PRESA - 20 de ani de invatamant jurnalistic in Romania
Te strecori cu greu printre colectii de ziare, plachete, mape, pliante si tineri ce par sa se grabeasca intr-o agitatie lipsita de un motiv anume. Dureaza ceva vreme pana sa intelegi ca Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Bucuresti se pregateste sa-si serbeze 20 de ani de existenta si ca a doua zi vor sosi zeci de invitati ilustri, profesori si specialisti ai presei de talia lui Bernard Miege, Pierre Moeglin, Peter Gross, Eric Rothenbuhler. Refugiat intr-un colt de birou si asaltat din toate partile de email-uri sau telefoane ce nu suporta amanare, Mihai Coman pare a se pregati pentru un refuz politicos, apoi se razgandeste intr-un tresalt prelung si nostalgic, atunci cand il intrebam despre inceputuri, despre primele zile ale primei facultati de jurnalism din Romania, despre momentele acelea nebune de dupa caderea lui Ceausescu, cand toata lumea pierdea nopti intregi in fata televizoarelor, cand ziarele apareau ca ciupercile peste noapte, si aproape orice om de pe strada se putea angaja reporter sau stirist, fara nici o opreliste de varsta, mestesug sau pregatire.
Ii datoram multe lui Mihai Coman. La nici 37 de ani, fara nici un ajutor din partea colegilor de breasla, s-a vazut nevoit sa ia eroic si solitar totul de la capat, elaborand un prim manual, o programa scolara si un model academic - necesare norme profesionale, intr-o perioada in care gainile nasteau pui vii pe prima pagina a "Evenimentului zilei", iar minerii aranjau cu pumnul si bata straturile de flori din dreptul Universitatii, spre lauda si entuziasmul anumitor publicatii centrale.
O dezvoltare haotica si periculoasa
- Domnule profesor, nicicand Facultatea de Jurnalism nu a mai trait un asemenea frison de emotie, onorata fiind de prezenta atator reputati universitari veniti din toata lumea. Acum, dupa 20 de ani de invatamant jurnalistic, sunteti multumit? A reusit Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii sa impuna modelul de care aveau atata nevoie presa si invatamantul jurnalistic romanesc?
- E greu de spus ce a reusit si ce nu a reusit facultatea noastra, in 20 de ani de activitate. In orice caz, invatamantul jurnalistic e inca departe de varsta matura pe care o afiseaza. Daca e sa mergem pe logica aceea comunista, care ne imbata cu succese si minunate rapoarte cantitative, atunci stam excelent, pentru ca in tara sunt in jur de 25 de facultati ce pregatesc viitori ziaristi. De la Tg. Jiu la Suceava, de la Targoviste la Baia Mare, nu a scapat nici un oras universitar care sa nu aiba o sectie de jurnalism sau comunicare. Dupa mine, este o eroare capitala. Cat am putut, m-am luptat sa o combat, dar nu am reusit decat sa-mi fac multi dusmani, pana cand, desigur, am fost indepartat din organismele de decizie si acreditare academica. Cred ca in acest moment lucrurile deja au scapat de sub control si, dintr-o necesitate, invatamantul jurnalistic s-a transformat intr-o afacere prospera. Sa ne gandim ca daca cele 25 de facultati de profil ar scolariza doar 50 de studenti, ar rezulta o promotie anuala de 1250 de viitori ziaristi... Este enorm. Este o dezvoltare haotica si periculoasa, care ne impinge spre o logica a inflatiei de diplome. Se vede cu ochiul liber ca am ratacit drumul cel bun. Nimic serios nu se creeaza peste noapte. Numai formarea unor profesori competenti dureaza pe putin 7-8 ani. Ce sa mai vorbim de curricula scolara sau de dotari - laboratoare, biblioteca, abonamente la reviste de specialitate. Nu trebuie sa ne mire ca in multe din aceste facultati si sectii se practica un pseudo-invatamant jurnalistic; ca se propun studentilor cursuri deghizate, care nu au nimic de-a face cu jurnalismul, ci continua sa stea sub dominatia unor profesori refuzati de publicul lor. Prin intermediul unor tertipuri pretins academice s-au aruncat, se arunca si se vor arunca pe piata muncii mii si mii de absolventi cu diploma, dar fara nici o competenta pentru jurnalismul modern. Pe scurt, dupa 20 de ani nu stam deloc bine. Stam intr-o logica tipic comunista. Raportam realizari si in spate se prabuseste sistemul.
