Aflate la putere de patru luni, partidele democratice care o compun au reusit sa se mentina unite, cu toate presiunile si diversiunile practicate de dusmanii inraiti ai integrarii europene a Basarabiei, comunistii lui Voronin. Acestia si-au atintit armele asupra Aliantei, dand lovituri sub centura guvernului care se vede obligat sa mareasca preturi, sa restructureze, sa reformeze si sa ajusteze cheltuieli, conform cu cerintele organismelor financiare internationale. Din fericire, beneficiind de o sustinere publica in crestere, guvernul Filat nu se lasa intimidat si puncteaza in contul reformei. De altfel, nici nu s-a intors bine de la Washington primul ministru, ca a si fost instiintat de board-ul FMI ca s-a aprobat imprumutul de circa 550 de milioane de dolari pentru R. Moldova. Prima transa va veni foarte iute, in februarie. Alti 250 de milioane de dolari vor fi dati din partea guvernului american, iar 80 de milioane de la Banca Mondiala. Adaugati la suta de milioane de euro promisi de presedintele Basescu, banii dedicati Basarabiei sunt de natura a oferi o gura de oxigen economiei duse in sapa de lemn de apostolii Secerii si Ciocanului. Liderii AIE sunt oameni hotarati, sinceri, luptatori si carismatici. Le tinem partea din toate puterile, in ciuda "nuantelor" regretabile care-i departajeaza pe ici, pe colo. Si Ghimpu, si Filat, si Lupu, si Urechean par hotarati sa duca barca mai departe, intarind al doilea stat romanesc pe drumul catre UE. Si, evident, catre Tara Mama. Tocmai in acest context a avut loc vizita istorica la Chisinau a presedintelui Traian Basescu. Patru profesionisti ai condeiului, scriitori si jurnalisti din Chisinau, si un profesor erou din Tiraspol comenteaza pentru revista noastra semnificatia vizitei presedintelui roman in Basarabia.
VLAD POHILA
Poet, Chisinau
"Mii de basarabeni au scandat "Unire!!!""
"Recenta vizita a presedintelui Romaniei in Basarabia s-a detasat vadit de toate celelalte vizite facute, atat de el, cat si de alti lideri romani care au mai fost pe aici, dupa 1990. Presedintele Basescu nu s-a comportat ca un strain la noi; si nici liderii basarabeni nu l-au tratat ca pe un strain, si acest amanunt a impresionat pe toti basarabenii cu simtire romaneasca. Prin contrast, etnicii rusi sau rusofonii in ansamblu - prin mass-media lor, extrem de numeroasa si inca viguroasa - si-au manifestat si nemultumirea, dar si o mare neliniste..., pentru ca ei stiu ca trebuie sa vina o zi cand acest pamant va reveni in perimetrul geopolitic (nu numai cultural, nu numai economic!) de unde a fost rupt prin violenta in vara lui 1940 si apoi, din nou, in 1944. Presedintele Basescu a fost primit cu aclamatii si cu lozinci unioniste in inima Chisinaului. Mii de basarabeni au scandat "Unire!!!", si aceste strigate i-au fost adresate nu atat lui Basescu personal, cat conducerii, elitei politice romane, ba chiar, indraznesc sa spun - intregii natiuni romane. Vizita lui la Cimitirul eroilor romani cazuti in luptele pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupatia sovietica, in 1941, a fost un act de impresionant curaj, atat din partea noilor autoritati de la Chisinau, cat si din partea presedintelui Romaniei. Cele 12 acorduri bilaterale semnate cu ocazia vizitei insufla mult optimism, nu numai oamenilor de cultura, dar si businessmenilor si, in mod special, tinerilor. S-au dat semnale clare ca se va accelera procedura de acordare a cetateniei romane, astfel scapandu-ne de marile, multiplele si greu suportabilele umilinte la care erau expusi cei care doreau sa obtina, sa re-dobandeasca, de fapt, cetatenia parintilor si bunicilor. Din cauza acestor umilitoare proceduri birocratice, multi romani basarabeni, in disperare de cauza, mergeau la munci de sclav, dar ceva mai bine platite, in Rusia; cumparau cetatenia bulgara, care se vinde mai ieftin decat se cheltuie pentru a obtine legal pasaportul romanesc; se dedau unor incalcari riscante de trecere a frontierei spre Occident etc. Personal, m-am bucurat in mod deosebit ca se va reface statutul legal al trimiterii la studii in Tara a tinerilor, percum si reinnoirea unor extensiuni ale unor universitati din Bucuresti, Iasi, Suceava, Galati, Constanta etc. - si nu numai la Chisinau, dar si in alte orase mai mari din Basarabia: Balti, Soroca, Orhei, Cahul s.a. Sper ca se va gasi cea mai sigura cheie pentru declansarea unui dialog viu si continuu intre oamenii de stiinta si de cultura - pe langa politicieni si businessmeni - de pe ambele maluri ale Prutului. Si totul ar fi bine sa se faca in termene cat mai scurte..., nu se stie ce schimbare se poate produce maine-poimaine, peste cativa ani, in acest spatiu geopolitic atat de fragil si de jinduit de fostii "frati mai mari" de la Rasarit. Daca se va taragana realizarea acordurilor semnate, daca nu se va da curs declaratiilor celor mai serioase, facute de catre presedintele roman, acum, la Chisinau, cei mai multi basarabeni isi vor pierde increderea, nu numai in Traian Basescu, dar in genere, in Bucuresti, in Romania, pe care, in stanga Prutului, destui o mai considera Patria-Mama".
