Totul a inceput cu descoperirea insulei de catre navigatorul-amiral olandez Roggeveen, la 5 aprilie, in ziua de Pasti a anului 1722. Cum aceasta insula nu avea un nume oficial pe harta, el a botezat-o Insula Pastelui. Pe locul de debarcare, amiralul si anturajul sau au vazut cu uimire, ridicandu-se parca din pamant, niste capete uriase cioplite in lava unor vulcani stinsi de mii de ani. Olandezii n-au stat pe insula decat cateva zile. 50 de ani mai tarziu, spaniolul Don Felipe Gonzales, cu doua nave, viziteaza insula si o "cucereste" in numele regelui Spaniei, numind-o insula San Carlos. Urmatorul cuceritor a fost capitanul englez Cook, in 1774. Dupa plecarea grabita a flotilei engleze, la orizont si-au facut aparitia, in 1786, francezii, sub comanda lui La Perouse.
De-a lungul anilor, insula a fost cucerita si recucerita, trasformata in pasune de oi de catre cuceritorii europeni, pustiita de populatia ei autohtona prin traficul de sclavi. In anul 1862, Insula Pastelui nu mai avea decat 111 locuitori, padurile ei erau defrisate, gigantii ei prabusiti in zgura vulcanica a solului. In 1888, Chile, ultimul ei "cuceritor", a anexat-o, declarand-o proprietate nationala. Norvegianul Thor Heyerdahl, in 1947, navigand in celebra sa constructie de balsa (papura din Bolivia), numita Kon-Tiki, a ajuns pe meleagurile insulei, de data aceasta in calitate de navigator-explorator, incercand sa gaseasca cheia la intrebarea cine sunt si ce reprezinta aceste capete uriase ale Moailor. Raspunsul n-a fost usor, nici pentru el nici pentru cei care, mai tarziu, i-au contestat, intr-o masura, concluziile arheologice. Clima subtropicala si elevatia de numai 507 m da acestei insule vulcanice o ambianta de vis exotic. Statuile uriase, unele de 10 m inaltime si de 70 de tone in greutate, sunt de fapt niste torsuri in care capul se uneste cu trunchiul. Linia mainilor si a degetelor, doar schitate, se odihneste pe pantecele aproape plat. Deasupra capului, unii dintre uriasi poarta un fel de tichie de tip calugaresc, numita Scoria. Priviti de departe, ei par ca niste regi pasind cu demnitate sub greutatea coroanelor ce le impodobesc capetele lungi, aristocratice. Doua aspecte te tintuiesc de la bun inceput. Ochii si urechile. Daca acceptam ca ochii sunt oglinda sufletului, ochii acestor Moai gigantici sunt redusi doar la realitatea lor virtuala. Sculptorii de acum aproximativ 700-800 de ani au lasat realismul reprezentarii deoparte, optand pentru ceea ce s-ar putea numi "simbolul ochilor". Moaii te privesc din taietura adanca a orbitelor fara ochi. Ai senzatia stranie ca aceste depresiuni oculare se "uita" la tine si te scruteaza in esenta fiintei. Privirea lor nu iarta! Urechile, cu loburile alungite pana aproape de linia gatului, le tradeaza originea aristocratica. Ei sunt, de fapt, simbolul vizibil al stramosilor venerati. Multi dintre Moai au fost ridicati initial pe un fel de platforme de piatra, numite Ahu. De-a lungul secolelor, clasa conducatoare si-a ingropat mortii la baza acestor platformestrajuiti de gigantii asezati de-asupra. Multi Moai sunt inca "in situ", nefiind complet detasati de stancile vulcanice in care au fost sculptati initial. Unii dintre ei au fost doborati la pamant in timpul unor revolutii sociale care, in secolele 18 si 19, au distrus clasa conducatoare a urechilor lungi, si au pustiit fondul natural al insulei.
Desi sculptati de-a lungul secolelor, fizionomia lor este aproape identica. 700 de giganti, orientati cu privirea spre interiorul insulei, par niste adevarati pazitori ai culturii si civilizatiei autohtone. Dar aceasta regula are si o exceptie. Grupul de Moai numit Ahu-Akivi este singurul care priveste spre oceanul Pacific.
Pentru mine personal, Moai-ul numit Tukuturi este o enigma encapsulata in misterul general al insulei. Asezat de creatorul sau pe panta abrupta a vulcanului Rano Raraku, el este singurul Moai care sta in genunchi, cu trupul urias sprijinit pe pulpe si cu talpile intoarse, ca pentru o rugaciune. Capul rotund, barba bogata si privirea atintita spre infinitul cerului subtropical da acestui unic Moai un aer de transcendenta, reculegere metafizica si adanca umanitate. In prezenta lui, calatorul de departe simte ca omul este fratele omului oriunde ne-ar duce viata.
Insula Pastelui, pe care vechii ei locuitori o credeau ca fiind centrul universului, isi merita pe deplin numele, legat fundamental de minunea Invierii.
Prof. Dr. Virgiliu Gherasim
Fotografiile autorului