Mic istoric ANIM'EST
Se intampla in 2004. Mihai Mitrica si Laurentiu Bratan, colegi la Institutul Francez, povesteau prieteneste despre festivalurile de film la care mai fusesera si, cum se intampla uneori intre doua minti vibrante, s-a nascut o idee: Anim'est, primul si singurul festival international de film de animatie din Romania, de la 1971 incoace. Unul dintre obiectivele declarate atunci era acela de a reaprinde interesul pentru animatie, un gen foarte indragit de publicul romanesc pe vremuri, foarte premiat si foarte cautat in Europa anilor 1960-1990. Dupa multe greutati de speta financiara, pentru ca nu e tocmai simplu sa aduni fonduri pentru un gen cinematografic care nu primea la vremea aceea nici un sprijin de la Centrul National al Cinematografiei, cei doi au reusit sa cheme publicul bucurestean la inceput de octombrie 2006, la prima editie a ceea ce urma sa devina cel mai popular si mai "in voga" festival de film din Bucuresti.
Astazi, la incheierea celei de-a patra editii, stam de vorba cu Mihai Mitrica - Mitrix - directorul Anim'est.
- Cum s-a potrivit ideea voastra cu momentul 2006, anul primei editii Anim'est?
- S-a potrivit ca o manusa. Animatia romaneasca era la pamant si am zis ca trebuie sa facem ceva, pentru ca sunt o gramada de oameni, atat tineri, cat si mai putin tineri, extraordinar de talentati, care stiu sa faca animatie, dar pe care, din pacate, nu-i baga nimeni in seama. Noi am vrut sa incepem din 2005, insa neprimind sprijin de la Centrul National al Cinematografiei, nu am putut face nimic. In 2006, cand ajutorul lor a venit, am facut mai degraba o editie "pilot", un fel de "hai sa vedem daca vine lumea, daca mai exista interes". Am primit mult sprijin de la Centrele Culturale, de la cel Francez si de la cel American, si as vrea sa le multumesc si pe aceasta cale, pentru ajutorul lor constant si prompt. Le suntem foarte recunoscatori. In ce priveste publicul, am avut surpriza de a fi mai numeros decat ne asteptam la acea prima editie si acest fapt ne-a motivat pentru a continua, in ciuda greutatilor financiare.
- Care a fost reusita de anul acesta care te umple de bucurie ca organizator?
- In primul rand, nu ma asteptam sa vina atata lume. S-a intamplat ca sala sa fie atat de plina, incat nu mai puteam da bilete la unele proiectii. Inclusiv la Creepy Animation Night (Noaptea Animatiilor Infricosatoare), care a fost o noutate absoluta - o noapte intreaga de proiectii cu animatii acompaniate de un DJ set live cu Pakito, tobe si bass. Ni s-a mai intamplat anul trecut sa nu mai avem bilete, dar la o singura proiectie. Anul acesta au fost mult mai multe. Si asta e cu atat mai imbucurator cu cat e primul an in care venim la Cinema Patria. E o sala imensa, cu 1000 de locuri si chiar ne faceam griji ca nu se va umple in veci. Publicul e din ce in ce mai numeros, cu fiecare editie. Ce n-am observat, insa, este o imbunatatire a sprijinului financiar acordat animatiei romanesti, motiv pentru care, din pacate, productia interna continua sa fie la pamant. Un lucru pozitiv este, totusi, ca numarul de animatii romanesti din competitie a crescut de la prima editie pana acum.
O poveste de succes
Povestea lui Marius Pandele, castigator, la editia abia incheiata, a unei Mentiuni Speciale a Juriului pentru Film Romanesc, cu al sau "White Noise" (Zgomot Alb), este graitoare pentru cat e de necesar un astfel de festival. Student la facultatea de arhitectura, relatia lui cu animatia a evoluat de la simplu spectator, consumator de animatie, la aceea de debutant, in competitia de anul acesta. In 2008, organizatorii Anim'est au pus la cale un atelier de animatie 2D, moderat de Valentin Eliseu, la care au participat 15 tineri dornici de a invata primii pasi intr-un domeniu pe cat de fascinant, pe atat de solicitant. Marius a fost unul dintre ei. Talentul lui de desenator era evident, iar motivatia de a face animatie curge firesc, din pasiune.
