Un exod de proportii biblice
- In urma cu trei ani, revista noastra a efectuat o calatorie in Croatia, pe urmele istroromanilor, fratii nostri istorici, aproape uitati. Cum ati ajuns sa va apropiati de aceasta tema?
- Am avut norocul unor dascali exceptionali, la Facultatea de Filologie timisoreana, in rastimpul 1965-1970. Pe seama temei in discutie, tin sa evoc incitantele seminarii de dialectologie tinute de domnul Vasile Fratila, in prezent, cel mai important cercetator al dialectului istroroman. Pe atunci, in Peninsula Istria vietuiau cam doua mii de istroromani. Au mai ramas cateva sute. Cei mai multi pribegisera in ultimele luni ale conflagratiei mondiale, spre a nu-si gasi sfarsitul in foibe, dar si de teama altor forme de prigoana. Altii au plecat in deceniile urmatoare, in cautarea unui trai mai bun. Destinatia principala a fost Italia, insa si alte tari europene. Puternice comunitati istroromane exista si in America de Nord, in Australia.
- Multi cititori nu cunosc termenul foiba...
- Din nefericire, exista si verbul a infoiba. In teritoriul despre care vorbim, zona carstica, cu un fel de crevase foarte adanci, numite local foibe, si-au aflat tragicul sfarsit multi italieni si istroromani. Vreo zece mii. Sarbii au operat ceea ce se numeste in termeni foarte cinici "curatenie etnica". Era ucis prin impuscare un "inamic" din randul populatiei civile, altul era ranit, ambii legati fedeles unul de altul si aruncati in foiba, care putea atinge chiar si profunzimea de 200 de metri. Nimeni nu avea permisiunea de a-l salva pe cel inca viu. S-a produs un exod de proportii biblice, peste 300.000 de oameni de pe Coasta Dalmata refugiindu-se in afara teritoriului ce urma sa se numeasca, pret de o jumatate de veac, Iugoslavia. Sunt rani foarte dureroase, redeschise de razboiul balcanic din deceniul trecut. Milioane de oameni, pe care acea tragedie i-a atins direct, ne sunt contemporani. Supravietuitori, frati, fii, nepoti, stranepoti ai acestora, prieteni.
- Cum reusiti sa va intelegeti cu istroromanii?
- Le pricep in mare masura dialectul, dar ne intelegem chiar fara nici o dificultate in limba italiana. Multi istroromani fac naveta in Italia, unii au studiat acolo. Foarte buni cunoscatori ai dialectului sunt, in schimb, profesorii Vasile Fratila si Richard Sarbu, de la Universitatea de Vest din Timisoara, profesorul Petru Neiescu, de la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, profesorul Nicolae Saramandu, din Bucuresti, doctorul Emil Petru Ratiu, de la Roma. Tot italiana a facut posibila si apropierea de fascinantele realitati istroromanesti (acesti frati ai nostri traiesc in apropierea Marii Adriatice, in cateva sate de pe Monte Maggiore (Ucka Gora), in Croatia) a sotilor Ervino Curtis si Elena Pantazescu. Sotii Curtis detin o impresionanta colectie de documente, carti, obiecte, ce marturisesc lucruri uimitoare despre istroromani. Au organizat manifestari internationale de anvergura, prin care au readus in atentia institutiilor europene si a specialistilor aceste tematici. O destul de recenta manifestare stiintifica importanta s-a desfasurat intre 16 iunie si 16 iulie 2007, cand in palatul Costanzi al Primariei din Trieste, peste 3.000 de vizitatori din toata lumea au examinat cu uimire zecile de exponate, beneficiind de explicatiile lui Ervino Curtis, care este si un poliglot redutabil.
- Ce trebuie facut pentru ca dialectul sa nu dispara curand?
