"Un superb moment de emotie si fericire!". "Un film cu zambete, lacrimi, muzica si pasiune!". "Liric si dramatic, amuzant, surprinzator!". Sunt doar cateva din aprecierile presei franceze pentru "Concertul", ultimul film al regizorului roman Radu Mihaileanu. Cunoscut cinefililor ca realizator al filmelor "Trenul vietii" si "Traieste" (Premiul Cesar pentru scenariu), Radu Mihaileanu este pentru publicul larg din Romania o personalitate mai degraba discreta. A emigrat in Franta in anii '80 si de atunci locuieste impreuna cu familia sa la Paris. Totusi, Radu Mihaileanu e legat de originile sale romanesti: s-a nascut in Bucuresti si a copilarit la Valenii de Munte. Adolescenta si-a petrecut-o in Bucuresti, a urmat Scoala Franceza si Liceul "Lazar". S-a indragostit in Cismigiu si a jucat teatru in timp ce urma cursurile Facultatii de Constructii. Lumea artistica a Bucurestiului i-a hranit visele si pasiunile pana la 22 de ani, cand a emigrat si a inceput cariera de regizor. "Concertul", cel de-al patrulea sau film, are un succes mondial. Nu este un succes "de festival", cum s-a intamplat cu celelalte filme romanesti, este un film cu succes la public: in primele doua saptamani dupa lansare, in Franta, a fost cel mai vizionat film. Care este secretul? Raspunsul a venit usor, la premiera bucuresteana a filmului: nu am vazut de mult un public iesind de la film cu zambetul pe buze si cu ochii in lacrimi, in acelasi timp. Radu Mihaileanu a mizat pe umor, dar mai ales pe emotie.
*
Povestea pe care o spune filmul a pornit de la un fapt real: Andrei Filipov, dirijorul de prestigiu al celei mai mari orchestre din Rusia, Orchestra Balsoi, considerat un geniu in Occident, este concediat in timpul erei comuniste, in plina glorie: refuzase sa renunte la toti interpretii sai din orchestra care erau de nationalitate evrei, "jidani si dusmani ai poporului", inclusiv la cel mai bun prieten al sau, Sacha Grossman. Andrei s-a afundat in bautura si depresie. Acum are 50 de ani si inca lucreaza la Balsoi. Ca om de serviciu... La un moment dat, in timp ce freca podelele din biroul directorului, Andrei gaseste un fax: orchestra Balsoi este invitata sa cante la Paris, peste doua saptamani. Andrei fura faxul si concepe un plan nebun: in doua saptamani isi va cauta toti vechii prieteni muzicieni din orchestra, ce-si castiga in prezent existenta in Moscova ca soferi de taxi, compozitori pentru filme porno, stergatori de parbrize, negustori pe piata ambulanta... Planul lui este sa plece cu totii la Paris, sub numele de Marea Orchestra Balsoi de la Moscova.
Nu o sa va dezvalui cum se termina aceasta aventura. Este un final emotionant, pentru care merita sa mergeti in salile de cinema. Emotionante sunt si prezenta extraordinara a actorului roman Vlad Ivanov, a celebrului Caliu, de la Taraful Haiducilor din Clejani, si a actritei Maria Dinulescu. Frantuzoaica Melanie Laurent (o stiti poate ca Shosanna din "Ticalosi fara glorie", ultimul film al lui Tarantino) in rolul principal a fost si ea o surpriza: este probabil primul ei rol "mare", si colaborarea cu regizorul roman o face, pur si simplu, sa straluceasca, la fiecare aparitie in cadru. Prezenta Filarmonicii din Iasi, dar si Concertul 35 de Ceaikovski sunt inca doua motive de a alerga la cea mai apropiata sala de cinema, pentru un film ce va va insenina, cu siguranta, cel putin o dupa-amiaza de toamna.
RADU MIHAILEANU
"Romania e ca un drog"
- Locuiti la Paris, acum sunteti un regizor celebru. Va mai atrage Romania?
- Romania e ca un drog. Trebuie sa vin aici macar o data pe an. Cand sunt la Paris, imi lipsesc mirosurile, prietenii, atmosfera, pulsul acestei tari. Sunt lucruri pe care romanii le urasc traind aici zi de zi, dar pe care eu le iubesc cu totul. Am nevoie de tot amestecul asta cultural de catolici si ortodocsi, slavi si latini, occidentali-austro-ungari si orientali, tigani, evrei si tot ce mai este aici. Calitatea noastra este, cred, tocmai acest amestec minunat de culturi, care nu mai exista nicaieri si care ma face sa ma simt acasa, imi da o senzatie de placere profunda.
- Este Romania "Paradisul pierdut" al copilariei? Aveti locuri speciale de care va simtiti inca legat sentimental?
