Stiinta cu ochelari de cal
Distanta care il desparte pe om de lumea animalelor e tot mai mare. Stimulata de catre stiinta si tehnologie, societatea noastra a generat o conceptie mecanica despre viata, care a rezultat din teoria carteziana conform careia omul si lumea functioneaza ca o masinarie. Animalele si plantele sunt considerate a fi programate, iar exploatarea lor este considerata ca un drept ce ni se cuvine. Totusi, cand se intorc acasa, oamenii se intalnesc cu bucurie cu companionii lor cu patru picioare, desi comportamentul lor ramane pentru ei o chestiune pur subiectiva sau privata. Oricat de dragi ti-ar fi pisica sau cainele, e greu sa accepti ca au sentimente si probleme legate de psihic. In ce priveste stiinta oficiala, tot ce nu poate fi inteles e trecut la "paranormal".
Demersul experimental al lui Rupert Sheldrake
Dar Rupert Sheldrake a ales sa ignore aceste tabuuri. Pentru el, este la fel de stiintifica orice metoda de investigare non-restrictiva, care permite confirmarea ipotezelor posibile, prin intermediul unui demers experimental.
In cursul cercetarilor sale, au fost folosite trei tipuri de anchete. La inceput au fost intervievate sute de persoane, familiare cu animalele: stapani de caini, veterinari, angajati ai gradinilor zoologice, crescatori etc. Astfel au fost culese peste 2000 de marturii care acrediteaza existenta unor facultati perceptive neobisnuite la necuvantatoare. Pe de alta parte, in Anglia si in America, au fost intreprinse sondaje in cadrul unor familii posesoare de animale, pentru a masura frecventa diferitelor tipuri de perceptie ale acestora. In sfarsit, increderea acordata de catre stapani animalelor a fost si ea examinata, gratie unor procedee experimentale riguroase.
Telepatia, simtul orientarii si premonitia
Rupert Sheldrake s-a ocupat de trei tipuri de perceptie intalnite la animale: telepatia, simtul orientarii si simtul premonitoriu.
Telepatia. Unii caini, cat si alte animale de companie, sunt in masura sa "cunoasca" momentul intoarcerii stapanului lor acasa. Camere de filmat ascunse au dovedit acest lucru, orele de intoarcere acasa ale stapanului si mijloacele de transport folosite fiind diferite. Unele animale raspund, de asemeni, prin intermediul telepatiei, la chemari sau chiar la semne. Unele stiu cine telefoneaza, iar altele reactioneaza atunci cand stapanul lor se afla in pericol, chiar daca acesta este la mare departare. Se presupune ca aceste comunicari telepatice se bazeaza pe niste legaturi, care nu sunt simple metafore, ci niste conexiuni reale, ce exista intre oameni si animale. Pornind de la o dubla radacina greceasca, cuvantul telepatie semnifica literal "sentiment la distanta". In momentul in care cainii raspund in mod telepatic stapanului lor, ei fac acest lucru din cauza ca pot capta, intr-un fel sau in altul, gandurile sau sentimentele acestuia.
Simtul orientarii. Porumbeii calatori si randunelele pot regasi cu usurinta locul de unde au plecat, dupa ce au zburat peste imense teritorii necunoscute, desi simtul olfactiv nu poate fi de ajutor in acest sens. Pisicile, cainii si caii sunt, de asemeni, capabili sa regaseasca drumul spre casa din locuri necunoscute si foarte indepartate. Este ca si cum un fir invizibil i-ar lega de caminul lor. Se mai intampla si ca aceasta legatura sa vizeze un om, unele animale fiind capabile sa isi regaseasca stapanul intr-un loc ce le este necunoscut.
Simtul premonitoriu. Unele premonitii se pot explica in termeni de stimuli psihici. Asa se intampla, cu siguranta, in cazul venirii unui cutremur de pamant sau in iminenta unei crize de epilepsie a stapanului, dar mai exista si alte imprejurari, mult mai misterioase.
Toate aceste lucruri tin de perceptii extra-senzoriale, ce se stabilesc dincolo sau in afara simturilor cunoscute. Stiinta nu poate progresa decat depasind limitele curente. Rupert Sheldrake a incercat sa demonstreze, cu cartea sa "Puterile inexplicabile ale animalelor", ca este posibil sa se ancheteze in mod stiintific in acest sens. Avem multe de invatat de la companionii nostri, si la fel, si ei de la noi.
