Am 42 de ani, sunt casatorita de 15 ani si am doi copii. Sotul meu este un om cultivat, de caracter, si cu o moralitate desavarsita. Dupa cum vedeti, suntem o familie aproape perfecta si totusi... In urma cu sase ani, eu am inceput o relatie extraconjugala cu un fost coleg de liceu. La inceput, eu nu concepeam sa-mi insel barbatul. Si totusi, simpatia pentru colegul meu s-a transformat intr-o legatura amoroasa, care a durat patru ani de zile. Eram atat de prinsa in mrejele acestui joc! (Partenerul meu era perfect ca amant, desi mult inferior sotului meu, ca pregatire si caracter). Cu el am trait extazul la fiecare apropiere a noastra. Ma simteam implinita, sanatoasa. Aveam un tonus extraordinar. Toate astea se intamplau intre 36-40 de ani. Am trecut cu brio in bratele iubitului meu pragul celei de a 40-a primaveri, varsta de care multe femei se plang. Si totusi... dupa cateva luni de la schimbarea prefixului, am inceput sa revin cu picioarele pe pamant. Si stiti ce am facut? Am fugit! Da, am fugit de aceasta iubire. M-am mutat intr-un serviciu greu, ca sa am toata ziua ocupata. Am pierdut un post lejer, avantaje materiale, un iubit perfect. In schimb, m-am regasit pe mine, cea de odinioara: gospodina, mama, sotie (chiar daca sexual, viata mea de acum nu se compara cu cei patru ani de vis). Si totusi, ma incearca regretul. Imi simt sufletul ofilit. Tanjesc dupa imbratisarile care ma faceau fericita. Am facut bine ca am pus capat atat de brusc unei povesti de iubire, sau ar mai fi trebuit sa astept? Cum ma judecati pentru ceea ce am facut? Mi-ar face mult bine un gand al dvs. Am inceput sa simt ca imbatranesc. Am pus cateva kilograme in plus (nu mai am motivatia pentru care sa lupt, ca sa arat bine). Simt o decadere fizica si mai ales psihica. Ce-i de facut?
ANAMARIA - Cluj
Draga Anamaria,
Morala nu are totdeauna legatura cu fericirea. Viata sexuala a unei femei este la fel de importanta si necesara ca si viata ei profesionala si maritala. Daca le-am nimeri pe toate dintr-o singura lovitura ar fi grozav. Din pacate, viata nu e un joc de popice si fericirea nu poate sa fie lovita cu bila. Cazurile femeilor pe deplin fericite sunt... povesti. Fiecare casatorie salvata ascunde perioade de criza, compromisuri si chiar tradari. Fiecare femeie are rabojul ei crestat cu dezamagiri, deziluzii, umilinte si vise neimplinite, pe care unele le accepta, renuntand la idealul de fericire, in vreme ce altele se revolta si cauta rezolvari. Cert este ca nu exista retete, si ca fiecare din noi ne descurcam mai rau sau mai bine, in functie de temperament, independenta materiala, imprejurari sociale favorizante sau nu, educatie, cultura, credinta. Problema fundamentala este ca viata noastra sa aiba o miza care sa nu fie pusa in joc de avatarurile noastre sentimentale, o directie sigura, o radacina fixa, pe care sa ne putem mereu sprijini. Iar miza ta sunt copiii. I-ai facut si ai datoria sa ti-i asumi pana la capat, cu tot ce tine de fericirea lor: casa, tata, familie. Daca marea ta "intalnire" s-ar fi petrecut inainte de nasterea lor, erai libera sa faci ce vrei. Dreptul la fericire e la fel de moral ca respectul datorat unui sot. Fericirea copiilor e insa mai presus de a ta. Si-asa ai riscat prea mult. O mica interferenta intre parcursul celor doua vieti ale tale s-ar fi putut termina cu un dezastru familial si sentimental: divort, despartire, casa-n spinare, razboiul pentru copii. Bila ar fi nimerit de data asta popicele! Ti-ar fi lovit drept in mijloc echilibrul moral si, odata cu el, si povestea de dragoste, construita (nu uita niciodata!) sub protectia si linistea unui mariaj. Iti dau un sfat: cand te cuprinde melancolia, nu mai cotrobai prin trecut. Asuma-ti-l, pur si simplu. Experienta traita te-a imbogatit. Te-a implinit ca femeie si te-a maturizat. Daca ai fi avut norocul s-o consumi alaturi de sotul tau, n-ar fi trebuit sa recurgi la un "furt". Nu e cazul, deci, sa-ti faci reprosuri prea mari, dar nici sa mai folosesti usa din spate a existentei. In clipa aceasta, important este sa-ti pastrezi echilibrul pe care l-ai regasit. Sa cultivi valorile familiale care te intaresc: copiii, casa, barbatul tau. Cat despre frustrarile sexuale, parerea mea este ca batalia nu s-a incheiat. Sotul tau, caruia ii faci un portret in culori luminoase, mai poate sa-ti fie inca un partener. De tine depinde ca scanteia sa reizbucneasca. (Nimeni nu sufla in jar ca femeile). Vorbeste deschis cu el. Rupe firul pe care iti chemi amintirile. Renunta la comparatii. Povestile de iubire nu pot fi masurate. Din fiecare din ele, o femeie culege ceea ce-i place si ii e de folos. Neglijata, dar nu sfarsita, povestea de iubire de-acasa mai are pagini nescrise. Cauta cerneala si du-ti opera la sfarsit.