Cei care au citit primele doua volume, "Barbati care urasc femeile" si "Fata care s-a jucat cu focul", si-l vor dori cu siguranta si pe acesta, iar cei care nu stiu inca in ce consta "efectul Larsson", datator de dependenta, pot incepe lectura in ordine inversa caci, desi personajele principale trec dintr-un tom in altul, aventurile sunt de sine statatoare. Ca in serialele cu sectii de politie, avocati si procese, cu doctori si spitale, cu ziaristi, cu superspioni, cu echipe de politicieni - la care se uita cu placere toata lumea. Exista o seama de teme - bani, sexualitate, crime, politica, boli, comploturi - in jurul carora se pot construi infinite variatiuni. Suedezul Stieg Larsson a cumulat subiectele mai tuturor acestor seriale de succes mondial (in volumul pe care vi-l recomand azi are: spital si doctori, avocati si proces, spioni si servicii secrete, politisti si detectivi, ziaristi si lumea presei, afaceri murdare si coruptie), punand in scena o abundenta de personaje, fiecare bine individualizat. Novator e modul in care se trece de la probleme de stat sau chiar globale la angoasele intime ale fiecaruia din personajele principale, precum si omniprezenta noilor tehnologii, a computerelor care anuleaza distantele, faciliteaza enorm obtinerea de informatii si comunicarea. Impresia de realitate e data de includerea unor persoane reale in intriga inventata (de exemplu uciderea, nici pana acum elucidata, a primului ministru suedez Olof Palme in 1986), a unor cazuri autentice, documentate de jurnalistul de investigatie Larsson, a unor institutii si locuri ce exista cu adevarat in Suedia si care investesc fictiunea senzationala cu o dimensiune credibila, de portret al societatii europene cu toate hibele ei interne. Recunoastem inclusiv realitati de la noi: sistemul judiciar defectuos, deturnari de fonduri puse la adapost in paradisuri fiscale, piramida puterii colcaind de coruptie, rolul obscur al serviciilor secrete in manipularea opiniei publice s.a. Fascinatia trilogiei se exercita prin cele doua personaje principale, ziaristul Mikael Blomkvist (in care autorul isi pune mai multe date autobiografice, de la succesul la femei si placerea de a bea alcool, la probitatea intelectuala si puterea de munca) si nonconformista Lisbeth Salander (careia Larsson ii imprumuta aptitudinile lui exceptionale in informatica si curajul nebun de a sfida primejdii de moarte). Pe parcursul acestui volum ni se limpezesc traumele ce au facut din Liz o sociopata, o salbatica radicala, care nu are incredere in nimeni si e ostila oricarei intimitati. Ceea ce nu inseamna ca nu are o morala proprie, o integritate direct proportionala cu violenta de care e capabila pentru a face dreptate. Comportamentul ei, aparent de neinteles, se lamureste acum a fi consecinta unei copilarii sumbre si sordide, datorate brutei psihopate care ii e tata: fostul spion KGB Zalachenko, luat sub protectia serviciilor secrete suedeze. Incercarile cumplite prin care trece fetita de la 12 ani, cand datorita unei evaluari false e considerata nebuna si inchisa in ospiciu, si pana cand, slujindu-se de inteligenta ei geniala si de lipsa completa de teama (tot ce era mai rau i s-a intamplat deja), ajunge sa se razbune - cu ajutorul lui Blomkvist si al altor oameni ce si-au pastrat increderea in valori morale - te fac sa fii de partea acestei justitiare pe cont propriu. Sa traiesti alaturi de ea aventuri palpitante, sa te lasi inghitit cu totul de actiune. Sfarsitul volumului 3 lasa o poarta deschisa. Se pare ca la moartea lui subita, acum 5 ani, Stieg Larsson avea inceput in computer un al patrulea tom din Millennium. Proiectase sa scrie vreo zece, iar castigul de pe urma lor sa fie fondul lui de pensie, la batranete. N-a mai apucat sa se bucure de drepturile de autor uriase, colectate din toata lumea, si nici de aprecierile entuziaste ale milioanelor de millennium-maniaci.