FARES - ORASTIE. 80 de ani

Florentin Popa
Lideri de piata, pe segmentul ceaiurilor din fructe si plante

Suntem in inima Ardealului, la Orastie, inconjurati de specialistii in plante medicinale de la "Fares". Vizitam o fabrica moderna si ne minunam sa descoperim inca o data progresul extraordinar al firmelor romanesti de preparate din plante. Drumul musetelului a fost cu noroc. Plantele, tincturile, alifiile, realizate pana mai ieri pe masa bucatariei, se produc azi in laboratoare de cercetare dotate cu aparatura de ultima generatie, cu care se "descopera" in plante tainicele potiuni de sanatate. Intram in depozite imense, cu plante care ne imbata simturile prin mirosurile pe care le degaja. Trecem prin hale "sterilizate", cu linii de productie moderne, gandite pana la cel mai mic amanunt, unde plantele se transforma in ceaiuri, siropuri, tincturi si pastile. Si oameni - multi oameni care lucreaza cu seriozitate si pasiune, departe de criza, departe de grija zilei de maine. Pentru ca produsele naturale se vand bine - atat in tara, cat si peste hotare. Calauziti de d-na Adelina Hanciu, unul dintre brand-managerii firmei, aflam pe viu, pas cu pas, formula sanatatii, asezata sub sigla "Fares Bio Vital".

- "Fares" e una dintre cele mai vechi firme romanesti cu produse de sanatate din plante. E importanta traditia, cand e vorba de menta si musetel?

- "Fares Bio Vital" implineste 80 de ani de existenta. Aici, pe meleagurile Orastiei, la umbra Sarmizegetusei - inima sacra a regatului dacic - traditiile medicale populare au fost extrem de puternice. La inceputul secolului XX, mai precis pe 10 decembrie 1929, intelepciunea populara a fost pusa sub auspiciile stiintei la initiativa unui pasionat in domeniul plantelor medicinale, pe nume Andrei Farago. A luat astfel fiinta prima cooperativa romana pentru cultivarea plantelor medicinale, numita "Digitalis". Farmacist cu studii la Viena, Farago a venit in Orastie in 1908 si s-a casatorit in "domeniu", cu fiica unui "poticar" care detinea o farmacie mentionata in documente inca din 1697.Andrei Farago a avut o pasiune arzatoare pentru ierburile de leac, el fiind mentionat inca din 1915 in documentele oficiale de la Registrul Agricol, drept cultivator de plante medicinale. Cand a pus bazele firmei, Farago era deja o personalitate consacrata atat in lumea stiintifica, cat si ca practician, fiind cunoscut la Paris, Viena si Budapesta. Pornind de la ideea ca din bun se face bun, a inceput sa cultive plante medicinale in mod sistematic, pe baze stiintifice, pentru a obtine produse de calitate ridicata. Exista inca o harta a fostei ferme a cooperativei, situata chiar pe locul in care ne aflam acum, cu parcele numerotate, uscatorii igienice, sectie de prelucrare a plantelor, laborator fizico-chimic si multe altele. Asadar, activitatea la Orastie a inceput in mod organizat si asa am continuat-o si noi. Laboratoarele lui Farago au obtinut brevete si medalii pentru calitatea produselor inca din 1934. Pe aceste premise se lucreaza de 80 de ani incoace la Fares!... Dupa nationalizare, firma a fost pusa sub tutela Plafarului, iar de aici se obtinea jumatate din cifra de afaceri pe tara! Dupa 1990 ne-am desprins de Plafar, in 1995 ne-am privatizat prin metoda MEBO, iar in prezent toti asociatii lucreaza in firma.

- Am vazut in depozite un adevarat tezaur de plante medicinale - mii de saci cu plante uscate, care se vor transforma in ceaiuri si medicamente naturale. Aveti culturi proprii?

