Votul prin care s-a urmarit blocarea asumarii raspunderii guvernului pentru "legea pensiilor" a fost, de fapt, indreptat impotriva presedintelui Basescu. Adoptand "legea pensiilor", asteptata de multa vreme, executivul PD-L-ist parea a-i face campanie electorala sefului statului. Blocand legea, partidele opozitiei parlamentare spera sa impuna un "guvern de tehnicieni" care sa excluda controlul alegerilor de catre guvernul PD-L-ist. In acest mod, spera ele, oamenii d-lui Basescu nu vor mai avea nici un control si, in turul secund al prezidentialelor, candidatul unic al opozitiei reunite il va infrange pe "odiosul dictator", omul care a destabilizat tara, a tulburat "linistea noastra" etc. etc. Lozincile anti-Basescu sunt - totusi - cele folosite si la referendumul pentru suspendarea presedintelui, pierdut rusinos de oponenti. Ele sunt insa emise acum la un volum maxim, numeroasele televiziuni, ziare si reviste ale oponentilor depasind orice limita in ponegrirea adversarului. "Corul" antibasescian a devenit atat de dens, incat obisnuitii "mercenari de serviciu" abia se mai disting.
Voi repeta intrebarea pusa si la referendumul pentru suspendarea presedintelui: ce a facut d-l Basescu atat de grav, incat partide absolut opuse doctrinar, politicieni de orientarile cele mai contradictorii, mari oameni de afaceri cu interese, aparent cel putin, absolut opuse, s-au unit intr-un efort total de a-l alunga din functie? Ce acte prezidentiale au fost atat de neconstitutionale incat aproape toata clasa politica sa-si uite disputele firesti si sa sara solidar impotriva lui? Presedintele a condamnat "sistemul ticalosit", adica relatiile subterane, de tip mafiot, dintre fostii nomenclaturisti comunisti, cu "tovarasi de drum" aparuti dupa 1989, raspanditi in toate partidele si in toate esaloanele administratiei. Ei si? - se vor intreba cititorii: "Ei" au fost pe grila de start la rasturnarea dictaturii ceausiste si era aproape normal sa preia conducerea in stat. Numai ca intr-o Europa democratica unita, existenta unei clase parazitare, imuna la legi, beneficiind de resursele unei intregi natiuni, este greu admisibila. La noi, niciunul dintre marii corupti, cu functii inalte in stat, proveniti din partide opuse, nu a fost condamnat, nu i s-a confiscat prada. Ba chiar, dupa socul unor dezvaluiri care in Occident ar fi dus la incheierea definitiva a carierei, unii au revenit - cazul A. Nastase - cu pretentii de a-si relua demnitatile. E drept, la o amenintare mai serioasa, toti ceilalti - in unitate transpartinica - au facut zid in jurul lor. Legea e dura doar cu cateii.
Nu numai d-l Basescu - provenind el insusi din sistem - s-a declarat impotriva acestei mafii politico-economice. Primul presedinte de dreapta postcomunist, d-l Emil Constantinescu, si-a propus acelasi obiectiv. D-l Constantinescu, adept al respectarii scrupuloase a Legii, a constatat foarte repede ca el nu poate fi atins. "M-a infrant Securitatea", a declarat el, anuntand renuntarea la o noua candidatura. Declarandu-se impotriva "sistemului ticalosit", d-l Basescu risca sa ajunga la aceeasi concluzie. Numai ca, spre deosebire de d-l Constantinescu, presedintele in functiune a sesizat ca stricta respectare a regulilor jocului constitutional nu este de-ajuns. Nu poti infrange o mafie ce domina comunitatea decat apeland la mijloacele ei. D-l Basescu a trebuit sa forteze, in anume cazuri, regulile constitutionale, sa utilizeze informatiile serviciilor secrete, sa-si caute aliati, uneori, de acelasi tip ca adversarii lui. Impotriva unei "caracatite" ce stapaneste "tot ce misca-n tara asta", el a incercat ceva. N-a reusit pentru ca nici o clipa n-a avut puterea executiva si legislativa in mana. In mandatul trecutei administratii, PNL-ul - cu care PD-ul formase alianta DA - a preferat (sub presiunea "grupurilor de interes" transpartinice) sa se alieze cu "dusmanul de moarte", proclamatul partid de stanga, PSD-ul. In actualul exercitiu administrativ, PD-L-ul, partidul ce-l sprijina, a fost obligat sa se coalizeze, pentru a guverna, cu PSD-ul, desi retragerea interesata a acestuia era previzibila.
Refuzand sa fie "un presedinte pentru linistea noastra", d-l Basescu n-a mai avut alta alegere decat recursul la popor, adica la cei ce l-au ales si confirmat prin votul direct. Pentru a face eficient sistemul institutional este nevoie, a considerat el, de patru reforme asupra carora poporul trebuie consultat: reforma constitutionala, cea institutionala (incepand cu Parlamentul), cea a Justitiei si cea a Educatiei. Operarea lor ar reduce influenta, anihilanta pentru societatea romaneasca, a oligarhiei politico-economice transpartinice. Cu actualele structuri institutionale (a caror "eficienta" pe timp de criza a fost probata) si cu majoritatea politica deloc circumstantiala impotriva, reformarea este imposibila. D-l Basescu solicita, ca presedinte-jucator, inca un mandat pentru a-si duce la capat incercarea. El s-a implicat astfel intr-o batalie in care, pentru zdrobirea adversarului, se vor utiliza absolut toate mijloacele, in care nici macar o minima decenta nu va mai fi pastrata. D-l Basescu are de infruntat un aparat mediatic urias, in spatele caruia - prin "mogulii" rasariti din afacerile oneroase postcomuniste - se afla o clasa politica mafiota, solidara in interesele ei transpartinice. Contracandidatii sai indeplinesc cu totii conditiile puse de oligarhia post-comunista: vor "guverna" linistit (inchizand ochii la "micile afaceri" ale grupurilor politico-economice), vor asigura Occidentul ca-i urmeaza regulile si actiunile (chiar daca doar aparent), vor aplica si vor media aplicarea legilor (in limitele deja fixate de doua decenii), vor promova valorile tarii (cu conditia sa fie ale lor). D-l Basescu are putini sustinatori din societatea civila. Caracterul sau si greselile lui omenesti nu l-au facut atractiv. Dar cei ce au inteles ce urmareste il vor sustine pana la capat. Iar pentru ceilalti, pentru masa alegatorilor atat de des mintiti, chiar faptul ca impotriva lui s-au coalizat toti cei care le ofereau solutii atat de diferite, dar mantuitoare, ar trebui sa dea de gandit.