NICOLAE RUSU
Scriitor
"Desi intarzie cam mult, cred ca reunirea este inevitabila"
"Marea Schimbare de la Chisinau a fost asteptata opt ani de zile anti-nationali. Acesti opt ani ai lui Voronin au fost mai duri decat ocupatia sovietica. Slava Domnului ca acum avem la guvernare oameni si partide normale, gratie carora basarabenii de langa granita vor putea, de la 1 februarie, sa circule liber in Romania. Este vorba de circa un milion de oameni, un sfert din populatia republicii. Noi, scriitorii, avem insa o nemultumire. Ca sa obtinem viza de Romania, trebuie sa dovedim ca avem 500 de euro in banca. De unde sa-i luam? Asa ca ne imprumutam la unul, la altul, aratam la ambasada extrasul de cont, si abia atunci ne sunt primite actele. Imediat dupa obtinerea vizei, mergem sa inapoiem banii. Este un joc penibil, de care au toti cunostinta, si pe care presedintele Basescu a promis recent ca-l va anula dupa ce va instiinta Bruxelles-ul.
In legatura cu vizita presedintelui Traian Basescu, as avea de spus urmatoarele: de la 1991 incoace, au mai avut loc intalniri ale conducatorilor statului roman cu cei ai Republicii Moldova, dar aceasta de acum are o importanta deosebita. Pentru prima data in aceste aproape doua decenii de ambiguitati a fost rostit, in sfarsit, un text deschis, de catre sefii celor doua state romanesti, un adevar incontestabil, dar care, din diverse considerente diplomatice, sau de alta natura, era evitat: ca suntem un singur popor, dar din cauza unor circumstante ale istoriei, un popor divizat in doua state. Acest lucru, ulterior, va simplifica mult actiunile diplomatice ale celor doua state romanesti. Semnificativa este fermitatea cu care Traian Basescu a declarat ca Romania nu va semna niciodata un tratat de baza cu Republica Moldova, tratat care sa consfinteasca acordul criminal din 23 august 1939, dintre Hitler si Stalin. Din acest punct de vedere, presedintele Romaniei are cel mai profund respect si toata recunostinta basarabenilor. Desi intarzie cam mult, cred ca reunirea este inevitabila. Presedintele interimar al Republicii Moldova intentioneaza sa modifice Constitutia si, in acest context, ar fi bine ca la alegerile prezidentiale (daca presedintele va fi ales de intregul popor) sa poata candida si Traian Basescu. Desi istoria nu se prea repeta, ar fi o varianta a Unirii din 1859, a celor doua Principate romanesti, sub Domnul Cuza. A doua varianta ar fi redobandirea cetateniei romane de catre toti basarabenii (marea majoritate a lor doresc acest lucru). Daca mai mult din jumatatea electoratului Republicii Moldova va detine pasaportul de cetatean roman, pana la constituirea unei confederatii sau federatii din doua state romanesti ramane doar un pas. In cadrul unei asemenea formatiuni statale, chiar si conflictul transnistrean ar avea sorti de solutionare. In acest caz, Confederatia Romana ar avea de negociat doar cu Ucraina, celelalte state - Rusia si SUA - ramanand a fi doar mediatori, mai ales in cazul in care si Ucraina va pleda pentru integrarea in UE".
