TRAIAN COSOVEI scriitor
"Oare cum or fi depasit vremurile, mult mai grele, parintii si bunicii nostri?"
Au trecut si sarbatorile acestea, lasand in urma lor crengi uscate de brad, globuri sparte, resturi de artificii, gunoaie, mahmureala, oboseala, plictiseala si vesti proaste. Ziarele - cate mai apar - ne anunta un 2010 greu pentru Romania. Se preconizeaza inghetarea pensiilor, a salariilor, ridicarea exceptiei de la plata contributiei de asigurari sociale, pentru sumele provenite din drepturile de autor, concedieri in masa. Marile magazine se inchid, marile firme dau faliment, cresc taxele pe vicii (de parca saracia ar fi si ea un viciu), se inmultesc magazinele second-hand si, ca tabloul sa fie complet, televiziunile nu contenesc cu imaginile cozilor interminabile de la ghiseele unde se platesc impozite, ori de la camerele de garda ale spitalelor unde romanii se vaccineaza gratis impotriva unui virus gripal.
Creste pretul energiei electrice, sosesc in stoluri notele de plata ale lunii decembrie, discursurile edililor sunt tot mai solemne si mai plate... vor sa para ingrijorati, impovarati de ganduri despre soarta tarii, dar nu conving pe nimeni. Ni se anunta coduri galbene de zapada ori de inundatii, bugetul e tot mai sarac, statisticile nu lasa loc pentru nici o speranta...
Privesc acest haotic inventar social-economic si incerc, desi nu reusesc mereu, sa gasesc armonia launtrica de care avem nevoie pentru a depasi aceste vremuri tulburi. Ma gandesc la volumul meu de versuri, pe care doresc sa il public in 2010, la cartile colegilor mei de literatura care, in ciuda sumbrului tablou ce se contureaza, continua sa soseasca la cutia postala. Incerc sa mentin un echilibru intre aceste desertaciuni ale inceputului de deceniu si propria-mi identitate, idealurile mele, literatura mea, care imi va supravietui, familia mea si oamenii dragi mie. E greu. Dar cand mi-e cel mai greu, o intrebare vine de departe, sa-mi alunge pecuniarele ingrijorari: "Oare cum or fi depasit vremurile, mult mai grele, parintii si bunicii nostri? Cum or fi trecut ei prin doua razboaie mondiale, prin 40 de ani de comunism, prin zeci de ani de detentie politica? Ce idealuri, ce sperante, ce instante morale ori spirituale i-au determinat sa mearga mai departe?". Parca venind sa-mi limpezeasca nedumeririle si sa-mi redea echilibrul sufletesc, la usa apartamentului nostru suna tanara Ioana, vecina si colega de literatura. Din bratele ei, o fetita de un an si jumatate intinde spre mine manutele cu un gest cald, aidoma unui inger cu ochi albastri si obraji bucalati. Apoi imi zambeste senin, dar complice: "Traian, mai sunt sperante pentru tara mea in acest an, care a inceput cu o iarna, dar s-a razgandit, brusc, in primavara".
ANDI VASLUIANU actor
"Daca esti echilibrat in interior, iti vine tramvaiul la fix"
Pentru mine, 2010 va fi un an foarte greu. Eu sunt actor, angajat de zece ani al Teatrului "Toma Caragiu" din Ploiesti, iar la noi lucrurile se inaspresc. Chiar azi am aflat ca ni s-au taiat toate sporurile, mai putin cel de vechime, iar punand asta peste suma infima care s-a acordat culturii prin noul buget, lucrurile vor merge inspre mai rau. Si situatia filmelor e grava. La Centrul National de Cinematografie, nici macar nu s-a mai facut concurs, iar fondurile de la Institutul Cultural Roman au fost taiate. Filmul romanesc mergea foarte bine, iar daca i se taie aripile asa, ce speranta sa mai ai?! Toate lucrurile par impotriva noastra. Sunt foarte suparat pe cei care gestioneaza tara asta, nu se gandesc la nimic. Parca ar fi niste macelari care fac operatii chirurgicale. Parca fiecare individ din conducerea tarii ar fi pus in locul nepotrivit, nimeni nu se gandeste real la ce are nevoie fiecare roman. Eu nu cred foarte tare in aceasta criza, ci cred ca este un mijloc de a reaseza lucrurile, folosindu-se, din pacate, de noi ca de niste unelte. La fel de adevarat este ca nici noi, cetatenii, nu facem nimic. Induram si iar induram... Din pacate, eu nu cred ca asa-numita "criza" va intoarce lumea catre cultura, cum se spune. Oamenilor le este frica, sunt ametiti, in disperarea lor de a-si umple golurile materiale vor deveni tot mai "mici", nu le va arde deloc sa mearga la teatru sau sa citeasca. De la criza la gripa porcina, mie mi se pare ca traim o stare de haos, in care nimeni nu stie clar nimic, si daca nu ne intoarcem catre noi insine, sa intelegem bine de tot cine suntem noi de fapt, va fi foarte, foarte greu. Dupa toate aceste aspecte sumbre, urmeaza insa un "dar": dar eu ma simt foarte bine in interior. Mie imi este bine, iar speranta mea numai de echilibrul meu interior se leaga. Unui om cu meseria mea ii este foarte greu sa traiasca indiferent de e criza sau nu. Noi, actorii, ne traim viata pe sarma, niciodata nu suntem siguri ca a doua zi mai avem ce lucra. Altceva in afara de pasiune nu ne tine echilibrati pe aceasta sarma. Asadar, armonia interioara este pentru mine totul. Eu asta le doresc romanilor si personal acest lucru mi l-am propus si mie: sa ma duc si mai mult in interiorul meu. Numai cu mine plec pe lumea cealalta si macar sa fiu eu impacat cu mine insumi, sa ma invat eu pe mine. Poate armonia din interior va aduce si alte lucruri bune. Eu cred asa: daca esti echilibrat in interior iti vine tramvaiul la fix. Dumnezeu stie mai bine; eu sunt convins ca tot ce apare in lumea asta are sens si cred ca sensul este sa ne mai intarim un pic, si inca un pic si inca un pic... apoi ne cernem si supravietuim."