- Vreau sa-mi povestesti un pic despre relatia ta cu festivalul Anim'est.
- Am fost la prima editie absolut intamplator. Am deschis un ziar si am vazut ca incepe, am venit la proiectii si mi-au placut foarte mult. Unele ma urmaresc si acum. De exemplu, era una cu Vincent van Gogh, un pic abstracta, si mi-a placut enorm. La editia a treia, cand am vazut ce se pregateste, eram foarte entuziasmat. Realizasem pana atunci ca imi plac din ce in ce mai mult animatiile. Cand am vazut ca se face atelier de animatie pe toata durata festivalului, m-am inscris imediat, cu o bucurie imensa, dar si cu emotii ca n-ar mai fi locuri. Ma gandeam ca am depasit si varsta. La acest atelier am vazut cum sta treaba cu tehnica. Clipul acela de cateva secunde, in care animam pasii unei broscute, a fost prima animatie pe care am facut-o vreodata. Auzisem doar lucruri groaznice, c-ar fi foarte greu de facut, ca e mult de munca. 24 de desene pentru o secunda de animatie suna intimidant. Dar dupa saptamana aia de la atelier, mi-am dat seama ca nu e chiar de speriat. Da, e greu si e mult, mult de munca, dar mi-a placut foarte mult, iar cand vezi la sfarsit cum totul se incheaga, uiti cat de mult ai muncit.
- Cand ai inceput sa lucrezi la "White Noise" si cat timp ti-a luat sa-l faci?
- De "White Noise" m-am apucat asta vara. Am lucrat cam doua luni si jumatate, zi de zi, zi si noapte. Voiam sa-l termin la timp pentru Anim'est. Tot ce s-a intamplat dupa, ca a fost acceptat in competitie, ca a castigat o mentiune speciala si ca a rulat duminica la proiectia filmelor castigatoare, cot la cot cu celelalte filme premiate, a fost un bonus nesperat.
- Ceva ganduri despre Anim'est in general?
- Imi plac foarte mult oamenii care-l organizeaza si ma bucur ca au o deschidere atat de insufletita catre un astfel de eveniment. Vad ca festivalul a crescut ca public, de la an la an, si asta e incurajant, nu numai pentru ei, dar si pentru mine.
- Am constatat ca publicul e majoritar tanar. E un eveniment pe care l-ai recomanda si parintilor tai?
- Da. I-am si adus la proiectia de animatie romaneasca. Au avut si ceva obiectii la unele, dar le-a placut. L-as recomanda tuturor celor din generatia parintilor mei. Cu siguranta ar fi placut impresionati.
Ce era animatia romaneasca pe vremuri si unde e ea acum
De vorba cu LUMINITA CAZACU, regizorul desenului animat Pin-Pin, membra in Juriul pentru Animatia Romaneasca, la Anim'est 2009
In 1971, filmul de animatie era singurul export cinematografic romanesc care facea "norma" si care aducea profit statului roman. Astazi lucrurile nu stau deloc asa. Studiouri specializate nu mai exista decat la dimensiuni foarte mici, animatorii romani care nu au parasit inca tara lucreaza pe cont propriu, in studiouri improvizate acasa. Pe vremuri, Romania era un centru al animatiei. Existau la celebrul studio Animafilm personalitati vibrante, care ne colorau sufletele cu candoare si delicatete: Ion Popescu Gopo, Olimp Varasteanu, Ion Truica, Bob Calinescu si multi, multi altii. Mult laudatul premiu Palme d'Or a luat calea Romaniei prima oara in 1957, prin prisma Omuletului Gopo, un desen animat care a facut mare valva la vremea lui.
