Saptamana trecuta, "Formula AS" a implinit 900 de numere. Noua sute de saptamani de cand n-a lipsit niciodata de la intalnirea cu cititorii. Neinsemnate, in comparatie cu eternitatea, cele doua decenii de presa inseamna pentru realizatorii revistei, enorm. Motiv de bucurie si sarbatoare, pe care le celebram prin cateva dedicatii adresate "Formulei AS" si cititorilor ei. Dumnezeu sa fie si de-acum inainte cu noi. La multi ani!
HORIA TURCANU
Fotogramele inimii
Sunt un pusti. Am parul lung, impletit intr-o coada, am blugii stramti si vesta din piele. Lumea e ca un mar din care musc cu lacomie. A trecut poate vreun an si ceva de la nebunia sangeroasa, dar superba, pe care unii o numesc revolutie. Am devenit reporter intr-un fel implacabil, ca si cum intreg universul s-ar fi aranjat singur sub forma unui tobogan abrupt, pe care eu sa alunec cu viteza ametitoare pentru a plonja in cea mai nebuneasca, cea mai interesanta, cea mai incredibila dintre lumile posibile, pe care am dorit-o in adancurile mele, dar pe care nu mi-o puteam imagina. Mult mai tarziu aveam sa descopar ca, daca privesc cu atentie, lumea este intotdeauna incredibila, ca Dumnezeu imagineaza intotdeauna istorii uluitoare, ca trebuie numai sa privesti intr-un anumit fel Creatia, pentru ca miracolul sa se dezvaluie. Atunci insa nu stiam asta. Credeam, pur si simplu, ca sunt norocos sa traiesc intr-o asemenea tara, sa traiesc in direct istoria, chiar daca aceasta istorie era dureroasa. Era un privilegiu, o nebunie, un risc, o credinta fara cusur, o bucurie fara margini si fara obiect, o libertate enorma. Reportajul devenea pentru mine cea mai extraordinara profesie de pe planeta, pentru ca imi permitea sa traiesc realitatea la intensitate enorma. Ieseau atunci la suprafata povestile ascunse ale comunismului, strazile erau cutremurate de mineriade, furia politica a unui neam care statuse cu botul pe labe timp de 50 de ani exploda in acele timpuri, la fiecare colt de strada, in pasiuni enorme, reglate uneori cu batele de fachirii puterii. Erau tiparite sute de ziare atunci, si oamenii le cumparau pe toate, imbatati de libertatea de a afla totul, iar noi, pustii care credeam ca schimbam lumea - si poate chiar asta faceam - ne aruncam inocenti in cele mai periculoase investigatii posibile, fara nici o urma de teama, cu inconstienta superba a celor paziti de ingeri. Turnam totul pe hartie cu viteza luminii si cu voluptatea izvorului care nu stie decat sa curga si-atat. Bucuria de a trai si de a scrie ma conducea pretutindeni, realitatea parea enorma, nesfarsita, toate lucrurile si toate personajele si toate intamplarile erau la fel de importante, pentru ca le priveam prin ochii aceluia care se simte parte din toate acelea. Povestile dimprejurul meu erau de fapt propria mea poveste.
Cam in vremurile acelea superbe si tulburi s-a fost nascuta "Formula AS". La inceput a fost inca o revista printre altele, si din paginile sale curgea in lume entuziasmul si foamea de viata ale unor reporteri care vedeau universul prin lentile inflamate. Nu stiam pe-atunci ca o revista este la fel de vie ca un om, ca are o nastere, un suflet, un destin, ca are suflare si lacrimi si disperari, momente de glorie si de uimire, credeam ca daca cineva ar spune toate acestea despre o revista, atunci n-ar fi decat o metafora. Nu stiam pe-atunci ca Dumnezeu scrie viata cu metafore, ca o revista este o fiinta care imprumuta ceva din sufletul creatorilor sai, asa cum acestia preiau ceva din fiinta compozita a creatiei lor, nu stiam ca acest proces alchimic al scrisului in comun poate crea legaturi care tin toata viata, si poate si dincolo de ea, nu stiam inca masura in care viata unei creatii poate deveni propria ta viata.
In timp liniar, trecusera ani, atunci cand am inceput sa bag de seama ca cele mai vii amintiri ale mele erau legate, intr-un fel sau altul, de "Formula AS". Povestile scrise de mine devenisera povestile mele, personajele, istoriile, emotiile, aventurile pe care candva le turnasem pe hartie devenisera parte din mine, ca si cum le-as fi scris - nu pe hartie, intr-o revista, ci direct pe inima, ca si cum le-as fi desenat direct in materia inefabila a sufletului. A fost o clipa fundamentala aceea in care am inteles puterea enorma a gandului, miracolul acestei superbe conventii a povestilor spuse, in care cel care scrie si cel care citeste se unesc intr-un fel misterios si creeaza o noua realitate.
Fac acest experiment: ma asez linistit, inchid ochii, respir adanc si rostesc in adancul inimii: "Formula AS"! Apoi astept cu ochii inchisi sa vad ce imagini, ce amintiri, ce emotii navalesc in spatiul interior, odata cu aceasta chemare. Este un fel de a vedea cum anume se oglindeste fiinta revistei in mine. Numaidecat pot sa simt mai degraba lumina decat umbra, mai degraba solaritate aurie decat nori, mai degraba rotunjime decat forme taioase, mai degraba blandete decat duritate. Las toate acestea sa se transforme intr-un fel de ecran interior si din materia lui luminoasa las sa se nasca forme pe care apoi le recunosc cu uimire. Mai intai se naste un camp larg si galben, pana la orizont, taiat pe mijloc de un drum marginit cu chiparosi, ca in picturile lui Van Gogh, si vantul care alearga norii pe cer. Suntem undeva in sudul Frantei, pe langa Aix en Provence, masina noastra e oprita din alergare, pentru o clipa care dureaza enorm, Sanziana priveste in directia in care ar trebui sa fie marea. Rasuflarea lumii pare oprita in loc de frumusetea clipei. Tipatul unui soim ma face sa ridic privirile si, dintr-o data, totul se transforma, sus nu e un soim, ci vulturii cei mari pe care i-am vazut in alta calatorie, in Pirinei, de jur imprejur se nasc stancariile dintre Franta si Spania, din Tara Bascilor, o carare intotocheata urca spre cer si spre pestera unui sfant. Fratele meu, Bubancu (Andrei Cheran) paseste din piatra in piatra, cu aparatul de fotografiat atarnat de gat, cerul se roteste inainte de a ajunge la pestera ciudata, in care sunt atarnate mii de obiecte ce amintesc de minuni ale Sfantului. Apoi, intr-o sarabanda de imagini, suntem cu toti in Bucovina, vanand duhurile mari ale muntilor, apoi pe o salupa strabatand canalele Deltei Dunarii, pe sub cerul brodat cu pasari, apoi pe malul Mediteranei, unde o biserica purtand de trei ori numele de Maria rasare din plajele stancoase, pentru a se infige in cer, apoi in Alpii elvetieni, printre zidurile pictate ale unor sate ce trebuie sa fi fost ridicate in vremea povestilor. Ca un film avand ca subiect miracolul lumii, mii de fotograme ce nu pot fi rostite in cuvinte, ci numai simtite, se succed in teatrul interior al inimii, conturand clipele extraordinare pe care le-am trait impreuna. Stiu, astfel, ca am fost fericit, scormonind padurile intotdeauna misterioase ale Carpatilor, rupand masina dupa masina pe drumuri pe care nu le voi uita niciodata, catre satele inalte ale unei Romanii care intr-un fel va ramane intotdeauna necunoscuta. Am fost fericit cunoscand oameni extraordinari, despre care am avut privilegiul de a scrie si, toate acestea sunt acolo, inlauntru, facand parte din mine.
