Madras, iarna anului 2004: guvernatorul provinciei Tamil Nadu organizeaza o conferinta de presa pentru a comunica un eveniment cultural de exceptie. Imbracat in tinuta de gala, in holul unui palat somptuos mirosind a lemn de santal, el tine o carte in mana, arborand un zambet misterios. "Domnilor, iata o lucrare care o sa va dea cu totul peste cap ideea pe care v-ati facut-o despre istoria lumii", declara el triumfand. Este prima traducere in engleza a unei lucrari stiintifice foarte vechi, care a fost scrisa in limba sanscrita de catre un erudit, cu mii de ani in urma.
Guvernatorul a pus apoi cartea pe masa, lasand sa se vada titlul ciudat: "Vaimanika aeronautics". Traducerea fusese facuta de catre Universitatea Oxford, dar nu fusese inca difuzata. Ziaristii prezenti au fost primii occidentali care au luat cunostinta de existenta ei. In secolul al XIX-lea, aparuse un scurt fragment din ea, intitulat "Vymaanika shaastra". Scrierea a fost descoperita in mod misterios si scoasa la lumina de catre un profesor indian, Subbaraya Shastri, prezent si el la intalnire. Dar ce putea oare sa contina misterioasa lucrare, pentru a justifica acea conferinta de presa, tinuta intr-un loc asa de fastuos?
Un tratat de aeronautica preistorica
Spre marea surpriza a invitatilor, era vorba despre un tratat de aeronautica preistorica, descriind mai multe feluri de obiecte zburatoare, precum si capacitatile lor, formele si functiile. La acestea se mai adaugau informatii despre construirea lor, materialele utilizate, modul de propulsie si carburantul folosit, dar si tipurile de masinarii care le permiteau sa zboare, precum si exercitiile de yoga cerute pentru a-i pregati pe pasageri pentru zboruri la altitudini foarte mari. De asemenea, mai erau descrise si costumele pilotilor, precum si regimul alimentar prescris pentru ei.
Partea pur tehnica continea 32 de secrete de pilotaj si de manuire a instrumentelor de zbor. Fiind scrisa in sanscrita, aceasta parte fost cel mai greu de tradus in termeni tehnici aeronautici contemporani. Cu toate acestea, s-a descifrat faptul ca acele nave puteau sa se deplaseze in toate directiile, iar unele dintre ele puteau decola chiar vertical. Aparatele de bord permiteau ca vasele sa fie facute invizibile pentru privirile inamicilor, de asemenea, permiteau captarea imaginilor din exterior si proiectarea lor pe un ecran intern, de asemeni trimiterea unor fascicule luminoase mortale, cu ajutorul unor oglinzi. Alte componente tehnice erau destinate captarii a 7 forme de energie diferite, necesare bunei functionari a navelor. Aceste energii poarta nume sanscrite si sunt greu de identificat, dar se pare ca energia solara si cea antigravitationala sunt mentionate.
Pe de alta parte, propulsia obiectului zburator era asigurata de niste motoare alimentate cu un carburant de culoare galbuie, ce trecea printr-o alta masinarie ce functiona pe baza de mercur, al carei rol inca nu a putut fi stabilit. Prezenta mercurului drept sursa de energie pare a fi o constanta in descrierea vaselor zburatoare "vimanas". Dar cel mai surprinzator lucru din cartea aceea sunt schitele si planurile care vin sa ilustreze textul: astfel, unele nave aveau aripi, altele semanau cu niste constructii mari, de forma conica, care puteau sa se ridice in aer pe verticala, in timp ce un alt tip era de dimensiuni uriase, putand sa transporte armate intregi. Motoare si echipamente tehnice apareau desenate atat pe planuri, cat si pe nave.