Dincolo de calitatea sa extraordinara, animatia romaneasca era cautata in tarile capitaliste si pentru ca, spre deosebire de filmele de lungmetraj produse atunci la noi, nu comunica idei de partid. Era singurul departament al cinematografiei care vindea masiv, singurul produs de film profitabil la export.
Astazi, multumita animatiei, trei trofee de la festivalul de la Venetia sunt in Romania. Unul dintre cele trei apartine doamnei Luminita Cazacu pentru filmul ei de debut, "Buna dimineata, poveste!". Ea este cea care a dat viata indragitului pinguin Pin-Pin, seriei umoristice "Penelopa" si multor animatii pentru copii mici. Anul acesta, la Anim'est, Luminita Cazacu a fost membra in Juriul pentru Film Romanesc si laureata a Premiului pentru Intreaga Activitate.
"A fost extraordinar!"
- V-a placut Anim'est?
- Foarte mult, e extraordinar! Cel mai mult mi-a placut ca instiga la comunicare, ca e foarte deschis si prietenos. E grozav ca se face, pentru ca nu toata lumea poate sa mearga la festivaluri de animatie in strainatate. M-am bucurat mult sa vad ca au adus personalitati si filme de peste tot si ca au reintregit familia asta mare a animatiei. Cand vezi atata lume, si straini, si romani, manati cumva de aceeasi pasiune, parca dintr-o data te apuca o pofta sa mai lucrezi, iti vin idei. A fost extraordinar.
- Povestiti-ne putin despre experienta dumneavoastra ca animator. Cum ati cunoscut animatia si ce s-a intamplat cu cei care ne-au inveselit copilaria?
- Eu am inceput la un studio mare, cu toate mijloacele posibile, cu multi oameni in preajma. Cum nu aveam darul asta al exprimarii, al conversatiei vorbite, preferam cu totii sa desenam. Asa am ajuns sa facem performanta. Nu am avut nici o scoala de animatie, veneam de la diferite facultati de arte, dar faptul ca lucram mereu impreuna si faptul ca eram concentrati atatia oameni valorosi in acelasi spatiu era extraordinar. Am invatat unul de la altul, ne consultam imediat ce aveam o dilema. A fost cea mai buna scoala pe care ne-am fi putut-o dori. Cand a disparut Animafilm, au plecat toti care-incotro. Erau tot felul de promisiuni, aparusera multi straini care voiau sa ia studioul cu totul, dar cum nu s-a concretizat nimic, ne-am imprastiat. Trebuia sa ne castigam cumva existenta. Unii dintre noi am avut bafta de a continua sa lucram o vreme cumva in acelasi stil, la studioul Daco-Dac, facut de niste francezi. Am facut filme superbe, de obicei la comanda, pentru televiziuni straine. Intre timp, si acela a disparut, acum cateva luni, probabil din cauza crizei financiare.
"E mare nevoie de o institutie care sa lupte pentru animatia romaneasca, sa caute sponsori, sa bata pe la usi"
- Se poate trai facand animatie in Romania?
- Pentru cine e la inceput de drum acum, e foarte greu. Se traia bine la Daco-Dac, cu mentiunea ca animatorii n-au fost niciodata bine platiti. Dar se traia decent. Eu una m-am bucurat enorm sa lucrez in domeniu, castigand foarte putin, facand lucruri pe gratis uneori, dar imi placea si nu conta. Ar trebui sa se implice mai mult Centrul National al Cinematografiei si Ministerul Culturii, macar sa utileze un mic studio experimental, cu minimum de unelte necesare, sa fie un loc in care, printr-un concurs de scenarii, animatorii sa poata sa lucreze. E mare nevoie de o institutie care sa lupte pentru animatia romaneasca, sa caute sponsori, sa bata pe la usi. Filmul de animatie e scump de facut. Dar in acelasi timp, exista cerere. In strainatate, animatia este in continuare foarte cautata. Cred ca si in Romania ar exista cerere.
