Suntem la Desesti, un sat stravechi, de dincolo de Gutai, intr-o livada de pruni, la o masa de lemn asezata in iarba. Gazda noastra este profesoara PARASCA FAT, o adevarata "initiata" in fabuloasa traditie a credintelor populare din Maramures. Retrasa acasa, la "vatra", eleva marelui profesor si folclorist Mihai Pop nu oboseste sa cerceteze minunile ingropate in traditiile satesti.
Descantece si facaturi
- In paginile revistei "Formula AS" s-au publicat frecvent reportaje tulburatoare despre vechi credinte si practici magice taranesti. Un domeniu in care Maramuresul se afla in frunte...
- Se stie ca Maramuresul este o zona extrem de interesanta din punctul de vedere al folclorului, o zona de interferenta in care se regasesc aproape toate motivele si elementele specifice marilor culturi ale lumii. