Cartile au avut intotdeauna functia de a pastra cunoasterea si de a o transmite mai departe. Fara ele, intelepciunea straveche s-ar fi pierdut in negura timpului. Dar multe din manuscrisele uitate prin biblioteci sunt inconjurate de un halo de legenda si raman nedescifrate. Manuscrisul Voynich face parte dintre ele, sfidandu-i pe cei mai ilustri cercetatori si tehnicile cele mai moderne de descifrare a scrierilor necunoscute.
Descrierea
Manuscrisul a fost gasit in Italia, in anul 1912, la Vila Mondragone din Frascati, in apropiere de Roma, de catre un cercetator american de origine poloneza, Wilfrid Voynich. Acest "palazzo" este locul unde, in 1582, Papa Grigore al XIII-lea a finalizat calendarul gregorian, fiind ajutat de catre o comisie de astrologi. Scrisoarea ce insotea manuscrisul mentiona ca acesta a fost vandut in secolul al XVI-lea imparatului Rudolf al II-lea al Boemiei, pentru suma de 600 de ducati (echivalentul in zilele noastre a aproximativ 3 kilograme de aur). In aceeasi scrisoare, filosoful Roger Bacon, care a trait intre 1214 si 1294, era considerat drept autorul manuscrisului. Scrierea este formata din 300 de pagini ce contin aproximativ 250.000 de cuvinte, fiind editate cu simboluri si cu un alfabet format din 19 litere. Manuscrisul masoara 15 centimetri latime si 23 de centimetri inaltime si contine trei parti principale: botanica, anatomia feminina si astrologie. In prezent, se afla la biblioteca Beinecke Rare Book and Manuscript Library, de la Universitatea Yale, unde a fost donat in anul 1969. Analizele asupra partii ce se ocupa de botanica au conchis ca imaginile plantelor sunt necunoscute. Partea urmatoare este dedicata anatomiei feminine si contine figuri reprezentand femei dezbracate, aflate in pozitii bizare. Partea de astrologie, in schimb, abordeaza subiecte despre care nu se putea sti nimic in perioada respectiva, cum ar fi Galaxia Andromeda. Dupa parerea unor cercetatori, manuscrisul ar fi fost scris in mai multe limbi, de mai multi autori, fiind de origine europeana sau araba. Textul contine cel putin 29 de caractere ce sunt complet necunoscute in prezent, desi au trecut prin mana celor mai experimentati decodificatori de scrieri secrete.
O provocare pentru criptografia moderna
Desi numerosi experti s-au ocupat de acest subiect, rezultatele obtinute pana in prezent sunt incomplete. In anii '60, Consiliul national de securitate american a incercat sa retranscrie documentul pentru a-l analiza cu ajutorul calculatoarelor. Experienta a impus doua concluzii: pe de o parte, s-a dovedit ca documentul este scris intr-o singura limba, inca necunoscuta, fara echivalent in limbile moderne. Pe de alta parte, ar putea fi vorba despre incifrarea unei limbi cunoscute.
In 1976, analistii au reusit sa determine nivelul de entropie al textului, adica sa masoare frecventa anumitor caracteristici. In italiana, de exemplu, litera "q" este de fiecare data urmata de vocala "u". Testul, condus de catre un fizician de la Universitatea Yale, a atribuit un nivel de entropie inferior celui limbii latine si al tuturor limbilor europene. Gabriel Landini, de la Universitatea din Birmingham, a folosit metoda analizelor spectrale, o tehnica utilizata pentru a studia ADN-ul. Aceasta experienta a dovedit ca lungimea medie a unui cuvant dotat cu sens este de 5,9 caractere, asadar, identica cuvintelor limbilor cunoscute in prezent. Pe de alta parte, analiza a mai conchis ca spatiile dintre doua cuvinte nu sunt fructul hazardului. Ultimele cercetari in legatura cu manuscrisul lui Voynich provin tot de la Consiliul National de Securitate al SUA. Noul proiect prevede culegerea tuturor traducerilor efectuate pana in prezent, pentru a ajunge la redactarea unei versiuni definitive, unica pentru toti cercetatorii.
Ipoteza catara
Exista foarte multe ipoteze asupra originii si sensului manuscrisului. Le vom prezenta pe cele mai semnificative.
Cercetatorul Robert Brumbaugh, de la Universitatea Yale, a afirmat ca textul ar fi fost scris in secolul al XVI-lea, pentru a-l pacali pe Rudolf al II-lea, regele Boemiei. El mai considera ca spatiul lasat intre cuvinte nu foloseste decat pacalirii cititorului. Jorge Stolfi, de la Universitatea braziliana Campinas, considera ca manuscrisul lui Voynich ar putea fi o transcriere fonetica a limbii chineze, facuta de catre o delegatie in trecere prin Europa. Pentru alti cercetatori, documentul ar fi scris intr-o limba ucraineana, dar fara a fi folosite vocale. Altii presupun ca manuscrisul este scris intr-un alfabet vechi si secret, fiind opera catarilor. Rusul Leone Levitov afirma cu convingere acest lucru. Imaginile femeilor din sectiunea de anatomie ii amintesc de o ceremonie catara numita "enduro", ce consta intr-un sacrificiu ritual. Plantele ar fi, de asemeni, simboluri catare. Stelele seamana foarte mult cu cele desenate in alte manuscrise medievale despre catari.
Datarea manuscrisului lui Voynich
Pentru a se usura descifrarea, manuscrisul a fost impartit in doua bucati, numite in mod conventional A si B. Multi au fost astfel indusi in eroare, crezand ca exista doua manuscrise ale lui Voynich. De fapt, cele doua parti par a fi transcrise de doua persoane diferite, sau in doua limbi diferite. Este aproape imposibil sa fie datat manuscrisul. Se presupune ca a fost transcris de catre Bacon, in secolul al XIII-lea, pentru ca tehnica de scriere seamana cu cea a calugarului franciscan, ce utiliza foarte multe abrevieri. Alte ipoteze ii atribuie documentul lui John Dee, un iluminat ce se afla in slujba reginei Elisabeta a Angliei. Era o minte stralucita a vremii, dar destul de sarac. Se poate ca, din nevoie de bani, el sa fi scris manuscrisul lui Voynich, afirmand mai apoi ca acesta a fost redactat de insusi Bacon, pentru a capata valoare, in scopul unei posibile vanzari.