Daciana Sarbu - "Oare investitorii de la Gold Corporation ar avea curajul sa propuna proiectul Rosia Montana in Germania, in Marea Britanie sau in Franta?"

Ion Longin Popescu
- Membru al Parlamentului European -

Saptamana trecuta, europarlamentarii romani Daciana Sarbu si Catalin Ivan au initiat o declaratie care, daca va fi semnata in termen de trei luni de cel putin jumatate dintre membrii Parlamentului European, va ajunge la Comisia Europeana, iar de acolo la Guvernul roman, care ar putea fi obligat sa interzica proiectul minier de la Rosia Montana. "Cu un lobby puternic", spune Daciana Sarbu, "acest lucru se poate realiza. In cazul in care va fi semnata de 376 de europarlamentari, declaratia va ajunge la Comisia Europeana si, de aici, va fi trimisa autoritatilor romane, parlamentului si guvernului, cu recomandarea sa se tina cont de pozitia executivului european. Folosirea tehnologiilor pe baza de cianuri si exploatarea la suprafata pun in pericol mediul, sanatatea si vestigiile istorice. Turismul poate fi o alternativa pentru valorificarea potentialului natural si antropic al zonei, in contextul in care, in urma sapaturilor arheologice, Rosia Montana se contureaza a fi unul dintre cele mai mari centre miniere ale lumii romane". Membra a Comisiei pentru Mediu a Parlamentului European, Daciana Sarbu s-a angajat in fata propriilor alegatori sa duca lupta pentru salvarea Rosiei Montane, in chiar inima institutiilor europene.

"Saracia rosienilor este pe cale de a fi cumparata pe un pret de nimic, de o companie lipsita de constiinta ecologica"

- Cat de cunoscut este numele Rosiei Montane la Bruxelles?

- Numele Rosiei Montane suna tot mai familiar pentru institutiile europene, ca si pentru cetatenii europeni. Vorbim despre o zona a Romaniei binecuvantata, cu peisaje minunate, cu vestigii istorice care au atras atentia UNESCO, cu traditii si o istorie nepretuite, aflate acum sub spectrul distrugerii. Exploatarea miniera cu cianuri, care ameninta sa anihileze integritatea si valorile acestei asezari, se contureaza din nou ca o perspectiva reala. In ultimele saptamani, guvernul de la Bucuresti a dat de inteles ca distrugerea regiunii prin permiterea inceperii acestei exploatari poate fi considerata acceptabila. Am adresat Parlamentului European si Comisiei Europene rugamintea ferma de a lua in considerare interventia, de la nivelul forurilor de conducere ale UE, pentru a stopa ceea ce va fi, fara indoiala, un dezastru ecologic si uman. Lipsa lor de perspective si saracia rosienilor sunt pe cale de a fi cumparate, pe un pret de nimic, de o companie lipsita de constiinta ecologica, beneficiind de complicitatea autoritatilor, gata sa faca tranzactii pe seama mediului inconjurator, daca pretul aurului este in crestere.

- Academia Romana a propus recent un referendum national pentru acceptarea sau respingerea proiectului Rosia Montana. Sustineti aceasta initiativa?

- Sunt intru totul de acord cu propunerea Academiei. Este nevoie de o dezbatere publica corecta privind situatia de la Rosia Montana. Este important ca romanii sa cunoasca nu numai argumentele companiei RMGC, ci si pe cele care ridica ingrijorari legate de mediu si de patrimoniu. Dincolo de specialistii reputati, care sunt adusi sa pledeze cauza exploatarii miniere, dincolo de argumentele bine aduse din condei ale companiei, dincolo de cifrele care iau ochii, raman cateva intrebari esentiale la care nu s-a raspuns si, ma tem, nici nu se va raspunde cu buna credinta.

"De ce sa crestem la Rosia Montana un cancer, a carui gravitate reala nici macar nu o putem anticipa?"

- Care sunt aceste intrebari, doamna eurodeputat?