Nu mai sunt un pusti si nu mai am parul lung, dar musc din viata tot ca dintr-un mar. Numai ca altfel. Lacomia si teama de a nu pierde marul vietii s-a transformat in bucuria descoperirii ca viata este infinita si povestile ei sunt fara sfarsit. Profesiunea de a scrie despre toate acestea este si ea infinita. Atunci cand se vor sfarsi toate povestile despre oameni si locuri, atunci se va sfarsi si scrisul despre ele. Aceasta descoperire fundamentala o datorez revistei "Formula AS". De asemeni, am mai aflat faptul ca, asemenea vietii, scrisul poate fi vindecator. Nu numai pentru cel care scrie, dar si pentru acela despre care se scrie. A scrie povestea unei nefericiri, poate schimba nefericirea. A scrie despre istorie, poate schimba istoria. Astfel ca scrisul poate fi un instrument al creatiei realitatii. Totul este sa crezi in acest lucru. Dovezi? Miile de scrisori catre redactie, in care se spune: "Revista "Formula AS" mi-a schimbat viata".
Habar n-am ce inseamna, ca timp liniar, 900 de numere. Stiu doar ca timpul interior al acestor 900 de numere nu se cuantifica in zile si ani, ci in imagini, in emotii, in amintiri, in trairi. Mai stiu ca fara "Formula AS" nu as fi fost ceea ce sunt.
CATALIN MANOLE
O prelungire a vietii
Sunt multe lucruri ce ma leaga atat de intim, sufleteste, de "Formula AS", incat scriu cu mare emotie aceste randuri. Orice ai spune despre un prieten drag, ti se pare ca esentialul iti scapa printre cuvinte si ca nu reusesti sa dezvalui nimic din plinatatea interioara data de prezenta lui. Voi incerca sa vorbesc un pic despre doua lucruri importante pe care mi le-a adus "Formula AS", in cei aproape cinci ani de cand fac parte din echipa ei. Primul este legat de meseria mea, cea de reporter. "Formula AS" este una dintre putinele reviste din Europa, in care reportajul a fost ridicat pe cea mai nobila treapta a sa, cea literara. Sunt putine reviste in lume care isi permit acest gen al presei, costisitor din punct de vedere financiar, si cu un public rafinat, destul de redus. La "Formula AS" se face de 18 ani! Si reportajele de aici nu sunt cu nimic mai prejos fata de cele occidentale, asa cum nici publicul nu este. Dar reportajul nu inseamna o simpla problema financiara sau "o miscare manageriala". La "Formula AS" am vazut pentru prima oara puterea reportajului literar ca "filosofie pe intelesul oricui". Reporterul poate sa fie un Diogenes modern si sa vorbeasca omului obisnuit dintr-un butoi, sa dea realitatii un anumit contur, un anumit inteles, o anumita directie. Discutiile intre noi, prietenii-redactori, sunt kilometrul 0 al reportajului. Faptul ca scriem despre ecologie, traditii, constiinta sau realitatea magica a Romaniei este o prelungire a celor mai minunate seri pe care le-am trait ca jurnalist. Se discuta aprins, se polemizeaza si se aduc idei noi sau vechi, fie ca suntem la o cafenea pierduta in Bucuresti sau la gura sobei, cu o tuica fiarta, in Apuseni. Vorbim de fapt despre vietile noastre, despre lucrurile in care credem si cele ce ne fac curiosi pe noi. Vorbim despre iubire si copilarie, despre singuratate sau despre fericiri viitoare, despre daci sau solomonari. Reportajul pe care l-am descoperit la "Formula AS" se face in felul acesta, ca o prelungire a vietilor noastre, a cautarilor noastre interioare, fara sa ne propunem sa vindem nimic, fara sa vrem sa fim senzationalisti sau patetici. Doar sinceri. Viata mea a devenit astfel un reportaj.
Al doilea lucru important este publicul "Formulei AS". Cititori de o calitate sufleteasca extraordinara! De la ei am invatat ce inseamna generozitatea si solidaritatea (scriu aceste randuri intr-o camera pe jumatate plina cu donatii de la cititori, pentru romanii din Bulgaria). Alaturi de ei am putut sa imi asum patriotismul, sa inteleg altfel natura, sa descopar lucruri uluitoare despre Romania sau sa fiu sentimental. Atmosfera creata de acest public invizibil, dar mereu prezent, mi-a dat sentimentul de siguranta, de atmosfera familiala, incat am putut sa vorbesc deschis despre Dumnezeu. Datorita acestui public, am avut curaj sa fiu mai mult eu insumi. Privind la cititorii revistei si la ceea ce ii intereseaza pe ei, am invatat enorm. La acest numar aniversar le multumesc si le voi ramane dator mereu: mi-au schimbat viata. "Formula AS" e de fapt un loc imaginar, o planeta inventata, unde ne putem intalni. Daca doamna Sanziana nu ar fi creat aceasta planeta, din cateva foi de hartie si un pic de cerneala, m-as fi bucurat mai putin, as fi fost mai putin fericit. Multumesc, Sanziana!
OTILIA TEPOSU
Secretul fericirii
Exista anumite intalniri in viata aceasta, despre care nu poti sa spui decat ca au fost asezate sub lumina miraculoasa a curcubeului. Nu le prevezi, dar le astepti. Nu le provoci, dar stii sigur ca vor veni. Traiesti sperand, contabilizand zile si nopti, pentru ca apoi, brusc, sa-ti dai seama ca acea intalnire te-a tulburat intr-atat, incat vezi cu uimire ca ceea ce credeai drept sigur si cert dispare precum ceata risipita printre pomi, ca pana si timpul poate fi croit dupa alte coordonate decat cele stiute, ca lumea intreaga poate fi rescrisa, ca si cum in fata ta, pe pagina alba, s-ar scrie singur un poem.
Asa s-a intamplat cand am intalnit-o pentru prima oara pe Sanziana, pe culmea insorita a unui deal din Sirnea, un sat de munte de langa Brasov, intr-o zi in care mi-a marturisit direct, fara introduceri si ocolisuri, ca e fericita. Atat de mult m-au impresionat vorbele ei, incat am urmat-o in gand, multa vreme dupa aceea, cautandu-i numele in revistele literare ale vremii.
Peste ani ne-am mai intalnit, inca o data, si tot la inaltime, in mansarda care adapostea, pe-atunci, redactia revistei "Formula AS", ajunsa deja cam la numarul 300. De-atunci am ramas in echipa Asului si tot de atunci incepand n-am incetat si continui sa caut, fie vara, fie iarna, fie soare, fie ploaie, fie durere, fie bucurie, pe munti si la campie, peste tot pe unde drumurile redactiei ne-au dus, n-am incetat sa caut intelesul si secretul ce stau in spatele fericirii.
