de bine proptit la volanul masinii, domnind cateva ore peste poporul sau mioritic...
Dedesubturile evenimentului
Indrazneala ca regele sa fie invitat la Bahrinesti are vechime de doi-trei ani. A fost o idee sentimentala, locala, si n-a facut parte nici macar dintr-o conspiratie sau dintr-un subtil si teribil proiect politic reparator. A fost o invitatie hazardat-romantica, o ademenire reparatoare de rani si frustrari vitale.
Ideea invitarii regelui a incoltit in capul unui consatean, iar cand el a enuntat-o, parea de domeniul basmului. Contextul a fost asa: in urma cu cativa ani, aici a inceput zidirea unei biserici. si cineva a spus atunci: "La sfintirea acestei biserici, sa-l invitam pe Maria Sa regele Mihai!". Primarul a preluat rapid ideea si a sustinut-o pana-n panzele albe. Intai, a strans semnaturi de la sateni, adica a luat-o birocratic, cum ne-au invatat contopistii lui Franz Iosef, pe vremuri, care avea o birocratie perfecta, beton! Primarul a strans o lista lunga, lunga de semnaturi. si, cu acestea, a adresat invitatia catre Rege. Au asteptat raspunsul cu sufletul la gura.
Regele a acceptat spontan, era ca si cum i se oferea un minut de domnie reala. Un minut care, cine stie, se poate transforma in doua minute... in 100 de minute... in cele 100 de zile... A acceptat cu sclipire in ochi... Se vedea, in fine, scos din insectarul in care-l pusese Gheorghiu-Dej, mai precis Stalin... si i se conferea minutul de glorie... "din mila lui Dumnezeu", cum glasuia formula consacrata... Iata ce i-au facut consatenii mei!
Cunoscand rigorile stapanirii ucrainene (care la un moment dat i-a depasit pe rusi in arta stihiala a slavizarii!), rezolutia oficiala a fost asteptata cu incertitudini si nelinisti. Au fost negocieri, conditionari, jocuri de imagine. Presedintele Ucrainei, nimerit intr-un context favorabil diplomatic, a aprobat neobisnuita cerere ca "Majestatea Sa Regele Mihai I sa viziteze un tinut romanesc - Bahrinesti".
Monarhul isi conducea singur masina
Prilejul a fost, asadar, sfintirea bisericii noi. Biserica Sf. Treime. Mare cat o catedrala. Construita si din darnicia satenilor, si din donatii primite de la statul roman.
Duminica Mare. Mai multi tarani in varsta au pornit in intampinarea regelui, mult inainte de intrarea in sat, si au oprit convoiul de masini, intre care se afla si masina monarhului, condusa chiar de dansul. Regele a iubit totdeauna masinile, a iubit mecanica, surubareala, soferia, pilotajul. N-as zice ca a fost un rege sportiv, ci mai curand practic si constructiv. Asa cum Dalai Lama iubeste sa repare ceasuri mecanice... iubeste mecanica fina. Regele sofeaza excelent; are si brevet de pilot profesionist si, intr-o vreme, si-a castigat painea ca angajat in aviatia SUA. Acum, la Bahrinesti, monarhul a coborat din masina, la acest popas de intampinare.
Batranii satului aveau lacrimi in ochi si evlavie in atitudine. S-au apropiat cu capul descoperit, au sarutat mana regelui si au spus ca traiesc un vis. "V-am vazut aici, si acum pot sa mor cu inima impacata!", a spus un batran frumos, cu ochii impaienjeniti de lacrimi. si i-a mai spus ca sub drapel regal a plecat el la razboi impotriva comunismului, pentru reintregirea tarii, si apoi a fost prins, deportat, chinuit.
O mare de oameni
La primirea regelui a fost o mare de oameni: de la intrarea in sat (cu inscriptia bilingva ajustata in graba, chiar pentru aceasta ocazie!, mi se spune) - si pana la celalalt capat al satului, care da in granita cu patria istorica (satul este asezat chiar pe granita arbitrara care a sfartecat trupul Bucovinei). Au venit in intampinare oameni cu brate de flori. Romani din Cernauti si din satele invecinate, din orasul Herta si din tinutul Hertei "cel anexat din greseala"...
