Raspuns pentru DIADOR POP, F. AS nr. 798 - "Solicit tratamente naturiste pentru leucemie limfatica cronica"

Redactia
VASILE STANCIU - fitoterapeut, Bucuresti, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50

Leucemia limfatica cronica (LLC) este un cancer al sangelui ce apare in general intre 50-70 de ani, datorita producerii necontrolate in maduva osoasa a unor globule albe (limfocite), peste limita normala de 1000-4800/mm3, si care invadeaza sangele, ganglionii si splina. Boala este descoperita intamplator, cu ocazia analizelor de sange sau cand se remarca marirea ganglionilor de la nivelul gatului, al regiunii inghinale, axilelor sau cresterea in volum a splinei (splenomegalie).
Cu cat numarul de limfocite depaseste mai mult valoarea de 5000, putand ajunge si pana la 300.000/mm3, cu atat boala este mai avansata si necesita tratament de urgenta. Aceasta leucemie este grava si antreneaza scaderea capacitatii de aparare a organismului, anemie severa cu numar scazut de globule rosii si risc de aparitie a unui alt cancer (digestiv) sau a unei infectii pulmonare. In tratamentul alopat se utilizeaza chimioterapia, rezultate bune in stadiile avansate obtinandu-se cu Leukeran si Decortin, numai la indicatia medicului. Cand splina este foarte voluminoasa se incearca iradierea. Va rog sa ma contactati si sa-mi spuneti ce tratamente a urmat pana in prezent mama dvs. Este posibil ca imunitatea sa fie foarte scazuta, iar celulele B si T, care produc anticorpii circulanti, afectate, nemaifiind capabile sa lupte pentru apararea organismului. Ca sa se preintampine stadiul IV al bolii, cand apare si trombocitopenia (scaderea numarului de trombocite din sange), mama dvs. trebuie sa evite alimentele acide (portocale, sucuri din fructe acrisoare, lamaile, grapefruit), mancarurile foarte sarate sau condimentate, mezelurile de orice tip, carnea grasa, branzeturile, supele. Nu uitati! Mancaruri fara proteine! 42 de zile sa beti sucuri de legume si fructe dulci (banane, pere, capsuni, sfecla rosie). Sucurile se beau pe timpul zilei, cu inghitituri mici (din 15 in 15 minute), inainte de masa. Sa consumati zilnic compot de pere.
Combinatia de ceaiuri cuprinde: 15 g salvie, 15 g coada-calului, 10 g urzica, 8 g troscot, 6 g sunatoare, 30 g napraznic. Se beau zilnic 3 cescute de ceai, dupa mese. Cele mai puternice produse naturiste folosite in tratamentul acestei maladii sunt: Tien Hsien Lichid China 1, Curcumin 95, Grifron Maitake, Essiac, Super Turkey Tail, Tre-En-En, Glivec, Pure Yucca.

MIRCEA PEIA - specialist medicina complementara si reflexoterapie - Timisoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24

"Doresc sa mi se recomande un medic sau sa primesc informatii despre diabet"
(Raspuns pentru ANNA, F. AS nr. 800)