MONICA GHIURCO realizator TV
"Niciodata n-o fost sa nu fie cumva"
Cum adica, daca am sperante? Pai, daca nici macar speranta nu e, atunci nimic nu e... Da, sperante am, sperante ca in vremuri grele, in vremuri de restriste, nebanuite resorturi interioare fac sa se reverse dinlauntrul fiintei umane puteri si forte nebanuite... Doar coborand in cea mai adanca prapastie poti sa-ti dai seama cat de inalt e muntele. Da, trecem printr-o perioada dificila. Stim cu totii care sunt riscurile, dar mai stim ca o criza poate sa blocheze fluxuri financiare si economice, dar nu ne poate bloca creierul, nu ne poate sterge cunostintele, nu poate opri inteligenta umana, nu poate seca izvoarele de inspiratie, de idei... In schimb, ne poate determina sa ne reconsideram valorile, sa ne repatriem sufletul vandut pe piete globalizate, sa ne adresam direct unii altora, sa ne cautam prietenii ce par a fi la departari de ani-lumina... Si, din cand in cand macar, ar fi grozav sa ne aducem aminte ca suntem, totusi, o natiune, si nu doar o populatie, o masa de consumatori. Bine ar fi ca in 2010 televizorul sa fie sursa de intelepciune, de discutii rationale si nepatimase, de energii pozitive si nu de vaicareala, de sinergii, si nu de alergii. In 2010, presa, jurnalistii de televiziune vor avea un an dificil, ca toata societatea. Probabil ca se vor mai inchide ziare, radiouri si televiziuni, poate se vor deschide altele, dar toate aceste framantari de natura comerciala ar trebui sa cearna adevaratele condeie, adevaratii formatori de opinie, independenti de orientarea in spatiu si timp a mogulilor. Speranta mea este ca si in aceasta breasla se vor produce mutatii serioase. Mi-as dori ca postul public sa redevina un reper de neclintit pentru romani...
Ardeleanul are o vorba mare: "Niciodata n-o fost sa nu fie cumva!". Asa ca, fie ce-o fi, bucurosi le-om duce toate. Numai sanatosi sa fim, ceea ce cu drag va doresc tuturor, din toata inima.
IRINA PETRESCU actrita
"Adio arta si artisti, nu prea mai avem nevoie de voi!"
Dincolo de amaraciune, o uriasa dezamagire incheie o intrebare cu acest raspuns deplorabil si neprevazut: adio arta si artisti, nu prea mai avem nevoie de voi! A-ti amenda si impozita artistii este o exagerare demonstrata a dispretului fata de acest divin hatar al inzestrarii unui neam.
Dar a fost suficient ca un actor sa moara rapus de gripa noua, ca lumea sa navaleasca la centrele de vaccinare.... O jertfa intamplatoare sau nu tocmai. Artistii, actorii mai ales, au fost folositi mereu ca exemple in lipsa modelelor traditional admise - parinti, profesori, conducatori. Si ma intreb astfel, acum, cu ce motivatie si tupeu, politicieni de marca isi mai agata, la rever, efigia unui actor iubit de public. Mai aveti, asadar, nevoie de noi?!... Sa vedem. Publicul se pare ca are... Si publicul e foarte numeros, mai numeros ca alegatorii domniilor voastre, arogante si nepasatoare, care nu ati mai calcat intr-un teatru de cand, in copilarie, erati dusi de invatatoare sa vedeti "O noapte furtunoasa", la teatrul din localitate sau la caminul cultural, pe care acum le-ati desfiintat, din lipsa de fonduri.
A consemnat