Multi au venit cu o zi inainte, au dormit pe la case, sau sub cerul liber: afara era cald si bine, cerul era biblic de senin. Dimineata, in zori, au sosit fluvii de oameni, cu masini, cu camioane, cu carute sau pe jos, de la zeci de kilometri. Pentru o duminica, Bahrinesti a devenit capitala romanilor din afara granitelor. Satul nostru asezat pe coline devine o mica Roma si Cezarul intra aclamat.
Regele trece printre siruri de oameni care-l ating cu mana, crezand ca viseaza. Aici emotia are o culme reparatorie, ea se naste dupa istoria insangerata prin masacrul din padurea Varnita, dupa chinul deportarilor, dupa silnicii de cinci decenii. Emotia atinge un prag metafizic, as zice. Oamenii din aceste locuri, marcati de traditie, cred puternic in sacralitatea regalitatii. Multi au avut aici trairi incandescente, de o vastitate religioasa. Au fost si cazuri de vindecari spontane. La putin timp dupa vizita regelui, am stat de vorba cu cativa sateni care-mi marturiseau cu insufletire ca au fost vindecati de diferite afectiuni, sau au cunoscut ameliorare sau o schimbare importanta in viata.
Flori multe si steaguri tricolore. Satul este in anotimpul lui cel mai frumos, cu livezi si plaiuri inflorite, cu explozie de vegetatie sanatoasa, cu ciresi copti. La orizont sunt muntii, se vede Putna. Regasesti aici sonuri eminesciene: "Muntii in lumina, vaile in flori, geniu-ti romantic"... cum descria Eminescu "dulcea Bucovina". Graiul romanesc si datina sunt bine pastrate, chiar dupa cinci decenii de ocupatie ruseasca si presiune a slavizarii.
Minutul regilor
Corul Dragos-Voda intoneaza Imnul Regal: "Traiasca Regele,/ In pace si onor,/ De tara iubitor/ si-aparator de tara".
Nu stiu ce simteau parintii nostri ascultand acest imn, dar mie mi se parea greoi, lipsit de eufonie... cu un text artificios. Imnul Regal mi s-a revelat minunat, doar asa cum l-a inserat George Enescu in finalul "Poemei romane op. 1". Mai ales daca ai ascultat "Poema romana", interpretata de orchestra Filarmonicii muncheneze, sub bagheta lui Sergiu Celibidache. (stim ca finalul "Poemei...", cu Imnul regal, a fost cenzurat la noi, in timpul comunistilor!)
Acum, interpretarea corului Dragos-Voda repune Imnul Regal sus de tot in inimile oamenilor. Multimea este impresionata, toti ochii sunt spre rege, a carui statura impunatoare se vede din toate partile. Regele insusi este puternic miscat in aceste momente solemne. Uita si el pe ce lume este, se simte rege. Iluzia are acum o forta de destin, si se pare ca acest vis chiar se intampla in realitate. Este rege cu adevarat, cateva minute. Dupa ce ora regilor a trecut, cat de multa substanta are minutul regilor!
De putine ori a mai avut ocazia sa fie "rege", dupa detronarea cu pistolul la tampla. Dupa 1990, paradoxul de a aspira sa fie regele unei republici l-a impins la turnirul de la Baneasa, turnir din care Iliescu a castigat prin neprezentare, prin interdictia ca regele sa coboare din avion. Dar acum, iata, indubitabil, se canta Imnul si este slavit de popor!
Preotul Ciubotari sfinteste locul
Inaltii oaspeti sunt condusi in interiorul bisericii, unde are loc un scurt serviciu de sfintire. Parintele Constantin Ciubotari daruieste regelui, din partea satului, o icoana veche. Sfanta liturghie se tine afara, sub cerul liber, cu un sobor mare de preoti. Oaspetii regali si cativa arhierei stau la o tribuna inaltata in fata bisericii, tribuna impodobita cu icoane, cu portretul Monarhului si cu steaguri tricolore.
