Draga "Formula AS",
Scrisoarea aceasta imi sta ca o lacrima pe suflet, cu atat mai mult cu cat atunci cand mi-a fost cel mai rau, i-am promis Sfantului Nectarie c-am sa depun marturie pentru ajutorul lui.
Dar sa incep cu inceputul. In toamna anului 1990, m-am imbolnavit de anxietate. Din cauza acestei boli a trebuit sa renunt la ceea ce-mi placea cel mai mult pe lumea aceasta: muzica. Am abandonat pregatirea pentru Conservator si, la sugestia tatalui meu, am ales Dreptul, la o universitate particulara. Au urmat multi ani de cosmar, in care boala mea s-a inrautatit. Am incetat sa mai ies afara din casa, m-am inchis in mine, mi-am indepartat prietenii. Sotul meu era singura mea legatura cu exteriorul. Moartea unui mare scriitor, Octavian Paler, si scrierile sale care au precedat-o, pline de regrete, m-au pus pe ganduri. Imi era teama c-am sa mor neconsolata, chinuita de regrete tarzii. Am inteles ca lumea se imparte in oameni care fac (care indraznesc) si oameni care se plang. Ma numaram si eu printre ei, imi irosisem talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu, acela de a canta, si acum El ma pedepsea. De aceea, intr-o buna zi, m-am hotarat sa ma reapuc de muzica. Din cauza greutatilor pe care le intampinam, aveam foarte des momente in care voiam sa renunt, insa, de fiecare data, Dumnezeu imi scotea in cale un om, sau o istorie care sa ma faca sa ma razgandesc. Parca o mana invizibila ma impingea de la spate pe drumul meu. Cert este ca dupa 18 ani in care nu ai mai pus mana pe instrument (am omis sa va spun ca am terminat Liceul de Muzica, la viola), in 99% din cazuri nu mai ai nici o sansa sa-ti revii. Am inceput sa fac exercitii pe care le fac copiii de 7-8 ani (eu aveam 37). Ma dureau spatele, mainile, degetele. Iar, incet-incet, am inceput sa fac progrese. Un singur gand ma intrista si ma speria in continuare: cum aveam eu sa ajung la Conservator, daca nu ieseam deloc din casa? Intr-o zi, la sugestia unchiului meu, am inceput sa cumpar revista "Formula AS", si am gasit acolo mai multe marturii ale unor persoane ce au fost ajutate de Sfantul Nectarie. M-am decis sa-i citesc si eu Acatistul, cu toate ca mi-era teama sa nu-l supar, intrucat eu am renuntat la religia ortodoxa si am revenit la cea greco-catolica, a familiei mele. Am continuat sa ma rog din toata inima. In paralel cu aceste rugaciuni, am inceput un tratament pentru anxietate, luat tot din revista dvs. La cateva luni, a trebuit sa ies din casa cu niste probleme de familie. Am ramas uimita ca am reusit sa merg pe strada fara sa ma mai insoteasca acea senzatie de teama si disconfort pe care o aveam de fiecare data. Pe moment, nu stiam ce sa cred: este efectul medicamentului sau o minune a Sfantului Nectarie? Raspunsul a venit in timp: in momentul in care nu m-am mai rugat, senzatia de frica a revenit. Deci, traisem un miracol. Am continuat sa ma rog si am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine. Apoi, s-a mai produs o minune: in toamna, Dumnezeu si Sfantul Nectarie m-au ajutat sa pot sa merg la examenul de admitere de la Conservator, pe care l-am luat pe locuri la Buget, astfel putand sa fac si un modul instrumental cu plata, ce ma va ajuta sa fiu instrumentist si profesor de instrument, exact ceea ce mi-am dorit totdeauna. Acum sunt "boboc" la Conservator, sectia Pedagogie Muzicala, si-am sa-i multumesc toata viata mea lui Dumnezeu si Sfantului Nectarie pentru acest vis implinit. In vara, am fost la Manastirea Namaiesti, iar in momentul in care am intrat in biserica, chipul luminos al lui Iisus mi-a zambit la intrare si-am simtit atata bucurie in suflet, ca la intalnirea cu un prieten drag. Ziua aceea de 14 septembrie, in care am aflat ca voi fi studenta, mi-a ramas in suflet ca ziua in care Iisus mi-a zambit.
IOANA - Bucuresti
P.S. Iti multumesc draga prietena ca existi, caci fara tine, si acum orbecaiam in intunericul inimii mele.