- O, sigur. Nu doar ca am copilarit aici. Aici am jucat prima oara intr-o trupa de teatru, aici am urcat prima oara pe o scena, la Teatrul Evreiesc, in roluri jucate apoi de Maia Morgenstern. Am copilarit o buna parte si la Valenii de Munte, unde Miron Radu Paraschivescu, prietenul tatei, avea o casa. Pe-atunci era un mic satuc, oamenii traiau ca la tara, mergeau la secerat, aveau animale. Am o nostalgie pentru acel loc, asa cum era atunci. Acolo am fost foarte fericit. E un loc drag inimii, desi imi dau seama ca eu il deformez mult in amintirile mele, il fac mai frumos, fara schimbarile de-acum. Mergeam la scaldat in Teleajen, jucam fotbal pe camp, in picioarele goale. In Romania mai sunt locuri asemanatoare in Moldova sau in satele transilvane, inca neatinse de civilizatie. In Cismigiu am sarutat prima oara, acolo mergeam sa cantam la chitara sau sa ne ascundem de profesori, cand ne cautau sa ne ia la ore. Acolo ne coseam parul la spate ca sa para tuns, ne puneam matricole false... un intreg univers, cu multe povesti de dragoste... Cismigiul era minunat! Traiam sub Ceausescu, dar asta este paradoxul dictaturii: te striveste pentru ca nu ai filme, nu ai muzica si nimic din marile placeri ale libertatii. Dar pentru ca ne lipseau multe lucruri, toata energia noastra o puneam in prietenie. Nu puteam sa fim individualisti, pentru ca munceam pentru stat si nu ne interesa. Vorbeam nopti la rand, ne intalneam la ceaiuri, jucam teatru in cercuri restranse. Asta era tot ce ne ramanea: relatiile interumane, prieteniile, si in ele puneam toata energia noastra. Probabil de-asta, la Costinesti era in fiecare vara Woodstock-ul nostru, cu o energie si o fraternitate pe care nu am mai regasit-o nicaieri in Occident.
- In film joaca actori din Romania, Franta si Rusia. Cum vi s-au parut romanii?
- In mod obiectiv, actorii romani sunt cei mai buni din lume! Nu stiu daca ne dam seama tot timpul de asta, din interior. Vlad Ivanov este un actor genial! Este un actor imens! Trece de la tragedie la comedie, si invers, cu o usurinta extraordinara, de la un ticalos la un om cu inima de aur, si pastreaza nuante in mod uimitor. O revelatie a fost si Caliu, de la Taraful Haiducilor din Clejani: canta si joaca in film si este extraordinar! Aparatul de filmat pur si simplu il iubeste! Ca sa nu mai spun ca a invatat sa cante Paganini doar ascultand un disc! I-am pus si o profesoara care sa il invete. Nu stiu cat l-a invatat, cert este ca dupa filmari m-a intrebat daca o mai poate vizita...
- Tatal dvs., Ion Mihaileanu, un foarte apreciat scriitor si jurnalist din anii '60-'70, apare pe genericul filmului cu multumiri speciale. Cum v-a ajutat sa faceti filmul?
- Tata este idolul meu, mascota mea! E o superstitie a mea: la orice film realizat de mine, el face prima clacheta, indiferent ca e in Rusia sau Africa sau in Chile. E felul meu de a avea miracole cu filmul si, pana acum, a functionat! Este prietenul meu cel mai bun, imi citeste scenariile, ma consult cu el, e un om deosebit, din toate punctele de vedere, uman, cultural... A fost 20 de ani redactor sef adjunct al revistei "Contemporanul" din Bucuresti, mare amator de teatru, de literatura. Scenariul filmului "Duminica la ora 6", primul film al lui Pintilie, este scris de el si este chiar povestea lui si a mamei mele. E unul dintre cei mai intelepti oameni pe care ii cunosc. A fost prieten cu Malraux si primul traducator al acestuia in Romania. Ma urmeaza peste tot si asta ma ajuta enorm.
- Noul val de film romanesc vorbeste foarte mult despre comunism. Nu e un pic tardiv?
- Sunt 4-5 noi puteri ale filmului mondial si noi, romanii, facem parte din acest nou val de scoli sau noi curente cinematografice, alaturi de Coreea, Iran, Taiwan, Israel. Suntem printre primii si suntem admirati de toti, atat pentru ideile din filme, cat si pentru modul de realizare. E normal sa fie filme despre comunism, pentru ca e inca o problema in suflet, o rana ce trebuie ingrijita. Numai asa o putem depasi. In plus, daca vorbesti despre trecut intr-un film, nu vorbesti doar despre asta. Vorbesti si despre conditia umana in general si vorbesti si despre prezentul care se trage din acel trecut. Mungiu, Caranfil, Porumboiu, Mitulescu si alti cativa regizori romani sunt priviti cu mare respect in Occident. Cred ca de la sine se vor apropia de prezent.
- Veti face un film in limba romana?
- Sper ca intr-o zi sa fac si un film in limba romana. Nu va fi urmatorul, dar cu siguranta voi face.