Muzica simfonica pentru veterani rock
In sfarsit, un concert care s-a potrivit cu stilul Salii Palatului! In ultimii ani, organizatorii romani au suprasolicitat aceasta sala care a gazduit concerte de jazz, rock, ritmuri cubaneze si alte muzici care nu-si gaseau reverberatia potrivita in acest spatiu sobru, protocolar. Insa concertul din 5 noiembrie, in care legenda rock Jon Lord a avut alaturi Filarmonica de Stat din Ruse si 3000 de spectatori nu se putea tine intr-un loc mai potrivit. Prima parte a fost dedicata in intregime lucrarii "Concerto for Group and Orchestra", compusa de Lord la sfarsitul anilor '60 si interpretata prima oara de Deep Purple si Royal Philarmonic Orchestra, in 1969. Treizeci de ani mai tarziu, trupa a sustinut un concert aniversar, iar acum, in toamna lui 2009, publicul roman a putut asculta live acest "copil de 40 de ani", cum l-a numit Lord. Stilul unic al lui Lord este dat de melanjul intre genurile diferite de muzica pe care le-a indragit din copilarie: simfonica, ascultata acasa alaturi de parinti, bluesul negrilor americani si ritmurile electrice ale marilor trupe ce faceau furori in Londra anilor '60. Compozitor si totodata unul dintre cei mai celebri manuitori ai orgii Hammond, Jon Lord are in urma o cariera grandioasa, cu zeci si zeci de discuri, fie alaturi de Deep Purple, trupa pe care a fondat-o in 1968 si a parasit-o in 2002, cu Whitesnake, colaborari cu mari artisti sau albume solo. Spre sfarsitul anilor '90, Lord a cantat la Bucuresti cu Deep Purple, iar acum s-a intors pentru a-si etala lucrarile proprii, mult mai blande, mai intime. Ma asteptam la un personaj mai sobru, mai putin comunicativ, insa Jon Lord s-a dovedit a fi, la cei 68 de ani ai sai, si probabil 1,90 metri inaltime, un om cald, emotiv si, ca orice britanic care se respecta, cu o glumita mereu la indemana. Mai mult, l-a imitat pe David Coverdale, pe care l-a numit "acest James Bond al rock-ului" si a glumit pe seama fostilor sai colegi de trupa. Partea a doua a concertului de la Bucuresti a fost mult mai diversa, Lord interpretand la pian si la orga Hammond, piese mai putin cunoscute de pe albumele sale solo, unele instrumentale, altele insotite de vocea lui Steve Balsamo si a Katjiei Laska. Lord a marturisit ca unul dintre cantecele sale este inspirat din suita de "dansuri romanesti" a lui Bela Bartok. "Vedeti cum exista o legatura intre toate?" Publicul a fost foarte receptiv la lucrarile lui Lord, dar a erupt cu adevarat la hiturile Deep Purple. Ultimul dintre ele, interpretat la bis, "Child in Time", a facut deliciul veteranilor rock, care s-au simtit intr-o oarecare masura recompensati pentru lipsa acestui cantec atat de indragit din concertul sustinut in Romania de Deep Purple, acum doi ani.
BOO BOO DAVIS
Blues-ul de la prima strigare
Am stiut de la bun inceput, din momentul in care a pasit pe scena de la "Hard Rock Cafe", ca e vorba de un personaj cu totul special. Purta o palarie din care iesea o claie de carlionti negri la fel de lucitori ca mustata, si un costum cum n-am mai vazut, ca si cum Coco Chanel s-ar fi indragostit de un clovn si ar fi vrut sa faca din el cel mai elegant clovn din lume. S-a urcat pe scena cu o perna uriasa in brate, a pus-o pe scaun, s-a asezat pe ea, si o ora si jumatate nu s-a mai ridicat de acolo, timp in care a oferit cel mai autentic concert de blues pe care mi-a fost dat sa-l aud. In ultimii ani, cluburile bucurestene au avut ca invitati numerosi bluesmani de elita, care au lasat impresii de neuitat, dar Boo Boo Davis a fost atat de special, incat daca faceai abstractie de ce-i in jur, il priveai si ascultai doar pe el, cantand cu vocea si cu muzicuta, puteai foarte bine sa te trezesti in anii '50, intr-o carciuma cu tarana pe jos, sau pe o plantatie de bumbac, unde negrii canta sa-si aline oful. Boo Boo face parte din ultima generatie de bluesmani care-si trag seva direct din acele vremuri. Vocea lui suna atat de puternic si atat de sparta, pentru ca asa canta pe plantatie, fara microfon, ca sa-l auda toata