- Nu este simplu. Istroromanii insisi trebuie sa constientizeze ca sunt o realitate unica, un miracol istoric. Stramosii lor au plecat din Maramures (dialectul prezinta fenomenul rotacismului, ca si graiul maramuresean), se spune in teoria cea mai acreditata. Acest lucru s-a petrecut in urma cu opt secole. S-au asezat langa Adriatica si pe insula Veglia, au supravietuit acolo, ocupandu-se cu oieritul, albinaritul, unii au fost carbunari. Pregateau carbunele de lemn si il duceau spre comercializare la Trieste si in alte locuri. Intre cele doua razboaie mondiale, Regatul Romaniei a finantat punerea in functiune a unei fabrici de postav. A fost un rastimp fast pentru istroromani, insa curmat de nenorocirile razboiului. De cativa ani, dialectul istroroman ocupa locul 21 pe lista intocmita de Consiliul Europei: numai alte patru idiomuri de pe continent sunt mai periclitate sa dispara, pe termen scurt, inaintea acestui dialect. Putini tineri il mai invata. Ba, unii il cunosc, dar se sfiesc (nu vreau sa cred ca se tem) sa-l vorbeasca in public. Ce tragic!
Intre a fi si a nu fi
- Expozitia de la Trieste a fost adusa si in Romania, un eveniment in care ati fost implicata direct.
- Intr-adevar, intre 7-21 mai 2008, am izbutit sa aducem expozitia si in Romania, la Muzeul de Arta din Timisoara. Vernisajul a fost memorabil, onorat de prezenta unor intelectuali de seama. Au fost cu noi si doi fruntasi istroromani: Mauro Doricici si Vilim Sancovici. Intre 2-4 iulie, Grupul folcloric Zvoncari (Clopotarii) din Jaieni (Zejane) au fost primiti cu multa caldura de publicul timisorean, la Festivalul Inimilor. La ambele evenimente a tinut sa fie de fata cercetatoarea Ramona Elena Potoroaca, de la Muzeul Astra din Sibiu, care s-a si deplasat in Istria, in acea vara. Domnul prof. dr. Corneliu Ioan Bucur, fostul director al Muzeului sibian Astra, a organizat in 5-6 septembrie 2008 trei semnificative momente de cultura inalta: vernisarea expozitiei lui Ervino Curtis, o sesiune stiintifica in colaborare cu Universitatea de Vest timisoreana si un spectacol al Clopotarilor, in Piata Mare a urbei de pe Cibin. Din partea Ambasadei Croatiei la Bucuresti, a participat domnul consilier Tomislav Vlahutin. O delegatie de croati din Romania a venit de la Carasova. Cu totii le-au explicat istroromanilor ca ei insisi trebuie sa solicite, in scris, autoritatilor croate recunoasterea comunitatii lor. De fapt, ei exista, dar... nu exista. Croatii din preajma Resitei au scoli in limba materna, un Centru Cultural splendid, un reprezentant in Parlament. Istroromanii nu au nimic, nici macar nu sunt recunoscuti ca entitate etnica si lingvistica. Mai exista o modalitate concreta de a-i sprijini. Ervino Curtis organizeaza excursii cu autocarul, de cativa ani. Duminica dimineata, grupul pleaca de la Trieste, se merge la liturghie (istroromanii au trecut la catolicism de multa vreme), se fac drumetii prin padure. La pranz, musafirii se ospateaza din bucatele proaspat preparate de localnici, inchina un pahar de vin curat din productia satenilor. Viziteaza localitatile din zona, sporovaiesc cu gazdele, iar pe inserat, se intorc la Trieste. Petrec o zi de neuitat, platind un pret cu totul modic. Ei bine, niste operatori turistici inteligenti din Romania ar putea include macar o jumatate de zi din pachetul de vacanta pe Coasta Dalmata, acolo printre istroromani, adaugand o pretioasa componenta culturala sejurului. Localnicii sunt ospitalieri, au case frumoase, cu utilitati moderne. Tinerii istroromani vorbesc bine italiana, engleza, pe langa limba croata.