In dreapta este clopotnita, cu cele trei clopote noi si scumpe, donate satului Bahrinesti de catre guvernul Romaniei si de catre Patriarhia romana, care se tot iluzioneaza ca are un minim control asupra romanilor abandonati sortii slave. Slujba religioasa a fost lunga, lunga, unii au opinat ca a fost prelungita peste masura. Dar sufletele oamenilor au primit-o cu sete.
Dupa liturghie, familia regala a dorit sa viziteze Mausoleul neamului, de la padurea Varnita, langa Fantana Alba. Este un loc tragic si o emblema a martiriului romanesc. Aici a fost masacrul de la Varnita din 1-2 aprilie 1941. De acest nume, Varnita, se leaga cuvinte care cutremura secolul nostru: genocid, holocaust, gulag. Varnita este un loc unde toti romanii ar trebui sa faca pelerinaj.
Ivan isi arata muschii
In timp ce convoiul porneste spre Varnita, un episod neasteptat se petrece. Intervine politia! Ca sa nu uite romanul pe ce lume se afla si sa nu se joace cu focul prometeic. Stapanirea scoate flinta. Un echipaj de politie ucraineana opreste convoiul pelerinilor regesti. Evident ca militarii nu opreau convoiul cu de la sine initiativa, ci aveau dispozitii. Dar un convoi atat de impresionant era greu de oprit de niste inspectori de politie, oricat armament aveau ei in dotare. A avut loc o negociere ad hoc intre ei si batranii satului.
seful echipei de militieni care a barat drumul a pretextat ca paza regelui nu-i bine asigurata! Asta-i durea pe ei! si deci... pentru protectia Majestatii Sale... i se interzice vizitarea mausoleului!
Comisarul ucrainean zice: "Cine garanteaza paza regelui?".
Unul din batranii satului, Dumitru Tofan, supravietuitor al lagarelor de exterminare rusesti, i-a raspuns inspectorului: "Nici un roman de aici n-ar face vreun rau Regelui lui. Iar daca vreun neroman ar incerca sa-i faca un rau, toti acesti oameni, tineri si batrani, ar face scuturi din piepturile lor, pentru Rege!".
Parastas pentru martirii neamului
Convoiul ajunge la monumentul-troita din Varnita. Aici are loc un scurt si emotionant parastas, pentru cei circa 8000 de morti, ingropati in mai multe gropi comune.
In afara de troita centrala, in padurea Varnita sunt numeroase cruci marcand alte gropi comune, cu martiri ai neamului nostru. Sunt oameni secerati de gloante, cand au vrut sa treaca granita spre Patria istorica, dupa anexarea zonei de catre rusi. Rusii au tras in plin, fara nici o crutare, cadeau romanii secerati, adulti, batrani si copii.
Cu o cutremurare ma gandesc ca si familia mea a trecut granita prin padurile astea, fugind din satul Bahrinesti, ocupat de sovietici, in satul Musenita. si Dumnezeu ne-a ocrotit familia, si a scapat cu viata. si parintii mei au trait, au trecut pragul mileniului. Dar multe neamuri ale mele au fost secerate de gloante, cand incercau sa fuga, si sunt ingropate aici.
Memoria focului
I-a impresionat pe toti evocarea profesorului Gheorghe Mihailiuc, supravietuitor al masacrului de la Fantana Alba. Acesta s-a adresat Majestatilor Lor si a spus: "In decursul veacurilor, prin frumoasa Bucovina s-au perindat diferite neamuri cu instincte salbatice, cele mai multe pornite la jaf si omor, dar au disparut cu toate, lasand in urma nici macar numele lor... Ultima invazie a fost cea sovietica din 1940, care s-a dovedit a fi si cea mai ingrozitoare, cea mai lipsita de umanitate... Comunistii nelegiuiti au incercat sa schimbe chiar structura vietii bastinasilor, modul traditional de a fiinta, iar pentru a-si atinge acest scop, au aplicat metodele cele mai barbare. Odata cu venirea lor, a inceput procesul de asimilare, insistandu-se pentru disparitia trasaturilor caracteristice ale romanilor, a limbii romane - element de baza al natiunii... Chiar gandirea era dirijata din afara. Sarbatorile religioase si nationale: 10 Mai, 24 Ianuarie, Ziua eroilor erau scoase in afara legii. Pentru a starpi orice deviere de la linia ideologica impusa, s-au comis tot felul de atrocitati: persecutii, condamnari, deportari, jefuirea oamenilor instariti, falsificarea istoriei, intoxicarea cu ideologie comunista, politizarea invatamantului, munca fortata si multe alte prigoniri salbatice.
