"Va asigur ca scandalul va fi enorm!"
Dupa scandaloasa operatiune de lobby din Parlamentul European, cand europarlamentarul Adina Valean, sotia liderului PNL, Crin Antonescu, a intrat in miezul urat mirositor al afacerii Rosia Montana, presa si intelectualii din Romania au reactionat prompt, cum n-au mai facut-o de multa vreme. Mai toate publicatiile ramase inca pe piata, precum si principalele televiziuni nationale au acordat spatii largi stirilor si comentariilor pe aceasta tema. Nume importante ale publicisticii, ca Ovidiu Nahoi, Mircea Cartarescu sau Dinu Flamand, au deplans, in editoriale, pozitia iresponsabila a politicienilor romani, atat a celor de la putere, cat si a celor din opozitie, in aceasta problema care angajeaza societatea romaneasca pe termen lung si risca sa fie perceputa de generatiile viitoare ca o dovada de iresponsabilitate: vanzarea pe nimic a rezervelor strategice de aur si metale rare ale tarii. Revoltat de ceea ce se pregateste pentru Rosia Montana, poetul Dinu Flamand, jurnalist la Radio France Internationale din Paris, ne-a acordat acest interviu.
"Prima catastrofa adusa de proiectul Rosia Montana este dusmania"
- Comunitatea din Rosia Montana este divizata in functie de pozitia fata de proiectul minier: unii si-au vandut casele si gradinile, pe bani relativ frumosi, altii rezista eroic si nu vor sa vanda. Ei se incapataneaza sa creada intr-o Rosie Montana libera de minerit. De ce crezi ca se intampla o astfel de drama?
- Sunt oameni care nu vor sa-si vanda, pentru tot aurul din lume, pamantul, oasele mortilor, peisajul si poate chiar "saracia" de care vorbea Eminescu; care nu e tocmai o mandrie tafnoasa, caci de buna voie am renunta cu totii la ea. Dar probabil ca s-a instalat deja in acea comunitate o vrajba care nu se va sterge repede, indiferent de modul cum se va rezolva cazul. Va trece cel putin o generatie, pana va reveni pacea pe acele locuri. Iata deja prima catastrofa adusa de acest proiect - dusmania. Cand toata lumea speculeaza cu proprietatile recastigate, si cand s-au incropit, prin zonele fierbinti ale speculatiei industriale, atatea averi peste noapte, probabil ca nu e usor sa rezisti tentatiei de a incasa o suma nesperata, ce le va permite copiilor tai sa iasa de acolo, sa mearga la scoli, sa-si incropeasca un rost. Caci, pana se vor vedea roadele programelor alternative, va mai trece vreme. Ocaziile de acest fel nu se prezinta de doua ori intr-o viata, pentru un biet taran caruia nimeni nu i-ar fi dat cine stie ce pe o bucata de miriste pietroasa, daca nu veneau acesti "binevoitori" goldenboi. Doar ca cei care isi fac asemenea calcule ar trebui sa fie si ceva mai buni negustori, inclusiv statul. Daca se ofera asa sume ademenitoare, inseamna ca afacerea e si mai profitabila, pentru cei care isi asuma, in plus, riscul de a scandaliza intreaga Europa. Caci scandalul va izbucni cu adevarat cand se va vedea monstruozitatea acelei exploatari in spatiul Uniunii europene, unde si liniile electrice de inalta tensiune sunt deseori ingropate, daca protestele localnicilor sunt ceva mai viguroase, cand ei nu vor sa-si vada peisajul natural modificat prin implantarea de stalpi metalici. Imaginati-va actiunile conjugate ale unor echipe de la Greenpeace, cand la Rosia vor incepe sa fie deversate cianurile. Nu le va fi usor acelor investitori lacomi sa dea explicatii despre cinismul afacerii.
"Canadienii isi vor lua aurul, noua ne va ramane decorul de mucava"
- Nu suntem acolo si speram sa nu se ajunga. Deocamdata, investitorul si-a reluat cu forte sporite ofensiva, iar actualul guvern da semne ca ar dori sa-l ajute, transferand, cat se poate de inexplicabil, intregul dosar in competenta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, de parca ar fi vorba de o situatie de razboi.