- Dupa mine, e vorba de zece intrebari la care, daca s-ar raspunde cu suficienta responsabilitate, acest proiect ar fi scos din discutie pentru totdeauna. Iata-le intr-o forma sintetica: 1. Cum e posibil ca in 2009 o exploatare miniera cu cianuri sa fie auto-intitulata "minerit responsabil"? 2. Despre ce fel de responsabilitate vorbesc investitorii, din moment ce o asezare intreaga va fi pulverizata? 3. Cine va raspunde pentru ravagiile create de o posibila reeditare a accidentului de la Baia Mare? 4. De ce saracia oamenilor din zona devine o marfa pe care investitorii incearca sa o cumpere cu cinism? 5. In ce stat civilizat avertismentele oamenilor de stiinta si ale Academiei sunt ignorate, dar consideratiile unui ministru despre "pretul aurului" sunt... la mare pret? 6. A crea cateva sute de locuri de munca, timp de cativa ani, si a pleca ulterior, lasand in urma un desert, se cheama "binefacere" sau "crima"? 7. Uniunea Europeana dicteaza ritmul mondial in protejarea mediului. Cum ar putea permite in mijlocul sau o afacere care il va distruge cu buna stiinta? 8. In UE se cheltuiesc sume uriase pentru a descoperi leacul unor boli complicate. De ce sa crestem la Rosia Montana un cancer a carui gravitate reala nici macar nu o putem anticipa? 9. Oare investitorii ar avea curajul sa propuna un astfel de proiect in Germania, in Marea Britanie sau in Franta? 10. Oare daca s-ar descoperi aur in gradinile palatului Versailles, sub Acropole sau sub Venetia, ati fi dispusi sa le ingropati si pe acestea sub cianuri? Practic, acest proiect nu face decat sa le cumpere oamenilor din Rosia Montana cativa ani din viata, aruncandu-i, apoi, cu sanatatea distrusa.

- Intrebarile dumneavoastra sunt, din cate se stie, pe buzele celor mai multi dintre romani. Credeti ca-i impresioneaza pe guvernanti?

- Eu imi doresc sa aud, din partea initiatorilor proiectului si a reprezentantilor guvernului Romaniei, raspunsuri la aceste intrebari. Ma opun cu fermitate initierii mineritului cu cianuri, asa ca nu eu sunt cea care poate furniza raspunsurile. M-as bucura insa daca actualul guvern s-ar apleca asupra tuturor semnelor de intrebare din jurul exploatarii, cu toata seriozitatea. Am fost la Auschwitz, la comemorarea a 65 de ani de la eliberarea lagarului mortii. Nazistii au pus acolo in practica ceea ce ei numeau "solutia finala". Reprezentantii Gold Corporation si angajatii locali ai companiei, inclusiv primaria, spun ca exploatarea cu cianuri este singura solutie pentru Rosia Montana. Eu indraznesc sa spun ca aceasta ar fi o "solutie finala", din punctul de vedere al mediului. Ma voi opune din rasputeri ca ea sa aiba sanse.

- Cum comentati declaratiile in favoarea proiectului ale ministrului Adriean Videanu?

- Argumentul folosit de domnul ministru, pentru a justifica sustinerea proiectului - acela ca pretul aurului este in crestere - mi se pare cinic si inacceptabil. Protejarea mediului este scumpa, ca si democratia. Asta nu inseamna ca nu e necesara, ba chiar vitala. Grija fata de mediu, ca si educatia, nu vor fi niciodata eficiente economic, ci consumatoare de fonduri. Valoarea lor se masoara in sanatate, in calitatea vietii, in siguranta viitorului. Iar toti acesti "indici" nu sunt cotati la bursa.

"Parlamentul Romaniei are o sansa istorica de a-si dovedi utilitatea, adoptand legea anti-cianura"

- Ce asteptati de la autoritatile de mediu ale Romaniei si ale UE?

- Sper ca autoritatile de mediu ale Romaniei sa ia decizii corecte. Si mai sper ca proiectul de lege care interzice folosirea cianurilor in minerit sa fie resuscitat, recuperat de prin comisiile parlamentare, sau creat intr-o forma noua, pentru ca astfel s-ar pune capat rapid si eficient acestei nesfarsite discutii. Parlamentul Romaniei are o sansa istorica de a-si dovedi utilitatea, adoptand legea anti-cianura. Cred ca adoptarea acestei legi ar ajuta mult mai mult la definirea unui rol mai activ al acestei institutii, decat orice reconfigurare a numarului de parlamentari sau de camere. In privinta UE, mi-as dori aparitia unei legislatii comunitare care sa interzica mineritul cu cianuri. Tema se afla inca pe agenda UE, dar progresele sunt lente. De aceea, cea mai importanta garantie in acest sens ramane modificarea legislatiei nationale. Noi insine ne putem apara cel mai bine conationalii si mediul. Cu o singura conditie: sa ne dorim cu adevarat protejarea mediului si sa ne respectam cu adevarat cetatenii.

