MARIUS PETRESCU
"Pentru 2010 mi-am propus sa nu ma mai consider un "ou""
Pentru un cardiac "cu acte in regula", ultimii doi ani din viata mea nu au fost tocmai usori, asta ca sa ma exprim eufemistic! Inca de la prima intalnire cu actualul meu cardiolog, am primit un sfat ce mi s-a parut bizar, cel putin la inceput. In pofida faptului ca specialistul in cauza are in calculator toate datele medicale referitoare la cazul meu, mi-a recomandat sa-mi cumpar un "carnetel", un soi de "carte de identitate" pe care s-o iau cu mine, ori de cate ori plec de acasa. In carnetul cu pricina, medicul a notat, apoi, istoricul si evolutia bolii, medicatia prescrisa, precum si numerele de telefon ale celor mai apropiate persoane din familie. In situatia cand mi s-ar face rau pe strada si as ajunge in stare de inconstienta, orice eventual trecator binevoitor si-ar da seama foarte repede, prin simpla rasfoire a "carnetelului", de ce boala sufar si pe cine sa anunte de urgenta. Sincer sa fiu, mi-au trebuit cateva luni bune ca sa ma acomodez cu sentimentul ca traiesc cu sabia lui Damocles deasupra capului... Apoi m-am considerat de-a dreptul "norocos", cand am suportat primele crize in casa, si nu pe strada! Dar izolarea sociala la care m-a constrans boala mi-a indus o senzatie de neputinta mai mare decat in realitate. S-atunci, intr-o buna zi, spre sfarsitul anului trecut, toate frustrarile mele au explodat, revoltandu-se impotriva infirmitatii si a conditiei de "fiinta oropsita". Altfel spus, m-am hotarat sa aleg un fel de terapie psihologica pozitiva, intorcandu-ma la viata, conform principiului, exagerat, desigur, dar de o tonica ironie: "ori la bal, ori la spital"! Decat sa traiesc ca o leguma, mi-am spus, mai bine mor frumos. Este evident ca aceasta decizie "pe muchie de cutit", pe care am inceput sa o pun deja in practica, ma expune riscului unor excese. Mai ales cand ma intalnesc cu prieteni pe care nu i-am vazut de mult, pofta mea de viata este usor debordanta. Sper, totusi, ca voi reusi sa-mi exersez cumpatarea, desi sunt un ins care nu a excelat niciodata prin vointa. Asadar, pentru 2010 mi-am propus sa nu ma mai consider un "ou" ce se poate zdrobi in fiecare secunda, ci sa reinvat sa traiesc normal, asa cum am trait si inainte de boala! Cred sincer ca pofta mea de viata este mai mare decat frica de moarte!
OTILIA TEPOSU
Un extemporal mereu amanat
Parca as fi la scoala, in fata unui extemporal, si-mi vine brusc sa-mi iau angajamente, ca incepand de luni am sa fac si am sa dreg, adica tot ce trebuie ca sa intru in randul lumii si sa fiu cat mai sanatoasa.
Lasand gluma la o parte, primul lucru pe care l-as introduce obligatoriu, in programul meu zilnic, ar fi miscarea, gimnastica, mersul pe jos. Nimic nu ma destinde si nu ma bucura mai mult decat o plimbare. Dar, din pacate, nu pot sa spun ca Bucurestiul te imbie la plimbari. Peisajul strazii este de cele mai multe ori dezolant, parcurile sunt la distanta mare de casa mea, si-atunci, in loc de-a iesi la aer curat si de-a da o raita prin cartier, prin padurea de blocuri, prefer sa iau o carte si sa ma plimb imaginar prin alte parti, prin alte lumi, prin padurile de cuvinte.