- Poate ca se gandesc la razboiul care abia urmeaza. E imposibil sa crezi ca darea in exploatare a unei asemenea monstruozitati nu va starni ecouri si comentarii mizerabile pentru imaginea Romaniei. E ceva care imi scapa, cand incerc sa analizez situatia. Nu ma mira ca acei canadieni, pilotati si de un roman, nu au scrupule. Tocmai in Canada exista o exploatare de sisturi bituminoase la suprafata, care a condamnat pentru mai mult de un secol echilibrul natural al unei intregi zone, incepand cu apele subterane. Dar Canada este imensa, fara prea multa istorie, iar aborigenii pe pamanturile carora s-a produs acest viol ecologic nu au forta sa-si mai ceara drepturile. Unii sunt multumiti ca s-au tras benzi de sosele asfaltate si ca au incasat niste bani. Asa vor fi multumiti si unii de la Rosia, peste ani, mergand sa manance la MacDonald-ul din satul asa-zis "nou", cot la cot cu turistii ignoranti, carora li se vor arata galerii aurifere reconstituite in polistiren, cu pitici daco-romani facand pe figurantii, insotiti de o Alba-ca-Zapada oxigenata si poliglota! Avem noi nevoie de istorie transformata in spectacol de circ? Dar, in timp ce canadienii isi vor lua aurul natural autentic, precum si celelalte minereuri rare, romanilor le vor lasa numai decorul de mucava. E pur si simplu incredibil acest comportament de colonizator al companiei de la Rosia Montana, care duce coliere de margele in Africa transilvana si pleaca cu tot ceea ce este de valoare in maruntaiele pamantului, dupa ce vor fi manjit istoria milenara a locurilor, identitatea complexa a bastinasilor! Va asigur ca scandalul va fi enorm!
- De ce crezi ca se incearca sa se treaca atat de usor peste aceasta importanta marturie ce face parte din patrimoniul istoric al intregii Europe? Mai cu seama in Romania, unde a fost atat de exploatata tema etnogenezei daco-romane, din care a rezultat poporul roman...
- E chestiunea principala care ne defineste in acest moment. Transilvania si ideea de civilizatie par ceva prea complex pentru noua generatie de oameni politici. Multora istoria noastra unica li se pare un moft bun de rezumat in cateva linii de manual facultativ. Invatatii din Scoala Ardeleana au scos la lumina filonul latin, pentru ca erau primii capabili sa o faca, scoliti fiind la De Propaganda Fidae de la Roma. Dar si fiindca latinitatea devenea un argument prin care se putea sustine cauza drepturilor civice ale romanilor oropsiti, intr-un imperiu austro-ungar compozit. Pe tema latinitatii s-a desavarsit intregirea Romaniei, adevar pe care nu ar trebui sa il uite nici cei care au ales textul Muresanului meu bistritean, ca sa fie imn national. Tot argumentul latinitatii a furnizat si justificarea primelor sapaturi arheologice serioase care, prin echipele lui Daicoviciu si ale altor istorici, au scos la iveala - in sfarsit - o parte din aventura extinderii romane prin aceste locuri. Dar lucrul lor nu s-a terminat. Transilvania urmeaza, sau ar trebui, abia de acum, sa devina un vast santier arheologic. Rosia Montana este unul din acele locuri esentiale in care s-au impletit, geologic si istoric, filoanele aurifere ale civilizatiilor europene. Nu are cladiri magnifice ingropate sub lava, ca la Pompei. Dar e la fel de importanta ca situl de la Akrotiri, din insula Santorini, unde sapaturile de dupa cataclismul tectonic au scos la iveala marginea unui sat megalitic. Nici la Akrotiri, nici la Pompei, nici la Rosia, sapaturile nu au dat la lumina totul. Poate ca inca nici nu stim cum sa sapam. Mai avem de invatat, trebuie sa le mai lasam si generatiilor urmatoare adancuri de scos la lumina. Iar la Rosia, ne-au aparut si primele documente scrise, acele contracte de vanzare, ce reprezinta vizita misterioasa a alfabetului latin printr-un tinut pe care civilizatia incepea sa-l imblanzeasca. Trebuie sa visam ca exista si alte asemenea documente, inca nedescoperite. Trebuie sa putem visa in continuare privind urmele lasate de acele unelte de bronz care au zgariat roca. Ele sunt ca niste rune la gura Infernului. Cei care sfredeleau cautau aurul, desigur, dar probabil si drumul spre un alt taram, ca Ulise, Iisus sau Dante, porniti in expeditiile initiatice spre morti. Transilvania hiperboreica este un spatiu al civilizatiilor vechi, pe care si mitologia greaca il consacra, inchipuindu-l ca pe un tinut unde se retragea pentru un soi de hibernare insusi Apolo. Nu putem lichefia acei munti, nu stim ce se mai ascunde in ei, poate ceva mult mai de pret decat ravnitul aur, pe care il pofteste insistent acest trust de sape. Daca ideologiile succesive au confiscat acest trecut si l-au deturnat in scopuri propagandistice, nici calculul economic si nici lacomia investitorilor nu sunt acum mai indreptatite sa ne confiste din nou trecutul. Multipla, multiculturala, misterioasa Transilvanie, situata dincolo de toti muntii ratiunii noastre limitate, ar trebui sa se afle in inima sensibilitatii noastre. Dar traim o teribila perioada de aculturalizare. Ignoram fondul nostru latin, fiindca l-au banalizat ideologiile succesive, trecem cu usurinta peste misterul limbii romane si degajam in tusa orice intrebare despre identitatea noastra ca civilizatie rezultata din sedimentarea atator prestigioase straturi de vietuire europeana. Ele nu se definesc nici in PIB, si nici in performante de productivitate materiala, ci in sinteza spirituala a unui mod de a fi in Univers.