Cateodata, le-am aflat in sate uitate de lume sau in vacarmul oraselor, vorbind cu batrani sau cu tineri, cu oameni de toate felurile, alteori l-am descoperit in privirea galesa a unui motan stand pe-un gard, in umbra odihnitoare a unei case de lemn, in ravna unui taran ce-si ara ogorul. Si-apoi, intr-o seara de vara, numarand stelele agatate in crengile unui cires urias, am inteles ca bucuria si fericirea stau tocmai in stradania de a aduce in fata cititorului lumea reala pe care o descoperim cu fiecare drum, de a scrie acele povesti care ne asteptau ca sa fie descoperite.
De peste noua sute de numere si de tot atatea saptamani, paginile "Formulei AS" ma insotesc precum cafeaua de dimineata. Impreuna am fost martorii unei lungi si intortocheate tranzitii, am fost Spectatori la mineriade, inflatie, devalorizarea monedei, ne-am bucurat, dezorientati, de libertate si de Occident, de NATO si de Uniunea Europeana, am invatat ce inseamna Frumusetea si Stilul, am pus Sub Lupa marile prefaceri din Lumea Romaneasca, in care am fost si saraci, si bogati, in care am castigat si am pierdut oameni dragi, in care, uneori, am fost bolnavi, alteori in Forma Maxima, dar mereu alaturi de cititori, cautand modele de viata, punand Accente pe lucrurile care conteaza cu adevarat, intelegand pana la urma ca lumea se poate schimba chiar pornind de la o emotie.
Alaturi de "Formula AS" am traversat Planete Culturale, am dezlegat Enigme, am cautat solutii si Leacuri la boli trupesti si sufletesti si am invatat sa traiesc cu credinta in Dumnezeu, mai bine, mai frumos si mai cumpatat, tragand cu ochiul si in cosarguta Strabunicii, care stie tot, pastrand mereu in maneca un As de Inima castigator, care sa ne intareasca pe toti, in lunga calatorie impreuna, care sa ne ajute sa nu ne indepartam unul de altul si sa nu ne pierdem niciodata sufletul, pentru ca, oricat de departe am calatori cu pasii sau cu gandul, nicaieri nu-i mai bine ca Acasa, la "Formula AS".
"Formula AS" a ajuns la numarul 900 si ma bucur ca sunt in aceasta echipa condusa de Sanziana, alaturi de care, saptamana de saptamana, continui sa caut secretul fericirii, oriunde m-as afla, fie vara, fie iarna, fie soare, fie ploaie, fie durere, fie bucurie, pe munti si la campie, peste tot pe unde drumurile ne poarta.
MARIUS PETRESCU
O treime din viata
Sunt, si eu, unul dintre cei patru redactori de azi, care au lucrat la "Formula AS" inca de la numarul 1! Desi ma copleseste nostalgia, voi incerca sa dau timpul inapoi, pana la momentul in care aparea pe piata primul exemplar, ce avea tiparit pe frontispiciu "Anul I, numarul 1, 20-27 septembrie 1991"...
Pe atunci, abia incepusera sa fie folosite calculatoarele moderne, nu aveam telefoane celulare si ne redactam textele "de mana" sau la masini de scris, unele dintre ele pastrate din epoca interbelica. Toti eram mai tineri si la trup curati, ca sa parafrazez un mare si regretat poet. Ne vajaiau mintile de chemari, dar mai presus de toate am crezut in iluzia minunata a Sanzianei Pop de a intemeia o revista, iluzie ce a devenit, iata, cel mai mare succes romanesc de presa, pe segmentul publicatiilor saptamanale de tip "magazin"! Atat redactia, cat si revista in sine, au cunoscut cateva varste, au traversat cateva etape, pana la "formula" consacrata in ultimii ani. S-au produs si cateva schimbari de stafeta intre redactori, pe masura ce unii mai oboseau si altii veneau cu un suflu nou, plini de elanul tineretii, sau cu mai multa pofta de scris. Dar sentimentele de prietenie si solidaritate care ne-au legat, ca si afectiunea fata de Sanziana, pe care ea ne-a impartasit-o cu multa generozitate reciproca, au ramas intotdeauna aceleasi, ca si in prima zi in care ne adunasem sa discutam proiectul unei asemenea reviste uimitoare. Tocmai din acest motiv, eu traiesc cu sentimentul ca toti suntem egali ca varsta, chiar daca numaratoarea anilor imi arata ca eu, cel putin, am petrecut aproape o treime din viata la "Formula AS".
De-a lungul timpului, s-au facut nenumarate tentative de a imita aceasta revista, cu scopuri comerciale, desigur, dar toate au esuat! Temele se pot imita, si structura, dar niciodata sufletul revistei "Formula AS", felul ei unic de-a fi sensibila si deschisa spre cititori. Sufletul revistei noastre este inimitabil si irepetabil. Plecand de la acest "secret", "Formula AS" a devenit, cu adevarat, o familie stransa in jurul celei care a avut ideea nasterii ei, un atelier de exersare a sensibilitatii si o veritabila scoala de presa, incununata cu succes.
Nu stiu cand au trecut 900 de saptamani din viata mea! Dupa o perioada de timp atat de lunga, unii dintre noi au invatat sa iubeasca, altii sa scrie si doar cativa, din fericire foarte putini, au parasit aceasta lume pentru totdeauna, desi continuam sa-i simtim aproape de noi... Am imbatranit impreuna, frumos si senin, ajutandu-ne reciproc, noi pe cititori si cititorii pe noi, multumindu-I lui Dumnezeu ca ne-a sprijinit sa ajungem pana aici. "Formula AS" a facut nenumarate fapte bune, la propriu si la figurat. Locul castigat in inimile atator oameni arata ca iluzia de la inceput, ca si sperantele noastre, n-au fost desarte! Aceasta revista, in destinul careia am crezut neincetat aproape douazeci de ani, a schimbat in bine macar un "milimetru" din aceasta lume... Indiferent ce se va mai intampla de acum incolo, sufletele noastre, ale celor care au urmat-o pe Sanziana, nu vor mai putea fi niciodata ca inainte de "Formula AS". Aceasta revista ne-a marcat viata pentru totdeauna!
EMANUEL TANJALA
Explorator in paradis
Cu multi ani inainte de venirea mea la "Formula AS", lucrasem la cateva publicatii de seama ("Satul", "Flacara" si "Cinema"), pentru care batusem tara in lung si-n lat, si traiam cu impresia ca stiu Romania pe de rost. Dar dupa primele deplasari cu "Formula AS", am realizat ca de fapt nu vazusem mai nimic si ca de-abia atunci incepeam sa cunosc Romania in profunzime. M-am simtit un descoperitor al lumii, mergand in unele dintre cele mai frumoase si mai nestiute locuri din tara, pe care le scotoceam amanuntit. Inca mai port in suflet oameni si peisaje care mi-au devenit dragi. Imi amintesc, de exemplu, de Agora, batrana machedoanca din comuna Stejaru (judetul Tulcea), cu crucea desenata pe frunte, care avea atunci 110 ani. Am ajuns la ea dupa ce am parcurs un peisaj fabulos, prin inima Dobrogei, o imagine selenara, asemenea unui desert acoperit cu nori negri si cativa stejari seculari, imprastiati pe o intindere nesfarsita. Imi reamintesc si de o alta deplasare, in judetul Mures. Am inca in fata ochilor o vale ca intr-un tablou impresionist, marcata de clai de forme diferite, cu demarcatii de culturi, cu zeci de troite, fiecare un obiect de arta. Cu taranci purtand palarii de paie ornamentate cu flori si panglici. Eram ca pe o alta lume, pe alt meridian, in mijlocul unui alt popor. Am oprit masina ca sa schimbam o vorba cu o taranca de o distinctie princiara, care, atunci cand vorbea, isi misca mainile de parca ar fi cantat la o harpa. Era impresionata ca ii acordam atentie si, sfioasa, ne-a destainuit ca nu vazuse un alt loc, desi avea 72 de ani!
