Dr. Ion Toncea - "Romania este o putere agricola in adormire. Condusa de un guvern intelept, ar putea sa invadeze Europa cu produse alimentare organice"

Ion Longin Popescu
- Presedintele Federatiei Nationale pentru Agricultura Ecologica -

La Conferinta internationala privind schimbarile climatice de la Copenhaga s-a decis soarta pamantului, in viitorul apropiat. Conducatorii lumii au luat in calcul reducerea emisiilor de bioxid de carbon, atat din activitatile industriale, cat si din cele agricole, pentru a limita fenomenul de incalzire globala. Mii de manifestanti antiglobalizare si anticapitalisti au atras atentia puternicilor lumii asupra iresponsabilitatii manifestate de guvernele nationale, atunci cand incurajeaza, printre altele, agricultura intensiva si puternic chimizata, ca si cultura plantelor modificate genetic. Uniunea Europeana, la randul ei, a cerut liderilor mondiali mai mult echilibru in activitatile economice, ca si o durabilitate verificabila in activitatile industriale si agricole. Pana la urma, zecile de milioane de tractoare care scot fum pe teava, pe ogoarele agriculturii intensive, ca si miile de fabrici de ingrasaminte chimice contribuie substantial la poluarea globala. Intoarcerea omenirii la agricultura durabila si ecologica, tocmai pentru a contribui la salvarea planetei, nu mai pare nimanui, in acest context, o utopie. Asadar, pledoariei pentru o alimentatie sanatoasa, prin produse agricole biologice, i se adauga in zilele noastre si lupta pentru o planeta mai sanatoasa. Doctorul in agrochimie ION TONCEA, presedintele Federatiei Nationale pentru Agricultura Ecologica si presedintele Asociatiei pentru Agricultura Durabila, ne prezinta in interviul de mai jos situatia la zi din Romania.


"Daca ar avea cine sa ne asculte, am fi gata sa aratam cum poate deveni Romania o forta in agricultura ecologica europeana"

- Ca doctor in agrochimie, cred ca stiti cel mai bine cat de daunatoare este chimizarea agriculturii intensive. Poate un agrochimist ca dumneavoastra sa devina ecologist?

- Orice agrochimist poate si trebuie sa fie, in acelasi timp, si ecologist, iar eu, prin trecerea la cercetarea in agricultura ecologica, mi-am imbogatit calificarile initiale prin titlul de master in agricultura ecologica, acordat de Universitatea Agricola Wageningen din Olanda. Eu stiu ca fara ingrasaminte nu se poate face agricultura ecologica, insa se recomanda numai ingrasaminte minerale, precum rocile fosfatice prelucrate prin metode fizice si, mai ales, organice: resturi vegetale si gunoaie zootehnice, ingrasaminte verzi, extracte vegetale si minerale etc.

- Cu ogoarele lui ingrasate cu balegar si cu pasaretul din curte hranit exclusiv cu porumb, este taranul roman, prin definitie, un agricultor ecologist? Ce invatam din experienta lui si cum putem proteja mica gospodarie taraneasca ecologica?

- Taranul roman este, intr-adevar, agricultorul ecologist prin definitie. Din pacate, sunt din ce in ce mai putini tarani, iar experienta lor, un adevarat tezaur national, se pierde irecuperabil. Din punctul meu de vedere, agricultura ecologica este una dintre solutiile de salvare a micii gospodarii taranesti si a satului romanesc traditional, cu toate valorile sale naturale, socio-culturale si economice. Din pacate, aceasta solutie pare imposibila in contextul politico-economic actual. De aceea, in cele din urma, cred ca solutia ne-o pot da taranii insisi, daca sunt sprijiniti cu informatii si proiecte de catre administratiile locale si judetene.

- In ce masura este pregatita Romania sa devina o forta in agricultura ecologica europeana?