- Din 1995, am reluat cultivarea plantelor medicinale, avand o traditie puternica in acest domeniu. Avem in prezent circa 200 de hectare in jurul Orastiei, in zone nepoluate, cultivate cu plante medicinale uzuale (menta, musetel, galbenele, levantica etc.), dar am adus in culturi si plante din flora spontana (scai vanat, maces, sunatoare, patlagina, coada-soricelului etc.). Marea majoritate sunt culturi conventionale, dar avem si culturi ecologice. Pentru a asigura necesarul de plante, culturile proprii nu sunt suficiente. De aceea, folosim multe plante care cresc numai in flora spontana si am pus la punct un sistem national de achizitii, prin care le procuram direct de la culegatori. Desigur, aceste plante trec prin "furcile caudine" ale controlului de calitate: daca planta nu corespunde specificatiilor de la A la Z, incepand de la aspect si terminand cu continutul de substante active, nu intra pe poarta fabricii. Suntem atenti la aceste detalii si s-a dovedit a fi o politica buna in timp, deoarece numai astfel putem garanta o calitate inalta si constanta a produselor. Poate de aceea nu este intamplator faptul ca Fares a obtinut certificarea europeana pentru managementul calitatii si pentru siguranta alimentara.

- Exista vreo diferenta de calitate intre plantele care cresc la munte si cele de la ses, tinand cont de nivelul de poluare diferit din aceste regiuni?

- Nu conteaza asa de mult altitudinea, cat faptul ca zona de cultivare sa fie nepoluata. De exemplu, in zona montana (mai ferita de circulatia de pe retelele rutiere) avem macese cu un continut foarte mare de vitamina C - pana la 5%, fata de macesele recoltate din zona de campie, care au doar 1,5-2%. Este important ca zona de recoltare sa fie protejata, ferita de poluare, plantele sa creasca pe pamant bun, bine lucrat si bine intretinut, iar culturile sa fie ingrijite pana la recoltare. Respectand cateva reguli simple, putem oferi produse sanatoase.

- Care sunt cele mai importante produse Fares?

- Va spun cu mandrie ca suntem lideri de piata pe segmentul ceaiurilor din fructe si plante medicinale. Pe langa gama de ceaiuri simple, dintr-o singura planta medicinala, am conceput si ceaiuri speciale, pentru oamenii moderni, cu activitate continua, care sunt stresati, agitati, nu au un regim de viata foarte sanatos - produse care combina eficienta terapeutica cu gustul placut, capabile sa regleze disfunctiile de care ne lovim. Aceste produse 100% naturale sunt gandite pentru afectiuni de dezechilibru in stadii incipiente, cand asupra organismului nu s-a actionat prin mijloace chimice.
* Antistres - are efect relaxant, calmant, ajuta la eliminarea starii de surescitare nervoasa si a stresului, fara a genera stari de somnolenta.
* Energizant - are efect stimulant, revigorant si tonifiant. Recomandat in efort fizic si intelectual, stari de oboseala.
* Organism purificat - are efect detoxifiant, depurativ (elimina deseurile metabolice). Recomandat in cure periodice de dezintoxicare, in special dupa abuzuri (exces de cafea, alcool, carne, alimente cu E-uri, mese copioase).
* Relaxant - induce o stare placuta de relaxare si inlatura oboseala, fiind recomandat in relaxare fizica si mentala, dupa o zi solicitanta.
* Somn linistit - are efect calmant, relaxant, linistitor. Infuzia induce un somn fiziologic linistit si odihnitor.
Nu am omis nici intretinerea frumusetii femeilor, pentru care am realizat gama Daphne:
* Infuzia pentru ten luminos - asigura aportul de substante active naturale necesare purificarii tenului, stimuleaza hranirea pielii prin activarea circulatiei sanguine, catifeleaza si calmeaza tenul iritat.
* Infuzia pentru par sanatos - tonifica radacina firului de par, activeaza circulatia sanguina la nivelul scalpului, stimuleaza cresterea si previne caderea parului, ajuta la reglarea secretiei de sebum.
* Infuzia pentru igiena intima - are efect dezinfectant, astringent, cicatrizant, calmant si antiiritant.
La acelasi capitol pot fi integrate si ceaiurile:
* Picioare usoare - tonic venos, are efect de stimulare a circulatiei periferice. Recomandat in: ameliorarea senzatiei de picioare grele, glezne umflate, oboseala si slabiciune in membrele inferioare.
* Silueta perfecta - are efect de drenaj limfatic, eliminarea toxinelor si favorizarea arderilor. Infuzia este tonica si revigoranta, iar pe parcursul curei nu apare senzatia de slabiciune.

