Unul dintre trei datornici are de dat sume mai mari de 20 de mii de euro. Milionul de datornici este greaua mostenire a perioadei de trai bun din mandatul trecut, cand cresteam intr-un an cat altii in zece. Bancile care tin sabia deasupra datornicilor sunt autoarele acestei stari de fapt.
Dupa decenii de saracie, in care singurul imprumut la care putea spera omul era cel facut prin CAR, cand puteai imprumuta de trei ori suma depusa, fara a plati impozite, ci doar o cotizatie mai mare, dupa cateva cincinale de tepe la jocurile piramidale si la concursurile de bingo televizate la ore de maxima audienta, bancile au preluat controlul, promitand romanilor o viata de vis. A fost un eveniment istoric, declansat de legislatia care a facilitat creditele ipotecare. Creditul ipotecar a fost peste tot, ca un vaccin antigripal, ajutand la insanatosirea economiei si ridicarea nivelului de trai al omului obisnuit. La noi a dat, insa, dependenta, ducand la inventia a sute de alte tipuri de imprumut, la marginea prudentei bancare. Bancile ne voiau si datornici, si cu sufletul in rai. Cine sa se puna de-a curmezisul fericirii nationale? Au aparut creditele pentru nevoi personale, pentru vacante in paradisuri turistice si fiscale, banii pentru aparatura electronica sau bucatarii italienesti, credite acordate doar cu buletinul, reesalonari, amanari si variante tot mai fanteziste de plata a ratelor. Unele firme de telefonie sau de cablu au preluat trucul, promitand perioade de gratie urmate, e drept, de plata cu asupra-de-masura a datoriilor. Statul a pus si inca mai pune si el umarul, promitand facilitati pentru anumite tipuri de imprumuturi, unele in domeniul imobiliar, altele finantate prin programele europene de protectia mediului. Banca Nationala a Romaniei a suferit in tacere, presarand trandafiri in fata generosilor bancheri si avertizand somnolent si cu jumatate de voce asupra posibilelor pericole.
Romanii s-au obisnuit sa se indatoreze, ipotecand si arvunind viitorul indepartat pentru o garsoniera sau pentru o masina de top. Banii veniti din cer, scutiti pentru o vreme de dobanda sau cu o dobanda inlaturand orice concurenta, devin, cu timpul, o povara tot mai greu de suportat pe care tot mai multi romani o poarta in carca. Pe de alta parte, chiar si neplata datoriilor catre banci a devenit o afacere, bancile asigurandu-se impotriva rau-platnicilor sau vanzand datoriile fierbinti.
Insa un alt factor pare sa incurajeze, chiar si pe pustiul acesta financiar, setea de datorii a romanilor, si anume exemplul statului, care a reusit sa se impovareze, in mai putin de an, cu datorii cum n-a mai facut-o de multa vreme. Dupa o scurta perioada de gratie, adica imediat dupa alegeri, cand totul i se parea de miere, guvernului i s-a aplecat si a cerut inasprirea conditiilor de acordare a imprumuturilor de stat. Chiar si-asa, datoriile statului ne-au pregatit un viitor de vis urat. Poate ca datoriile romanilor la banci n-ar fi devenit o povara si nici miza electorala daca economia nu se poticnea in subfinantare si in lipsa unor programe de redresare. In lipsa lor, paradisul bancar a devenit un infern. Numarul somerilor a crescut, fondul de salarii a scazut la jumatate, chiar si in afacerile de succes, ofertele de munca in strainatate sunt tot mai putine.
Nu e de mirare ca numarul extragerilor lunare la Loto s-a dublat. Decizia raspunde, paradoxal, perioadei de criza pe care o strabatem. Numarul jucatorilor s-a dublat si el, ca si sumele puse in joc. Desi au functionat multa vreme pe post de loterie, cu biletele platite mult dupa recoltarea marelui premiu, bancile nu mai fac azi bogati sau fericiti. Cel putin nu printre oamenii obisnuiti.