- Intr-o mica masura. Daca ar avea cine sa ne asculte la nivel guvernamental si politic, noi, practicienii - fermieri si cercetatori - am fi gata sa aratam cum poate deveni Romania o forta in agricultura ecologica europeana. Conform datelor Ministerului Agriculturii, Romania avea, in anul 2008, inregistrata in sistem ecologic suprafata totala de 221.411 hectare, din care 140.132 hectare teren agricol si 81.279 hectare teren de colectare a florei spontane, ceea ce inseamna ca doar Polonia si Ungaria au suprafete mai mari decat noi.

"Fermierii romani au pierdut sume uriase de la UE, din lipsa de calificare si vigilenta a negociatorilor romani"

- Ati afirmat intr-un interviu ca Romania a pierdut sute de milioane de euro, din cauza proastei prestatii a celor trimisi la negocieri. Cum se poate repara acest prejudiciu urias?

- Imi mentin declaratia ca trimisii nostri au negociat prost. Ca urmare, in timpul negocierilor cu UE a capitolului agricultura, punctul "Agricultura Ecologica", din cadrul masurii de Agro-Mediu, a fost scos fara stirea noastra din proiectul de dezvoltare agricola. Ca urmare, fermierii ecologisti din Romania, in principal taranii inregistrati ca ecologisti, nu primesc sumele cuvenite pe care, in schimb, le primesc, sub forma de plati directe pe hectar, fermierii ecologisti din Ungaria si Polonia, din celelalte tari ale UE. E vorba de sume uriase, pe care fermierii nostri le-au pierdut din lipsa de calificare si vigilenta a negociatorilor romani. Daca mai ramanea ministru al agriculturii Gheorghe Flutur si chiar Decebal Traian Remes, cred ca acum eram si noi in "randul lumii".

- N-ar putea schimba situatia comisarul european Dacian Ciolos?

- Nici macar dansul nu va putea sa indrepte lucrurile negociate, batute in cuie. Ca urmare, pana in anul 2013, cand expira negocierile proaste din 2004, fermierii romani apeleaza la mila bugetului national, asa sarac si peticit cum este. Or, a te baza pe banii de la Bucuresti e ca si cum ti-ai semna pieirea ca agricultor. De aceea, sa nu ne miram ca suntem codasi intr-un domeniu in care am putea sa dam tonul in Uniune. Vor ramane laptele, branzeturile, faina si fructele bio din UE sa domine piata romaneasca, iar taranul roman sa inghita in sec, haituit prin piete, cu micile lui produse scoase la vanzare neambalate euroconform, neinscriptionate si necertificate, pentru ca n-are bani de la UE pentru ambalare, inscriptionare si certificare. Soarta i-a fost cruda, mai ales ca trebuie sa obtina certificarea produselor sale de la unul dintre cele 14 organisme speciale. Caz unic in lume, numai unul dintre acestea este romanesc! Restul sunt straine. Cat ii intereseaza pe straini soarta taranului roman?

- Care este valoarea productiei ecologice anuale a Romaniei?

- In jur de 150 de milioane de euro, ceea ce reprezinta 8 la suta din exporturile agricole ale Romaniei. Este foarte putin. S-ar putea mult mai mult, pentru ca avem 2 milioane de hectare de cernoziom pe care nu-l respectam si nu-l cultivam corect. Visez la ziua cand toata agricultura de munte a Romaniei si mare parte din agricultura de campie vor fi etichetate ca ecologice sau macar partial ecologice, cu certificate oficiale, recunoscute peste tot in lume. Romania este o putere agricola in adormire care, condusa de un guvern intelept, ar putea sa invadeze continentul cu produse organice, si nu invers.

- In ce zone geografice si climatice din Romania merge mai bine agricultura ecologica?

- Agricultura ecologica se poate practica pe tot teritoriul Romaniei, din Delta Dunarii pana in varful muntelui, dar corespunzator particularitatilor naturale, economice si sociale ale fiecarei localitati. In acest calcul am inclus si mica gospodarie taraneasca de subzistenta, a carei activitate ar putea fi orientata catre producerea de bunuri agricole si alimentare originale, obtinute dupa retete proprii traditionale, mult cerute de piata.


"Agricultura ecologica dauneaza cel mai putin incalzirii globale"

- Ce efecte are asupra mediului inconjurator practicarea agriculturii biologice?