CEAIURI MEDICINALE - COMBINATII

* Ceaiul antihemoroidal - are efect antiinflamator, tonic si trofic vascular, cicatrizant, antiseptic, hemostatic (opreste sangerarile usoare), laxativ usor. Recomandat in: hemoroizi cu si fara sangerari, constipatie usoara.
* Ceai calmant cardiac - cu efect sedativ, calmant, reglator al ritmului cardiac, vasodilatator, coronarian, hipotensor. Recomandat in: tulburari cardiace cu substrat nervos, distonie neurovegetativa manifestata prin palpitatii, anxietate, insomnii, oscilatii tensionale.
* Ceai circulatie cerebrala - recomandat in: cefalee (dureri de cap), vertij (ameteli), tulburari de memorie si atentie, extremitati reci.
* Ceai colesterol - cu actiune lipolitica (de ardere a grasimilor), scade cantitatea de lipide care se asimileaza, dilata vasele periferice de sange, le mareste permeabilitatea, inlatura vasoconstrictia. Recomandat in: hipercolesterolemie, hiperlipidemie, hipertrigliceridemie, afectiuni vasculare de cauza aterosclerotica.
* Ceaiul pentru diabetici - are actiune hipoglicemianta (scade glicemia) si este recomandat in diabetul zaharat de tipul II si I.
* Ceaiul gastric - are efect cicatrizant, antiinflamator, protector al mucoasei gastrice, fiind recomandat in gastrite hiperacide si ulcer gastroduodenal.
* Ceaiul hepatic - are efect hepatoprotector, decongestionant hepatic, antitoxic, antiinflamator, coleretic-colagog. Recomandat in: hepatita, colecistita, diskinezie biliara, intoxicatii hepatice.
* Ceaiul hipertensiune - are efect hipotensor, diuretic, sedativ, hipocolesterolemiant. Este benefic in hipertensiunea arteriala si sindromul hiperkinetic (palpitatii, tahicardie, agitatie).
* Ceaiul laxativ - creste peristaltismul intestinal, este antispastic si carminativ (favorizeaza eliminarea gazelor din intestin), fiind recomandat in constipatie si colicile abdominale asociate.
* Ceaiul prostata - are un efect antiinflamator, decongestiv, dezinfectant, cicatrizant, fiind recomandat in hipertrofia de prostata si prostatita (infectia acuta sau cronica a prostatei).
* Ceaiul tulburari menopauza - are efect tonic, calmant, sedativ si imbunatateste circulatia sanguina. Combate eficient tulburarile induse de instalarea menopauzei: bufeuri, insomnii, iritabilitate, nervozitate.
* Ceaiul tonic cardiac - este coronarodilatator, cardiotonic, reglator al tensiunii arteriale, vasodilatator si diuretic. Recomandari: tulburari de ritm cardiac, hipertensiune arteriala, cardiopatie ischemica, distonie neurovegetativa.
* Ceaiul antibronsic are proprietati emoliente, expectorante, fluidizante ale secretiei bronsice, antitusive. Se recomanda pentru afectiunile acute si cronice ale aparatului respirator: stari gripale, laringite, traheite, bronsite, tuse de diferite etiologii, acutizari infectioase ale astmului bronsic.
* Ceaiul antireumatic are efecte antiinflamatoare, antialgice, diuretice, cu eliminare de acid uric. Recomandat in: reumatism, hiperuricemie, guta.
* Ceaiul Sveltaflor are actiune diuretica, laxativa, sudorifica si depurativa. Este recomandat in curele de slabire.

Gama "MAMA SI COPILUL"

Pentru a veni in sprijinul mamicilor si al bebelusilor care au unele probleme fiziologice dupa nastere, am creat o gama de ceaiuri care-i ajuta sa scape de aceste neplaceri.
* Babycalm calmeaza crampele si durerile abdominale, este carminativ (inhiba procesele fermentative si absoarbe gazele intestinale) si antivomitiv. Recomandat in tulburarile digestive la sugari si copii mici: colici abdominale, balonari, aerofagie (inghitire de aer in timpul mesei), varsaturi.
* Ceaiul diuretic pentru gravide creste usor diureza (eliminarea de apa) la femeile insarcinate. Recomandat in edeme de sarcina (retentie hidrica la nivelul picioarelor si mainilor).
* Ceaiul pentru stimularea lactatiei are efect galactogog. Ingredientele ceaiului nu provoaca nici un disconfort bebelusului. Substantele active care trec in lapte favorizeaza calmarea tulburarilor digestive ale micutului, precum colicile, crampele sau durerile abdominale.