Probabil, cele mai spectaculoase fotografii de-ale mele sunt facute cu acesti oameni uitati de istorie, in locuri parca special create de Dumnezeu sa ramana ca semne marcante ale unor existente de secole. Ma simteam acolo ca un explorator in paradis.
Alipirea mea de familia "Formula AS" imi trezise instinctul de misionar intr-o lume pe care eu doar o visasem aproape 20 de ani, in perioada exilului meu american. Mitizam orice poteca, orice catun, erou fericit al propriei mele identitati recastigate.
La "Formula AS", totul era deosebit fata de orice alt loc din presa romana. Aici se lucra in familie. Nu in sensul de nepotism, ci pentru ca in timp am devenit extrem de apropiati. Inainte de a pleca "la asalt" cu o seara inainte, ne adunam la o "cina de taina". Aici pritoceam subiectele pe care urma sa le acoperim, ne documentam sarguincios, propuneam teme noi. Dimineata, abia asteptam sa imi pun aparatele de fotografiat la munca, pentru ca iubeam fiecare loc pe care il descopeream. Mersul pe teren, in grup, m-a stimulat, imi facea placere sa stiu ca am o familie profesionala, si dupa cateva zile, veneam la redactie cu tolba plina. Deseori deplasarea era riscanta, tocmai pentru ca locurile erau neumblate, dar parca tocmai acest aspect avea darul de a ma seduce. In Romania, in mijlocul oamenilor de la tara, ma simteam un privilegiat al sortii. Nu a fost mereu numai lapte si miere, eram un grup de oameni cu personalitati solide, dar deplasarile puse la cale, cu harta in fata, de Sanziana, ne dadeau certitudinea ca nu traim degeaba. Experienta "Formula AS" a fost o traire patimasa, o revelatie, a fost o implinire neprogramata, transformata intr-o marturisire de dragoste.
(Corespondenta din America)
SILVIA KERIM
La aniversare...
"La multi ani!" - "Formula AS"... O urare ca pentru un prieten miraculos, inventat anume pentru ca sa imprastie in lume, cu generozitate, afectiune, intelegere, sfaturi bune pentru familii fericite, pentru familii dezmembrate, pentru tinere indragostite, pentru tineri debusolati, pentru oameni singuri, pentru oameni bolnavi, pentru batrani uitati de copiii lor. Pentru fiinte carora nimeni, niciodata, nu le-a intins o mana de ajutor. Nu le-a adresat o vorba buna...
Din preaplinul ei de dragoste-pentru-oameni, din preaplinul ei de inteligenta, de har scriitoricesc, Sanziana noastra a inventat, cu multi ani in urma - ani de valtoare politica prelungita pana in zilele noastre - o... "jucarie" binecuvantata. O revista de suflet, fara asemanare in lumea presei, o revista de Formula Unu, pe care, dintr-o fericita inspiratie, ea a botezat-o... "Formula AS"!
"Jucaria" asta a Sanzienei Pop, si acum si a noastra, revista inventata de ea, a salvat vieti - stiu sigur! -, a salvat si a consolat suflete in deriva.
Revista ei si a noastra a facut sa renasca in sufletele romanilor de-Acasa ori din lume dragostea si respectul fata de tara, dragostea si respectul pentru cultura romaneasca, pentru valorile romanesti, pentru satul romanesc, pentru arta populara romaneasca. "Formula AS" a redeschis poteci uitate spre Biserica ortodoxa romana. Spre slujitorii ei.
Cu "Formula AS", Sanziana mi-a intins si mie o mana de ajutor, chemandu-ma alaturi de ea, in redactia ei, atunci cand televiziunea publica mi-a sugerat, ca si altor profesionisti cu state vechi, ca ar fi mai bine sa ne retragem din activitate. In capul listei celor care n-au mai fost doriti in acel an - 1997 - s-a aflat... Iosif Sava, o valoare nationala, pe care ar fi pastrat-o in studiourile ei, pana la adanci batraneti, oricare mare televiziune din lume! Mie, Sanziana mi-a intretinut setea de a scrie. Sanziana m-a ajutat sa-mi pastrez bucuria de a trai, aproape... intacta! La multi ani, draga mea Sanziana. La multi, multi ani!
BOGDAN LUPESCU
Fata luminoasa a lumii
11ani. Unsprezece! Sincer, habar nu am cum au putut sa treaca. Am un copil de 11 ani. Nici nu mai stiu cand a putut sa creasca. Eu eram doar putin mai tanar atunci, intr-o vara din inca secolul trecut, cand stam pe-un munte de undeva de deasupra Ilvelor bistritene, pe o iarba verde-verde, intins, alaturi de noii mei colegi, reporteri de la "Formula AS", iar ei tineau in palme pahare mari cu vin rosu, sprijiniti elegant intr-un cot, uitandu-se la mine ca la o mica curiozitate moldoveneasca sosita de departe, din Bucovina. Caci mic eram, intr-adevar. Cel mai june din toata aceasta echipa mare de veterani ai presei, pentru prima data pe teren impreuna cu dansii. Ma stiau ei, cumva. Ca-s un redactor sef prin Iasi, ca luasem ceva premii, ca scrisesem deja niste reportaje in revista lor. Dar abia atunci, dupa aproape un an de colaborari indepartate, ma vedeau prima data "pe viu". Marius Petrescu, barbos cu gesturi ample, ochi arabesti stralucitori si glas baritonal, care parea ca vrea sa te-mbratiseze de fiecare data cand vorbea despre intamplari din viata lui, mintind sublim si creand in juru-i povesti sarmante, pe care aproape puteai sa le mirosi ori atinge cu mana. "Americanul" Emanuel Tanjala, celebrul fotograf de la vechea Flacara, vesnic repezit, revenit in Romania c-o pofta nebuna de-a calatori si auzi istorii de prin sate sihastrite (la cei aproape saizeci de ani ai sai, prezenta lui tonica inca infierbanta adanc inimile fetelor de douazeci). Sau Sorin Preda... "Dom' profesor" de jurnalism, cum ii zicem si azi. Maestrul reportajelor de spiritualitate crestina. Cu mustata sa imperiala, stand sobru intr-un colt, purtandu-si camasa mereu descheiata boem la piept, ca sa-l prinda soarele, si intervenind in discutii doar cu cate-o vorba rara, de duh, spargand astfel tacerile si facandu-ne pe toti sa explodam in zambete. A fost atunci, poate pentru prima data in viata mea, cand am simtit ca niste oameni ma asculta cu adevarat. Imi auzeam vorbele, ca niste animale prelungi de abur intrand, fara oprelisti, in toti cei din jur. Trebuia sa le stii tonul, suflul, masura, ritmul in care le rostesti. Dar ei te ajutau, te ocroteau parca. Azi, putini oameni mai stiu sa asculte alti oameni. In acea zi, insa, ei au stiut. Prietenii mei pentru totdeauna.