In primul rand, cred ca nu trebuie sa fiti suparata pe medicul curant, pe simplul motiv ca dozele prescrise determina frecvent episoade hipoglicemice. Aceste crize sunt manifestari obisnuite in tratamentul diabeticilor, atat in cazul insulino dependentilor, cat si in cazul diabetului de tip II insulino-independent, si pot fi corectate prompt, prin administrarea unei doze concentrate de glucoza, dropsuri sau zahar cubic, care cresc glicemia. Aparitia hipoglicemiei este legata, deci, de administrarea medicamentelor antidiabetice orale (cazul sotului dvs.), care cresc eliberarea sau actiunea insulinei, dar in acelasi timp si alte cauze ca: sarirea unei mese, efortul fizic prelungit sau mai intens decat de obicei, ori neadaptarea medicatiei la modificarile glicemiei pot determina acelasi deznodamant. Informatiile pe care le solicitati cu privire la diabetul de tip II pot fi rezumate astfel: spre deosebire de tipul I, diabetul de tip II nu este o afectiune autoimuna. In tipul II, pancreasul continua sa produca insulina, insa nu suficienta. Mai mult decat atat, in diabetul de tip II, celulele tesuturilor si muschilor devin rezistente la insulina, refuzand sa o accepte drept cheia care deschide usa pentru glucoza (glicogen). Ca urmare, aceasta se acumuleaza in circulatia sanguina. Motivul exact pentru care celulele devin rezistente la insulina este neclar, desi greutatea in exces si tesutul adipos par sa fie factori favorizanti importanti. Nu intamplator, majoritatea persoanelor care dezvolta un diabet de tip II sunt supraponderale.
La originea acestui proces pare sa fie o proteina (rezistina) produsa de adipocite (celule grase), care determina rezistenta la insulina. In ceea ce priveste tratamentul diabetului, in mare masura, dvs. insiva detineti mijloacele de a va controla sanatatea. Rolul dvs. personal este capital, chiar daca in procesul de ingrijire medicala sunt implicate mai multe persoane. Cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le faceti pentru a va simti bine si pentru a preveni aparitia complicatiilor diabetului sunt: monitorizarea zilnica a glicemiei, abordarea unei diete adecvate ca factor hotarator in procesul terapeutic, pastrarea unei vieti active, mentinerea unei greutati corporale optime, folosirea medicatiei adecvate, controale medicale regulate. Din punct de vedere al medicinei naturiste, posibilitatile terapeutice in cazul diabetului de tip II insulino-independent sunt vaste si includ remedii adaptabile oricarei situatii (caz) in parte. Daca sunteti interesata de schema unui astfel de tratament naturist complementar, va rog sa ma contactati. Precizez ca acest tip de tratament naturist este prescris si pacientilor nostri curenti, in plan local si nu numai, suferinzi de diabet gr. I si II. Sa auzim numai de bine!

Dr. J. HALTENWANGER

"Caut tratament naturist pentru tumora cerebrala si neoplasm pulmonar"
(Raspuns pentru MIHAI JALOVA RACOVITA, F. AS nr. 862)


Un foarte bun remediu care determina involutia si chiar disparitia tumorilor cancerigene, indiferent de localizarea lor, este Juglans regia gemmae, un macerat obtinut din muguri de nuc. Acest preparat se gaseste sub forma de tinctura cu glicerina si se administreaza dimineata, pe stomacul gol: 2 picaturi intr-un pahar cu 50 ml apa. Se bea cu 30 minute inainte de micul dejun. Este bine ca in aceasta perioada sa se consume si cate o tableta cu extract purificat de rasina cu propolis (Mumio), pe care il puteti obtine in farmacii. Se administreaza, de asemenea, fiind recomandate de catre specialisti, injectii subcutanate cu extract de vasc (sub indrumarea medicului), in ordine, luni-miercuri-vineri. In perioada tratamentului este strict interzis consumul de alcool. Va doresc multa sanatate!

ADRIANA VLAD - fitoterapeut, consultant nutritie - Deva, tel. 0254/23.10.61, 0726/76.15.57

"Fiul meu face des amigdalita"
(Raspuns pentru DINU VIOLETA, F. AS nr. 886)