Cainii
Cand Edward se intoarce la casa lui din Wickword, setterii sai irlandezi il asteapta de fiecare data in fata usii, pentru a-l primi. Sotia sa povesteste ca ei merg la usa cu 10-20 de minute inainte de venirea lui, si cu mult timp inainte de a intra cu masina pe aleea din curte. Acest lucru o intriga cu atat mai mult cu cat sotul ei lucreaza la Londra, avand orare neregulate si nu ofera niciodata indicatii precise despre ora cand va veni. Capacitatea setterilor irlandezi de a percepe intoarcerea stapanului lor este comuna multor caini. In timpul cercetarilor din Statele Unite si din Europa, Rupert Sheldrake a adunat peste 500 de marturii in legatura cu acest subiect. Bineinteles, la inceput, acest comportament a fost pus pe seama unor automatisme rutiniere, dobandite de specie, sau pe mirosul si auzul extrem de fin al animalelor. Dar la finalul studiului, Sheldrake si-a dat seama ca aceste elemente nu erau de ajuns pentru a explica in totalitate fenomenul. Asteptarea obisnuita a cainilor putea fi mentionata atunci cand stapanii se intorceau in fiecare zi acasa, la aceeasi ora. Dar in multe cazuri, nu era asa, plecarile si venirile stapanilor fiind aleatorii.
Majoritatea cainilor poseda un simt olfactiv mai dezvoltat decat al nostru. Ei sunt, deci, in masura sa simta mirosul stapanului lor de la o distanta cu mult mai mare decat am reusi noi. Pentru a face acest lucru, cainele trebuie sa poata mirosi aerul de afara. Presupunand ca el este afara si vantul bate din directia cea buna, oare pana la ce distanta poate el sa simta mirosul omului? Estimarile celor mai multi cercetatori apreciaza o distanta mai mica de o mila (1,6 km), pentru un caine din rasa Saint Hubert, care are mirosul cel mai dezvoltat. Specialistii au constatat ca aceasta rasa, cu conditia ca vantul sa bata din fata, poate detecta o persoana ascunsa intr-un sant, la o distanta de 800 de metri. Aceasta poate explica intr-o anumita masura de ce unii caini reactioneaza cu 1-2 minute inainte ca stapanii lor sa ajunga acasa, dar nu si cu 20 de minute inainte.
Se mai stie, de asemeni, ca animalul poate sa perceapa sunete emise de la distante cu mult mai mari decat posibilitatile omenesti, cat si frecvente auditive inaudibile urechii omenesti. Studii stiintifice intreprinse in Anglia, de catre Kevin Munro, au stabilit ca diferentele de perceptie intre om si caine sunt cvasi-identice, cu exceptia perceptiei frecventelor ascutite. Sunt multi stapani care pot marturisi capacitatea cainelui lor de a anticipa intoarcerea lor acasa, in absenta oricarui zgomot. Astfel, sotul doamnei Gavitt, locuind la Morrow, in Georgia, a observat ca reactia cainelui avea loc in momentul in care sotia sa se hotara sa se intoarca acasa si se indrepta spre masina. De fapt, un anumit numar de marturii atesta aceasta "perceptie" a cainelui, indiferent de mijlocul de transport utilizat si de momentul in care persoana respectiva il foloseste.
Timp de mai bine de un an, Rupert Sheldrake a intreprins experiente ce au fost filmate, cu un caine care avea aceasta capacitate de a simti intoarcerea acasa a stapanei lui. De asemeni, totul a fost consemnat cu constiinciozitate in scris. Nici un animal nu a fost inca observat cu atata minutiozitate, dar mai multe serii de filmari au fost realizate si cu alti caini. In concluzie: este evident faptul ca acestia stiu cand stapanul lor se intoarce acasa, chiar daca aceasta are loc la ore si cu vehicule diferite.
Pisicile
La fel, foarte multe pisici par sa stie cand stapanul lor se intoarce acasa, dar intr-o proportie ceva mai mica: 359 de cazuri certificate, in comparatie cu 585 pentru caini. Se poate ca unul dintre motivele acestei diferente sa fie acela ca pisicile sunt mai independente si simt mai putin nevoia de a evolua in intimitatea stapanului lor. Avand posibilitatea de a vagabonda mai mult in exterior, ele isi adopta, in general, comportamentul dupa conditiile meteorologice. Aceste fluctuatii impiedica punerea la punct a unor experiente filmate in cazul pisicilor, dar au fost consemnate foarte multe observatii in scris. Ele au dus la concluzii asemanatoare. Spre deosebire de caini, aceste manifestari telepatice depind de intensitatea legaturii cu omul.