***
Si abia in cele din urma, cand soarele tocmai asfintea, din mijlocul acestor oameni s-a intors spre mine "zambind cu ochii", Sanziana Pop, blonda si foarte frumoasa: "Bogdane, eu ti-am zis de mult. N-ai vrea sa fii cu noi de acum inainte?...". Drept care, chiar din acea zi, viata mea putin s-a schimbat.
***
Acum am ajuns unul din veteranii reporterilor de la "Formula AS". Zambesc si eu, uneori, cand mai apare cate un ziarist nou, care zice ca nu pricepe nicicum care e "reteta succesului" la aceasta revista. Nu prea stiu sa le raspund. Ca, de fapt, nu-i nici o reteta batuta in cuie, poate doar ceva din spiritul Sanzienei, in fiecare din paginile acestui ziar. Daca te potrivesti, intelegi. Si, in definitiv, nu e chiar mare lucru: trebuie doar sa pricepi ca lumea asta mare dimprejurul nostru nu-i plamadita numai din lucruri si fapte, pe care un jurnalist sa le relateze sec, ca la un proces verbal. Daca nu esti asa incrancenat in prejudecati, n-ar fi asa greu sa-ti dai seama ca toate cele pe care le vezi, chiar si obiectele neinsufletite, nu-s compuse neaparat doar din atomi si materie, cum se zice. Ci-s intocmite totodata si din... emotii. Cam asa ceva. Lucrurile - conglomerate de emotii. Oamenii - tezaure de emotii, de asemenea. Din particule vii de emotie e cladita dumnezeieste intreaga fire. Trebuie doar ca tu, ca reporter, sa deschizi ochii si sa le vezi. Sa casti ochii inimii, nu ai ratiunii. Si apoi, sa aranjezi aceste emotii dupa talcul tau, dupa pofta inimii tale. Sa-ti creezi unghiul tau de a vedea realitatea pe care altii o vad altfel. O realitate mai frumoasa, poate, in care milioane de cititori ar vrea si ei sa traiasca. Cu o singura conditie, insa: sa nu minti. Sa nu fortezi lucrurile sa fie altfel decat sunt, ci doar sa-ndraznesti sa le vezi putin din alta perspectiva. Alaturi de acesti noi colegi vesnici am colindat intreaga tara. Oras cu oras, sat cu sat. Cand aud vreun politician zicand ca "stie Romania" si-i cunoaste pe romani, ma cam pufneste rasul. Eu am batut-o la pas. Am vorbit ore la rand cu mii si mii de oameni in parte. Am scotocit apoi aproape intreaga Europa, cautand "urme romanesti" prin colturile ei cele mai necunoscute, chiar si de localnicii straini. Am invatat sa privesc altfel doar cateva lucruri simple: o cruce dintr-un cimitir romans, un pom din Tara Bascilor, o poarta de casa friulana din Alpi, o fatada scorojita de cladire din Rosia Montana, o umbra pe-un munte din Muntenegru, o podoaba veche dintr-o pravalioara din Pindul aromanesc al Greciei ori o farama de zid de la marginile indepartate ale Scotiei. O piatra, o icoana, o biserica, o fereastra, un mar. Minunate calatorii, toate alcatuite doar din emotii. Din povestile ce le inconjoara ca un nimb magic si care abia asteapta sa fie redescoperite. Aceasta meserie a mea inseamna, de fapt, doar atat: sa stii sa vezi. Sa observi lumea. Si apoi sa o scrii. Nici nu va inchipuiti cat poate fi de bogata! Musteste. E plina de semne, de metafore, de tainice talcuri. Zile intregi nu traiesti decat cu gandul la locul fantastic de unde te-ai intors. Vremea ta curge altfel. Mereu intre doua calatorii, intre doua scrieri de reportaje. Mereu pe drumuri, haladuind prin lumi minunate, de care n-ai vrea nicicand sa te desparti. Timpul tau nu se deruleaza dupa ore fixe, program, birou, week-end-uri si vacante in care sa uiti totul. Nu esti cu inima decat acolo, in alta parte, amintindu-ti. Iar cand termini de scris o poveste, parca ar fi sfarsitul lumii. Ca o oprire dintr-o reverie. Parca nici n-ai fi vrut sa termini. Apoi o iei de la capat. Si tocmai aceasta efemeritate iti face bine. Ca o plutire. Ca un vis. Departe de lumea nebuna si rutinata care ne inconjoara, intr-un oras plin de mizerie, barfelnite si vedete de carton. Traind asa - doar putin! altfel - uneori ai impresia ca nu prea ai timp sa si imbatranesti.
***
Mai intai am scris ceva despre hutulii din muntii Bucovinei. Apoi am fost in Apuseni, parca. In Fagaras. Maramures. Iasi. Tara Lapusului sau a Hategului. Satu Mare. Tinutul Padurenilor si al Momarlanilor. Targu Mures. Brasovul. Casele Sibiului, splendid luminate noaptea.... Pe ape largi, plutind prin Delta Dunarii... Sate pierdute prin campia Baraganului... Cand s-au intamplat toate astea? Acum un an? Doi? Unsprezece? Nici nu mai stiu. Ceea ce mi-a ramas sunt... doar emotii. Astea nu mor niciodata.
TOMA ROMAN
Mai presus de toate, echipa!
Pentru cititori, pentru cei din afara presei, in genere, nasterea unei reviste poate parea un lucru usor. Sa aduni cativa oameni talentati, sa stabilesti cateva rubrici de interes si, daca dispui si de bani, sa-i dai drumul! Ar fi frumos sa fie asa. Dar sa lansezi o publicatie, fie ea si saptamanala, e un lucru foarte greu. Si mai greu este sa o tii in viata, sa o faci sa creasca, sa-i gasesti publicul-tinta. Dupa 1990, odata cu restabilirea libertatii presei, in Romania au aparut nenumarate ziare, cotidiane, saptamanale sau lunare, acoperind tot orizontul intereselor simbolice ale comunitatii. La douazeci de ani de la rasturnarea comunismului, se poate constata ca, dintre "multele flori" rasarite atunci, doar putine au rezistat. "Formula AS" este una dintre ele, daca nu cumva singura ce, de aproape doua decenii, apare necontenit. Disparitia celorlalte poate fi explicata prin ratiuni politice, economice, juridice sau chiar morale, ce au facut ca orizontul lumii romanilor sa se schimbe. AS-ul a trecut insa si el prin aceleasi contexte, a suferit in egala masura cu celelalte publicatii efectele crizelor ce au afectat comunitatea in tranzitie. Nu poti sa nu te intrebi, acum, cand a depasit aparitia cu numarul 900, cum de a supravietuit, cum de n-a imbatranit, cum de-a rezistat fara sa aiba in spate vreun "mogul", vreo firma superputernica, vreun interes politic major.
