Captuseala descusuta
Sotul meu era privit la firma ca un arbitru al elegantei. Avea cea mai frumoasa masina, cele mai elegante costume, cea mai tanara si mai blonda secretara. Ce alte atributii ii mai reveneau acelei domnisoare de 21 de ani mi-am dat seama abia atunci cand a inceput sa-mi sune barbatul pe telefonul mobil, in toiul noptii. Brusc m-am dezmeticit si mi-a fost clar: s-a terminat totul intre noi. Ma saturasem de aroganta si de aerele lui de cocos. Bineinteles, a negat cu inversunare si a incercat sa schimbe discutia. Urma sa faca o analiza a departamentului sau la conducerea firmei si, cu cea mai mieroasa voce din lume, m-a rugat sa-i calc camasa alba, de gala, si sa-i perii costumul de firma, care-i venea ca turnat. Costumul gri inchis, din stofa englezeasca, mi-a dat o idee. Am descusut captuseala la poale si am cusut-o putin mai jos, asa incat s-a format o cuta destul de mare care dupa cateva miscari, avea sa iasa afara si sa atarne pe sub marginea sacoului asa de cochet. Inainte sa plece la acea sedinta decisiva pentru viitorul carierei lui, mi-a depus pe obraz un sarut plin de recunostinta. Mai tarziu, unul din colegi mi-a povestit cum barbatul meu inlemnise si se facuse rosu ca focul, cand seful cel mare l-a apostrofat in fata tuturor celor adunati in birou: "Va platim chiar atat de prost, de nu v-ati putut permite sa va cumparati un costum decent?".
Ludmila N.
O seara scumpa
Ion (sa zicem), sotul meu de peste cinci ani, mi-a spus intr-o seara, la masa, in timp ce-si taia friptura in farfurie, ca nu mai simte nimic pentru mine si ca e cazul sa divortam. A stabilit si o seara, cand trebuia "sa discutam problema cu calm". Tinea mortis sa nu tulburam cumva armonia dintre noi, sa ramanem, in ciuda despartirii, "buni prieteni". Am simtit ca imi pierd rasuflarea si ca o sa-mi plezneasca inima-n piept. Cu toate astea, am acceptat. Daca sotul meu mult iubit isi dorea o seara linistita pentru discutii, n-aveam de gand sa i-o refuz. Am fixat-o in week-end. Si, avand in vedere ca era vorba de despartire, m-am gandit sa-i gatesc mancarea lui preferata, friptura vanatoreasca inabusita in vin. Am cumparat un muschi de vita frumos, l-am transat, am taiat ceapa si morcovii si am turnat peste ele o sticla intreaga de vin rosu... Sotul meu este oenolog si colectionar. Are un dulap intreg cu vinuri de pret, pe care a cheltuit o avere. Fin degustator, a fost de-a dreptul entuziasmat, simtind aroma carnii. I-a placut la nebunie! Incantarea i-a disparut ca prin farmec, cand, dupa cina, mergand in bucatarie, a descoperit sticla goala, pusa de mine, dinadins, pe bufet. Pe eticheta neagra, scria cu litere aurite: Chateau Lafitte Rotschild, recolta din 1945, piesa cea mai pretioasa din colectia lui. Aproape imposibil de procurat si, in orice caz, de o valoare inestimabila. Ce sa-i faci, divorturile au si ele un pret...