SIROPURI NATURALE

O alta gama de produse fundamentale pentru sanatatea noastra sunt siropurile din plante medicinale. Acestea sunt fabricate folosind extracte concentrate din plante selectionate de o foarte buna calitate. Asa cum am specificat la ceaiuri, analizand necesitatile consumatorului, avem si la siropuri doua variante: cele clasice (ambalate in flacoane de 250 ml) si cele imbogatite cu propolis (ambalate la 100 ml), care combina efectul plantelor medicinale cu cel al propolisului. Liderul pe segmentul siropurilor din plante este Plantusin - cel mai vandut sirop de tuse din plante medicinale, oferit si el in cele doua variante mentionate. Siropurile noastre se adreseaza urmatoarelor afectiuni, dupa cum sunt si denumite: Antianemic, Vitaminizant, Imunostimulent, Digestie Usoara, Antistres, Laxativ, Vedere Buna.

CAPSULE SI COMPRIMATE

Preparatele sub forma de capsule si comprimate contin pulberi vegetale si extracte concentrate standardizate in continutul de substante active si foarte precis dozate, astfel ca efectul terapeutic este garantat. Preparatele nu-s gandite ca suplimente alimentare, ca vitaminele si mineralele, ci ca sprijin sau inlocuitor pentru medicamentele alopate.
* Ulcerofit reduce inflamatia mucoasei gastrice, favorizeaza cicatrizarea eroziunilor mucoasei si creste secretia de mucus cu rol protector gastric. Este recomandat in: ulcer gastric si duodenal, gastrite erozive. In urma studiului efectuat la Clinica Medicala III din Cluj-Napoca s-a evidentiat ca Ulcerofit este un preparat eficient in tratamentul unor afectiuni peptice (gastrite si duodenite erozive, ulcere duodenale). Efectele terapeutice apar in timp relativ scurt (4 saptamani) si sunt comparabile cu cele ale medicatiei alopate de ultima generatie. Produsul este elaborat de d-l dr. Pavel Chirila, impreuna cu fiica sa. Ne bucura colaborarea cu dansul, precum si cu alti specialisti din domeniu.
* Colesterol are actiune benefica asupra metabolizarii colesterolului la nivel hepatic, scade absorbtia grasimilor la nivel intestinal, dizolva depozitele de colesterol si lipide, avand si efect de scadere a tensiunii arteriale. Este recomandat in hipercolesterolemie, dislipidemie, hipertensiune arteriala, profilaxia aterosclerozei.
* Sindrom premenstrual contribuie la reglarea ciclului menstrual prin echilibrarea productiei de estrogeni si progesteron (hormoni sexuali feminini). Datorita efectului antiinflamator, antialgic si antispastic, produsul calmeaza durerile premenstruale, iar prin actiunea diuretica amelioreaza intarirea sanilor. Proprietatile astringente si antihemoragice favorizeaza reducerea fluxului menstrual abundent. Recomandat in: dismenoree (reduce durerile menstruale) sau ciclu menstrual abundent.
* Vitamine naturale din catina si macese - cu ajutorul ingredientelor sale bogate in vitamine, preparatul are actiune tonic generala, vitaminizanta si revitalizanta. Produsul este indicat in stari de debilitate fizica generala, convalescenta, surmenaj, in prevenirea si tratarea racelii, gripei, guturaiului si a bolilor infectioase. Prezentarea sub forma de comprimate masticabile, dulci, cu gust placut, le face usor de administrat copiilor mici.

Seturi speciale, unicat in piata

* Ca produs special, am gandit "Trusa pentru Raceala si Gripa" - o gama complexa de produse, care vine in ajutorul consumatorilor cu un tratament natural eficient, lipsit de efecte secundare. Trusa ofera posibilitatea unui tratament flexibil si personalizat in functie de necesitatile fiecarui pacient, fara a se administra in mod obligatoriu toate preparatele simultan. Am evaluat eficienta produselor din Trusa pentru Raceala si Gripa la peste 100 de pacienti si rezultatele au aratat ca 80% dintre acestia s-au vindecat fara a mai fi necesara asocierea de medicamente de sinteza. Trusa este conceputa pe doua directii: tratamentul de baza (avem aici capsulele antiinflamatoare si antiinfectioase, tinctura si ceai cu acelasi efect) si tratamentul simptomelor - cu lotiunea si ceaiul "scade febra", inhalant "usureaza respiratia", comprimate pentru dureri in gat "Plantusin" si siropul pentru tuse cu acelasi nume. La unul din produsele tratamentului de baza trebuie sa apeleze toti pacientii, deoarece acesta actioneaza asupra cauzelor bolii. Am gandit tratamentul de baza in cele trei variante pentru a fi util si celor cu putin timp la dispozitie (capsule), dar si celor care au timpul necesar pentru a prepara un ceai. Dintre produsele pentru simptome, fiecare poate alege doar produsul care ii este util, in functie de manifestarile pe care le dezvolta.
Trusa pentru slabit este o gama complexa de produse care vin in ajutorul consumatorilor cu tratamente naturale eficiente, in mai multe forme de conditionare, care se potenteaza reciproc si acopera terapeutic simptomele cu care se confrunta persoana in cauza.
Am gasit in Arhivele Statului cateva retete originale ale lui Andrei Farago, pe care le-am pus in practica si care se dovedesc si astazi exceptional de eficiente. Pentru aniversarea a 80 de ani, mai pregatim cateva retete ale sale, dar si unele speciale. Speram sa fie surprize placute pentru consumatorii nostri.