Reactiile cainilor si pisicilor care anticipeaza intoarcerea stapanului se bazeaza pe niste legaturi sociale puternice, tesute intre oameni si animale. Exista experiente ce demonstreaza ca mai exista si alte animale, 17 specii in total, care par capabile sa prevada, si ele, intoarcerea stapanului. Printre acestea exista multe pasari (cu precadere papagali) si, cu siguranta, cai.
Si oamenii reactioneaza la fel
Daca reactiile anticipative sunt asa de raspandite la animale, aceasta ne poate face sa ne gandim ca la fel este si in cazul oamenilor. Cei care au trait sau au calatorit in Africa cunosc bine capacitatile anumitor indigeni de a presimti intoarcerea celor apropiati, chiar daca nu au nici un mijloc de comunicare. Astfel, un biolog olandez, Lauren van der Post, a descoperit ca triburile "bushmen" din desertul Kalahari erau in masura sa "stie" cand membrii tribului lor se intorceau acasa, dupa ce vanasera o antilopa, la 80 de kilometri distanta. Ei fusesera "informati" in mod subtil, chiar de la moartea antilopei.
Vom mai cita in continuare celebrul dar al viziunii duble, specific populatiilor celtice din Scotia, care includea, intre altele, "perceptia" anticipativa a intoarcerii acasa a celor ce faceau parte din clan. In Norvegia, acest fenomen este numit "Vardoger" si inseamna "spirit care te avertizeaza". Oamenii spun ca il aud pe cel care ajunge acasa, chiar daca in realitate el nu soseste decat peste 20-30 de minute.
Memoria colectiva a universului
Exemplele adunate prin vreme de Rupert Sheldrake l-au dus, in cele din urma, la concluzia existentei unor campuri morfo-genetice, un fel de memorie colectiva a naturii, care incorporeaza experienta fiecarui individ, indiferent daca este vorba de bacterii, plante, animale, oameni sau chiar cristale. Biologul englez este convins ca toate formele aflate in natura sunt definite de campurile morfo-genetice, care alcatuiesc un fond de memorie universala, in afara de spatiu si timp. "Tot ce exista este in legatura cu aceste campuri", spune el. "Ele influenteaza dezvoltarea, forma si comportamentul fiecarui individ. Telepatia, previziunea fac parte din acest urias fond de informatie colectiva". Campurile morfice sunt alimentate cu informatii venite din forme de viata deosebite, ceea ce duce, in final, la un comportament anumit, in care experienta comuna se preia in mod automat. Sheldrake numeste acest fenomen "rezonanta morfica".
Supranumit "Galileo al mileniului trei" (in ciuda ostilitatii stiintei oficiale), Sheldrake (profesor, totusi, la Universitatea din Cambridge) i-a inspirat, in schimb, pe cercetatorii chinezi, care pun la cale un sistem de alerta impotriva cutremurelor, bazat pe reactia animalelor. Yak-ul tibetan, de exemplu, in cazul unui cutremur, se culca la pamant, cu picioarele intinse, cu mult inainte de a se dezlantui. Ursii Panda se tin de cap si tipa din toate puterile, lebedele parasesc apa si ies pe pamant, toate astea, inainte ca respectivul cataclism sa se produca.
Pot invata si cristalele?
Ipoteza lui Sheldrake da raspunsuri si la alte intrebari fundamentale, legate, de pilda, de circumstanta, "paranormala" in aparenta, a faptului ca o substanta chimica noua cristalizeaza mai greu la inceput decat in experientele ulterioare. "Cand undeva in lume se dezvolta cristale noi, fenomenul va fi mult mai greu decat in cazul tuturor celorlalte cristale care se vor naste ulterior pe pamant", spune Sheldrake. "Exista o singura explicatie: "rezonanta morfica" priveste si asa-numita materie moarta."
Supliment de ancheta:
Broasca testoasa cea isteata
Institutul lui Rupert Sheldrake a primit peste 5000 de relatari legate de telepatia animalelor. Iata unul mai iesit din comun: Sharon Russe din Snohomish (statul Washington, SUA) scrie: "Cand am observat ca broasca noastra testoasa vine la locul unde ii dau de mancare, chiar in momentul cand eu ma gandesc s-o hranesc, mi-am propus sa verific acest fapt neobisnuit. Cand se retragea in carapacea ei ca sa doarma, era suficient sa ma gandesc sa-i duc de mancare, si ea mi-o lua inainte, spre locul unde o hraneam".