- Ati vorbit deseori despre turism, ca alternativa de dezvoltare a Rosiei Montane. Credeti in continuare in aceasta strategie?

- Discutand cu ONG-uri si experti, am ajuns la concluzia ca turismul poate fi o varianta in acest sens. In octombrie 2009, am adresat chiar o scrisoare ministrului Turismului, prin care solicitam elaborarea unei strategii guvernamentale de dezvoltare a turismului in aceasta zona. Subliniam in acel mesaj ca stimularea de catre stat a investitiei in turismul regiunii ar aduce nu numai un plan de viitor pentru locuitorii sai, ci si o destinatie turistica de prim rang pentru Romania. Astfel, acolo s-ar crea locuri de munca, s-ar atrage investitii suplimentare, care ar sustine atat familiile, cat si autoritatile locale, ajutandu-le sa realizeze tranzitia dinspre o zona lipsita de speranta catre o regiune prospera, care se gandeste la viitor. Toate acestea, intr-o armonie perfecta cu mediul natural. Iar Romania ar putea beneficia in acest fel de o atractie turistica aparte, de un pol nou al activitatii turistice care, in viitorul apropiat, ar putea primi statutul de UNESCO World Heritage Site. Rosia Montana, prin uriasul ei patrimoniu arheologic, unic in Europa, si prin peisajele ei superbe, ar putea asigura un rol mai proeminent al tarii noastre pe harta destinatiilor turistice de top. Statul este dator sa le ofere sanse celor din Rosia Montana.

"De cand sunt europarlamentar, Rosia Montana a fost unul din punctele prioritare pe agenda mea"

- Ce veti intreprinde, in cadrul Parlamentului European, pentru a atrage atentia asupra pericolului reprezentat de proiectul din Apuseni?

- De cand sunt europarlamentar, Rosia Montana a fost unul din punctele prioritare pe agenda mea. M-am adresat deja Comisiei Europene, cerandu-i sa se implice in mod direct, sa dea verdicte in privinta proiectului minier, sa verifice daca standardele de mediu sunt respectate. In general, in astfel de situatii, Comisia considera ca responsabilitatea apartine autoritatilor nationale. In fond, judecata sa este corecta - ea porneste de la premisa ca legislatia interna si cea comunitara sunt respectate de guvernele statelor membre. Odata cu instalarea noului Comisar de Mediu, ii voi adresa o noua interpelare, pentru a afla opinia noii Comisii cu privire la evolutiile de la Rosia Montana. Contextul s-a schimbat, fiindca deja guvernul de la Bucuresti manifesta simpatie deschisa fata de proiect, asa incat executivul european este dator cu un punct de vedere si i-l voi solicita. Pe 8 februarie am sustinut un discurs pe tema Rosia Montana in plenul Parlamentului European, cerand interventia, de la nivelul forurilor de conducere ale UE, pentru a stopa ceea ce va fi, fara indoiala, un dezastru ecologic si uman. Mai mult, eu si colegul Catalin Ivan, de la Comisia de Cultura a PE, facem demersuri pentru a organiza o dezbatere la Bruxelles, care sa analizeze problema Rosia Montana din ambele puncte de vedere - mediul si valorile arheologice ale regiunii -, cu participarea unor specialisti. Nu putem rivaliza cu eforturile financiare imense facute de companie pentru cosmetizarea proiectului, dar putem incerca sa facem adevarul auzit si la Bucuresti, dar si la Bruxelles. Nu in ultimul rand, daca demersurile institutionale vor fi prea greoaie, vom sustine initiativa Academiei, privind un referendum national pe aceasta tema, fiindca subiectul chiar este de interes national.

Eurodeputatului Daciana Sarbu ii puteti scrie la: dacianasarbu@yahoo.com