- Inca mai descoperiti formule noi? Mai are fitoterapia secrete?

- Fitoterapia este o provocare continua pentru specialistii nostri, care privesc plantele ca surse inepuizabile pentru noi remedii. Lucram la dezvoltarea produselor cu o echipa foarte complexa, formata din medici, farmacisti, biologi si chimisti. Colectivul nostru de specialisti cunoaste foarte bine tainele plantelor, insa experienta ne-a aratat ca eficienta terapeutica este data de multe ori de intreaga compozitie a plantei. O planta in intregul ei este mai eficienta decat principiul activ separat din ea. Cu cat izolam mai profund anumite principii, cu atat mai mult incepem sa avem reactii adverse si ne apropiem incet-incet de alopatie. Fitoterapia are resurse extraordinare si nu putem afirma ca plantele medicinale sunt integral exploatate. Retetele sunt dificil de elaborat, pentru ca nu sunt simple sume de principii. Noutatea consta in formule, in potentarea efectelor plantelor medicinale, in stiinta combinarii acestora. Si nu e deloc usor...
Pentru ca punem mare accent pe calitate, am implementat sistemul ISO 9001:2000 si suntem certificati de cei de la TUV, cei mai drastici si mai exigenti analisti in domeniu. Se stabileste nivelul de calitate, apoi se elaboreaza un sistem de proceduri, instruiri de oameni, utilaje, fluxuri etc. care, aplicate strict, garanteaza faptul ca nivelul de calitate propus este acelasi si azi, si saptamana viitoare, si peste un an!

- Cu acest sistem de calitate puteti iesi si pe piata europeana?

- Da, TUV este o certificare echivalenta oriunde in Europa. Exportam multe produse in Belgia, Spania, Ungaria, Germania, dar ne axam in primul rand pe piata interna, unde cererea este mare si constanta. Se pare ca romanii au inteles ca cel mai bun doctor este Natura si, mai mult decat atat, au inceput sa consume produse naturale pentru a preveni anumite boli, ceea ce este foarte bine.

- Se simte criza si la dvs.?

- Dimpotriva! Vanzarile noastre au crescut cu circa 30%, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Speram ca utilizatorii produselor noastre sa-si dea seama de eficienta lor terapeutica si sa devina consumatori fideli, pentru a evita neplacerile provocate de medicamentele chimice.

- Aveti un dialog direct cu bolnavii care va folosesc produsele?

- Avem o doamna farmacist care opt ore pe zi raspunde la telefonul consumatorului si da sfaturi, sau - de la caz la caz - le transmite doctorilor nostri intrebarile. Totodata, consumatorii ne trimit si e-mail-uri. Primim peste 350 telefoane si e-mail-uri lunar. De asemenea, oamenii ne cauta si in cabinetele noastre medicale, deschise in Orastie si Bucuresti. Medicii nostri le dau scheme de tratament fitoterapic in functie de bolile fiecaruia, dar si de tratamentele alopate pe care le urmeaza.

- Unde se gasesc produsele Fares?

- Ceaiurile se gasesc si in retelele de tip hypermarket, iar celelalte produse in farmacii, magazine naturiste, dar si la magazinul nostru on-line.

FARES Bio Vital are sediul central in Orastie, str. Plantelor nr. 50, cod 335700, jud. Hunedoara, tel. 0254/24.75.74, e-mail: info@frs.ro.
Informatii suplimentare despre produse puteti gasi pe site-ul firmei: www.faresbiovital.ro