• 1. Credeti ca dragostea e amenintata de o racire globala?
• 2. Pragmatismul vremurilor - performanta profesionala si obsesia banilor - a impins dragostea pe un plan secund? Iubirea pasionala a devenit o rusine?
• 3. Lipsa afectiunii e un simplu moft sau poate sa nasca monstri?
Ana Maria Sandu, prozatoare
"Lipsa afectiunii te mananca de viu, ca o carie"
1. In zilele cind ploua si orasul e mohorat si zgribulit, iar oamenii par ca nu se privesc unii pe altii, pentru ca incearca sa se fereasca de balti si de noroaie, ma gandesc uneori ca, asa cum un copil se naste chiar atunci cand eu stau la stop, cu siguranta, exista undeva si doi oameni care se indragostesc si se ating prima data. Asta nu tine cont nici de stirile apocaliptice din media, nici de criza economica; functioneaza dupa cu totul alte legi. Cand te indragostesti, totul devine posibil. Se intampla ca-n vis. Poti sa treci prin ziduri, fara nici o zgarietura, poti sa deschizi porti cu o mie de lacate, sa calatoresti in locuri in care n-ai fost niciodata... Sigur, oamenii nu-si mai scriu scrisori, dar isi trimit sms-uri si email-uri. Nu ma indoiesc ca asteapta semnele de la persoana draga la fel de infrigurati. Cu aceeasi emotie, cu senzatia ca lumea se termina daca inbox-ul ramane gol. S-ar putea, totusi, sa fie mai searbad, mai cliseizat felul in care isi proiecteaza amorurile. Si asta, pentru ca nu stiu ce pierd daca nu citesc povesti si poeme adevarate de dragoste.
2. Cred ca si azi, ca si ieri, oamenii sunt foarte diferiti intre ei. Pragmatici erau cu duiumul si acum 10, 20, 30 de ani. Asta nu-i impiedica pe ceilalti sa-si traiasca povestile nebune de dragoste, si pe scriitorii din toate cele patru zari ale lumii sa le scrie. Mereu se vor gasi cititori ideali pentru ele. Cei care nu pot accepta ca sentimentele sa le fie formatate ca un hard disk de computer. Doar ce simti e adevarat, in fond.
Mi se pare, de asemenea, ca odata cu obsesia pentru cariera si pentru o stabilitate financiara, oamenii risca din ce in ce mai putin. Si, multi dintre ei prefera, cu gindul la o iubire ideala, sa aleaga sa stea singuri. Principiul "merit cu mult mai mult decat mi se ofera" mi se pare perdant. Pentru ca relatia ideala nu exista, exact cum nu exista nici femeia/barbatul ideali. Sunt doar niste constructe care inflameaza mintile. Dragostea nu sta in perfectiune, ci in lucruri mult mai mici, mai simple si mai umane.
Sa ne amintim de marile povesti de dragoste din literatura. Habar n-ai ce calitati are personajul masculin la sfarsit, sau descoperi ca e atat de banal, ca mai bine nu-ti mai incarci mintea cu detalii si pastrezi doar senzatia ca cei care se indragostesc pot schimba lumea. Margarita, Anna Karenina, Madam Bovary - toate fac din barbatii iubiti niste tipi ideali. Dar e privirea lor indragostita de vina. E atat de important sa simti asta...
3. Lipsa afectiunii e castratoare. Poti s-o inabusi cat vrei, dar ea va scoate capul la suprafata. Si te mananca de viu ca o carie. Toate exercitiile astea de autoeducare, in care individul isi devine autosuficient, raman niste experimente foarte triste. Sa nu uitam! Iubirea e cel mai fascinant joc de oglinzi. Sub ochiul indragostit devenim mai frumosi si mai destepti decat am fost vreodata. Nu idealul ar trebui sa-l cautam, ci pe omul cel mai apropiat de pe pamant. Cand il gasim, viata incepe sa aiba de toate: cinismul lui Seinfeld, disperarea lui Raskolnikov si tandretea lui Hans Castorp. Chiar daca mai gresesti uneori, si ce ti se paruse a fi mare iubire ramane doar o tinichea de pe care s-a dus toata pulberea de aur, merita sa incerci din nou.