"Pentru salvarea Rosiei Montane putem conta si pe fratii nostri latini"
- Compania RMGC ne promite un profit net de 1,8 miliarde de dolari, din 4 miliarde investite, daca le vindem galeriile romane, care incurca teribil proiectul minier. Crezi ca merita targul?
- Galeriile de la Rosia se afla in miezul unui viespar de legende. Ele sunt linia de baza, nivelul cel mai bogat de excavare din fondul nostru de mostenire mitica. Aceste galerii nu pot fi vandute! Rosia Montana a fost deja vanduta de stramosii nostri in primul veac, cu doua milenii in urma. Ei au primit in schimb limba latina. Poate a fost un schimb cam fortat, cum s-a mai intamplat in istorie. Dar pana la urma, socoteala s-a dovedit a fi buna. Populatia locala si-a cumparat atestarea ei in istoria scrisa a Europei, caci legitimitatea o avea deja. Iar astfel si-a dobandit si noua identitate, care zace in misterul limbii romane. E destul sa te apleci in colbul ei, ca sa gasesti pepite inaparente, rezultate din aceasta combustie. Probabil ca un miner ilir, deja cetatean al Romei si vorbind aproape ca bucatarul lui Cicero, se va fi gandit sa se insoare la Rosia si sa-si cladeasca propriul sau camin. Va fi locuit la inceput sub acelasi acoperis cu familia socrilor, in aceeasi odaie, "in quilinum". Dar, dupa ce galeria in care sapa va mai fi avansat cu cativa zeci de metri, Iliricus se va fi gandit sa iasa de sub acoperisul familiei bastinase, sa se instaleze cu nevasta in propria lui casa. Iar din acel moment, a locuit "de-cilini", adica in alt spatiu decat acel "quilinum" autohton. Numai prin anumite locuri din Transilvania tinerii mai locuiesc "de-cilini", cand isi intemeiaza familia proprie. Si locuiesc astfel, nu intr-un dialect local obscur, ci chiar in galeriile adanci ale limbii latine, care structura societatea pe aceste meleaguri. Iata de ce ii este imposibil cuiva sa vanda Rosia Montana. Galeriile ei sunt in continuare populate, se aud inca izbiturile de ciocan in daltile de bronz, miros de jur imprejur bucatele pregatite pentru cina de acele mame ale identitatii nostre...
- Stiu ca aceste reflectii sunt fragmente dintr-un mai amplu eseu despre Transilvania. Nu uitam insa ca Dinu Flamand este inainte de toate poet. Ce vesti ai din acest domeniu?
- Cum tot vorbim de latinitate, imperiu spiritual in care eu ma simt ca acasa, in Brazilia, dar si in Italia, la Lisabona sau la Alicante, profit sa va semnalez aparitia unei antologii bilingve, cu poeme ale mele ce se situeaza intre anii 1989 - 2009, intitulata La luce delle pietre (Casa editrice Palomar, Bari, traducere, selectie si prefata de Giovanni Magliocco). L-am cunoscut pe traducatorul meu pe cand inca era student in sudul Italiei si se interesa de Scoala Ardeleana, dar si de Cercul de la Sibiu. Vedeti ca Roma madre nu ne-a uitat! Si poate veni spre noi fara sa-l caute pe Dracula. Eu cred ca, pentru salvarea Rosiei Montane, putem conta si pe indignarea fratilor nostri latini, in caz ca se va avansa metodic spre o catastrofa ecologica si culturala in Apuseni. Dar trebuie sa speram ca bunul simt va invinge inainte de a deveni prea tarziu. Rosia e un caz de constiinta, nu un caz industrial.
Lui Dinu Flamand ii puteti scrie la e-mail: dinuflamand@yahoo.fr