Am povestit, cu prilejul altor ceremonii aniversare, cum s-a fondat revista, cum si-a gasit treptat "vocea personala", cum si-a provocat publicul-tinta sa participe la constructia ei. Am dat amanunte despre "bataliile pentru supravietuire", luptele cu distribuitorii si cu furnizorii, gherila cu rauvoitorii de la alte publicatii ce, de multe ori, ironizau o aparitie atat de altfel. AS-ul nu s-a aliniat niciodata la campaniile patimase in care s-a implicat aproape toata presa romana; nu a cedat niciodata tentatiei de "a ataca" subiecte facile, la moda si trecatoare ca moda. AS-ul a gasit mereu "temele" care au interesat - si intereseaza - publicul obisnuit, omul normal, care nu vrea doar sa se informeze din presa, sa afle amanunte senzationale despre evenimente, ci si sa invete ceva, sa castige ceva din ceea ce publicatia ii spune si, eventual, prin formula interactiva descoperita, in premiera romaneasca, de "Formula AS", sa dea ceva celorlalti. Normalitatea si activismul revistei in vremuri tulburi au fost principalele cauze ale mentinerii ei in lume, ale petrecerii ei in timp, mereu in top, mereu cautata si ceruta de cititori.
"Formula AS" nu ar fi rezistat niciodata fara tenacitatea, rabdarea si - uneori - chiar incrancenarea creatoarei sale, Sanziana Pop. Filolog de profesie, Sanziana a trebuit sa invete totul: cum poate ajunge "patroana", cum trebuie realizat "managementul afacerii", cum pot fi depasite "sincopele" datorate tranzitiei in aprovizionare si desfacere, in administrarea fondurilor, in traversarea hatisurilor financiare aduse de banci, de alte institutii, de stat. Am sprijinit-o in masura posibilitatilor mele, in aceasta lupta continua, devenind - pe tacute - "cuplul P-R", un adevarat "Public-Relations" al revistei. Dar mai presus de toate, Sanziana a stiut sa-si formeze si sa-si pastreze "echipa". Prin redactia AS-ului s-au perindat nume mari din presa si literatura romaneasca, nume de referinta ale publicisticii actuale. Multi au plecat de bunavoie spre alte publicatii ori... tentatii. Majoritatea, insa, au ramas. Un nucleu de profesionisti cu mare experienta de presa, carora li s-a alaturat, treptat, o noua generatie de reporteri talentati si pasionati. Cu totii la un loc, "aripa veche" si "aripa tanara" formeaza o echipa de forta, ce va ramane, cu siguranta, in istoria presei si a reportajului romanesc.
ION LONGIN POPESCU
O parte importanta din viata mea
Sunt sigur: daca n-ar fi existat "Formula AS", presa romaneasca de dupa 1990 ar fi aratat mult mai saraca. Ma intorc in timp si incerc o analiza comparativa a ziarelor care, in anii de inceput ai democratiei, au impartit tarabele cu "Formulita" - cum duios au numit-o unii cititori. Ele nu mai exista demult. Cele mai multe au fost uitate, pe cand revista aceasta, cu un nume ce trimite la nivelul maxim al succesului, se incapataneaza sa apara, impasibila si nezdruncinata in structura ei intima. Cu putine exceptii, miile de publicatii ale anilor '90 au fost mici afaceri, incercari si incropeli ale unor domni care aveau prea putine in comun cu jurnalismul. Iuresul si febra timpului au scos insa, in acelasi timp, in lumina, si tineri gazetari de talent, expansivi si teribilisti, pescuitori in ape tulburi, dornici sa dea glas libertatii de expresie castigate cu atata sange. Si chematii, si nechematii, marsaluiau cot la cot intr-un front al libertatii absolute, al surlelor si trambitelor, al dezvaluirilor incendiare, al santajului si micilor revanse. Practic, fiecare jurnalist al timpului trebuia sa traiasca, zi si noapte, cu "fruntea lipita de zidul actualitatii fierbinti", sa mearga pe sarma subtire ce despartea adevarul de minciuna. Nu vreau sa stiu cati au reusit, cati au esuat. Nu ma intereseaza ce s-a intamplat mai tarziu cu "mogulizarea" mass-media. Important este ca "Formula AS", fara nici un mogul si fara nici un partid in spate, a ajuns, iata, la numarul 900. Si are toate sansele sa prinda numarul 1000 si multe sute si mii dupa aceea. Cineva ar putea sa se intrebe: cum a reusit aceasta revista sa ramana in linia intai a presei scrise? Raspunsul nu-i atat de simplu, si nici nu-l poate oferi un text ca acesta. Dar voi spune doar atat: "Formula AS" rezista timpului si crizei pentru ca are... suflet. Pentru ca este scrisa si condusa ca si cand ar fi o fiinta vie. Nimic nu este tipic, nimic nu a mai fost experimentat inainte. As putea spune ca are o structura... organica, intemeindu-se pe respectarea adevarului si a deontologiei profesionale si pe respingerea oricarei poluari stilistice si a oricarei tentatii efemere. Nu poate fi cumparata, nu i se poate inchide gura cu publicitate conditionata, nu abdica de la principii, nu se leapada de traditie (dimpotriva, o promoveaza), nu ezita sa cultive patriotismul ca valoare nationala perena. Fiecare articol, reportaj sau interviu se loveste de un "pat al lui Procust", inainte de a fi publicat. Este "patul" calitatii, al respectului maxim pentru cititori, al dialogului permanent cu acei care sunt interesati sa intre in contact cu noi. "Formula AS", numita de o cititoare taranca din Sibiel "Formula Sanziana", este, in conceptie, o revista de autor. Sanziana Pop, creatoarea ei, este o luptatoare, o deschizatoare de drumuri. A renuntat la proza, a lasat altora grija "schitului" creatiei literare, pentru a se dedica acestei reviste care a cucerit o nisa luminoasa a oamenilor sensibili si cultivati, patrioti, fideli deopotriva paginii tiparite si mediului online. Pentru mine, formula de presa numita "Formula AS" este cea mai apropiata de firea, talentul (atat cat am) si aspiratiile profesiei mele. Nimic nu mi se pare greu, nimic nu mi se pare fortat in scrierea unui articol, in care mi-am pus si sufletul si mintea. In fiecare numar, in spatiul aproape magic al "AS"-lui, se strecoara si o parte importanta din viata mea. Poate de aceea "AS"-ul ma accepta asa cum sunt. Dar sunt cum sunt gratie "AS"-ului.
SORIN PREDA
Cu sfiala unui indragostit
Ca orice ziarist, imi place sa calatoresc, sa caut subiecte noi si intamplari uimitoare. In marsupiul adancit al hainei nu-mi iau decat strictul necesar: un pix, o coala de hartie, un gand sau o poveste. Apoi astept - concentrat, cu respiratia intretaiata de emotie. Este prima si cea mai importanta lectie pe care o inveti la "Formula AS". Sa te apropii de oameni si intamplari cu sfiala unui indragostit. Sa nu te grabesti niciodata. Sa nu sufoci emotia unei priviri sub o stiva de cuvinte. Sa nu te rusinezi niciodata de ceea ce simti. Sa privesti orice (o floare, o gaza, un suras) ca pe un dar al lui Dumnezeu, ca pe un miracol stralucitor si irepetabil.
