(careia ii doresc din suflet nemurirea si puterea de a fi mereu aproape de noi, cei care traim si ne cladim idealurile vietii noastre si ale copiilor nostri pe nisipuri miscatoare, nesiguranta, incertitudine si minciuna), nici nu stiu carei rubrici i s-ar potrivi mai bine scrisoarea mea, tind totusi sa cred ca uneia de suflet.
Ma numesc Oana Ionescu, sunt educatoare, cu 14 ani vechime in meseria de dascal, cea care ar trebui sa fie cea mai nobila si respectata meserie de pe pamant. O meserie formatoare de viitor pentru tara. Dar mai putem fi numiti asa, intr-o societate privata de adevaratele sale valori, intr-o societate etern umilita si sacrificata de interesele meschine ale celor care o conduc? Facem parte dintr-o lume care asista neputincioasa la disparitia traditiilor, a valorilor care inca exista, dar care ne sunt ascunse de forta cu care mass-media si presa de scandal le inlocuieste, sistematic, cu incultura, lipsa de bun simt, de forta cu care se promoveaza promiscuitatea, grotescul, si se ridica la rang de virtute prostia si incultura. Avem decadenta pe toate planurile, dar ni se cere sa facem educatie la nivel inalt! Cum? Unde? De catre cine? La noi incompetenta porneste de sus si tot de sus ne este impusa: cu cat esti mai incompetent, cu atat mai bine - putere sa ai, dosuri sa pupi! Scoala? Educatia? Binele? Adevarul? Dreptatea? - ce-a mai ramas din ele, mai apar la suprafata ca in basme, in greaua si incercata batalie cu Raul.
Citesc cu aviditate aceasta revista si ma bucur cand vad ca altii, inaintea mea, au tras semnale de alarma. Cred ca ar fi timpul sa ne unim, sa nu mai existe atatea strigate disperate de ajutor, ale unor oameni care muncesc si care n-au nici o vina ca au fost si sunt trasi pe sfoara, sa nu mai existe atatea cazuri medicale nerezolvate, din cauza lipsei unui sistem sanitar organizat si bine condus.
De ce sa invinovatim atatia parinti ca pleaca sa munceasca pe meleaguri straine, lasandu-si copiii in grija bunicilor sau a rudelor, pentru a le asigura un trai decent, privandu-i de dragoste; de ce sa invinovatim femeile care refuza sa aduca pe lume copii sau se limiteaza doar la unul, din cauza lipsei de perspectiva, si sa nu-i invinovatim pe ei - cei in mana carora se afla puterea? Sa-i facem responsabili pentru esecul unei societati in care parintii sunt nevoiti sa-si dramuiasca "uriasa" alocatie de 42 de lei lunar, pentru a asigura armonioasa dezvoltare a copiilor (alocatie de care unii candidati la putere habar nu au si nu le pasa). Sa-i facem responsabili de umilintele pensionarilor - cei care au contribuit cu ani si ani de munca, si traind tot in lipsuri, la binele bugetului de stat. Sa-i facem responsabili pentru lipsa oricarei perspective a tuturor celor care nu stiu, nu pot si nu vor sa fie ca ei: HOTI - de vise, de idealuri, de bunastare
E dureros sa fii constrans sa-ti cladesti scurta existenta pe principiul: "nu cred ca-mi permit!". Dar ne-am obisnuit sa nu ne permitem, sa ne facem ca nu observam lipsa unui lucru sau a altuia din viata noastra Dar ce ne facem atunci cand ne dorim copii? Ce psiholog poate tamadui durerea, cum luptam cu depresia in aceasta situatie? Imi veti spune probabil: "Daca iti pute totul, de ce nu pleci?". Nu plec, fiindca nu pot, imi iubesc tara, cu tot ce a dat ea bun, cu tot ce inca mai are ea bun si valoros, doar ca ma oboseste cautarea, desi am doar 32 de ani. Am absolvit o facultate, dar am preferat sa fiu educatoare, cu speranta ca prin munca mea pot schimba ceva, ca-i pot pregati pe copii pentru viata si fericire, dar in nici un caz pentru instrainare, pentru emigratie si abandon, constructori nefericiti ai bunastarii unor straini. As vrea sa le fie recunoscuta valoarea aici, sa se simta obligati, dar si ocrotiti de tara in care traiesc, sa nu mai fie complexati ca sunt prost imbracati si tata n-are limuzina in fata portii. Sa-i obligam sa se complexeze atunci cand devin nepasatori, superficiali, invidiosi, orbi si surzi la nevoile celor sarmani si necajiti!
Cum spuneam: de ce sa plec eu? Sa plece ei, vanzatorii de promisiuni si vise, care sunt gata sa se omoare atunci cand vor sa fie alesi!
Cu consideratie pentru toti cei care nu si-au pierdut speranta,
OANA IONESCU - e-mail: oanapetronela@yahoo.com