Marea trancaneala

N. C. Munteanu
"Eseu despre lumea lui Caragiale" de Mircea Iorgulescu a aparut in librarii un an inainte de caderea comunismului.

Cartea a starnit un interes care a depasit lumea literara. Autorul regandea in perspectiva proprie opera si lumea caragialiana, vazuta ca un carnaval grotesc, in care singura preocupare a oamenilor pare a fi vorbitul. O logoree fara inceput, fara sfarsit si fara noima. O lume nebuna, populata cu insi care trancanesc, flecaresc, palavragesc, sporovaiesc, bat campii fara sa spuna nimic, dar cu o energie inepuizabila. Aceasta viziune posibila n-a facut unanimitatea lumii literare, dar a interesat cititorul obisnuit, neinteresat de critica literara. De ce? Cu un sarcasm de zile mari, autorul a accentuat asemanarile cu actualitatea, facand din Caragiale contemporanul comunismului in faza de descompunere. Interpretarea eseului ca un pamflet la adresa dictaturii a fost considerata un abuz. Nu era. Vigilenta cenzurii a tuns cartea si i-a schimbat titlul initial, care era "Marea trancaneala". Comunismul la apus derapase in logocratia sedintelor, indicatiilor, rapoartelor mincinoase, statisticilor false, cuvantarilor magistrale si telegramelor de adeziune.
Comunismul e de mult oale si ulcele, nu si comunistii si securistii convertiti la democratie. Cum stam cu trancaneala? Stam bine. Stam si vorbim. La inceput aveam o scuza. Eram nevorbiti dupa decenii de democratie a aplauzelor. Ne-am pus pe vorba, acasa, pe strada, la piata, la carciuma, pe unde scurte, pe unde ultrascurte, pe unde vrei si pe unde nu vrei. Si cand credeam ca ne-am ostoit de arsita vorbelor, au aparut televiziunile private si, mai ales, cele asa-zise de informatii, care au relansat marea trancaneala nationala. De la lasarea serii pana dupa miezul noptii pe toate canalele se vorbeste. O duzina de moderatori, vreo doua de analisti si vreo doua de politicieni, mereu aceiasi, isi dau cu parerea. Oricand, despre orice. Incalzirea globala, criza economica, pretul petrolului, coruptia, starea justitiei si problemele septelului, nimic nu le este strain. Politica este calul de bataie preferat. Seara de seara, intr-o complicitate plina de subintelesuri, moderatorii, politicienii si analistii vegheaza, dezvaluie, interpreteaza, dezbat, analizeaza, combat. Si au darul ubicuitatii, fac turul televiziunilor, intr-o singura seara ii poti vedea pe doua-trei canale, uneori la aceeasi ora. Dezbaterea parlamentara s-a mutat la televiziune. Politica toata este pe micul ecran, aici se fac guverne, se guverneaza, se fac si se desfac aliante, este manipulat si adversarul, si opinia publica. Cand dialogul nu e paralel, interlocutorii se aud, dar nu se asculta, ca intre surzi si orbi, devine monolog maniacal, lauda da in linguseala, critica in injuratura, populismul si limbajul de lemn e insotit de certitudini lemnoase, obiectivitatea e totuna cu abandonarea adevarului, opiniile devin convingeri, adeseori sublimate in verdicte.
Constati ca dezbaterea a derapat pana la abandonarea problemei propuse spre discutie, ca nu afli nimic care sa te intereseze, vorbaria da in plictiseala si pierdere de timp si schimbi canalul. Daca ai noroc, dai peste alti vorbitori, cu aceleasi vorbe, incrancenarea, diletantismul, populismul fiind identice. Aceeasi moara macina aceleasi cuvinte.
Insa nimic nu egaleaza aerul halucinant al emisiunilor in care moderatorii sunt de acord cu invitatii, informatia e doar un zvon, iar adversarul e comun. Traian Basescu joaca adeseori acest rol ingrat. A fost presedinte jucator si i s-a reprosat activismul frenetic. De ce se baga! A intrat intr-o pauza. De ce tace, de ce nu face, de ce nu zice? S-a dus sa-si faca un control medical, probabil de rutina. Atotstiutorii au aflat: e pe moarte! A fost adus un politician specializat in zvonuri si au tocat crestineste stirea, fara retinere si fara rusine.
Eterna si fascinanta trancaneala nu cunoaste mila!