Orice ziarist ar fi fericit sa lucreze la "Formula AS" si sa aiba colegii pe care ii am eu - colegi de viata si calatorie, gata oricand sa porneasca la drum si sa descopere lucruri uitate si vechi, sate izolate in varf de munte, ape si vai netrecute pe nici o harta. Sansa pe care o avem este unica si extraordinara. Inca mai exista case batranesti si curate, cu oameni simpli si fara ascunzis, buni ca painea lui Dumnezeu. Inca mai exista povesti si intamplari fabuloase, traditii si obiceiuri pe care altii le-au pierdut de mult. Sunt ultimele fotograme ale unei Romanii pe cale de disparitie. Sunt ultimele acorduri ale unui cantec de care, in curand, nu o sa-si mai aminteasca nimeni.
Pe zi ce trece, ne europenizam. Pe zi ce trece, ne pierdem trecutul in numele unui prezent amagitor, incert si imprumutat de aiurea. Chiar daca nu vom putea sa schimbam mare lucru, cel putin noi, truditorii "Formulei AS", ne vom continua calatoriile, neincetand vreo clipa sa ne uimim. Fara uimire, nu ne-ar mai fi dat sa vedem si sa pretuim miraculosul dar oferit de Dumnezeu - o Romanie profunda si tenace. Romania simplitatii. Romania taranului roman.
Degeaba caut sa adaug ceva la rotunjimea aniversara a revistei noastre. "Formula AS" nu seamana cu nimeni, decat cu ea insasi. Nu mi-e jena sa o spun: "Formula AS" e unica si solitara. Nu are istorie si nici o varsta anume. Are doar editii si ani de aparitie. Toti care au incercat sa o imite au esuat lamentabil. N-au inteles ca "Formula AS" nu e propriu-zis un ziar, ci o stare de spirit.
Asa cum s-a cladit din mers si a rezistat fara ajutorul nimanui, "Formula AS" nu are nimic miraculos in reusita ei. Miraculoasa este doar prietenia care ne leaga de atatia ani si, mai ales, fidelitatea cititorilor nostri - cei mai exigenti si plini de afectiune cititori pe care ii poate visa vreodata un ziarist adevarat.
RUXANDRA CONSTANTINESCU
Noi si "Formula AS"
Trag adanc aer in piept: 900 de numere cu "Formula AS"! Cine ar fi crezut sa ajungem si sa depasim cu aceasta publicatie varsta majoratului? Orice inceput este frumos pentru ca nu stii ce te asteapta, pornesti cu aripile intinse spre zbor, speranta acopera tot orizontul. La fel s-a intamplat si cu noi. Au trecut aproape 20 de ani de atunci, dar nu voi uita niciodata diminetile fumegoase in care, cu mult inainte ca soarele sa rasara, mergeam in tipografie sa luam revista proaspat scoasa de sub tipar, pe care o duceam impreuna cu Sanziana, ea pe post de sofer, eu pe post de difuzor principal, vanzatorilor de ziare din Bucuresti. Nu aveam serviciu de distributie pe vremea aceea. Revista era la inceput si aveam mari probleme materiale. N-o sa uit niciodata cum "sefa" noastra mergea la Bacau sa aduca hartie (o raritate pe-atunci) calare pe baloturile din camion. Dar uite ca am razbit! Probabil ca-n orice alta meserie pe care as fi ales-o dupa revolutie, as fi avut parte de monotonie. Ei bine, la "Formula AS" n-a existat nici o clipa asa ceva. Totul e plin de culoare si - mai ales - de amintiri. De pilda, mi-aduc ca astazi aminte de primele numere, cand veneau in redactie (pe-atunci functionam in sediul revistei "Luceafarul", din Casa Vernescu, astazi transformata in cazinou) valuri de tineri jurnalisti, dar si de scriitori-profesionisti, cu totii atrasi de entuziasmul fara de margini al "sefei" noastre. Pentru multi din ei, "Formula AS" a fost doar punctul de plecare spre alte publicatii si chiar televiziuni. Altii au ramas si au devenit nume de referinta ale presei si reportajului romanesc. "Formula AS" a devenit, cu timpul, o scoala. Proiectul a prins incet-incet fara pic de reclama. Ne-am incapatanat sa credem ca publicitatea nu se face cu plicuri de ness si sampoane "la pachet", ci numai prin calitatea articolelor, prin sinceritate si respectul fata de cititori. Iar raspunsul, chiar daca uneori vine greu, mult mai tarziu decat te-ai astepta - a venit. Cititorii nostri nu ne cunosc, majoritatea lor nu ne-au vazut niciodata la fata, si totusi, isi incep de cele mai multe ori scrisorile, multumindu-ne ca existam, si daca la inceput te amuza formularea aceasta, cu vremea iti dai seama de greutatea cuvintelor. Mesajul revistei ajunsese unde trebuia...
Tonul meu este acum asezat, de parca mi-as privi viata dintr-un fotoliu. O recapitulare prin care inteleg ca mare parte din viata mea inseamna "Formula AS". La "Formula AS" mi-am descoperit vocatia jurnalistica, dar si calea rugaciunii. Prin ea am cunoscut tihna pelerinajelor si libertatea interpretarii sentimentelor proprii.
Vreau sa fac o rectificare: n-am gandit niciodata "Eu si "Formula AS"", ci "Noi si "Formula AS"". Poate sa fie "de vina" formarea dobandita in anii adunati la ziar, intalnirea mea cu persoane deosebite care m-au marcat pe viata, si de la care am inteles ca nu pot trai fara prieteni. Trebuie neaparat sa marturisesc ca, de exemplu, intalnirea cu regratata noastra colega Sanda Anghelescu face parte din destinul meu. Doua semne de foc pot da nastere unei prietenii pe vecie. Multe am invatat de la colega mea: sa fiu generoasa, modesta, sa pretuiesc camaraderia, calitatea umana si sa visez. Am mai invatat sa scriu, am invatat sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta in preajma-i, dar - mai ales - am invatat sa calatoresc si sa iubesc calatoria. Cand Sanda nu a mai existat fizic, cand universul si-a schimbat pentru mine intreaga infatisare si anotimpurile au avut alte culori, am inteles, inca o data, ca "Noi si "Formula AS"" este formula salvatoare. Echipa. Afectiunea vie care ne leaga de-atatia ani. Si, neaparat, cititorul care este, si el, tot "noi". Tot timpul, preocuparea noastra de capatai a fost sa ne dedicam cititorilor, sa invatam sa le deslusim asteptarile si speranta, sa descopere motivele de bucurie ale vietii. Raspunsul a fost de exceptie. Cititorii nostri nu ne-au tradat niciodata, ba chiar si acum, in plina stramtorare financiara, gasesc bani, bucurie si bunavointa de a ne cumpara si citi. Lui, cititorului, prietenului nevazut al "Formulei AS", ii spun acum, la implinirea a 900 de numere de prietenie neintrerupta, "LA MULTI ANI!"! Si-i multumesc.
