Dupa 20 de ani de capitalism romanesc, timp in care ne-a caracterizat "originalitatea" si jaful economiei socialiste, recunoastem, totusi, cateva semne bune, sanatoase, ale dezvoltarii. Pe langa domeniile tehnologiei informatiei (IT), ale vanzarilor cu amanuntul si constructiilor, agro-turismul se inscrie in mod remarcabil printre directiile in care romanii au avut initiativa antreprenoriala. Nu exista sat de munte sau deal, nu exista vale pitoreasca sau curs de rau unde sa nu fi aparut pensiuni mai mari sau mai mici, mai frumoase sau mai urate, cu un design mai inspirat sau adevarate kitsch-uri de arhitectura. Cu toate ca a cunoscut o dezvoltare intensiva, desi haotica, lasata la latitudinea fiecarui proprietar si fara o legislatie corespunzatoare, fara ajutor de la stat (cu exceptia fondurilor europene), industria pensiunilor a pus deja industria hoteliera traditionala in dificultate, marile unitati de cazare de tip socialist cunoscand un apus binemeritat. Nu ignoram, pe de alta parte, ca tema dezvoltarii in domeniul agro-turismului a fost, in paralel, impusa societatii romanesti de insasi politica UE de dezvoltare rurala, cu toate influentele ei bune sau rele preluate din mers, sub constrangeri birocratice nemaivazute. La acest capitol, multi romani s-au descurcat cum au putut, speriati si dezamagiti de dificultatile intampinate in elaborarea proiectelor.
Un treisprezece cu noroc
Desi termenul de pensiune agro-turistica este folosit abuziv de turisti, este bine de stiut ca, in acceptiunea traditionala, nu poate avea o astfel de pensiune decat gospodarul care creste vite, oi, gaini si capre, ciobanul cu turmele in munte, taranul vrednic si in putere, a carui principala activitate ramane agricultura. Pentru el, turismul este doar o activitate secundara, derivata din prima. Am ales ca prim exemplu pensiunea CRAITA din Valea Doftanei (Prahova), ai carei proprietari sunt inginerul silvic Gheorghe Postolache si sotia sa, Maria. Cei doi sunt primele gazde de turisti de pe celebra Vale, poate printre primii din judet si din tara. Cand au inceput constructia, doreau sa-si ridice propria casa in curtea parinteasca si, eventual, cateva... odai pentru oaspeti. Odai ocazional ornamentate pentru oaspetii oraseni, cum ii place lui Gheorghe sa spuna. S-a nimerit insa ca locul sa fie chiar la poalele Magurei cu mesteceni - un deal avantat spre cer si acoperit cu o padure deasa ca peria. Florile pentru toate anotimpurile au navalit, plantate de mana Mariei, pe aleile croite printre pomi. Cu un solar alaturi, cu un foisor de vara pe poienita din spatele noii constructii, cu grajdurile si cotetele la zece pasi, cu stivele de lemne decorand artistic curtea, pensiunea lui Postolache s-a dovedit repede neincapatoare. Fortati de presiunea orasenilor innebuniti dupa viata la tara, cu toate detaliile ei traditionale, familia Postolache si-a abandonat propriul apartament si garajul, mutandu-se la loc in casa parinteasca si marind astfel numarul camerelor oferite turistilor la 13. Un treisprezece cu noroc, vor spune vizitatorii, multumiti ca pot veni in grupuri de prieteni, cu copiii de mana.
CRAITA si fericirea de a fi "acasa"
Conceputa ca o "casa mai mare", CRAITA nu face economie de lemn si piatra si nu se desprinde de traditia montana a Prahovei. Daca ai ajuns sa obtii unul dintre dormitoarele cu baie (zece din treisprezece au baie proprie), te simti ca in sanul lui Avram. Daca adaugi mirosul de paine calda, coapta la comanda, intr-un cuptor de caramida, ai senzatia ca te afli intr-o poveste despre fericirea de a fi acasa. Totul este ecologic la CRAITA, de la carnea de porc (pentru cei care mananca asa ceva), pana la pieptul de curcan sau pulpele de gaina. De pe cartofi, gandacii sunt "culesi", nu stropiti cu chimicale; rosiile, ardeii si castravetii din solar nu "intalnesc" in scurta lor viata decat apa de fantana; dovleceii si vinetele, la fel. In vara, usturoiul si ceapa le smulgea fiecare turist, la liber, din straturile bogate prezente peste tot. Laptele, branza, urda si casul vin direct de la stana, din munte, unde roboteste din greu seniorul familiei, Iulian Postolache. Muraturile si varza (pentru iarna ce vine, familia a pus in borcane peste 800 de kilograme de muraturi!), ciupercile si merele, dulceturile ecologice, de cateva feluri si culori, vin sa asigure hrana de baza pentru clienti. Am spus "clienti", dar adevarul e ca turistii pensiunii sunt mai mult prieteni, facuti de-a lungul ultimilor zece ani. Prieteni din aceia care, fara prea multa planificare, dau un telefon si vin din Bucuresti doar sa ia masa la Valea Doftanei, caci nu gasesti multe locuri in care sa poti manca atat de bine si de sanatos ca aici. In fine, imaginea campestra a locului este intregita de piuitul pasaretului curtii, de latratul lenes si ragusit al uriasului dulau ciobanesc Fram, de cantatul matinal al cocosilor.
