Omul cu plasa
Sunt un barbat trecut de patruzeci de ani si citesc revista dumneavoastra doar de putina vreme, la sfatul unui coleg de serviciu. Probabil ca s-a intamplat cu mine ceea ce li se intampla si altor oameni care, atunci cand traverseaza o criza in viata lor, cand au un necaz sau doar o neliniste si nedumerire, gasesc rezolvarea, pentru ca Dumnezeu le scoate in fata omul, cartea, situatia, intamplarea care ii poate ajuta.
Va scriu pentru a va cere ajutorul, asa cum am vazut ca au facut multi alti cititori, si indraznesc acest lucru, pentru ca mi-au dat curaj tocmai sfaturile si comentariile celor care s-au oprit o secunda din alergatura zilnica, pentru a ajuta un semen necunoscut.
M-am hotarat sa va scriu, dupa ce am citit scrisoarea cititoarei care marturisea ca este atrasa de cumnatul ei. Povestea mea este oarecum similara, si eu sunt atras de o ruda a sotiei mele si sunt descumpanit, pentru ca nu stiu cum sa reactionez si ce decizie sa iau. In acest moment, imi lipseste curajul de a duce la capat aceasta poveste, de a rezolva transant problemele care s-au ivit in viata mea, de a proceda egoist, pentru a trai fericit.
Iata despre ce este vorba: acum cincisprezece ani, m-am casatorit cu o colega de serviciu, dupa ce am fost cateva luni prieteni. Pana la acea data, am locuit cu parintii. Fiind singurul lor copil, va dati seama ca am fost alintat si cocolosit in copilarie si inconjurat mai tarziu cu o dragoste care adesea ma sufoca. Atentia aceasta excesiva, sfaturile, observatiile, cicalelile, intr-un cuvant, directia pe care trebuia s-o urmez dupa pofta mamei, ma enervau si ma puneau de multe ori in situatii neplacute. Dar, ca sa am liniste, le urmam. Eram "baiatul mamei" si mama imi dicta si directiona toata viata. Ajunsesem ca la aproape treizeci de ani mama sa-mi dicteze ce cravata sau camasa sa port, cum sa ma imbrac, ce sa mananc si cand sa ma tund.
Cred, acum, ca am acceptat acest lucru, dintr-un fel de comoditate, dar si din respect pentru parintii mei. Nu-mi aduc aminte sa ma fi revoltat vreodata fata de comportamentul lor, mai ales al mamei, pentru ca nu voiam sa-i supar, desi uneori am trait in fata colegilor mei situatii stanjenitoare, dupa care au inceput sa ma ironizeze. La fel se intampla si la reuniunile de familie cand, desi eram adult de-acuma, mama imi aranja gulerul, imi spunea cand sa mananc, ce sa beau, cand sa vorbesc.
Prietenia cu fata care mi-a devenit sotie a fost incurajata de mama, pentru ca ea era prietena cu mama fetei. Tata nu avea nici un cuvant. El nu lua niciodata hotarari, el aproba doar ceea ce hotara mama. El era doar responsabilul cu lista de cumparaturi, cu plata taxelor si cu dusul gunoiului.
Mama era prietena, asadar, cu parintii fetei, si impreuna au pus la cale intalnirea noastra si casatoria. Sotia mea era draguta, o fire voluntara, bataioasa, si in privinta asta, semana mult cu mama. M-am casatorit crezand ca e un lucru bun ceea ce fac, ca voi scapa de autoritatea mamei, dar am gresit. Visul de-a fi fericit s-a transformat in curand in cosmar. Scapat de sub tutela directa a mamei, am intrat sub aceea zilnica a nevestei. Mult mai dura si mai severa. Credeam ca insuratoarea va aduce o schimbare majora in viata mea, imi va schimba oarecum statutul, ca voi deveni independent, dar am gresit enorm. Acum aveam de infruntat doua femei, mama si nevasta, care parca se alimentau una pe alta in a inventa tot felul de sarcini si obligatii, pentru a-mi limita cat mai mult libertatea.
Dupa ce s-a nascut fetita, care acum are unsprezece ani, pur si simplu am devenit omul cu plasa, asa cum ani de-a randul, tatal meu dusese greul familiei. Nu va mai dau toate detaliile vietii mele. Ma jenez sa povestesc toate situatiile umilitoare prin care am trecut. Cert este ca incetul cu incetul, a disparut orice urma de afectiune fata de sotia mea, care se purta tot mai mult ca un dictator. In momentul in care a fost avansata si salariul ei l-a depasit pe al meu, lucrurile au devenit chiar dramatice. Eram omul "bun la nimic", "papa-lapte", care nu stie si nu poate sa urce scara sociala, eram un "nimeni", cu care ei ii era rusine sa se afiseze in public. In oraselele de provincie este mult mai evidenta pozitia pe scara sociala a unui individ. Oamenii se cunosc intre ei si comentariile care apar atunci cand se ivesc discrepante fac deliciul oricarei intalniri si al oricarei barfe de cartier. Eram descumpanit si nu stiam cum sa aduc echilibrul in familia mea. Intotdeauna, deciziile mari si grave in ceea ce ma privea au fost luate de altii, dar simteam ca se apropie momentul sa iau eu o decizie, sa-mi hotarasc singur soarta, sa pun ordine in viata mea.