VALENTIN IACOB
Visul continua
Apropierea mea de "Formula AS" a stat tot timpul sub un astru inefabil, cu lumina intensa si curata! Mereu mi s-a intamplat asa, incepand chiar cu clipa in care am cunoscut-o pe Sanziana Pop, clipa care avea sa-mi schimbe, mai apoi, toata viata. Era la inceputul anilor 80', cand eu, june matematician, satul si naclait in hartogarii si computere, visam sa-mi folosesc cealalta parte a sufletului: poezia. Tot colindand pe la cenacluri si reviste literare, am ajuns la "Luceafarul", acolo unde directoarea de azi a revistei "Formula AS", insotita pe-atunci de renumele ei de romanciera, si cu nonsalanta-i occidentala si magnetica, mi-a parut, printre ceilalti redactori, un soi de Guliver in tara sovieticilor. De la prima noastra intalnire, cu o intuitie puternica, de mentor, ea mi-a schimbat destinul. Mi-a sugerat sa incerc sa scriu un eseu, unul de matematician. Eseul acela, scris de mine cu febrilitate in cateva nopti, mi-a purtat de doua ori noroc. Mai intai, m-a apropiat de viitorii mei prieteni scriitori de la Cenaclul de Luni al lui Nicolae Manolescu. Si, cel mai important, dupa revolutie, avea sa ma poarte si in echipa Formulei AS. Tocmai imi dadusem demisia din invatamant, suparat fiind pe meseria mea prea exacta pentru visurile mele. Imi doream sa fiu jurnalist (dar nu la vreunul din acele ziare de scandal politic ale vremii), asa ca ajunsesem somer de buna voie, caci toata presa era la fel. Si atunci, intr-o zi de la Dumnezeu, mi-a iesit in cale pe strada Sanziana (pe vremea aceea nu se claustrase, inca, in biroul ei de "director" si putea fi zarita cu ochiul liber): "Vino la "AS"", mi-a spus.
Asa au inceput aventura mea spirituala si visul, aproape neintrerupt, la "Formula AS"! Pentru mine a fost o aventura inalta, continua si frumoasa, alaturi de o scriitoare din generatia de aur a literaturii noastre, si cu care am avut sansa sa stabilesc, aproape de la inceput, o relatie de mentorat. Din cauza asta nu am putut sa-i spun niciodata sefesa" - apelativul ei consacrat in redactie. Eu i-am spus: "maistorita". Caci de cum m-a luat in echipa, a inceput, asa cum face cu toata lumea, cand mai dur, cand mai tandru, sa ma invete adevaratul jurnalism literar. Si a facut din mine un profesionist. Din mine, poetul care venise la ea incarcat numai cu un sac de metafore! Ba mai mult, cu perpetua ei intuitie de formator de scoala, ea m-a incurajat sa zburd" in orice rubrica a ziarului, ca un Jolly Joker intre asi: de la reportaj literar, spiritualitate, pana la cronica literara ori plastica. Si nu zburdam pe campuri pustii... La inceputul anilor 2000, "Formula AS" devenise cea mai puternica din Romania, iar acum avea si o echipa teribila de "zmei": revenise Horia Turcanu, venisera Bogdan Lupescu si Ion Longin Popescu. Iar ceva mai tarziu, mi-l amintesc si pe Catalin Manole, intr-o noapte superba, pe care am petrecut-o impreuna, la poalele cetatii sasesti a Prejmerului, discutand, febrili, despre AS. Mai apoi a venit si Claudiu Tarziu... Iar ceilalti colegi mai vechi parca fusesera, si ei, "dinamitati", potentati de echipa zmeilor: dintr-odata, toata redactia scria mult mai bine, la nivel european! Si mai erau si deplasarile acelea uluitoare, pe teren! Asa ca in toata atmosfera asta de splendida emulatie, am "explodat" si eu: am inceput sa scriu sub o zodie mai intensa si poate mai matura. Eram "biciuit", ca toti ceilalti, de o mentorita generoasa dar exigenta, care pare, azi, inca mai dezlantuita ca inainte, in a impune un scris perfect, in respectul datorat cititorului: un scris literar plin de acribie. Alaturi de viziunea aceea pozitiva, romaneasca si tandra asupra lumii, acest cult al valorii textelor este inca unul din secretele longevitatii in forta ale AS-ului.
Aceasta este, asadar, pe scurt, aventura mea spirituala la "Formula AS", revista sufletului meu, pe care de multe ori mi-o inchipui ca pe-o corabie incarcata cu frumoase plasmuiri. Este corabia pe care toti cei care o iubim si in care navigam, ne continuam visul!... La multi ani, "Formula AS"!
Dumnezeu ne iubeste
Nascuta "AS", rebotezata "Formula AS", revista noastra a ajuns la numarul 900. Ca este asa, i-o datoram in primul rand bunului Dumnezeu. Ani la rand, numarul de ziar pe care il tipaream, credeam ca este si ultimul. Dar n-a fost! In ciuda piedicilor enorme cu care ne-am confruntat, am izbutit s-o scoatem la capat, fara sa ne vindem independenta, fara sa ne curbam spinarea. Ajutorul cel mare l-am gasit in noi insine. In munca noastra, in dragul de meserie si in convingerea ca suntem pe drumul cel bun. Am dorit cu ardoare sa facem un ziar normal pentru oameni normali si-am reusit. Cititorii nostri ne-au inteles mesajul si ne-au urmat. Doamne, si cat e de greu in ziua de astazi sa fii normal! Sa nu exacerbezi mizeria sociala, fanatismul politic, gustul pentru violenta si suburban, sa nu vezi doar raul, ura, ticalosia... Sa ai incredere, sa-ti deschizi sufletul, sa iubesti. Sensul normalitatii este capacitatea de a comunica. De a dialoga, de a fi solidar. Nu un dialog specializat, de elite, nici un dialog vulgar, dominat de valorile strazii, impuse atat de strident dupa revolutia din decembrie. Un dialog cuviincios, in care si cei ce scriu, si cei ce citesc, sa-si fie unii altora de folos. Si poate ca cel mai mare castig al nostru din anii acestia a fost ca am invatat sa ascultam. Sa punem urechea pe inima cititorilor nostri, ca sa vedem incotro ii mana gandurile si sentimentele. Ii mana bine! In inima lor bate... tara. Romanii iubesc trecutul, traditia, valorile mostenite, in care cred nesmintit. Romanii sunt buni, generosi, credinciosi si foarte inteligenti. Sunt mandri de originea lor romaneasca, sunt mandri de tara in care traiesc. Romanii sunt patrioti. Spune-le ceva de bine de tara si-i vei castiga pe vecie. Spune-le ca pot sa aiba incredere in viitor. Spune-le ca Dumnezeu ii iubeste si le lumineaza cararea, si vei ajunge la 900 de numere de ziar.
Dragi cititori ai "Formulei AS", cu prilejul sarbatoresc al aparitiei numarului 900 al revistei, va multumim pentru rabdarea, statornicia si dragostea pe care ni le-ati dovedit fara preget, ajutandu-ne sa existam. Miile de scrisori pe care ni le-ati adresat si ni le adresati saptamana de saptamana sunt dovada vie a acestei afectiuni. In zona noastra de intalnire nu exista pustiu. Am fost putini la inceput, acum suntem multi. O familie uriasa, risipita pe toate meridianele globului. Fie ca si in timpul care ni se deschide in fata, paginile revistei noastre sa fie scrise pentru sufletul dvs. Cand vom pune urechea, inimile noastre sa bata la fel.
SANZIANA POP