In Bucovina, la intalnire cu filmul documentar

Catalin Apostol
Toamna la Voronet

Alunec domol prin Pasul Tihuta, pe soseaua proaspat asfaltata care leaga Bistrita de Vatra Dornei. Acum 150 de ani, un scriitor zvapaiat din Anglia, pe nume Bram Stoker, bantuia prin coltul asta de lume, sperand sa-l gaseasca aici pe Dracula. Aflase el ca fiorosul voievod isi are salasul prin locurile astea, intr-un castel ascuns prin muntii Bargaului. Nici vorba sa dea de vreo urma a vampirului! A gasit, in schimb, o lume parca asternuta din cer, plina de maguri blande, pictate in culori ireale. Niciunde nu aflase atata magie ca aici, in locul asta feeric, ce desparte Ardealul de taramul de basm al Bucovinei. Alunec lin pe soseaua serpuita, plutind intr-o dulce visare. Aici, timpul se scurge precum o tandra mangaiere, iar amintirile mele capata o mireasma unica, miraculoasa. Nicaieri in lume nu cred sa existe ceva atat de frumos! Nicaieri in lume nu simt atata magie! Ma indrept spre Gura Humorului. Fac drumul asta de trei ani, in fiecare toamna. Desi e poate cel mai ocolit, nimeni nu ma poate convinge sa schimb traseul. O dulce nostalgie ma cheama an de an, ca o vraja, in coltul asta de rai. De cum ma desprind de campie si incep sa trec muntii, am mereu sentimentul ca traversez un hotar si patrund in alta tara, mai cumsecade, mai curata, mai primitoare, o tara in care viata curge altfel, mai cuminte, mai tihnit, iar oamenii inca mai stiu sa-ti zambeasca, cu o tandrete care te copleseste. In fiecare miez de toamna, de trei ani incoace, strabat ore in sir drumul asta mirific, pentru a ajunge in inima Bucovinei, la Gura Humorului, un orasel decupat parca dintr-o carte ilustrata cu fermecatoare povesti. Acum 29 de ani, in decorul asta magic, avea loc prima editie a unui festival de film documentar, care a devenit in scurt timp un eveniment de marca al orasului. Festivalul s-a numit Toamna la Voronet, dupa titlul omonim al unui scurtmetraj care a castigat marele premiu chiar la prima editie. La inceput, concursul avea doar doua sectiuni, una pentru cineamatori si cealalta pentru diaporama (inlantuire de diapozitive, insotita de o coloana sonora). Sute de autori romani si straini s-au intrecut de-a lungul anilor la acest festival, lupta lor fiind arbitrata de nume sonore in cinematografia romaneasca: Geo Saizescu, Mircea Moldovan, Nicolae Corjos, Calin Caliman, Radu Aneste si altii. Dupa decembrie 1989, pe fondul unei galopante dezvoltari a industriei audio-vizuale, cluburile de cineamatori au inceput, rand pe rand, sa dispara. Si totusi, Toamna la Voronet devenise deja un fenomen national, care nu putea sa piara chiar asa, peste noapte. S-au gasit, asadar, solutii de revigorare. Portile festivalului au fost larg deschise pentru autorii profesionisti de documentare, dar si pentru studentii facultatilor de film. Exigentele competitiei au inceput astfel sa creasca si, implicit, festivalul si-a dobandit in timp un deosebit renume, tocmai prin calitatea filmelor prezentate aici. Sute de cineasti, amatori sau profesionisti, vin an de an in acest oras de poveste, ca intr-o frumoasa familie. Doi ani la rand (2007 si 2008), am avut onoarea sa fac parte din juriul pentru sectiunile de film documentar si film studentesc, alaturi de Copel Moscu, profesor universitar la UNATC, si de Mircea Bunescu, lector universitar la Universitatea Media din Bucuresti. Anul asta am sustinut in fata unor elevi de exceptie din Gura Humorului si din imprejurimi un workshop (Lex-Cinema), avand ca tema limbajul documentarului. A fost, pentru mine, o experienta fascinanta. Aici, in oraselul asta magic, filmul pare sa fie o pasiune de masa, inoculata poate de traditia indelungata a renumitului festival. Sala s-a umplut imediat, ore in sir nimeni nu s-a clintit. Zeci de priviri curioase imi cercetau fiecare gest, imi sorbeau cu frenezie fiecare cuvant. Voiau sa afle tot, acum, repede. Apoi, plecau de-aici direct la sala unde se derulau filmele din concurs. Uitau sa manance, uitau de lectii, de parinti, de casa. Pentru ei, ca de altfel pentru intregul oras, Toamna la Voronet inseamna o adevarata sarbatoare.

