Anastacia - "Vocea mea se simte mai bine acum. Mi-am gasit pacea interioara"

Dana Ene
Mica la stat dar mare la voce, se afla de ani de zile in linia intai a muzicii internationale

Concertul sustinut de cantareata americana la Bucuresti pe 1 septembrie a fost, probabil, marele eveniment muzical al acestui an. O voce de aur, un show de nota 10. "Mica doamna cu voce mare", cum este numita de critica, Anastacia a batut-o de la distanta pe diva Madonna, care a precedat-o in luna august cu un concert sub asteptari.
Paradoxal, Anastacia a reusit sa stranga in sala Polivalenta doar 2500 de persoane, dar s-a vazut clar ca toti cei prezenti ii cunosteau muzica si calitatile vocale si nu au venit doar pentru a-i vedea picioarele. Concertul de la Bucuresti a facut parte din turneul mondial pe care l-a inceput pe 4 iunie a.c., pentru promovarea albumului "Heavy Rotation", album care a fost lansat la finalul anului trecut. Aflata pentru a doua oara in tara noastra, solista a reusit sa cante si sa incante publicul spectator mai bine de 2 ore, cu o productie impresionanta, efecte si decoruri speciale, ecrane gigant si o coregrafie care a uimit asistenta. Concertul oferit de ea a fost de inalta calitate. Anastacia a fost insotita de o trupa extraordinara de instrumentisti, formata din patru baieti si trei fete, si de doi dansatori. A schimbat doar trei tinute, le-a implicat pe fetele care asigurau backing vocals in coregrafie si, nu in ultimul rand, si-a prezentat tacticos intreaga echipa pe parcursul concertului, aratandu-si aprecierea pentru efortul lor.
O adevarata invingatoare la cei 40 de ani pe care i-a implinit, Anastacia n-a avut parte de o viata usoara. In 2003, pe cand se afla in plina ascensiune muzicala, a fost diagnosticata cu un cancer de san, dar nu s-a lasat infranta si azi ea a renascut din cenusa. Canta, danseaza, este plina de vitalitate si arata superb, vrand parca sa stearga cu buretele cosmarul de acum sase ani.
Concertul de la Bucuresti l-a inceput cu stangul, dupa prima melodie vocea incepand sa-i joace feste, dar Anastacia ne-a aratat ce inseamna sa fii un mare muzician si cum poti sa-ti speli pacatele in fata publicului. Si-a cerut insistent scuze, a baut 2-3 guri de apa, a apelat la aerosoli si a facut cateva vocalize, care au lasat publicul cu gura cascata. "Imi pare rau, cred ca am inghitit ceva. Incerc sa-mi revin. Asta se intampla cand ai un artist care canta live. Daca se ineaca, nu mai poate canta. ... Acum - Buna seara!", a spus ea, in aplauzele incurajatoare ale publicului, "Dumnezeule, ce inceput de spectacol! Intotdeauna m-am intrebat daca o sa mi se intample asa ceva pe scena(...). Va promit ca o sa fie mai bine in continuare". A reusit, intr-adevar, sa o scoata la capat mai mult decat onorabil, oferind un spectacol muzical de senzatie. A tinut publicul aproape si a fost rasplatita cu aplauze furtunoase dupa fiecare piesa. A fost atat de amabila si deschisa cu publicul prezent, incat atunci cand un curajos i-a strigat din sala sa ii ofere un autograf, in timp ce ea-si prezenta melodia ce avea sa urmeze, Anastacia s-a oprit uimita si a zis: "Vrei un autograf? N-am mai patit niciodata asa ceva. Nimeni nu m-a mai intrerupt pana acum, strigand ca vrea un autograf in timpul unui concert", si s-a oprit din prezentare, pentru a-i semna admiratorului infocat afisul. Un gest inedit si foarte aplaudat a fost cand Anastacia a dedicat o melodie tuturor romanilor, spunand ca apreciaza Romania pentru lupta curajoasa pe care a dus-o impotriva comunismului.
O alta surpriza a concertului a fost invitatia la dans facuta de catre solista unui barbat din public. Norocosul, pe nume Adrian, a oferit la randul lui un spectacol, starnind ropote de aplauze pentru "invartita" pe care a prestat-o.
Din concert nu au lipsit hituri precum "Paid My Dues", pe finalul caruia instrumentistii care o acompaniau pe solista si-a pus in valoare talentele, "Sick & Tired", "Not That Kind", "Left outside alone" si "I'm outta love", precum si melodii de pe noul album, "Heavy Rotation". Anastacia a fost placut impresionata de publicul roman, care a aplaudat-o indelung si a acordat un bis promitand ca se va mai intoarce pe la noi.