ANTONIA
Un telefon din America
Era profesor de istorie si cu mult mai in varsta ca mine. Cum tocmai trecusem printr-o despartire traumatizanta, mi s-au parut foarte atragatoare maturitatea, calmul si ingaduinta lui. Pana am descoperit ca in realitate era un om slab, ros de ambitii neimplinite, care-si compensa lipsa de succese si prestigiu profesional seducand cate o studenta la fiecare curs. Fusesem si eu una din ele, dar dupa ce acceptase sa ma insoteasca acasa, sa-mi cunoasca parintii, jucand la perfectie rolul unui petitor hotarat. Am asteptat mult timp prilejul sa ma razbun. L-am gasit un an mai tarziu, cand am plecat cu o bursa la Universitatea americana Harvard, selectionata prima dintre candidatii romani. Acolo am fabricat cu ajutorul unui xerox o fila cu antetul universitatii, pe care am scris o invitatie adresata fostului meu profesor, propunandu-i sa participe la un simpozion unde urma sa fie prezenti istorici de talie internationala si, totodata, rugandu-l sa trimita dinainte comunicarea sa in manuscris, in scopul de a-i fi publicata. Am semnat cu numele sefului de catedra, iar ca telefon de la secretariat am dat numarul colegei mele de camera. Dupa vreo saptamana, s-a si grabit sa sune, cu vocea tremurand de emotie. Eram convinsa ca deja se umflase in pene printre confrati: el, invitat la Harvard! Si comunicarea ii va fi publicata! Intr-o a doua etapa, am inceput sa trimit faxuri in tara la universitate, asa incat si la rectorat toata lumea sa afle noutatea. Il intrebam daca doreste o camera dubla ori cu un singur pat la un hotel de cinci stele, care ar fi pretentiile lui in privinta onorariului, daca eventual ar fi disponibil, in cazul cand i s-ar oferi un post de profesor pe o anumita perioada. Pe acest ultim fax am indicat numarul de telefon real al profesorului american, cerand un raspuns neintarziat. Si astazi regret ca n-am putut asista la convorbire.
VERA P.
Rusine pe patru roti
Cand am aflat ca S. ma inseala, am plecat la parinti, apoi m-am intors. Imi promisese solemn ca va pune punct acelei legaturi care ma imbolnavise de umilinta si de durere. Il iubeam cu adevarat. Nadajduisem copilareste ca vom putea sa lasam totul in urma, ca pe un vis urat. Dar se vede ca lupul isi schimba parul, nu si naravul. Intr-o noapte, spre dimineata, am auzit cheia invartindu-se prudent in broasca. Exact ca atunci cand l-am prins prima data cu minciuna! De data asta, am stiut imediat de unde vine. Mania si dezamagirea m-au coplesit, mi s-a facut rau fizic: pulsul o luase razna si cu mare greutate reuseam sa respir. Ce ticalosie fara seaman! Avusesem o rabdare supraomeneasca, ma straduisem sa am intelegere pentru problemele lui, lasasem deoparte propriile mele sentimente si incercasem sa-l iert. Dar acum depasise orice limita. Imi era cat se poate de clar: a venit momentul sa i-o platesc! Fara sa stau mult pe ganduri, m-am furisat in garaj. Capota masinii inca era calda. Am pus mana pe pensula groasa cu care vopsisem un dulap de bucatarie, am inmuiat-o vartos in vopseaua neagra si am scris cu litere de-o schioapa, pe usile galbene ale automobilului: "Sunt mort dupa sex". In aceeasi clipa, inima mea si-a reluat ritmul normal si am simtit cum mi se raspandeste in trup o caldura placuta. Ma razbunasem. Gandul ca peste numai cateva ore avea sa plece la studioul de televiziune unde lucra m-a facut sa zambesc. Locuiam la marginea orasului si avea de strabatut cale lunga. Scrisesem pe usa opusa soferului, eram sigura ca n-o sa vada. Va fi obligat sa-si poarte rusinea pe patru roti, pana la destinatie, facandu-se de rasul tuturor. Cu un pahar de bere in mana, mi-am imaginat scena de zeci de ori. Ce usurare!
CORINA T.