ION IOVCEV
Directorul Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol
"Asteptam ca toti basarabenii sa-si redobandeasca cetatenia romana, de care au fost lipsiti fara voia lor"
"Noi, profesorii, elevii si parintii celor opt scoli romanesti din raioanele de est ale Republicii Moldova (Transnistria), asteptam foarte mult din partea Statului Roman, dupa vizita domnului presedinte Basescu, deoarece suntem romani, iar sangele apa nu se face. Am fost sustinuti intotdeauna de Bucuresti, mai cu seama de Ambasada Romaniei din Chisinau, in cele mai grele momente. Daca in perioada guvernarii comuniste, conducerea de varf din Romania spunea ca nu poate ajuta direct aceste institutii de invatamant, deoarece Chisinaul spunea oficial ca-i amestec in treburile interne ale Republicii, acum avem o guvernare pro-europeana, care-si intareste in mod natural relatiile cu Bucurestiul. Vizita domnului Basescu are o importanta istorica pentru noi si asteptam ca toti basarabenii sa-si redobandeasca cetatenia romana, de care au fost lipsiti fara voia lor. Pentru noi e limpede ca Republica Moldova poate fi integrata in UE numai si numai prin Romania. Sunt cetatean al Tarii si ma mandresc cu aceasta. Un alt rezultat al democratiei basarabene, incurajata de venirea domnului presedinte de la Bucuresti, este disparitia ultimului "zid" din Europa - sarma ghimpata de la Prut. De asemenea, va fi semnat protocolul de colaborare dintre ministerele educatiei, in privinta tinerilor din R. Moldova, care isi vor face studiile in Romania. Dar si scolile romanesti din stanga Nistrului vor fi sustinute mai mult de Statul Roman, ceea ce confera vizitei domnului Basescu importanta de care vorbeam".
VASILE SOIMARU
Profesor universitar, ASE Chisinau
"Traian Basescu are sansa sa intre in istoria romanitatii"
"Scena politica de la Chisinau ramane complicata, desi bucuria noastra a fost mare cand partidele democratice au castigat alegerile. Ne bucuram, dar stim ca inaintea noastra sunt examene foarte serioase. Politicienii cauta solutia miraculoasa, dar sunt convins ca numai alegerile anticipate vor intari AIE, dat fiind ca partidul comunistilor este in mare cadere. Avem, totusi, o problema cu Marian Lupu. Ce va face el dupa urmatoarele alegeri? Voturile cui il vor ajuta sa fie ales presedinte? Traim, totusi, cu speranta, mai ales dupa vizita lui Traian Basescu...
La 6 mai vom sarbatori 20 de ani de la primul si ultimul, din istoria omenirii, "Pod de flori peste Prut": un eveniment frumos, maret, demn de inscris in cronica viitoarei, celei de-a 5-a, Uniri a romanilor din istoria lor - dupa cea din 1600, sub Mihai Viteazul, cea din 1859 sub Cuza Voda, cea din 1918, sub Regele Ferdinand si cea din vara anului 1941, sub Maresalul Ion Antonescu... Cu mult regret constatam ca, dupa acel pod de flori, putine altele s-au mai construit... Dar iata ca, dupa 20 de ani de la acel istoric pod de flori, vine la Chisinau Seful statului roman, Traian Basescu, plin cu de toate, de parca a venit Mos Craciun cu desaga plina de daruri pentru copiii basarabeni de astazi, viitorii cetateni europeni de maine. (Mi-e rusine ca nu l-am votat si la primul tur al ultimelor alegeri prezidentiale din Romania!). Este adevarat ca, de la promisiuni pana la realizari este o distanta maricica, dar eu cred in realitatea acestor promisiuni, si nu pentru ca Traian Basescu isi traieste cel de-al doilea si ultimul mandat de presedinte, ci pentru ca el a venit si ca presedinte al unui stat membru al UE si NATO. Dar, si mai important, Traian Basescu are unica sansa sa intre adanc in istoria bimilenara a romanitatii, asa cum a intrat Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Regele Ferdinand si Maresalul Ion Antonescu... Asa ca, sa nu ne miram daca, in viitorii ani, vom fi cu totii placut surprinsi de cea de-a 5-a Unire a romanilor sub conducerea presedintelui-unificator Traian Basescu...."
A consemnat