Vesnicie in stejar si bronz
Mai intai iti apar in fata niste forme esentializate si generoase, care par ca inchid in ele ceva din vesnicia lui Blaga, nascuta la sat! O vesnicie ademenita in bronz si in lemn, coborata in sculpturi daltuite indelung si migalos... "Apostolii", "Scuturile", "Pomelnicele", "Arcele". Arta lui Aurel Contras se compune din aparitii si mangaioase, si impunatoare, pe care maestrul le-a strans intr-o expozitie de anvergura, la Institutul Cultural Roman din Bucuresti, expozitie cu care vine sa isi onoreze publicul bucurestean si sa-si sarbatoreasca cei 70 de ani impliniti nu demult. Iar cu aceasta expozitie ce va ramane deschisa pana pe 15 februarie 2010, artistul nu s-a marginit la o simpla retrospectiva, ci a lucrat doi ani, cioplind la stejari ori turnand bronzuri, cu ardoare si tenacitate.
Premiat si apreciat in strainatate si in tara (a obtinut, intre altele, medalia de argint in 1988, la Bienala internationala de la Ravenna, si in 2008, premiul I la Brancusiana de la Targu-Jiu), Aurel Contras este cunoscut si printr-o seama de monumente, pe care le-a cladit si le-a risipit cu generozitate prin Romania si prin lume. Sunt toate monumente ale neamului nostru: Vasile Goldis, pe Campia Libertatii, la Blaj, Gheorghe Sincai (la Zalau), Simion Barnutiu (la Simleul Silvaniei), iar in Canada, in Ontario, a turnat bustul lui Eminescu - "pentru romanii care-si doresc glia si nu pot fi aici", spune artistul. Lui Eminescu, artistul i-a facut si un bust "in oglinda", la Nasaud, al Veronicai Micle. "La Nasaud" - povesteste sculptorul, "am fost extrem de impresionat cand, la dezvelirea bustului si sfintirea lui, ca asa se face in Ardeal, atunci cand realizezi o lucrare, nasaudenii strigau: "In sfarsit, Veronica noastra a venit acasa!". Si sa stiti ca si toate monumentele mele le-am gandit la fel: sa infrumuseteze locurile noastre romanesti. Asa este si lucrarea mea din fata Hotelului Parc Carol, care da foarte bine in peisajul bucurestean".
Cu acest patriotism curat si neostentativ, Aurel Contras a ramas pana in cea mai intima fibra a fiintei lui un ardelean pur sange!
Si asta se vede incepand chiar cu satul romanesc de la poale de munte, din judetul Salaj, in care s-a nascut si la care s-a gandit toata viata, cand a sculptat si a desenat, s-a gandit chiar si cand s-a asezat definitiv la Bucuresti, dupa ce absolvise Facultatea de Belle-Arte de la Cluj. Ma plimb acum cu artistul prin expozitia lui de la Sosea - "Toate astea s-au realizat datorita doamnei Stefana Marmureanu, de la Institutul Cultural Roman, care m-a invitat sa fac expozitia aici" - imi spune Aurel Contras. Si, la un moment dat, ne oprim in fata unei sculpturi in lemn, cu o intarsie masiva de bronz. "In memoria parintilor mei, Floarea si Victor" - scrie dedesubt. "Vezi, eu am mostenit de la parintii mei, care nu mai sunt, un obiect care la noi se numeste mangalau, in sensul de a mangaia. Straiele populare facute din canepa - cand sunt noi, sunt foarte tari si trebuie inmuiate. Mangalaul are acest rol de a inmuia hainele. Eu l-am mostenit de la tata, care l-a facut cu mana lui pentru mama, iar ea l-a folosit apoi toata viata. Si eu am incadrat mangalaul parintesc, intr-o lucrare de lemn. Si mai sunt "Scuturile" mele: toate din lemn si din bronz, ori din lemn innobilat cu foita de aur... Sunt scuturi asa cum le-au avut cavalerii si domnitorii nostri in Evul Mediu, iar mai inaintea lor, dacii, si pe care le-am batut in cuie de lemn accentuate cu rosu, ca sa le intaresc forta de aparare impotriva relelor si-a necredintei!"...
Povestile lemnului
Aceste vise line Aurel Contras si le transforma in sculpturi, nu acasa, in Ardeal, nici in forfota Bucurestiului, ci intr-un rai leganat de ape. Sase luni din an, el sta intr-un satuc de pescari din Delta Dunarii, la Ilganii de Sus, pe bratul Sulina. "Acolo mi-am cladit singur o casuta de vacanta si am un program pe care mi-l fac cum vreau eu! Sculptez cand imi place si numai atunci, iar in rest, ma duc la pescuit sau ma ocup de gradina. Si pluteste acolo o stare absoluta de libertate!... Parca pluteste peste tot, printre grinduri - o stare care ma inspira si ma rupe de ce-i strain de sculptura! Asa ca acolo am cioplit toate lucrarile mele importante. Si tot in Delta am cizelat si am slefuit lucrarile din bronz - le-am curatat de bavuri, le-am aranjat, le-am adus la faza in care aici, in atelierul din Bucuresti, nu a mai trebuit sa le fac decat soclurile. Ca asa am incercat eu mereu in sculptura, o "ingemanare" de materiale: intre bronz si lemn, intre lemn si piatra"...