lumea. In plus, nu intelegi nici un sfert din tot ce zice, iar la finalul fiecarei piese, multumeste publicului, ridica privirile si mai multumeste cuiva. Lui Dave, spiritului sau calauzitor prin aceasta lume a noului mileniu, pe care nu o intelege in totalitate. Ca si nea Culai din Taraful Haiducilor din Clejani, cu care nu odata l-am comparat in timpul concertului, Boo Boo nu stie sa scrie si sa citeasca, n-au fost bani pentru scoala in copilaria sa, ceea ce nu-l impiedica, la finalul concertului, sa-si scrijeleasca numele pe cel mai nou CD al sau, "Ain't Gota Dime", pentru noii sai fani romani. Boo Boo Davis s-a nascut intr-o regiune prospera a Deltei Mississipiului, care atragea cei mai buni muzicanti din intreaga zona, iar tatal sau ii primea acasa, pentru a repeta impreuna: John Lee Hooker, Elmore James si multi altii. La 5 ani, canta cu vocea si cu muzicuta alaturi de mama sa in biserica, iar de la 18 a inceput o cariera lunga, in trupa cu tatal si cu fratii sai. Primul sau turneu european a avut loc in 2000, iar de atunci, Boo Boo concerteaza aici frecvent, numai in aceasta luna are programate 22 de concerte! Cel de la Bucuresti a fost organizat in cadrul proiectului "Blue Mondays" si a fost urmat, la o saptamana, pe 9 noiembrie, de demonstratia de forta a unui alt american, Michaele Burks. Supranumit, din cauza staturii sale impunatoare, "omul de fier", si laudat ca un erou al bluesului modern, Burks si-a aratat virtuozitatea chitaristica unui public format in mare parte din specialisti si iubitori ai genului, care a fost purtat, la distanta de doar o saptamana, prin intreaga istorie a bluesului.
TIGER LILLIES
Emotie si confuzie
Teatrul Metropolis din Capitala a gazduit pe 13 noiembrie doua concerte din cadrul festivalului "Viata e frumoasa", concerte sustinute de trupa britanica Tiger Lillies. Ajuns pentru prima oara in Romania, in an aniversar - 20 de la infiintare - grupul a avut parte de doua sali arhipline si de atmosfera speciala creata in spatiile mai mici de adevaratii fani. Cel mai cunoscut dintre ei, Florin Piersic jr, un obisnuit al scenei Teatrului Metropolis, a stat de asta data in primul rand si a savurat fiecare cantec din concert. "Tiger Lillies sunt un fenomen mondial. I-am vazut acum zece ani, la Marsilia. Acum trei ani, m-am dus special pentru ei, la Berlin. Aflasem ca vor avea concert acolo. Acum astept cu sufletul la gura sa-i vad din nou. Astept sa-l vad din nou pe Martyn Jacques, omul care a reinventat acordeonul. Omul magic. Clovnul arogant. Castratul. Omul care a reusit fuziunea definitiva dintre teatru, opereta, circ si cabaret. Omul pe care Brecht si-ar fi dorit sa-l cunoasca personal. Pentru ca el l-a creat", declarase inainte de concert actorul. Una dintre cele mai ciudate aparitii de pe scenele muzicale romanesti, Tiger Lillies continua aventura pornita acum 20 de ani la Londra, in aceeasi componenta ca la inceputuri. Anume, percutionistul Adrian Huge, care incepe concertul batand la tobe cu perii de jazz si il incheie cu ditamai ciocanele din plastic, daramand totul in jur, Adrian Stout, care canta linistit, cu o palarie sic pe cap, la contrabass si la ferastrau, si Martyn Jacques, omul orchestra (acordeon, pian, chitara, voce "nepamanteana", cum a fost catalogata), care poarta machiaj de clovn si da glas tuturor acelor versuri de un umor negru, sadic chiar. Una din numeroasele cronici la superlativ ce au insotit in presa britanica concertele Tiger Lillies de la inceputul verii, din cadrul marelui festival de teatru de la Edinburg, au denumit trupa drept una dintre cele mai macabre din cate au existat. "Muzica noastra are tendinta de a lovi intr-un mod neobisnuit uneori. Este destul de emotionala. Este facuta sa creeze tensiune si confuzie. Cei care vin sa ne asculte nu vor avea parte de o seara usoara si nici de o muzica usoara. Ne place sa provocam si sa dezorientam audienta si nu ne asteptam sa fie complet fericita. Trebuie sa mentinem tensiunea. Totul tine de ambiguitate", spune basistul grupului.
Fotografiile autorului