- In urma cu 10 ani, tot in "Formula AS" si tot la aniversarea facultatii, observam existenta unui paradox suspect de actual : pe masura ce numarul absolventilor creste, piata presei se restrange, iar tirajele ziarelor scad. Cum se regasesc promotiile de absolventi in peisajul, nu tocmai salubru, al presei de astazi - o presa tabloidizata, tot mai stridenta si, mai ales, aservita politic?
- Relatia absolventilor cu piata muncii e o problema care nu are nici o legatura directa (desi ar trebui sa aiba) cu invatamantul de profil. Din pacate, din 1990 si pana astazi, insertia profesionala continua sa se faca la noi doar dupa o logica a conjuncturilor. De vina ar fi mai multi factori. In primul rand, absolventul de jurnalism reprezinta o forta de munca ieftina, gratuita chiar, angajatorul neoferindu-i tanarului decat fascinanta vizibilitate a expunerii mediatice si amagirea unei perioade de proba, lipsita de orice garantie sau suport contractual. Vina principala o poarta insa profesia, pentru ca, asa cum se intampla in toate profesiile majore, ea are obligatia de a se indrepta spre mediul academic, oferind studentilor dupa absolvire echivalentul stagiaturii, rezidentiatului sau definitivatului, asa cum se intampla in alte profesii. Din punctul acesta de vedere, inregistram o delasare totala a profesiei - efectul unui discurs ultrasimplist: nu ne trebuie teorie, meseria se fura, experienta conteaza etc. Astazi, vedem efectele acestui dispret fata de scoala - lipsa teoriei a dus la discreditarea presei, la incompetenta si chiar faliment... Nu-i mai putin adevarat ca si mediul universitar are partea sa de vina. Din diferite motive, facultatile de profil continua sa ramana in turnul lor de fildes, evitand sa iasa in lume, sa colaboreze cu cele mai importante publicatii, sa atraga pe cei mai de seama profesionisti ai breslei. In ceea ce ma priveste, am incercat sa deschid cat mai mult corpul profesoral si, la ora actuala, FJSC are 39 de cadre didactice titulare si 60 de profesionisti care vin si desfasoara activitati de jurnalism, relatii publice, publicitate (in programe de licenta si master). Prapastia dintre mediul academic si mediul profesional se adanceste sub privirile noastre si, poate de aceea, facultatile de jurnalism au ajuns ca produsele de contrabanda. Costa ieftin, dar nu ofera nici cea mai mica garantie de calitate.
Prostie, lacomie, fudulie
- Intr-un recent clasament al celor mai importante cotidiene est-europene (cele cu peste 200.000 de exemplare), ungurii, cehii, polonezii sau bulgarii au cel putin un ziar national de mare tiraj, in timp ce noi nici macar nu figuram pe lista. Cum se explica teribila cadere de tiraj a unor cotidiene, care in 1990 depaseau 2 milioane de exemplare zilnic?
- Pentru tot ce se intampla acum as gasi trei explicatii la fel de puternice: prostie, lacomie, fudulie. Este clar ca primul factor al dezastrului actual e lacomia. Din dorinta de a obtine bani pe termen scurt, ziarele au fost rascroite dupa ultimele tendinte ale modei, devenind pe rand : superpolitice (modelul "Adevarului" si "Romaniei libere"), tabloide (modelul "Evenimentului zilei") sau soft-tabloide. Intr-un moment de criza teribila (pierderea publicului), diriguitorii presei au adoptat cea mai proasta solutie imaginabila - fiecare s-a luat, din mimetism, dupa celalalt. Combinata cu fudulia, orice prostie duce la dezastru, la acea atitudine trufasa de a nu lua in seama avertismentele venite din partea institutiilor de cercetare, a mediului academic. Cand esti incremenit in proiect si incapabil sa anticipezi cele mai simple evolutii ale pietei (ale publicului), ai putine sanse sa depasesti criza in care te zbati de atata vreme.