- Cum lucrati lemnul? Care e mestesugul din spatele artei?
- Totul incepe de la cativa prieteni, care stiu unde se gaseste lemnul bun. Sunt din grupul nostru de ortaci, vechi intru povesti si pescuit, de-acolo, din satul din Delta. Sigur ca am un plan, de pilda daca am niste bronzuri pe care vreau sa le incastrez in lemn - lemnul trebuie sa fie de esente: stejar cum imi place mie, dar poate fi si de nuc. Si-atunci, ma duc la depozit si cumpar lemnul care poate sa fie scandura, poate sa fie trunchi, poate sa fie bucati mai mici - dupa cum imi gandesc compozitia. Asa s-a nascut lucrarea mea "Semn pentru Arca", care este o lucrare lunga de 4 metri si lata de 2 metri, si este facuta din lemn de stejar de la Bagesti de Arges, de langa Mioveni. Este, acolo, o fabrica de doage de stejar pentru butoaiele de coniac din Franta, si au si stejar care nu-i bun la doage, dar pentru sculptura este ideal - pentru ca are noduri, are consistenta, si pentru ca tot acolo il poti si taia intr-o forma pentru ca sa poti face din el o sculptura. Asa s-au nascut lucrarile mele, cum ar fi "Semn pentru Broasca testoasa", "Semn pentru Arca", apoi "Pomelnicul" si lucrarea "In memoria parintilor mei", cea cu mangalaul. De la Babadag, unde-i un alt depozit de stejar bun, am facut un "Scut", o lucrare facuta printre ultimele pentru expozitia aceasta. Si tot un "Scut" am facut din lemnul unui stejar vechi de 100 de ani, care s-a innegrit si acum e tare ca osul. Iar tot ce vezi aici, in expozitia mea, e cioplit la mana, centimetru cu centimetru, nimic nu-i lasat, de pilda, la voia ferastraului electric, a banzicului - caci altfel sculpturile ar deveni mobilier, or ele trebuie sa aiba caldura! Iar cand le pun si foita de aur, cum am pus la "Broasca testoasa", o fac ca sa le accentuez nobletea si curatenia, caci tocmai de-aia mi-am ales broasca testoasa, pentru ca e frumoasa si curata, si se misca incet, ca vesnicia!...
Si mai este o axioma a lemnului! Anume, ca atunci cand ai o barda in mana si te vezi in fata unei bucati de lemn, mai intai trebuie sa ai in minte ceea ce vrei sa faci. Nu poti sa dai cu barda in lemn, fara sa stii ce ai de facut. Si ca sa stii, trebuie sa umbli la carte, ca sa vezi ce au facut inaintasii tai cu lemnul. Asa te feresti de greseli. Si atunci, lemnul va avea volumul lui si va incepe sa vorbeasca si sa spuna privitorului: "Acesta sunt eu si ma destainui tie, prin forma, culoare si volum!".
- Sunteti legat de lumea satului romanesc, o lume care tasneste cumva neasteptat, din formele dvs...
- Drept e ca o parte din lucrarile mele folosesc elemente din arhitectura populara: crestatura, conceptia in ansamblu a lucrarii, adica lemnul care primeste cu frumusete pata si patina bronzului, care se potriveste bine cu lemnul. Incerc mereu sa folosesc elementele din arhitectura populara, pentru a face compozitii care sa ne aminteasca de traditia lemnului la romani - de bisericile si casele noastre de lemn. Aceasta este cultura lemnului la romani, bisericile din Maramures, din Salaj, bisericile romanesti de lemn. Iar ele au o multime de elemente din care poti invata cum se imbina lemnul, care e frumusetea lui, care e patina lui cea mai frumoasa, si asa poti ajunge la niste sinteze in sculptura - sigur ca trecute printr-o formula intelectuala! Altminteri, cred eu, nu poti sa te incadrezi in rigorile culturii europene, nu poti sa fii tu original fara sa ai ceva si din traditia poporului tau. Tocmai de aceea, toate aceste lucrari care alcatuiesc acum expozitia de la Institutul Cultural Roman le voi lua apoi si voi face cu ele o expozitie prin locurile unde m-am nascut, in Salaj, la Zalau. E acolo un muzeu de arta contemporana, muzeul "Ion Sima", si acolo as vrea sa las o parte din sculpturile mele, o parte din sufletul meu, pentru a ramane pentru cei din mijlocul carora m-am ridicat.
Epilog
In tot acest timp, din mijlocul padurii de sculpturi, ma urmarise o arca uriasa de lemn ce trona ca o corabie vikinga, esuata de nicaieri. Parea ca tocmai atunci se naste, chiar in fata mea, cu copastia ei deschisa, gata, gata sa inghita marea sala cu totul, si pe noi odata cu ea! "Poate ca-i arca pe care trebuie s-o construim noi toti, ca sa ne salvam!" - sopteste Aurel Contras, jovial si infrigurat. Iar eu am ramas si am visat, la randul meu, mult si bine, printre desenele si sculpturile acestui artist, constructor de eternitati din lemn, din aur si bronz. Intr-un tarziu, m-am despartit cu greu de expozitia stralucitoare si tandra, de la Sosea.