Un etalon pentru Romania rurala
Gheorghe Postolache a umblat mult prin Europa, sa vada cum fac si altii agro-turism. A invatat cate ceva de la unguri si de la austrieci, a fost impresionat de stilul francezilor, i-a urmarit cu atentie pe nemti. Nicaieri n-a gasit insa autenticitatea si ospitalitatea casei sale. S-a intors cu convingerea ca familia lui, urmand propria traditie, propriile obiceiuri, poate oferi mai mult decat oricare "concurent" de peste granita. La pretul de 80 de lei camera si 60 de lei trei mese pe zi, pensiunea lor sparge piata, cum se spune. Ieftin, bun si sanatos, placut si nostalgic, ca la mama acasa, regimul agro-turistic creat de Postolache poate fi considerat un etalon pentru Romania rurala. Nu in ultimul rand, Postolache are norocul ca Valea Doftanei este osia lumii de munte a Prahovei, taramul de basm cu brazi de trei sute de ani, eco-sistemul cel mai bine pastrat din Muntenia. In salbaticia inca bine conservata a zonei, regasesti tot ce au Carpatii mai frumos si mai atragator: pasuni alpine urcand pana la 1800 de metri, specii rare de plante, paduri virgine (dintre putinele care se mai gasesc astazi in Romania!). Padurile regale ale Glodesei sunt un monument natural unic. Trecand pe sub crengile uriase de brad, intri in Padurea Neagra ca in tunelul timpului. Altare de arbori multiseculari, "uitati" de Dumnezeu in cresterea lor navalnica spre cer, innoada veacurile in trunchiuri drepte ca lumanarea. Pe scurt, Valea Doftanei are toate sansele sa devina capitala agro-turismului din sudul tarii, depasind zonele mult prea urbanizate de pe Valea Prahovei. Pensiunea si viata familiei Postolache sunt cel mai graitor exemplu.
Acasa la Danciu, in Garda de Sus
Si in Apuseni agro-turismul a luat avant fara nici un "catarg" la vedere, cum ar spune un tanar proprietar din Garda de Sus. Adica s-a nascut pas cu pas, incercand apa cu piciorul, dezvoltand pe bucati toata infrastructura. Deloc intamplator, cea mai buna pensiune agro-turistica din comuna amintita poarta tot numele unui inginer silvic: Ion Danciu. Fiul sau, Liviu, a decis sa se intoarca de la oras, unde a urmat o facultate, si sa se dedice pensiunii. Lucreaza mama, lucreaza sotia, lucreaza tatal. O afacere de familie, ai putea spune. Dar o afacere crescuta pe structura gospodariei proprii, dupa reteta Postolache. Ferma de vaci si turma de oi, gradina de cartofi si zarzavaturi, cotetele de gaini, painea de casa in cuptorul propriu, placinta cu branza si marar brevetata in familie, dulciurile din fructe salbatice, afinatele, visinatele si merisoratele, magiunul de prune, muraturile si conservele - toate sunt certificate ecologic, toate sunt produse in familie. Danciu si alti sateni care si-au deschis pensiuni mai mult sau mai putin agro-turistice au inteles ca modul lor de viata, traditiile, portul si mancarea, asa cum se tin la munte, se pot vinde pe bani buni. Liviu Danciu, proprietarul junior al pensiunii, face parte din noua clasa de "tarani" care regasesc in sat paradisul pierdut de multi din generatia sa. Cand a decis sa paraseasca orasul, aducandu-si frumoasa sotie oraseanca "la coada vacii", a intuit ca tatal sau, om al padurii, sta pe o comoara, fiind cel dintai caruia i-a venit ideea sa ridice fata comunei cu o atractie pentru turisti. S-a gandit ca poate fi mai util acasa, printre ai sai, decat intre straini. Coincidenta, si familia Danciu a construit tot 13 camere, ca si Postolache. Si Danciu, la fel ca Postolache, face tuica in spatele casei, pastreaza borcanele cu conserve pentru iarna intr-un beci racoros, tine ferma cu animale la vedere, ca regula stricta de agro-turism. Daca sunt si din cei care stramba din nas la mirosul de baligar, cei mai multi turisti nici n-ar mai veni daca n-ar fi animalele. Copiii de la oras sunt cei care fac regula, fiindca multi dintre ei n-au mai vazut vaci, cai, ponei sau capre. Liviu Danciu povesteste de o fetita din Germania care, venind cu familia pentru trei zile, si-a tinut parintii "sechestrati" la Garda doua saptamani, pana s-a saturat de ingrijit viteii si iezii fermei. De altfel, oferta turistica a familiilor Danciu si Postolache este chiar naturaletea intregii atmosfere de familie, autenticitatea si blandetea gazdelor, bunacuviinta taraneasca specifica. Turismul lor este "turismul prieteniei", "turismul ospitalitatii" necenzurate, utilizarea directa si simpla a resurselor proprii. Dezvoltat astfel, agro-turismul romanesc a devenit deja un "brand" unic in Uniunea Europeana.
Mai multe informatii pe www.pensiunisihoteluri.ro (pentru Danciu), www.craita.ro (pentru Postolache). Sunati la 0763/61.57.79/ 0763/13.13.29 (doamna Danciu) sau 0722/69.54.16 (doamna Postolache).