Am revazut, de curand, "Va place Brahms?". Scena in care Greta Garbo il lasa pe tanarul indragostit de ea sa plece si striga pe scara, in urma lui: "Sunt batrana! Nu-ntelegi?" e frisonanta. Dar nu de asta se despart, ci pentru ca ea nu poate scapa de dragostea pentru altcineva. Un barbat care nu i-a aratat niciodata cat de importanta e pentru el. O va face, dar nu pentru ca ar crede, ci de frica sa n-o piarda...
S-ar putea ca, fara aceste condimente care ne incurca si ne descurca vietile, oamenii sa traiasca mai linistiti. Dar cine are nevoie de niste umanoizi-roboti fara fluctuatii sentimentale?
Ioan Es. Pop, poet
"Totul a devenit o problema de marketing"
1. Mai mult decat de o racire globala, dragostea este amenintata de o perpetua contrafacere. Transformata tot mai mult intr-un business, ea este livrata sub forma de retete - si, pentru a ameti cat mai multa lume, aceste retete incalca pana si granita de jos a prostului-gust. De atatea telemanele si telenovele, la Valentines Day si alte zile "ale dragostei", totul a devenit o problema de marketing, iar tu, lipsit de cultura dragostei, iei de buna falsificarea consumerista si chiar crezi ca adoptand un cliseu de acest fel esti gata indragostit.
2. Iubirea pasionala nu trebuie sa planga in hohote sau sa urle pe strada, pentru a se exprima. Dragostea este un spectacol interior, un sentiment pe care, daca-l ai cu adevarat, nu te dai in stamba sa-l arati la toata ulita.
3. Lipsa afectiunii tine, cred, de domeniul patologicului, mai degraba decat de cel al literaturii. Ea poate fi monstruoasa si pentru "purtator", dar mai ales pentru persoana care cade in mrejele acestuia.
Matei Florian, prozator
"Pasiunea este printre putinele adevaruri care merita traite"
1. Ca orice lucru fragil, esential, vrajit, ca orice lucru care nu se supune legilor imediate, ca orice lucru care nu poate fi numit, analizat, prins intr-un insectar lumesc, ca orice lucru care ramane imponderabil, chiar si atunci cand legile fizicii spun cu totul si cu totul altceva, dragostea nu a avut niciodata o viata usoara pe acest pamant. Printr-o alta lege, cruda si infricosatoare, vremurile nu s-au lasat induplecate niciodata, iar daca n-a fost foamete, au fost boli, daca n-au fost boli, au fost razboaie, daca n-au fost razboaie, a fost prigoana, daca n-a fost prigoana, a fost inchistare. Dragostea a fost incercata, rastalmacita, indepartata, dragostea a fost tinuta mereu departe, prea departe de adevarurile logice, iar daca n-au fost vremurile, conducatorii au avut intotdeauna grija sa o nesocoteasca. Trebuie intelesi si ei: dragostea este nesupusa, dragostea nu le foloseste la nimic, dragostea este contraproductiva, dragostea are de-a face cu acea parte ascunsa si reactionara a oamenilor, dragostea are de-a face cu sufletul. Sa fim cinstiti si sa le dam dreptate adevarurilor istorice: sufletul n-are ce cauta acolo. Sufletul nu poate fi strunit, rabufnirile pasiunii nu pot fi tinute in frau, oamenii indragostiti au adevarul lor, imun la vremuri, la logica, la necesitati concrete. Ar mai fi si altceva: ca orice lucru care a supravietuit miraculos intotdeauna, dragostea a stiut sa-si gaseasca brese, sa renasca, sa ramana vesnic aceeasi. Amenintarea exista, acum ca si atunci, iar oamenii se pot lasa pacaliti un timp, pot crede ca sunt propriii lor stapani, ca dragostea se afla la cheremul lor, ca o pot stapani. Insa marele adevar al lucrurilor fragile, esentiale si vrajite este ca, mai devreme sau mai tarziu, te vor birui, le vei da ascultare, te vor supune. Nu se poate altfel. Nu s-a putut niciodata. Si e tare bine asa.
