Daca ar exista si la noi un premiu anual de prestigiu, exclusiv pentru roman, ca Goncourt, Booker, Strega sau Planeta - Cristian Teodorescu ar avea mari sanse sa il obtina pe 2009, la concurenta cu Varujan Vosganian. Caci "Medgidia..." lui si "Cartea soaptelor" sunt evenimente editoriale apreciate de critici si de marii cititori cultivati, dar accesibile si pe gustul publicului larg. Consens rar si greu de obtinut, caci scriitorii cu adevarat populari azi in lume, de tipul Dan Brown, Paolo Coelho sau Marc Levy, n-au valoare literara, ci doar comerciala: tricoteaza intrigi senzationale dupa retete trase de par si folosesc trucuri menite sa amageasca cititorul inocent cu false profunzimi. Si Vosganian, si C. Teodorescu si-au ales pentru romanele lor subiecte pe care le au, ca sa spun asa, in sange; au in comun faptul ca mixeaza fictiunea cu adevaruri istorice si introduc in trama personaje pastrate in memoria colectiva; in sfarsit, amandoi stiu sa povesteasca, sa-si dozeze efectele astfel incat intregul sa respire ca o lume vie. Si daca Varujan Vosganian mai face ocoluri lirice, eseistice si descriptive, mai "literaturizeaza", Cristian Teodorescu isi reinvie orasul natal intr-un stil reportericesc, eficient, fara artificii artistice, dar cu un rafinament al limbajului si decupajului semnificativ (cu izvoare in I.L. Caragiale, Cehov, Hasek si Hrabal). Vana realist-umoristica e pigmentata cu ambiguitati, note tragice, absurde si scene socante care fac din prozatorul nostru in primul rand un formidabil creator de personaje. Multe si memorabile. Fata de numerosii prozatori de azi pe care-i preocupa un singur subiect, ei insisi, si care epuizeaza repede tot ce stiu din experienta in autofictiuni si egografii, Cristian Teodorescu fictionalizeaza cu talent si forta creatoare o realitate de dinaintea nasterii lui. Pe o urzeala de adevaruri istorice, el face o lume populata cu indivizi diferiti si verosimili, care isi traiesc in text viata cu toate ale ei, bune si rele. E lumea bunicilor lui tineri, Stefan si Virginia, carora le si dedica romanul in care sunt personaje. Deliberata, aceasta confuzie intre documentar si imaginatie romanesca e un carlig in plus pentru cititorul avid de "povesti adevarate" si sedus de usurinta cu care se citeste romanul. Caci el e alcatuit din 103 "momente si schite" autonome, dar care, pe masura ce citesti, se imbina intr-o cinerama colorata a Medgidiei din anii '40 ai secolului trecut. Fragmentele au in centru cate unul sau altul dintre locuitorii oraselului dobrogean, din clase sociale si etnii diferite, in interactiunea lor cotidiana, dar si sub presiunea istoriei agitate din Romania anilor 1940-1950. Ecourile si consecintele evenimentelor politice de la centru in targul provincial (cele patru dictaturi care s-au succedat - regala, legionara, antonesciana si "a proletariatului", sub ocupatie sovietica -, participarea la razboi, intai de partea Axei si apoi de cea a Aliatilor) sunt tragicomice si marcheaza destine. Fiecare modul epic se tine printr-o forta magnetica - patent Cristian Teodorescu - de celelalte, intr-o retea de relatii prin care trec amoruri, afaceri, drame, eroisme, orgolii, cruzimi, altruisme - toata gama omenescului complex si complicat de imprejurari. Scriitura limpede, captand fapte, ce se vede si ce se aude cu instrumente de finete, ne face sa intram in lumea Medgidiei disparute de decenii, ca teleportati. Sa mancam in restaurantul garii, tinut de Fanica Theodorescu si nevasta lui, Virginica, serviti de chelnerul cosmopolit Ionica, sa facem instructie dura si sa plecam pe front cu maiorul Scipion, un om de onoare, sa facem rondul cu politistul Pomenea si sa melancolizam cu mosierul-vanator Caludi, sa amputam picioare degerate pe frontul rusesc, impreuna cu doctorita Lea, si cate si mai cate. Va recomand sa experimentati puterea de a te atrage in lumea ei a acestei carti noi, cum nu sunt multe in literatura romana contemporana.