Dimineata de Craciun
La ultimul Craciun, printre invitatii pe care sotia mea i-a chemat la noi era si o verisoara mai indepartata de-a ei. Am uitat sa va spun ca la sarbatori sotia mea invita rude mai modeste ca stare sociala, pe care incerca apoi sa le umileasca prin fastul pregatirilor, prin eticheta pe care o impunea in astfel de ocazii. Ca sa va dau un detaliu, femeia care servea preparatele la masa purta manusi albe lungi si rochie lunga, "pentru ca asa da bine", cum spunea ea. Sigur ca multe din aerele ei de mare doamna erau caraghioase si penibile. De multe ori ma simteam rusinat, dar trebuie sa recunosc ca nu mi-a trecut prin cap ca as putea interveni sa le opresc, intr-un fel sau in altul. La urma urmei, ce ma interesa pe mine? Erau neamurile ei si n-avea decat sa faca pe dictatoarea cu ele.
Asa credeam, pana in ziua in care acea verisoara a ei a infruntat-o cu mult umor, cu detasare si dezinvoltura. I-a demontat toate scenariile si i-a dat peste cap tot esafodajul si toate calculele. Fata aceea se prefacea ca nu intelege, calca cu nonsalanta peste regulile impuse de sotia mea la masa sau in discutiile care au urmat dupa aceea.
Am vazut pentru prima oara cum nevasta mea face eforturi uriase sa nu piarda teren in fata altei femei si cum aluneca intr-o iritare si-o furie care-o faceau sa semene cu un curcan nervos. Marturisesc ca in sinea mea jubilam, vazand ca si-a gasit nasul, si imi parea bine ca fata aceea, mult mai tanara decat ea, o desfiinteaza cu umor jucaus. Eram razbunat! M-am simtit dintr-o data aliatul acelei fete si ceea ce s-a intamplat dupa aceea a parut oarecum firesc, adica, m-am indragostit de ea. Cred ca am vazut in ea salvarea dintr-o casnicie esuata, un aliat in batalia surda pe care o duc cu nevasta mea.
Nehotararea
La cateva zile dupa petrecerea aceea, am cautat-o si am inceput sa ne vedem tot mai des. Simt ca as putea trai fericit langa ea, dar mi-e greu sa iau hotararea de-a ma rupe de sotia mea, pentru ca la mijloc este copilul. Am incercat, pe cat mi-a stat in putinta, sa fiu un tampon intre sotia mea si fetita, ca sa nu treaca si ea prin ce am trecut eu, cu o mama autoritara.
Simt ca relatia cu verisoara sotiei mele m-ar putea elibera de existenta cenusie pe care o duc acum, de situatia de executant al ordinelor si capriciilor unei femei dominatoare, dar n-as vrea ca gestul meu egoist sa sfarame bucuria de viata a fetitei mele, care este tot mai des aliata mea, in luptele verbale cu mama ei. Ma framant si n-am putere sa iau nici o decizie. O viata intreaga am trait sub papucul femeilor, cum se spune. Mai intai mama, apoi nevasta. Mi-e dor sa fiu liber, mi-e dor, de fapt, de un lucru pe care nu l-am trait inca pana acum. Numai atunci cand sunt in compania Alinei, asa o cheama pe verisoara sotiei mele, simt ca as putea trai si o altfel de viata.
Pana acum, relatia noastra a ramas platonica. Nu vreau sa fac pasul mai departe, pana cand nu voi fi capabil sa iau o hotarare. Mi-e teama ca odata trecuta aceasta granita, nu voi mai dori sa ma intorc la familia mea. Pe de alta parte, nu vreau sa pierd copilul, nu suport gandul ca as lasa-o abandonata pe fetita mea, in fata capriciilor unei mame imbolnavite pe veci de "sefie".
As vrea sa recuperez oarecum ceea ce am pierdut traind langa o nevasta despotica. As vrea sa ma recastig pe mine insumi, sa ma eliberez, sa fiu un om normal, dar fara sa-i ranesc pe cei de langa mine.
Nu stiu de unde imi vine acum curajul acesta. Poate ca incep sa simt ca imbatranesc si ma simt frustrat pentru umilintele din trecut. Va rog sa ma ajutati cu un sfat. Nu vreau sa procedez egoist, dar nici nu pot lasa sa moara in mine ultima scanteie de libertate. Ma gandesc ca daca am avut curajul sa va marturisesc toate acestea despre mine, dovedesc intr-un fel ca m-am maturizat suficient (e drept, cam tarziu), ca sa nu mai fiu silit sa ascult de mamica si de sotia atotstiutoare.
MARIN S.
Reproduceri dupa Felix Aftene