Stimata doamna Sanziana Pop,
Intr-o toamna tarzie, fiica mea, Aria, a pornit spre America (in Dallas, statul Texas), fiind una din castigatoarele concursului "Loteria vizelor". Avea speranta ca isi va face un viitor decent, intr-o tara civilizata. Terminase o facultate de stat cu note mari, dar nu-si gasise un serviciu din care sa se intretina. Nu o aveam decat pe ea, sotul meu fiind decedat. Dupa terminarea facultatii, s-a tot specializat din banii ei, muncind pe rupte pe unde a gasit, facand pe contabila, vanzand carti pe strazile Bucurestiului, muncind la firme falimentare, pe bani foarte putini. Intr-o seara de vara din anul 2003, a iesit in parcul Cismigiu, cu pisicuta ei, Mitusca. In dreptul ei s-au oprit doi straini, un domn si o doamna, care vorbeau limba engleza. Erau entuziasmati de ce vedeau. "Cismigiul este plin de oameni cu caini, iubitori de animale, si uite acum si o pisica foarte frumoasa" au spus. Vazand ca fiica mea vorbeste limba engleza, dupa o conversatie animata, s-a inchegat intre ei o veritabila prietenie. Le-a placut Aria, firea ei deschisa, cu foarte mult bun simt. Se intalnea cu ei numai duminica. Imi spunea ca vrea sa-si perfectioneze limba engleza, conversand cu ei. Atat! Bineinteles, si-a deschis sufletul pana la capat, spunandu-le si de nereusitele ei de a gasi un post mai bine platit. Atunci cei doi americani au indrumat-o sa joace la Loteria vizelor, ca ei sunt oameni de afaceri, avand mai multe firme prospere, si daca ajunge acolo, o vor ajuta sa aiba o viata decenta. Ei bine, soarta a facut ca in 2004 fata mea sa castige viza. Ce fericita era! Imi spunea ca ma va ajuta si pe mine, stiindu-ma cu sanatatea subrezita. I-am spus deschis ca hotararea ei mi se pare riscanta, plecand in locuri necunoscute, avand incredere in oameni necunoscuti. Dar a ramas ferma in decizia ei. N-am avut putere s-o duc pana la aeroport. Ne-am despartit cu ochii in lacrimi, nu inainte ca ea sa-mi spuna "Saracia ne-a despartit!". Am primit un telefon scurt, cand a ajuns, apoi foarte rar, scrisori. Ce-a patimit in casa "prietenilor" din Cismigiu e greu de crezut. Trebuia sa aiba grija de doi copii, unul de 3 ani si altul de 5, sa faca curatenie la opt camere si doua bai, sa curete sambata piscina si sa se mute cu curatenia si la parintii lor, la un apartament. A incadrat-o la una din firmele lui, pe 400 dolari. Dimineata ducea copiii la gradinita, apoi la pranz ii lua si ramaneau in grija ei. Nu avea libertatea de a iesi singura. Din cei 400 dolari, imi trimitea si mie sa platesc imprumutul la banca, pe care il facusem la plecarea ei. Cel mai mult a prabusit-o lipsa de libertate, izolarea de lume. Nu mai spun de umilintele indurate. Se gandea sa plece din casa lor, dar avea prea putini bani. Avea nevoie de un serviciu mai bine platit, din care sa se intretina, sa poata plati taxele la stat, apoi o camera unde sa locuiasca. Cand n-a mai putut suporta, le-a spus ca pleaca. Nu s-au speriat, stiind ca nu are unde sa mearga, dar totusi a reusit. Si-a cumparat o masina ieftina, dupa ce si-a gasit pe internet o slujba, a inchiriat o camera, si-a gasit un serviciu la o firma, unde a fost apreciata la justa ei valoare si platita corespunzator. S-a inscris la cursurile de masterat, facultatea facuta in tara nefiindu-i recunoscuta, un master in finante, pe care si-l platea singura. Mereu m-a incurajat cand imi exprimam ingrijorarea ca munceste prea mult. "Dumnezeu nu m-a ales din cei 7 milioane de participanti la concursul Loteriei vizelor, ca sa ma aduca aici, unde sa cunosc numai suferinte", scria. Aceasta credinta in Dumnezeu i-a intarit speranta intr-o schimbare in bine, in toti anii petrecuti acolo, pana acum. Nu si-a facut nici un prieten, e total singura. Dar acum, Aria e intr-o situatie care pare fara iesire. Datorita crizei, firma unde lucra s-a inchis. Nu-si gaseste serviciu. Nu mai are nici somaj. A parcurs 10 cursuri, luate in majoritate cu calificativul A. Mai are doar patru si visul ei ar fi implinit. Apelez la cititorii revistei care s-au stabilit in SUA, in special in Dallas, cu rugamintea s-o contacteze si s-o sprijine macar moral, in cautarea unui serviciu, fiindca n-are din ce sa-si plateasca chiria, sa supravietuiasca si sa-si plateasca cursurile care i-au mai ramas. Apelez la sufletul romanului saritor, cald, cu credinta in Dumnezeu, s-o ajute si pe fiica mea. E disperata si singura! "Roaga-te pentru mine cu candela aprinsa", imi scrie. Va dati seama ce disperare e in sufletul ei?
Va rog frumos, publicati si aceasta scrisoare, poate Dumnezeu o va ajuta si pe ea, prin cititorii din SUA ai revistei "Formula AS". Dumnezeu sa va dea tuturor sanatate, sa puteti schimba mai departe destinul unor oameni prabusiti in necazuri, asa cum suntem si noi.
Adresa de e-mail a fiicei mele este aria_dal@yahoo.com.
CONSTANTINESCU ANA - Alexandria, jud. Teleorman