Discurile calcate
Privite retrospectiv, momentele romantice ale unei relatii esuate iti apar ridicole, uneori chiar de un cinism care te infioara. Mi-l amintesc pe Pavel cum scotea pentru mine discurile lui rare si indragite de muzica soul, cum le tragea afara din anvelopele de hartie si, cu religiozitatea colectionarului, imi ingaduia sa le ascult. Numai si numai inregistrari originale, imprimate pe placi groase, de vinil. Si le procura prin anticariate, cu anunturi date in ziar. N-o sa uit cum spunea: "In sfarsit, o femeie care stie sa-i aprecieze pe vechii maestri". Si cum ne sarutam apoi pe canapea, in timp ce le ascultam. Dar a venit apoi ziua lui de nastere, pe care am sarbatorit-o cu rudele, dar si cu cativa colegi, la restaurant. Cand atmosfera s-a-ncins, una din invitatele lui, o colega mai noua, pe care n-o cunosteam, a inceput sa vorbeasca, cu ochii stralucitori, despre calitatea muzicii ascultata pe discuri vechi. Si nu orice muzica, ci exact aceea pe care eu o ascultam in extaz, alaturi de sotul meu. Colega cea noua era pe deplin familiarizata cu piesele muzicale respective. Ajunsi acasa, l-am intrebat si a recunoscut. Mi-a marturisit ca iubea de luni de zile femeia aceea. Fara nici un cuvant, am lasat sa treaca noaptea aceea, dar a doua zi dimineata, dupa ce a plecat la serviciu, mi-am strans lucrurile si am comandat un taxi pe care l-am rugat sa vina peste o ora. Aveam o singura imagine in minte: sotul meu stand pe aceeasi canapea cu noua lui iubita, ascultand cu ea discurile vechi si murmurandu-i la ureche: "In sfarsit, o femeie care...". M-am dus glont in biblioteca, am ales cinci discuri din pretioasa lui colectie de seducator fara scrupule, am luat fierul de calcat si am fixat termostatul la gradatia maxima, cea pentru tesaturi de in. Dupa aceea, am calcat si am tot calcat placile groase si vechi, in invelitorile lor de hartie, pana le-am facut extraplate. Abia atunci, m-am oprit, multumita de victoria mea. Le-am asezat la locul lor in biblioteca, mi-am luat bagajele si m-am grabit spre taxiul care ma astepta.
MARINA A.
Cadoul de ramas-bun
Radu iubeste igiena mai presus de orice altceva: pardoseala de gresie in toate camerele, saltea cu apa contra acarienilor, lenjeria de pat schimbata la doua zile. Medicul meu de familie se scandaliza din pricina alergiilor cutanate cu care ma tot duceam la el in perioadele de stres mai intens. "Cum poti sa arati! Ce-i asta?", striga la mine bietul om, cu spaima nedisimulata, panicat de-a binelea. N-aveam ce face. Sotul meu era rezistent la plangeri. Devenise treptat factorul meu de stres numarul unu. Pana cand, intr-o buna zi, m-am saturat. Insa pe oamenii ca Radu, cred eu, nu poti sa-i parasesti si atata tot. Trebuie sa-i si chinui un pic. Deci, am luat o galeata, un harlet si am plecat la marginea Bucurestiului, in padure, sa caut un musuroi de furnici. Am gasit unul, l-am dezradacinat cu o lovitura zdravana de cazma, apoi am carat prada acasa, pentru ca nu voiam sa plec fara sa las un cadou de ramas-bun in caminul nostru sterilizat cu atata truda. Am luat cate un pumn de pamant, cu furnici cu tot, si l-am presarat pretutindeni: pe salteaua din pat, printre teancurile de rufe calcate, in bufetele din bucatarie, in baie. Si astazi imi face placere sa mi-l imaginez din cand in cand pe fostul meu sot, scaldat in sudoare, cocotat pe un scaun si tipand isteric in telefonul mobil, ca sa-i vina o armata salvatoare de la o firma de curatenie.
O femeie fericita
Razbunarea ei m-a lasat pe drumuri
Ma numesc Dan T., sunt agent imobiliar la o firma, am 32 de ani si mi-am inselat sotia. A fost doar o aventura scurta, absolut fara importanta pentru mine. Suna ca un cliseu, insa e adevarat. Cred ca multor barbati li se intampla asa ceva. Intr-un moment de slabiciune, i-am marturisit totul sotiei mele. Simteam nevoia sa anulez minciuna strecurata intre noi. A fost o mare greseala. Mi-am distrus viata.
Timp de cinci zile, Iulia m-a pedepsit cu o tacere de gheata - nici un cuvant, nici o privire. A dormit in camera de oaspeti. Apoi, dintr-o data, parca devenise alta persoana, gungurea intruna cu mine si ma pupa. Mi s-a luat o piatra de pe inima. Eram indragostit de ea ca in prima zi. Imi spuneam intruna ca nu merit o asemenea femeie extraordinara: frumoasa, inteligenta si asa de generoasa, incat mi-a iertat tradarea.