- Romanii trebuie sa inteleaga ca agricultura ecologica dauneaza cel mai putin incalzirii globale. Daca tot au discutat liderii lumii zilele acestea la Copenhaga despre reducerea bioxidului de carbon din atmosfera, una dintre solutii este, fara indoiala, practicarea agriculturii ecologice pe scara larga. Aceasta are numeroase efecte benefice, printre care as enumera reducerea poluarii solului, apei si aerului, reducerea imburuienarii terenurilor si evitarea atacului bolilor si insectelor daunatoare, imbunatatirea si conservarea biodiversitatii, cresterea fertilitatii solului, in special a rezervei de materie organica.


"In cel mai scurt timp, vom afisa pe site-urile FNAE si ARAD lista producatorilor si a produselor ecologice din Romania"

- De ce in rafturile hipermarketurilor din Romania gasesti aproape numai lapte, oua, unt si iaurt bio din Germania sau din alte tari, si nu din Romania?

- In acest moment, cererea de produse ecologice depaseste de 4 - 5 ori oferta autohtona de produse alimentare si agricole ecologice. Poate ca si informarea este insuficienta, deoarece intalnim frecvent situatii in care fermierii ecologisti stau cu marfa in stoc, iar consumatorii se plang ca nu gasesc pe piata produse ecologice autohtone. Ca urmare, in cel mai scurt timp, vom afisa pe site-urile FNAE si ARAD lista producatorilor si a produselor ecologice din Romania, fiindca cel mai eficient mod de valorificare a produselor agricole si alimentare ecologice este vanzarea directa de la producator.

- In ce stadiu se afla procesarea productiei ecologice?

- Procesarea este punctul cel mai slab al agriculturii ecologice romanesti. In 2007, aveam numai 48 de unitati de procesare, iar in 2008, ceva mai multe, dar insuficiente: 85 de unitati. Acest domeniu este prezent insa in Planul National de Dezvoltare Rurala a Romaniei, de la care ne vin mari sperante.

- Cum stam cu exportul produselor bio, atatea cate sunt?

- Si la export avem unele probleme, mai ales in cazul exportului prin intermediari, care de cele mai multe ori uita sa-si plateasca furnizorii. Europenii stiu multe despre calitatile terenurilor din Romania si ar dori alimentele noastre, dar sunt tot mai ingrijorati de sprijinul guvernamental si lipsa de transparenta in ceea ce priveste cercetarea, testarea si cultivarea organismelor modificate genetic (OMG). Printr-un ordin ministerial, Romania a acceptat in vara trecuta, pe teritoriul sau, prin derogare de la directivele europene, diverse culturi modificate genetic, care ar putea contamina si terenurile pe care sunt culturi bio. Cine sa mai cumpere de la noi in acest caz?

- Alimentele bio sunt inca foarte scumpe. Isi pot permite romanii sa le cumpere zilnic?

- Produsele agricole si alimentare ecologice sunt justificat mai scumpe decat cele conventionale, din cauza costurilor suplimentare cu certificarea, a cheltuielilor de productie. Cred ca prima modalitate de scadere a pretului ar trebui sa fie subventionarea de catre stat. Pe locul doi s-ar situa, cu destul succes, sustinerea practicilor comerciale de aprovizionare a consumatorilor direct de la producatori. O oportunitate pentru dezvoltarea agriculturii ecologice este si masura 112: "Instalarea tinerilor fermieri", pe care o putem sprijini si noi cu cele mai utile informatii. Pe scurt, agricultura biologica ar trebui sa fie parte a oricarui program de guvernare de acum incolo. Orasenii au tot mai multa incredere in ciobanii si taranii care-si vand branza, tuica si carnatii in noile piete amenajate anume in zonele comerciale. De exemplu, targul de la Muzeul Taranului din Bucuresti, care se bucura de un succes extraordinar. Politicienii nu mai pot ignora aceasta realitate.

Lui Ion Toncea ii puteti scrie la e-mail: fnae2000@yahoo.com