2. Poate ca nu-i cel mai intelept lucru din lume sa te desprinzi de cei din jur, sa iti simti freamatul interior ca pe cel mai binecuvantat adevar al vietii, poate ca nu se cade sa inchizi ochii si sa visezi, sa clocotesti de dorinta, sa te umpli de scantei colorate. Nu se face, nu, sa le zambesti oamenilor din tramvai, sa simti primavara ca pe o imbratisare, sa le crezi pe cuvant pe toate acele pasari care canta pe crengile acelea care asteapta sa infrunzeasca, sa simti vantul ca pe o sarutare calda, sa nu bagi de seama claxoanele, sirenele ambulantelor, orele de la birou. Nu se face sa umbli nauc pe strazi, sa canti, sa te sfarsesti de dor, sa treci de la bucurie la deznadejde intr-o clipa, nu se face sa uiti in ce zi a saptamanii te afli si la ce ora incepe sedinta. Ce s-ar alege cu societatea noastra? Ce ar crede ceilalti despre noi? Ce rost are sa faci dragoste cu adevarat, iar lumea sa dispara cu repeziciune, sa se topeasca, sa nu existe, ce s-ar intampla cand te-ai pierde si tu cu totul? Ce s-ar intampla daca singura salvare posibila ar fi in celalalt, daca doar asa, in doi, ar incepe si s-ar sfarsi lumea? Cine ar mai plati impozite? Cine ar mai cotiza la fondul de pensii? Ce s-ar intampla, insa, daca ai incerca sa ascunzi tot ceea ce simti in numele unui adevar steril, ce s-ar intampla daca te-ai rusina de tine si de celalalt, daca ai inchide ochii si ai incerca sa fugi? Pana unde poti sa fugi, atunci cand totul zace intr-un loc tainic si se va afla tot acolo, oricat de departe vei ajunge? Cat de departe poti fugi de o chemare launtrica? Cine vei mai fi tu atunci cind rusinea sau datoria vor reusi, poate, sa inabuse ceea ce clocoteste in tine? Poate ca vremurile sunt sui si nu cele mai nimerite cu putinta, poate ca e al naibii de greu sa ajungi mai sef decat altii, poate ca banii nu vor fi niciodata de ajuns, poate ca exista mii de adevaruri paralele, dar un lucru e sigur: pasiunea nu poate fi data la o parte, nu poate disparea doar daca bati din palme, pasiunea nu are un program anume si nu va tine seama de ce cred ceilalti. Asa cum arata lucrurile, nu de ieri, de azi, ci dintotdeauna, pasiunea este printre putinele adevaruri care merita traite. Asa cum vad eu lucrurile, ar fi o rusine sa te rusinezi de asa ceva.
3. Ceva ma face sa cred ca, daca oamenii ar inceta sa mai iubeasca, daca lumea ar deveni doar un plan orizontal plin de logica si pragmatism, sensul nostru ar disparea, am incremeni, ne-am scofalci, ne-am scoroji, am ajunge ca niste frunze lovite de frig, ingalbenite si sfrijite, intr-un loc in care primavara n-ar mai sosi niciodata. Or, as putea pune pariu cu oricine, ca ceva s-a intamplat din nou, miraculos si firesc ca in fiecare an, si primavara a ajuns iarasi aici. Ciudat. Foarte ciudat. N-am auzit pe nimeni care sa o legifereze, nu cred ca i-a dat cineva voie sa o faca. Inadmisibil si inevitabil, s-a intors. Sunt de acord sa strigam huo, mi se pare cinstit sa o lovim cu pietre. Partea proasta e ca s-ar putea sa nu simta nimic, sa-si vada linistita de treaba, sa devina vara, indiferent de convingerile noastre. Bun, s-ar putea sa ne inchipuim ca nu exista, la fel cum e posibil sa ne imaginam o viata fara afectiune. Se poate. Oamenii sunt in stare de multe, atunci cand e vorba sa se convinga de un lucru. Dar ea, primavara aceasta, se va afla in fata ferestrelor, gata sa navaleasca inauntru, cu aerul ei cald, abia presimtit. Si va fi o vreme cind vom fi slabi sau nostalgici, visatori sau doar ametiti, va fi ploaie, ceata sau soare si, fara sa vrem, vom simti ceva din toate astea. Orice impotrivire va fi de prisos. Vom fi invinsi si nu ne va parea rau. Pentru cei puternici insa, pentru cei cu puteri supranaturale, pentru cei care pot paria ca nu e primavara, chiar si atunci cand ea a sosit de mult, va veni o vreme cand isi vor da seama ca au pierdut pariul: aerul acela cald, abia presimtit, va fi doar un ventilator pus in priza, dragostea pentru altii, iar viata in alta parte. Si mai cred ca atunci va fi tarziu, mult prea tarziu pentru orice, ca vor simti ca au trait degeaba, ca se vor simti prea putin oameni. S-ar putea sa castige poate ceva, insa, sincer, eu unul nu prea vad ce.
Ancheta realizata de