Muzeul a fost amenajat intr-un fost palat neorenascentist de pe bulevardul Andrassy. Initiativa a unui guvern de dreapta, muzeul a fost conceput ca un monument dedicat victimelor totalitarismelor de dreapta si de stanga care au insangerat si au indoliat istoria Ungariei. Si din prima zi a intrat in focul controverselor. Expunand in acelasi loc formele de teroare exercitate asupra victimelor fascismului si ale comunismului, creatorii muzeului evita comparatia macabra intre fascism si comunism, insa ambiguitatea ramane. Reprosul stangii defensive adresat unei drepte ofensive, care isi cauta identitatea, este manipularea trecutului in scopuri politice. Creatorii muzeului au de partea lor un argument istoric greu de ocolit. Palatul de pe bulevardul Andrassy a fost sediul partidului fascist "Crucile cu sageti", dar si primul sediu al securitatii comuniste. Drept care, infratite in suferinta, oroare si crima, crucea neagra cu sageti (fascismul) si steaua rosie (comunismul) sunt simboluri tutelare ale muzeului. Culorile dominante sunt negrul si rosul.
Dincolo de controverse, muzeul, unic in felul lui si de o eficienta care inmarmureste, este o opera de arta in sine, creatie a unor arhitecti, istorici, muzeografi, artisti plastici, specialisti in arte audiovizuale. Vizitatorul este condus de la intrare la iesire printr-un labirint al terorii, fara putinta de scapare. Castigurile expunerii si artei muzeale moderne, resursele artei scenografice, ale luminii, sunetului si imaginii, sunt puse in serviciul ideii pe care muzeul o transmite. In salile sale austere cu obiecte putine, dar esentiale, pe ecrane de televizor sunt difuzate fara incetare muzica ambientala, imagini de epoca, filme de propaganda, marturii ale victimelor, in telefoane de epoca, negre si cu disc, pot fi auzite discursuri, cantece si anecdote de epoca. Vizitatorul, solicitat permanent, devine el insusi obiect si subiect al acestei instalatii uriase care este muzeul in sine.
Curtea interioara este dominata de un tanc sovietic. Urcarea la etajele superioare, de unde incepe vizita, se face cu un lift transparent, sub chipurile estompate si privirile tacute ale victimelor. Coborarea in iadul subsolului, unde sunt amenajate tipurile de celule si carcere ale universului concentrationar, se face cu un alt lift, in ritmul unui car funerar, acompaniat de relatarea unei executii prin spanzurare. Sala dedicata gulagului este un vagon de transportat detinutii, iar ferestrele sunt ecrane de televizor pe care defileaza imagini din lagare. Conurile infipte in podea, in care sunt expuse obiecte ce au apartinut deportatilor, par cuie infipte in mocheta care acopera podeaua incaperii si care este de fapt harta gulagului. Sala dedicata democratiei socialiste este dominata de faimoasele cabine de vot, de o urna, de o tribuna cu chipurile conducatorilor, toate in panza rosie, de fapt, paravanul dupa care se afla toate tipurile de aparate de ascultare si supraveghere a populatiei. Sala dedicata religiei este dominata de o cruce de lumina, care tasneste din parchet, si de odajdiile unui preot care incearca sa opreasca propaganda ateista urlata dintr-o baterie de difuzoare uriase ale propagandei. Sala dedicata represiunii de dupa revolutia din 1956, pe un fundal rosu-sangeriu, este dominata de siluetele stilizate a sase spanzuratori, pe care sunt tintuite sentintele, si de melopeea unei voci de copil care insiruie numele martirilor. Sala dedicata diasporei care a refuzat comunismul e un zid de carti postale ale maghiarilor risipiti in toate colturile lumii, dupa revolutia din 1956.
Ungaria n-a condamnat oficial comunismul. A facut mult mai mult prin acest Memento Mori, exemplar si coplesitor, dedicat victimelor totalitarismelor de orice culoare.