- S-a afirmat ca ar exista si in Slovenia, o alta tara fost iugoslava, urme de istroromani.
- Afirmatia a fost facuta de Vlad Cubreacov, intr-un interviu, si am tinut sa ne convingem si noi daca exista sau nu istroromani ori amintiri despre ei in satele Grobnic si Polijane, de langa Capodistria (Koper). Tentativa noastra de a afla cum stau lucrurile a fost concretizata de domnul profesor Stanciu, lectorul roman de la Universitatea din Ljubliana, care, impreuna cu studenti ai Domniei sale, s-a deplasat, in luna septembrie, in cele doua mici localitati de munte, unde nu au gasit nici macar amintiri despre istroromani, desi inclusiv cercetatori din Austria si din alte tari socotesc ca investigatiile lingvistice in Slovenia inca nu trebuie abandonate. In primavara acestui an, Regiunea Istria din Slovenia a finantat un DVD dedicat dialectului istroroman. Realizare laudabila, dar bizar este ca acesta e prezentat, inclusiv pe Internet, ca dialect... romanic, iar nu ca dialect romanesc, desi insusi numele dialectului este foarte explicit, fiind si singurul termen acreditat de comunitatea stiintifica internationala in ansamblul sau.
Doresc sa subliniez un lucru exceptional. Anul acesta, cu prilejul unui seminar international, am avut privilegiul de a-l ovationa pe Dario Masusic, un muzician de mare finete, un redutabil specialist in arheologie muzicala, avand cultura foarte solida. Fiecare cantec cules de el este interpretat cu acompaniament de chitara si de instrumente traditionale vechi. Ei bine, ce emotie uimitoare a fost sa-l auzim cantand o frumoasa balada de dragoste in dialect istroroman. Dupa excelentul recital, am stat de vorba. Stie enorm de multe lucruri despre folclorul nostru, ar dori sa vada si sa reconstruiasca instrumentele vechi duse de Theodor Burada la Iasi, in urma cu 120 de ani.
Responsabilitati uriase
- Aveti o energie profesionala de invidiat, mai ales pentru aceste vremuri de criza, cand totul pare blocat. Ce mai aveti in agenda?
- De Ziua Latinitatii, in 15 mai 2010, ca romanista, am in vedere organizarea Simpozionului international Meglenoromanii - ieri si azi, la care vor participa reprezentanti ai tuturor comunitatilor romanesti din statele din vecinatatea Romaniei. Domnul rector Ioan Talpos este un mare iubitor al calitatii actului didactic, pe care il vede, pe buna dreptate, desfasurat in indisolubila legatura cu activitatea stiintifica, cu activitatea culturala, in sens amplu. Vom putea conta mereu pe sprijinul Domniei sale, ca si pe acela al doamnei decan Otilia Hedesan. Ca italienista, voi fi alaturi de colegii din tara si din strainatate, spre a marca prin contributii stiintifice aniversarea Catedrei de Limba Italiana de la Universitatea din Bucuresti, ce implineste un secol, in aceste zile. Desigur, am si carti si studii sub tipar, ca autor si ca traducator. Ma bucur enorm ca functioneaza excelent Masterul nostru Civilt italiana e cultura europea, frecventat si de studenti de la universitati italiene partenere. Rezultatele studentilor - materializate in prestigioase premii internationale si la nivel national - ne dau satisfactii deosebite. Spre a progresa in continuare, ne asteapta multa munca, de care nu ne temem, nici eu, nici tinerii mei colaboratori. Prestigiul Romaniei in lume, ca si respectul posteritatii depind, in foarte consistenta masura, de clarviziunea si munca neobosita a intelectualitatii responsabile, de la care ar fi bine sa ia pilda si politicienii. Eu nu voi lipsi de la vot. Soarta tarii mele, viitorul urmasilor nostri trebuie sa ne intereseze in cel mai inalt grad.