N-aveam de unde sa stiu ca, in acel moment chiar, in mintea ei se urzea planul nimicirii mele totale. Si daca as fi avut vreo banuiala, pur si simplu n-as fi crezut ca o femeie ca ea, sotia mea, ar fi capabila de o manevra atat de perfida.
La firma unde lucrez se obisnuieste ca, la manifestari festive organizate cu diverse prilejuri, sa fii invitat impreuna cu sotia sau sotul. E un deziderat extrem de important al firmei ca angajatii ei sa aiba o viata personala ireprosabila, de aceea se urmareste atragerea si implicarea partenerilor. Si pentru ca ei sa nu vada un fel de adversar ori concurent in munca noastra, in care noi investim enorm de mult timp si care ne tine plecati de acasa. Cu asemenea ocazii, Iulia ma insotise intotdeauna fara pic de entuziasm. Ea lucreaza ca ajutor de stilist la o casa de moda, are un cerc urias de prieteni, oameni spotani si antrenanti, astfel incat o plictiseau de moarte colegii mei, "indivizi impaiati, pusi la cravata si costum".
Dar si asta parea sa se fi schimbat de la conflictul nostru. La o petrecere organizata dupa vacanta de vara, a mers cu mine, stralucind de buna dispozitie. A stat de vorba cu seful meu, a chicotit cu secretara, a dansat cu toti colegii. Si era incredibil de frumoasa. Eu nu-mi incapeam in piele de mandrie. Cand a bagat de seama ca dadusem pe gat un paharel mai mult, desi petrecerea abia incepuse, m-a luat de brat cu blandete, spunandu-mi: "Vino, iubitule, hai sa mergem acasa". Seful meu a fost cam laconic si cam grabit la despartire, dar asta nu mi-a dat de gandit atunci. Avea o multime de musafiri, de care trebuia sa se ocupe.
Insa ceea ce a urmat a fost o intriga mestesugita, care ma uluieste si acum. Te-ai astepta s-o intalnesti intr-un film cu mafioti, iar nu in viata de toate zilele. A inceput foarte subtil: eu aveam o perioada neobisnuit de aglomerata, lucram mult si de aceea n-am observat un amanunt care ar fi trebuit sa ma alarmeze - colegii mei dadeau fuga in pauza de pranz la un local din apropiere, unde eram clienti permanenti, fara sa ma mai intrebe - ca de obicei - daca vreau si eu sa merg. In schimb, am remarcat tonul ascutit cu care ma atentiona secretara: "Sotia dumneavoastra!", cand imi facea legatura cu ea, dar nu i-am dat importanta. Ca de altfel nici intrebarilor insistente si parca ingrijorate ale sefului meu, care - mai nou - se arata foarte interesat de starea sanatatii mele. Am fost orb, fir-ar sa fie, cu totul si cu totul orb!
La nici o luna de la petrecerea cu pricina, am fost retras, pe nepusa masa, din doua proiecte importante, si de asta data am intrat in panica. O justificare oficiala n-a existat, s-a spus doar ca urma sa fiu repartizat in alt sector. Dar unde? Pana atunci, ma ocupasem de cele mai mari si mai valoroase proiecte ale firmei, pentru care gasisem clienti importanti. Nu mai intelegeam ce se petrece. Activitatea mea era mai buna ca oricand. De dimineata si pana seara, alergam sa vad si sa ofer locatii de firme. Ma deprinsesem sa fiu considerat o speranta, un talent in ascensiune, visam la un loc in conducere.
Am cautat raspunsuri, insa nu dadeam decat peste alte intrebari. De ce? Cine uneltea ca sa-mi submineze pozitia? Cine avea interesul s-o faca? Doar eram simpatizat de toata lumea. Sau nu? Brusc, mi-a atras atentia faptul ca, indata ce intram in incapere, discutiile se intrerupeau si eram cercetat cu priviri curioase. I-am povestit Iuliei despre necazurile mele. Ea m-a luat in brate, m-a consolat, mi-a spus ca nu trebuie sa uit cat eram de bun in meseria asta si ca n-am voie sa devin paranoic. Mi-a ridicat moralul.