Doamna Violeta, spuneti ca fiul dvs., in varsta de 3 ani, face foarte des amigdalita cu puroi si temperatura foarte mare. Febra nu ar trebui sa va sperie. Eu le explic frecvent mamicilor ca febra este o reactie a sistemului imunitar care se lupta sa anihileze infectia din organism. Ce ar trebui intr-adevar sa va sperie este faptul ca fiului dvs., atat de mic, i se administreaza din doua in doua luni antibiotic injectabil. Acestea nu fac altceva decat sa deterioreze sistemul imunitar sau sa favorizeze aparitia unor micoze.
De aceea, v-as sugera sa va orientati spre terapii mai sanatoase si, cu putina rabdare, infectiile respiratorii se vor vindeca. Aportul plantelor medicinale in ameliorarea afectiunilor cailor respiratorii consta in stimularea functiilor biologice si a reactiilor fundamentale ale aparatului respirator. Substantele active din plante au capacitatea de a stimula apararea locala la infectii, de a inhiba dezvoltarea microorganismelor nocive si de a stimula secretia unor substante absolut necesare (mucus si hormoni) in neutralizarea si evacuarea substantelor inutile sau chiar daunatoare aparatului respirator.
Astfel, va recomand urmatoarele produse naturiste si homeopatice: Oscillococcinum - 1 tub/saptamana, Echinacea, Septilin, ou de prepelita japoneza, Bettarax, Proposept, Actival Junior, Tonic Imunitar "E-lite". Tonicul imunitar contine miere, propolis, polen, laptisor de matca, muguri de plop, echinacea, ridiche neagra, salcie, soc, uleiuri esentiale de pin, salvie, ienupar, fenicul, cimbrisor de camp, muguri de brad, geraniu. Are efect antiinflamator, antiinfectios, antipiretic, antigripal, antitusiv, secretolitic, imunomodulator in bronsite alergice, amigdalite, gripa, febra, imunitate scazuta, infectii virale si microbiene (stafilococi, streptococi, micoze etc.).
Tonicul imunitar "E-lite" se prepara in farmacia "E-lite Nutritia" din Deva, str. Mihai Eminescu, bl. H1, parter.

Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicina de familie, Bucuresti, tel. 0723/51.07.37

"Am tensiune oscilanta"
(Raspuns pentru RODICA POPESCU - Bucuresti, F. AS nr. 895)


Stimata doamna, pentru a combate tensiunea arteriala trebuie sa intelegem acest fenomen si sa inlaturam cauzele. Faptul ca luati medicatie antihipertensiva este un lucru foarte bun, pentru ca preveniti o insuficienta cardiaca sau, mai grav, accidente vasculare. Dar nu este suficient. Trebuie refacuta calitatea vaselor, elasticitatea lor, trebuie curatate de ateroame. Exista un program de suplimente nutritionale care reface si reechilibreaza sistemul cardiovascular. In primul rand, trebuie reechilibrat raportul intre Omega 3 si Omega 6. Aceasta reechilibrare se realizeaza scotand din dieta sursele de Omega 6, care sunt in exces, si sporind prin suplimentare nutritionala acizii grasi Omega 3. Aducerea prin suplimente a acizilor Omega 3 este metoda cea mai sigura, deoarece singura sursa de acesti acizi este pestele gras oceanic in forma cruda, care nu este inclus prea des in dieta. Cu ajutorul acestei echilibrari scade atat colesterolul, cat si trigliceridele, se curata vasele de ateroame si, in plus, scade vascozitatea sangelui. Apoi, este foarte necesara vitamina C, care ajuta la formarea de colagen si care reda elasticitatea vaselor. Atentie, vitamina C naturala are si efect hipotensor, ceea ce este foarte bine (cea sintetica nu are acest efect si determina fibrozari). Apoi, mineralele, calciul si magneziul, sunt, si ele, foarte importante, pentru ca ajuta la relaxarea musculaturii din jurul vaselor sanguine si au efect antistres, ceea ce conduce la reglarea tensiunii. Mai exista un factor invizibil in organismul nostru, numit homocisteina, o proteina care apare datorita stresului si alimentatiei bogate in proteine, grasimi si dulciuri. Un cocktail fatal, care poate conduce la infarcturi miocardice, chiar si cu analize de sange cu colesterolul in limite normale. Aceasta homocisteina se combate cu suplimentare de complexe de vitamina B naturala si glutamina. Daca facem aceste corectari, vom preveni atat hipertensiunea arteriala si bolile cardiovasculare, dar vom combate si boli cardiovasculare deja instalate.