- Isi mai amintesc romanii de personajele din desenele animate de dinainte de '89?
- Am aflat, de curand, ca da. A rulat "Pin-Pin" la cinema Union, in urma cu cateva saptamani. Am fost surprinsa cum, desi la o ora imposibila, la ora 2, veneau parinti cu copiii lor de mana. A fost plin de fiecare data. Au fost nevoiti sa suplimenteze spectacolul. Am fost la fiecare proiectie sa stau de vorba cu copiii si sa le povestesc cum se face. Iar dupa proiectii, cand vorbeam si cu parintii care-si adusesera copiii la film, imi spuneau cat le este de dor de acest gen de desene animate si cat sunt de disperati de cele care se dau la televizor: ca sunt ingrozitor de urate si mult prea violente. Chiar mie mi s-a intamplat odata ca un nepotel, care se uita la desene animate la televizor, sa alerge cu cutitul dupa pisica, pentru ca asa vazuse el acolo.
Pe vremuri, se faceau multe filmulete pentru copii mici, pe muzica clasica si cu personaje dragute, iar filmuletele astea se dadeau ori in cinematograf, inaintea unui film de lungmetraj, ori in gradinite. Cu ocazia asta, isi formau altfel urechea pentru muzica, invatau cum sa se spele singuri pe dinti, ca e bine sa bea ceai de musetel si sa nu mai strambe din nas, pentru ca le face bine, si tot asa. Era distractie mare! Mi-as dori ca Ministerul Invatamantului sa sprijine din nou astfel de programe.
- Ati jurizat filmele din competitia romaneasca. Bazandu-ne pe ceea ce ati vazut, exista creatori?
- Da, exista. Iti dai seama, eu cunosc si mai multi, care nu au fost prezenti in competitie. Sunt oameni care au abandonat animatia, pentru ca desfiintandu-se Daco-Dac si nemaiavand baza de castig care sa le acopere nevoile de zi cu zi, au fost nevoiti sa caute altceva, alt tip de munca. Sunt oameni foarte talentati, care au facut filme foarte bune, dar sunt atat de ocupati sa-si castige viata, incat, lucru absurd, nici macar nu au gasit timpul necesar pentru a veni cu ele la festival. Dar da, si dintre ceea ce am vazut la Anim'est, am speranta intr-un viitor al animatiei romanesti. Samburele creativ exista.
- Va asteptati la un public asa de numeros?
- Nu, chiar n-am mai vazut la Patria atata lume, de cand era filmul ala cu vaporul! (n.r. "Titanic").
PARERI DIN PUBLIC
* Mihai (20 de ani)
"M-am inscris la Anim'est ca voluntar, ca sa cunosc oameni, pentru ca auzisem ca sunt misto organizatorii, pentru filme, pentru petreceri. Totul e bun la Anim'est. Cred ca anul asta a iesit cel mai bine din toti anii. Au fost filme foarte interesante. Cel mai tare si mai tare mi-a placut Mary si Max, filmul din deschidere. Au fost si unele pe care nu le-am inteles, dar, nefiind din bransa, cred ca se explica (rade)."
* Catalin (21 de ani)
"Tot mi-a placut: organizarea foarte buna, distractie, filmele foarte OK. E prima editie la care vin, deci nu pot face o comparatie, dar, fara nici un dubiu, mi-a placut. Le-am recomandat tuturor prietenilor sa vina. Au si venit! (rade)"
* Alexandra (20 de ani)
"Nu am fost tocmai data pe spate de festival. Ideea de animatie insemna pentru mine "joc pentru copii" si nu am gasit asta aici. Mi se pare ca animatia romaneasca s-a distrus intr-un fel."
Foto: Andi Marineci (2)