O stiinta pierduta
Cu toate acestea, este evident ca era imposibil sa se incerce construirea unor asemeni nave zburatoare doar prin intermediul elementelor din "Vymaanika". Ar fi ca si cum am incerca sa construim un avion Airbus doar utilizand un articol descriptiv dintr-o revista de popularizare. Astfel de texte nu sunt decat urmele unei memorii stiintifice pierdute de mult, de la posibila prabusire a unei civilizatii care ar fi putut sa atinga un astfel de nivel tehnologic. Aceasta ne face sa ne gandim la Atlantida si la ipoteticul "Imperiu al lui Rama" care a precedat civilizatia hindusilor. Acele obiecte zburatoare puteau apartine unor civilizatii antediluviene, uitate. Doar memoria oamenilor si tenacea traditie orala au mai pastrat mici urme, care au fost incet-incet inghitite de catre miturile si legendele lumii. Carele zburatoare ale zeilor si minunile care se petrec in povestile traditionale pastreaza poate amintirea unui cer traversat de catre nave stralucitoare, pe care regii si eroii aveau dreptul sa le piloteze. In India, de foarte multe ori, diferenta dintre un erou si un zeu este infima: povestile despre ei, relatate inca de la originea civilizatiei, ii fac sa se intalneasca, sa se lupte sau sa se iubeasca ca niste simpli muritori. Zeii din istoria omenirii nu sunt, de fapt, decat niste oameni divinizati datorita realizarilor lor, de catre timp si legenda. Cu cat sunt mai vechi, cu atat se afla in sfere celeste mai inalte. Poate ca unii dintre zei sunt doar niste eroi civilizatori, veniti din alta parte...
O suta de sori si o suta de luni
Cea mai expresiva descriere a unei masini zburatoare se afla in cunoscuta poveste a lui Rama, regele Ayhodiei, si minunata sa sotie, regina Sita. Evenimentul se desfasoara catre sfarsitul povestii, cand Rama, ajutat de catre fratele sau Lakshmana si de catre prietenul sau Hanuman, a reusit, dupa o batalie infioratoare, sa il invinga pe regele din Lanka, care, impins de catre focul dorintei, o rapise pe frumoasa Sita la bordul unei nave zburatoare numita Puspaka. Iata fragmentul intr-o traducere aproximativa: "La venirea zorilor, Rama, luand carul ceresc Puspaka pe care i-l daruise Vibhishana, s-a pregatit de plecare. Acest car mergea de unul singur. Era mare si frumos ornat. Era inalt si avea doua etaje de camere cu ferestre... Cand s-a ridicat in aer si a pornit, in urma sa s-a auzit un sunet melodios. (...) carul Puspaka, care seamana cu soarele, apartine fratelui meu. El a fost cumparat de catre puternicul Ravanna. El zboara prin aer, putand sa ajunga oriunde vrea gandul tau. Seamana cu un nor luminos de pe cer si a fost construit de catre marele Vishvakarman. (...) Mai apoi, Rama, gata sa se intoarca acasa, in Ayhodia, in nordul Indiei, a invitat-o pe Sita, pe Lakshmana si pe Hanuman, precum si pe multi dintre razboinicii care au participat la lupta impotriva lui Ravanna, sa se urce la bord. In 3 zile, el a parcurs cei 5000 de kilometri care il desparteau de palatul sau".
Unii cercetatori ai istoriei antediluviene cred ca Rama se afla in fruntea unui imperiu care se intindea din Himalaya pana in Sri Lanka. Marile epopee ale Indiei, cum ar fi "Ramayana" si "Mahabharata", ar putea contine amintirea acestor evenimente majore, care au avut loc intr-un imperiu disparut. Si Mahabharata ne vorbeste despre "vimanas". Iata un fragment semnificativ: "Gurkha, zburand cu puternicul si rapidul sau Vimana, a aruncat catre cele trei orase ale vrishnilor si andhakas un proiectil incarcat cu toata puterea universului. O coloana de foc si de fum la fel de luminoasa ca mii de sori s-a ridicat in toata splendoarea sa. O stralucire de metal, un gigantic mesager al mortii, care a redus la cenusa locuitorii acestora. Corpurile lor erau arse. Parul si unghiile le cadeau, venele lor se spargeau din senin, iar pasarile s-au albit. Dupa cateva ore, intreaga lor mancare era stricata. Pentru a scapa de acest rug de foc, unii dintre soldati s-au aruncat in rau"...