Apoi, daca ar fi sa ma gandesc mai bine, sigur ar trebui sa umblu un pic si la programul meselor, la ce mananc si, mai ales, cum mananc, nu cu ochii in televizor, in ziarul de dimineata sau in ultimul roman cumparat, si nici cu gandul la facturile pe care postasul le lasa nepasator in cutie. Ar trebui sa mai inlocuiesc cafeaua cu ceaiuri din plante, cu "tisane", infuzii cu arome campestre, sa scad ciocolata din lista de cumpararuri, sa pun mai mult morcov si telina in supe, in loc de carne, sa mananc ceapa si usturoi, in loc de muraturi, si sa ma culc, vorba maestrului, la zece trecute fix. Si-ar mai trebui sa-mi schimb ochelarii, ca sa pot citi mai bine etichetele de pe marfuri, sa-mi pun picaturile in nas regulat, ca sa scap de sinuzita, si sa rad in fiecare dimineata si ori de cate ori ma uit in oglinda, ca sa vad viata in roz.
Dar, daca lasam gluma la o parte, cred ca am sa ma rog mai mult pentru cei din jurul meu, pentru sanatatea, bucuria si implinirea lor, pentru ca daca ei ar fi multumiti, mie nu mi-ar mai ramane decat sa ma... plimb.
TANA ROSCA
"De 20 de ani, acelasi program"
De 20 de ani, respect acelasi stil de viata. Imi incep ziua cu diferite exercitii de yoga (programe de asane) care ma ajuta sa-mi mentin atat mobilitatea corporala, cat si tonusul muscular. Sunt exercitii absolut necesare, dupa parerea mea, pentru orice persoana trecuta de 40 de ani, si care are o ocupatie sedentara. De acelasi numar de ani sunt vegetariana (aceasta este o predispozitie naturala a organismului meu, de cand eram mica. De multe ori, mama ma certa, pentru ca lasam carnea in farfurie...). In mod special, anul trecut, am tinut Postul Craciunului intr-o "varianta" mult mai drastica, numita "regimul Oshawa", bazat doar pe orez fiert si ceaiuri. Regimul Oshawa se repeta o data la trei ani, fiind o cura de dezintoxicare pe plan fizic, emotional si mental, si care trebuie insotita si de exercitii spirituale corespunzatoare. De exemplu, eu folosesc exercitii Reiki, pentru a-mi mentine energiile in armonie sau pentru a le rearmoniza, atunci cand sunt date peste cap. Reiki este o terapie cu totul neagresiva, al carei efect este subtil si puternic, totodata. De obicei, imi inchei ziua cu o meditatie, pentru ca-n felul acesta sunt prelucrate energiile amestecate de peste zi si este o pregatire buna pentru un somn cu-adevarat regenerator si odihnitor...
SORIN PREDA
A fi sau a nu fi... fumator
De anul trecut, de la Florii, nu am mai pus nici o tigara in gura. Ar trebui sa ma laud, sa-mi sun toti prietenii, sa sar in sus de bucurie, dar nu pot. De aproape un an, nu m-am mai atins de tigari si, totusi, continui sa fumez. E drept ca fumez altcumva ca pana acum, dar tot fumat se numeste, cand iti aprinzi o tigara si te bucuri de ea - in gand, in adancul placerii indelung exersate, de a insoti cafeaua sau scrierea unui articol fierbinte si fara amanare. E ca prima intalnire cu o fata frumoasa. Vorbesti, surazi, dar nu stii ce sa faci cu mainile, cu emotia care iti cuprinde gatul, molatic si lejer, ca o cravata de matase fina.