Totusi, indoielile persistau. In cele din urma, l-am rugat pe seful meu sa avem o discutie clarificatoare. El mi-a vorbit deschis: "Trebuia sa-mi spui singur ca ai probleme, nu sa aflu de la sotia ta. Cand mi-a marturisit atunci, la petrecere, ca esti dependent de alcool, o hiba mostenita pe linie de familie, m-am ingrijorat. Insa ea mi-a dat asigurari ca urmezi, cu regularitate, o terapie. Dar acum imi telefoneaza plangand ca ai inceput sa te si droghezi, iar sub influenta stupefiantelor, devii violent si o maltratezi. Ei bine, ai sarit peste cal. Nu doresc sa ma amestec in problemele tale personale, insa stii bine cat pret punem noi pe un mediu familial intact. Nu cred ca, in starea actuala, vei mai reusi sa dai randamentul obisnuit. E obrazul firmei in joc. Riscul este prea mare".
Am ametit, am vazut negru in fata ochilor. Ce cosmar! "Dar eu niciodata n-am... Niciodata...", m-am balbait pierdut. Apoi mi-am recapatat graiul, am vorbit, incercand cu disperare sa-l conving, am invocat o neintelegere, un complot, m-am oferit chiar sa fac un test antidrog. Seful m-a oprit cu un gest: "E prea tarziu. Undeva s-a produs o eroare si viata ti-a scapat de sub control. Increderea mea este definitiv compromisa. Iti acord un concediu cu plata de doua luni, si intre timp, cauta-ti un alt loc de munca. Promit ca nimic din ce am discutat astazi, aici, nu va trece dincolo de peretii acestui birou". Stiam ca totul s-a terminat. Auzisem, nu o data, de situatii asemanatoare, in care s-au aflat altii. Puteai sa fumezi opiu, sa-ti bati nevasta, sa practici perversiuni sexuale - dar era strict interzis ca secretele tale sa devina publice, sa dea nastere unor zvonuri printre angajatii firmei. Acesta era un pacat de neiertat.
M-am dus in birou sa-mi strang lucrurile. Colegii ma cantareau din ochi, cu un amestec de mila si dispret. Toti erau oameni cu care lucrasem cot la cot. Intr-o secunda am inteles ca erau la curent cu barfele care circulau pe seama mea. Orbit de furie si deznadejde si paralizat de o neputinta pe care n-o mai cunoscusem vreodata, m-am dus acasa. Sotia mea nu era acolo. Toate lucrurile ei disparusera din dulapuri. Imi lasase doar cateva randuri, pe un bilet: "O femeie ca mine nu poate sa fie inselata. Sper ca si viata ta e acum distrusa, la fel ca a mea".
Divortul se va pronunta luna viitoare. Un alt post inca nu mi-am gasit. A venit criza intre timp si oriunde telefonez, usile sunt inchise. Imi vine sa cred ca am fost condamnat fara drept de apel, parca imi scrie pe frunte ca sunt narcoman, alcoolic si bataus de femei. In bransa noastra, barfele se raspandesc cu o viteza ametitoare.
Sunt convins ca nici un barbat nu s-ar fi putut razbuna cu atata cruzime. Mi-e imposibil sa inteleg o asemenea manie nimicitoare, cateodata mai sper ca am sa ma trezesc din somn, am s-o vad pe Iulia culcata langa mine, si totul va fi numai un vis urat. Dar nu, zadarnic incerc sa ma amagesc. Din mandrie ranita, femeia pe care am iubit-o atat de mult, alaturi de care doream sa imbatranesc, mi-a luat tot ce era mai important pentru mine: iubirea ei, casnicia noastra, meseria in care excelam, buna mea reputatie, viitorul. Uneori ma gandesc ca ar trebui s-o ucid. Alteori, ca mai bine ar fi sa-mi pun capat vietii.