- Incerc sa-mi explic violentele de limbaj si partizanatul politic care domina de la un cap la altul media romaneasca. Ma intreb daca scandalul, asezonat cu aservirea politica, e un mai vechi model autohton interbelic sau doar o practica impusa, din oportunism financiar, de catre marile trusturi occidentale prezente in Romania.
- Ar fi mai bine sa nu mai dam vina pe altii si sa privim in curtea noastra. In primul rand, e bine sa stim ca presa romana are o dominanta de capital romanesc: Intact, Realitatea, Adevarul. Apoi, mai trebuie sa stim ca marile trusturi occidentale nu se implica in combinatii si dispute marunte. Trusturile adevarate sunt ca un tanc. Nu au nici o sovaire in relatia cu clasa politica. Abia grupurile mici, firave, autohtone, fac pactul politic si aliantele secrete cu un grup sau altul de interese (a se vedea discutia pe "Hot News", despre dependenta presei constantene de publicitatea oferita de Primarie; a se vedea scandalurile din 2004, despre sumele enorme oferite presei de catre guvernul Nastase). Un grup mare de presa nu-si permite sa se pateze intr-o conjunctura politica sau alta. Marele trust poate avea doar unele intelegeri cu puterea, dar aceste intelegeri sunt stiute si transparente in buna masura. Dimpotriva, zig-zagurile politice vin de la grupurile mici. Doar grupurile neconsolidate financiar fac pactul cu diavolul si apoi il refac, eventual, cu alt diavol, in functie de interes si anotimp politic. Intr-un anumit sens, trustizarea n-ar trebui sa ne ingrijoreze. De regula, este un factor de stabilitate si siguranta, in perioade tulburi si incerte, de tranzitie.
Isterie generalizata
- Trustizata sau nu, presa romana pare a fi profund bolnava - sumbra, patetica si fara masura. La o lectura grabita si fara pretentii, e foarte multa moarte in ziarele noastre, foarte multa isterie...
- La noi, se intelege gresit ce inseamna presa de informare - mai ales in televiziune. Pentru comparatie, luati felul in care CNN a acoperit atacul terorist asupra turnurilor gemene din New York. Cata neutralitate si cat echilibru jurnalistic! Ce minunat efort profesional de a nu starni panica! La noi, se crede ca o televiziune de stiri este o televiziune de drame, accidente, crime si sinucideri. Uneori, simti chiar regretul realizatorilor ca in acea zi nu a murit nimeni. In aceste medii, isteria accidentelor s-a generalizat si a trecut usor catre politic, catre alte fenomene, cum ar fi gripa noua sau Apocalipsa anului 2012. Pentru a-si spori audienta (fie si pentru cateva minute), unii moderatori sunt in stare de orice. Cum spunea cu mult umor un distins profesor, acesti ziaristi se "autopolenizeaza" - isi creeaza singuri propria isterie... Pe de alta parte, am putea accepta ca suntem o natiune de sorginte mediteraneana, ca la noi politica e o chestiune de vorbe si rafuieli orale, asa cum se intampla in Grecia, Italia, sudul Frantei. Din pacate, ce se petrece la noi depaseste o simpla reactie patetica si resentimentara. Presa noastra face propaganda si activism de partid. Uneori, am impresia ca retraiesc perioada comunista, in care ziarele urlau impotriva imperialismului si preamareau "geniul Carpatilor". De fapt, in perioada actuala, grave nu sunt saracia si criza economica, ci regresul presei, revenirea la un jurnalism grosolan si perimat politic - un jurnalism de partid si de stat.