Nu scapi usor de un viciu indelung exersat. De viciu, te desparti la fel de greu ca de o iubita - fie cu o brutalitate lipsita de explicatii; fie cu delicate ezitari. Unii arunca totul din casa - brichete, scrumiere, tigari. Altii vor sa se lase treptat, micsorand numarul zilnic de tigari, pana in clipa in care, contrar dorintei initiale, se trezesc ca fumeaza de doua ori mai mult ca inainte. Orice motiv, oricat de prostesc ar parea, este bun. Tatal meu s-a lasat si s-a reapucat de fumat de zeci de ori. Ultima oara, dupa ce ii laudasem vointa de a renunta la tigari, l-am surprins fumand pe furis, in baie, ca liceenii. Atat de mult s-a rusinat de penibilul situatiei, incat a doua zi a renuntat definitiv. Chiar si acum, la 84 de ani, se lauda cu vointa sa si continua sa numere anii de cand nu mai fumeaza. Eu nu am nici un an intreg. Ca cei mici, imi numar varsta de nefumator in luni si zile. Tin la aceasta varsta si ma laud cumva cu ea, desi nu am nici un motiv. Mental, inca nu m-am lasat de fumat. Chiar si acum, in timp ce scriu aceste randuri, intre doua guri de cafea calda si aromata, as aprinde o tigara "Pall Mall" fara filtru. Daca nu o fac cu adevarat, este pentru ca ma simt bine. Ma simt ca in visurile unui fumator inrait si lipsit de vointa. Ma simt cum nu m-am mai simtit de prea multa vreme - liber, linistit, descatusat, cu respiratia intreaga.
ADRIANA ROTARU
"Corpul nu e decat avionul cu care zbori"
Ca la fiecare debut de an, imi propun si pentru 2010 sa fac mai multa miscare si sa ma culc mai devreme, seara. Cine stie, poate de data asta voi reusi. Marturisesc ca ma amuz, citind mereu cat e de sanatos sa urcam treptele, in loc de a lua liftul. Intamplator, eu locuiesc la etajul patru, intr-un bloc fara lift - asadar, din acest punct de vedere, sunt excelent plasata...
Lasand gluma la o parte, boala m-a speriat intotdeauna. E o stare nefireasca, absurda, si incerc s-o tin cat mai departe de mine. A existat un moment cand am fost atat de panicata, incat alergam de la un cabinet la altul si de la un laborator la altul, ca sa identific raul ce ma invadase. Am intalnit in acele imprejurari un medic care m-a sfatuit sa-mi mut pur si simplu atentia pe altceva, pe mersul inainte, pe distanta pe care o mai aveam de parcurs pana la telurile vietii mele. "Atunci, corpul nu va mai fi decat avionul cu care ai sa zbori", mi-a spus. Am depasit impasul, iar fraza mi-a placut enorm, asa ca am luat-o cu mine pentru tot restul vietii.
Sigur ca "avionul" trebuie intretinut. Prefer sa apelez la metodele naturiste, ori de cate ori e posibil. Recent, am redescoperit homeopatia, in care - dupa o serie de esecuri - nu prea mai aveam incredere. Insa in ultimele luni, remediile homeopate mi-au inlocuit cu succes antibioticele, ceea ce mi se pare extrem de important. Apoi, iau in permanenta suplimente. De ani de zile, imi asigur rezistenta la gripa nu cu vaccinuri, ci cu imunomodulatoare naturale si cockteiluri de vitamine. Nu demult, mi-am uimit doctorul de familie cu procentul surprinzator de colesterol "bun", dupa o cura prelungita cu Omega 3.
Totodata, sunt convinsa ca boala este o pecete imprimata in trup de zbaterile, dezechilibrele, neputintele sufletesti. De aceea, mi-am stabilit cateva reguli de igiena psihica. Intorc spatele uratului, tensiunilor, conflictelor, violentei. Caut oameni aflati pe aceeasi lungime de unda, cu care sa comunic. Si pana voi reusi sa-mi iubesc adversarii, asa cum imi cere Hristos, ma straduiesc, deocamdata, sa implinesc, macar din cand in cand, nevoia cuiva, acolo unde se poate: un ban, un pachetel de mancare pentru o batrana cu ochii plansi, un gest de solidaritate, o vorba buna unui necunoscut. E un inceput.
A consemnat