Un festival cu sali pline

"Blandetea oamenilor de aici e aceeasi blandete cu care te intampina frumoasele obcini ale Bucovinei. O curatenie morala extraordinara, o ospitalitate unica". Sunt impresiile marelui regizor Andrei Blaier, invitat de onoare al festivalului din acest an. "A fost o atmosfera extraordinara. In timp ce cinematografele din Bucuresti sunt aproape goale, aici n-aveai unde sa arunci un ac. A fost o deosebita incantare sa vad cum sute de tineri stau smirna, ca sa vada atatea filme. Erau acolo oameni din toate zonele Bucovinei. Am intalnit pe cineva care venise tocmai din comuna Partesti, unde am filmat eu prin '77 cateva secvente din Urgia. Venise special sa ma vada. Au fost cu adevarat patru zile pline de emotie. O organizare impecabila si un bun simt iesit din comun, pe care numai aici, in Bucovina, il mai gasesti". In cadrul festivalului, la categoria Cine-Asi, au fost prezente, printre altele, si doua proiectii ale maestrului Blaier: Prin cenusa imperiului (din punctul meu de vedere, una din capodoperele filmului romanesc) si Urgia. "Am fost de-a dreptul coplesit cand, la sfarsitul proiectiilor, toata sala s-a ridicat in picioare si nu se mai oprea din aplauze. Sa vezi cum, dupa atatia ani, filmele astea starnesc inca atata emotie, nu-i chiar usor de indurat. Mi-a fost parca frica de mine, am strans tare din dinti sa nu plang. Apoi, niciodata n-am stat la masa cu mai putin de zece oameni, in special tineri. Toti voiau sa afle, sa ma intrebe, sa-mi comenteze filmele. Atata pasiune mai rar gasesti astazi prin Bucuresti". La aceeasi categorie (Cine-Asi) au mai fost proiectate Francesca, regizat de Bobby Paunescu, si Tanti, in regia lui Serban Marinescu, dupa un scenariu semnat de Mircea Daneliuc. "Pentru oamenii din Gura Humorului", imi spune Mircea Bunescu, presedintele juriului de la sectiunea film documentar, "sa aduci ultimele filme de pe piata e un adevarat eveniment si, totodata, un semn de respect. Patru zile pe an, orasul asta devine capitala filmului romanesc. Vin aici autori de tot felul, de la cineamatori si autori de diaporame, pana la veterani grei, precum maestrul Andrei Blaier. Se intalnesc diferite stiluri de film, scoli de cinema. Se leaga discutii, prietenii, se desfasoara tot felul de ateliere, de mese rotunde. Multe dintre filmele concurente sunt de exceptie, premiile sunt pe masura, mai consistente decat la multe din festivalurile cu staif din marile orase. Tot ce se intampla aici indeplineste toate conditiile pentru a deveni un festival international. Anul asta chiar au fost in concurs si cateva filme straine, din Germania, Canada, Austria, Macedonia si Basarabia. Cred insa ca aici ar trebui sa se implice si Centrul National al Cinematografiei. E un festival important, cu traditie. In plus, zona asta are un potential turistic exceptional. E pacat sa nu folosim un prilej ca asta pentru a aduce aici cat mai multi straini". Pe langa sectiunile deja amintite, festivalul a oferit publicului si alte evenimente inedite: Docu-Film, adica proiectii de jurnale si filme documentare de arhiva, legate de evenimente importante ale istoriei noastre; Mondo-Film, proiectii internationale ale unor filme de arhiva, precum cele realizate de fratii Manakia, pionieri ai artei cinematografice din Balcani; Cine-Cubb, un atelier-experiment al cineamatorilor invitati din toata tara; salonul de fotografie, unde au fost expuse lucrari de exceptie, realizate de elevi de la Colegiul Alexandru cel Bun din Gura Humorului, coordonati de profesorul George Chercherita.
Anul asta, Marele premiu al festivalului (in valoare de 1000 de euro) si trofeul Toamna la Voronet au fost castigate de filmul Chicusuri, in regia lui Corneliu Cardeiu.
"Filmele prezentate in concurs mi-au placut, declara Andrei Blaier. Dovedesc faptul ca, in ciuda crizelor de tot felul prin care trecem de atatia ani, scoala de film si-a vazut mai departe de treaba. Ba chiar s-a inspirat din plin de pe urma acestor crize de tranzitie. Sunt bine povestite, bine montate, fiecare are un gand al lui bine exprimat".

Sa-i spunem pe nume: Vera Romaniuc

Are toate calitatile unei bucovinence neaose. Blanda, rabdatoare, hotarata, cumpatata, generoasa. Fara ea, poate ca astazi Toamna la Voronet ar fi fost doar istorie. O cheama Vera Romaniuc, si de cativa ani incoace, ea e sufletul festivalului. Marius Ursaciuc, primarul orasului, Mircea Bunescu, profesor la Universitatea Media din Bucuresti si George Chercherita, profesor la Colegiul Alexandru cel Bun, sunt cam singurii oameni care o mai sustin. An de an insa, ea se framanta necontenit pentru ca totul sa iasa bine. Apoi, la sfarsit, de fiecare data, o incearca aceeasi indoiala. Si daca totusi ceva n-a fost in regula, daca cineva n-a fost multumit? Musafirii pleaca si ea ramane acolo, cu indoiala asta, care o chinuie mai rau decat oboseala. "Gata, nu mai pot, anul viitor renunt". Asa spune mereu, la sfarsit. Si totusi, anul urmator o ia de la capat, cu aceeasi tenacitate si daruire, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Vera Romaniuc este directoarea Muzeului Obiceiurilor Populare din Gura Humorului. E vorba de un muzeu unic in reteaua culturala romaneasca. Iar Vera Romaniuc se mandreste cu asta. La sfarsitul festivalului, l-am vizitat si eu. Mai exact, expozitia traditiilor populare. Totul, pana la cel mai mic detaliu, e conceput de ea. Acolo e lumea ei minunata, in care toata angoasa si oboseala i-au disparut subit. In felurite decoruri rurale, curti sau odai impecabil construite, papusi cat omul de inalte, imbracate in frumoase straie traditionale, alcatuiesc sublim scene din viata satului bucovinean. Toate par atat de reale, incat iti vine sa dai buna ziua, sa-ti iei din fantana o cana cu apa, ori sa gusti din merindele puse pe masa.
Dar afara se lasa seara si eu am un drum lung in fata. Dupa cateva ore, trec inapoi hotarul in partea noastra de tara si simt cum, usor, usor, parca m-as trezi dintr-un vis. Deschid radioul si aflu ca niste baieti cu tupeu au dat jos guvernul. Tot ce mai ramasese din visul meu s-a facut tandari.