"Aflat in carul sau zburator, Saubha s-a oprit pe cer la mare distanta. El a aruncat atunci sageti, topoare, lanci si flacari, fara incetare. Pe cer pareau sa fie o suta de sori, o suta de luni si miriade de stele. Nu se mai putea distinge ziua de noapte. Mai apoi, Krishna a raspuns la acest atac tragand cu propria sa arma : un disc de foc care a taiat in doua nava zburatoare a dusmanului, care a cazut pe pamant, zdrobindu-se".
Aceste relatari de lupte aeriene abunda, la fel ca si descrierea armelor devastatoare utilizate in timpul ostilitatilor. "O dara de foc incandescenta, fara fum... mii de sageti de foc au cazut asupra dusmanului. Intunericul s-a asternut peste intreaga lume. Din nori ploua cu cenusa, vantul batea cu putere, iar intreg pamantul s-a cutremurat sub puterea acelor arme. Elefantii au luat foc, iar animalele mureau tarandu-se." Sa fie vorba doar de fantezia unui rapsod popular?
Cuptorul cu mercur
Vehiculele zburatoare sunt o constanta in textele sacre indiene. Ele sunt intalnite in "Rig Veda", textul cel mai vechi, in epopeele deja citate, in "Puranas", cat si in paginile numeroaselor texte mitologice ce il vizeaza pe Krishna. Alte texte si legende populare au aparut in India medievala, vorbind, de asemenea, despre vehicule aeriene sau masinarii celeste.
O lucrare mai speciala ii este atribuita regelui Bhoja, un monarh din secolul al XI-lea: "Samaranganasutradhara". In aceasta carte exista un capitol despre masinariile zburatoare, foarte bogat in informatii tehnice. Astfel, se ofera sfaturi pentru construirea lor si aflam ca modul lor de propulsie este un rezervor cu mercur. "Corpul lui vimana trebuie sa fie solid si rezistent, precum o pasare uriasa, facuta din materiale usoare. In interior, trebuie instalat motorul cu mercur, cu furnalul de fier asezat deasupra. Gratie puterii continuta in mercur, este pusa in miscare elicea si astfel omul aflat in interior poate calatori o mare distanta pe cer. Vimana se poate misca si pe verticala, dar si inainte sau inapoi. Gratie acestor masinarii, oamenii pot zbura prin aer, iar fiintele celeste pot cobori pe Pamant".
Daca astfel de cunostinte stiintifice au putut inflori in antichitate, ele erau, ca si in zilele noastre, apanajul unei elite religioase si stiintifice. Ele trebuiau pastrate secrete, fiind transmise de la maestru la discipol. Din aceasta cauza, memoria colectiva a pierdut esentialul acestor cunostinte antice, nepastrand decat o amintire difuza, intrata in legenda. Cat despre tratatele tehnice, precum "Vymmanika shaastra", ele au ramas prea vagi pentru ca inginerii de astazi sa poate trage un real profit stiintific de pe urma lor.
In orice caz, aceste cunostinte par sa fi fost intotdeauna protejate cu sfintenie de catre dinastiile initiatilor, ele transmitandu-se doar prin traditie orala. Imparatul budhist Ashoka, in secolul al III-lea inainte de Hristos, a infiintat un colegiu din 9 intelepti, pentru a reuni in 9 carti totalitatea stiintelor si tehnicilor cunoscute la vremea respectiva. Una dintre aceste lucrari trata antigravitatia. Ele au fost mai apoi ascunse intr-un loc sigur, pentru ca nimeni sa nu le poata folosi in scopul razboiului. Acum cativa ani, guvernul chinez a trimis la universitatea din Chandigarh un manuscris descoperit la o manastire budhista din Lhassa. Acesta a fost tradus de catre orientalistul britanic Ruth Reyna si trimis inapoi in China. Chinezii au afirmat ca il folosesc in cadrul programului lor spatial, pentru ca textul trata tehnici folosite in calatoriile catre alte planete. Reyna a afirmat ca tehnicile descrise se bazau pe antigravitatie, utilizand o forta care le permitea pilotilor yoghini avansati sa leviteze. Manuscrisul mai releva si secretul invizibilitatii si programa o expeditie catre Luna.