Biografie

Anastacia Lyn Newkirk s-a nascut in Chicago, in septembrie 1968, intr-o familie de artisti. Tatal ei, Robert Newkirk, a fost muzician, iar mama, Diane Hurely, era acrita pe Broadway. S-a mutat la New York in adolescenta, impreuna cu mama, sora si fratele ei, imediat dupa divortul parintilor. Aici s-a inscris la "Professional Children's School" din Manhattan, unde si-a descoperit pasiunea pentru dans. Desi la 13 ani a fost diagnosticata cu boala Crohn, nu s-a lasat batuta si si-a urmat visul de a deveni dansatoare, avand aparitii frecvente in emisiunea Club MTV si dansand in video-clipurile formatiei Salt-n-Pepa. Prezentandu-si vocea, inconfundabila, in cadrul unui show la MTV in 1999, ea atras atentia casei de discuri "Daylight Records".
Primul ei album, "Not That Kind" (2000), contine in mare parte piese scrise chiar de Anastacia, iar single-ul ei de debut, "I'm Outta Love", a ajuns pe locul 1 in Noua Zeelanda si Australia. Al doilea album de studio, "Freak Of Nature", a fost lansat in Europa un an mai tarziu, pe 26 noiembrie. Primul single de pe acesta a fost "Paid My Dues", una dintre cele mai cunoscute piese ale artistei, care a ajuns pe prima pozitie in topurile muzicale din 11 tari. In anul 2002, este in plina ascensiune. Este invitata alaturi de Celine Dion, Mary J. Blige, Cyndi Lauper, Shakira, Cher, Dixie Chicks, la VH1- Divas Live, iar melodia ei, "Love Is a Crime", este folosita pe coloana sonora a filmului rasplatit cu premiul Oscar, "Chicago".
In ianuarie 2003, viata artistei avea sa ia o turnura neasteptata. In urma unei mamografii, descopera un nodul cancerigen la san. Povestea a aparut imediat in presa, inainte ca Anastacia sa aiba timp sa-si anunte prietenii. Din fericire, atat operatia, cat si radioterapia la care a fost supusa au avut succes, astfel incat, in luna iunie a aceluiasi an, solista a aflat ca a castigat lupta impotriva cancerului. Aceasta experienta a determinat-o ulterior sa sustina campanii sociale in care sa explice beneficiile pe care le poate avea o diagnosticare timpurie a cancerului si a strans sume considerabile de bani, pentru a sustine lupta impotriva acestei maladii, prin fundatia sa, care ii poarta numele: "Anastacia". "Acum ma simt minunat. Sunt norocoasa ca am mers pana la capat si am reusit sa scap dintr-o situatie ingrozitoare. Au fost momente cand pur si simplu m-am tarat", afirma ea intr-un interviu. Experientele traite in aceasta perioada a vietii reies din muzica cuprinsa pe cel de-al treilea album, intitulat "Anastacia" (2004), un album cu un sound rock. "Simteam nevoia sa lupt, asa ca am ales chitara si instrumente cu atitudine, care sa puncteze batalia pe care am dus-o eu, pentru ca ii radeam in fata sortii." Videoclipul piesei "Heavy On My Heart", cuprinsa pe acest album, a fost filmat in Bucuresti, in noiembrie 2004. Albumul "Anastacia" a devenit cel mai bine vandut CD al artistei din intreaga ei cariera, primind multiple discuri de platina in tari ca Germania, Anglia, Spania, Suedia, Canada, Austria si Australia. Una dintre cele mai mari schimbari din viata Anastaciei a avut loc pe 21 aprilie 2007, cand s-a casatorit cu bodyguard-ul ei, Wayne Newton. Si-a cunoscut actualul sot la munca, el trebuind s-o escorteze in Germania, unde se intalnea cu iubitul ei de atunci. "Nu stiam ca ma uit in ochii viitorului meu sot. Nu aveam nici cea mai vaga idee! Semanam mult si avem o multime de lucruri care ne leaga. Suntem cei mai buni prieteni, chiar si in calitate de sot si sotie". Stabilitatea oferita de Wayne a ajutat-o sa mearga mai departe, la urmatorul capitol din viata ei.
"Poti sa ma sfasii, sa ma rupi in bucati/ Incearca sa ma distrugi, dar n-o sa ma las batuta/ Poti sa spui ce vrei, dar n-o sa te cred niciodata/ Pentru ca eu nu pot fi infranta." Sunt doar cateva din versurile melodiei "Defeated", cuprinsa pe cel mai nou album al Anastaciei - "Heavy Rotation", cel de-al patrulea din cariera ei. "Am denumit albumul "Heavy Rotation" ("Rulaj intens") folosind o sintagma pe care o folosesc DJ-ii foarte mult", explica Anastacia. "Pentru mine inseamna ca viata poate fi dura, dar se pot intampla rasturnari de situatie. Mi se pare titlul perfect pentru aceasta perioada a vietii mele".
Acest ultim album, lansat pe 27 octombrie 2008, exprima cel mai bine suferinta solistei si temerile ei, cat si lupta pe care a dus-o, atat cu boala, cat si cu tratamentul, care ar fi putut sa-i compromita vocea. Anastacia si-a redobandit cu siguranta energia si vocea sa extraordinara. "Vocea mea se simte bine acum. Acest nou album are mai mult suflet. Ma simt intr-o conexiune mult mai profunda cu eul meu, simt ca mi-am gasit pacea interioara. Am realizat ca nu trebuie sa-mi controlez vesnic viata si ca nu trebuie sa fiu atat de perfectionista", spunea ea inainte de lansarea albumului.
Cu toate acestea, Anastacia detine acum mai mult decat oricand controlul carierei sale. Cand David Massey, cel care a recrutat-o pentru casa de discuri "Sony", s-a alaturat echipei de muzicieni de la "Universal", artista a simtit ca trebuie sa-l urmeze, deoarece el ajutat-o de-a lungul timpului si a tinut-o sub aripa sa protectoare, chiar si in momentele grele. Devotamentul i-a fost rasplatit, David i-a acordat mai multa libertate in realizarea noului ei album, decat altor artisti.

Fotografiile autoarei (2)