Romanii primejduiti isi cautau salvarea. si unicul mijloc de a scapa de siluitori era trecerea in Romania, trecerea in Patria-mama... Astfel, o multime stapanita de visul libertatii a pornit spre Fantana Alba, la 1 Aprilie 1941. Mii de oameni de toate varstele, ingroziti de nelegiuirile savarsite de sovietici, au ajuns pana aici, la Varnita. Pana aici a luminat visul lor, si in acest luminis s-a stins. Aci s-a putut intelege cine erau comunistii. Eu sunt unul din martorii oculari ai masacrului, un supravietuitor scapat ca prin minune din acest masacru, din acest act evident de genocid. Parca aud si acum comanda barbara: "Ogoni! Ogoni!" (Foc! Foc!).
S-a creat imediat o atmosfera infernala, gloante ucigase muscau cu nesat din trupurile oamenilor. tipete inspaimantate, voci disperate au umplut imprejurimile, ecoul lor auzindu-se departe, departe. Oamenii cadeau ca grindina... Nici astazi nu le cunoastem numele. Se risipeau in toate partile sa scape de gloante, dar impuscaturile nu conteneau. Se tragea mai ales in grupurile compacte de oameni, gloantele lovind in plin.
S-a pus la cale cu buna stiinta uciderea unei multimi de oameni. E greu de redat acele scene cumplite... Iar suferintele romanilor s-au prelungit inca multa vreme. Astazi e greu de trait sub ocupatie, mereu este lezata demnitatea bastinasilor...
Sunt miscat profund de gestul parintesc al Majestatilor Lor, Regele Mihai I si Regina Ana, de a impartasi impreuna cu noi durerea neamului romanesc".
Apoi, d-l Vasile Ilica i-a daruit Regelui cartea sa: "Fantana Alba" (Oradea, 1999), continand documentele si scenariul masacrului de la Varnita.
La hramul satului
Oamenii adunati la Bahrinesti au stat in sat pana tarziu, traind frumos si intalnirea cu Regele, si intalnirea cu ei insisi, constientizand nobletea originii lor. Cum era si hramul satului, oaspetii regesti au fost poftiti sa stea la masa pregatita cu belsug si bucate traditionale.
La ora 16, soarele era inca in dricul cerului, iar pelerinii regesti erau inca in Bahrinesti. Asa ii pastreaza, in veci, memoria localnicilor, care nu stiu daca si cand au plecat majestatile lor spre Suceava de Scaun.
Regele mut
Intalnirea Majestatii Sale regele Mihai I cu romanii din teritoriile ocupate a avut, pe tot parcursul ei, un aer apoteotic, implinitor.
Regele nu a tinut discurs. A spus doar cateva cuvinte de multumire sau de intampinare si, in rest, a pastrat o solemna tacere. Multi ar fi vrut sa auda vorba regeasca. Unul intreba: "Dar de ce nu tine un discurs? Oare i-au pus rusii conditii sa taca malc si i-au interzis sa vorbeasca in public?".
Se poate si asta. Se poate ca stapanirea ucraineana s-a temut sa nu fie rostite discursuri care ar fi incendiat stepele si Caucazul. Dar se mai poate si ca vorbele ar fi fost de prisos. Prezenta regelui si-a reginei erau graitoare in sine. Prezenta regelui declansa o vasta memorie, istoria veacului, foc purificator. Napoleon zicea: "Daca esti rege, nu vorbi lesne. Caci o vorba de rege poate cantari cat o viata de om".
Istoria ne-a invatat ca vorbirea este politica, iar tacerea este religioasa. si evenimentul acestei Duminici Mari are o consistenta si o extensie mult dincolo de noi. De aceea, nici atunci pe loc, nici dupa ani si ani, nu am putut sa-mi inchipui ca acea zi a avut si un final, sau ca a avut si un apus de soare...
Fotografii de VASILE SOIMARU