Vimana de pe malul marii
O intamplare extraordinara a avut loc intr-o dimineata din anul 1895, pe plaja Chowpathy, in apropiere de Bombay, in fata unei multimi aflate la o manifestatie, condusa de catre liderul nationalist Mahadeva Govinda Ranade. Un straniu obiect zburator s-a ridicat din ocean in aer, de unul singur, fara pilot, pana la peste 500 de metri deasupra oamenilor incremeniti, s-a clatinat pe cer, apoi s-a prabusit precum un meteorit pe nisipul plajei.
La vremea respectiva, evenimentul a fost comentat pe larg in ziarul "Poona", fiind reluat mai apoi in "Deccan Herald", pe 19 decembrie 2003. Autorul "minunii" era un sanscritist eminent: Shivkar Bapuji Talpade, nascut in Bombay, in 1864. Dar care este legatura intre studiul sanscritei si inventia unui aeroplan? Faimosul "Vymaanika Shaastra" despre care am vorbit mai sus, dar si alte tratate vechi despre vimanas, pe care Talpade le studiase inca din tinerete. Ceea ce l-a frapat imediat a fost combinarea motorului cu mercur cu energia solara. El a reusit astfel sa decripteze textele si sa construiasca un vimana pe care l-a facut sa zboare pana la 500 de metri altitudine. Obiectul sau a fost insa uitat, pentru ca autoritatile britanice nu au apreciat in mod deosebit evenimentul, interzicandu-i lui Talpade sa repete acea experienta. Resturile ramase din vimana au fost vandute unor cumparatori straini. Talpade a murit in 1916, fara sa cunoasca gloria pe care o merita.
Si mitologia chineza este plina de zeitati care calatoreau cu care zburatoare. Si din textele biblice putem afla ca poporul evreu a fost ghidat de catre faimosii elohimi, care s-au insurat cu fiicele oamenilor, pentru ca erau frumoase, despre bravul Ezechiel, care isi pazea linistit oile, cand un vimana, avand forma "unor roti de fonta cu ochi de jur imprejur", a aterizat chiar langa el. Cat despre Enoch, el a fost imbarcat intr-o nava zburatoare pilotata de catre "elohimi", care l-au dus astfel pana la Ierusalim. Foarte speriat, si tremurand de frica, el a vazut Pamantul rasturnandu-se, orizontul inclinandu-se la decolare.
Se pare ca si civilizatiile antice mesopotamiene au avut contacte permanente cu fiinte civilizatoare care calatoreau pe calea aerului. In Egipt, s-a gasit un obiect de lemn, avand forma unui avion. Acelasi tip de obiect, dar facut din metal, a fost descoperit si in America precolumbiana. In templul din Abydos, niste hieroglife stranii amintesc de propriile noastre avioane si elicoptere.
Unele picturi medievale europene arata niste vimanas pilotate de oameni plutind pe cer. Intrebarea esentiala ramane fara raspuns: cine sunt constructorii acestor obiecte zburatoare? Cine sunt autorii vimanas-urilor din India antica? Cine sunt acei elohimi civilizatori si toti acei zei veniti pe care celeste, pentru a se amesteca in destinul omenirii, batandu-se intre ei si incercand prin toate metodele sa le impuna legile lor oamenilor? Despre ce razboaie infioratoare vorbesc textele stravechi indiene si de unde veneau cei ce pilotau acele nave zburatoare, inarmate pentru un razboi al stelelor?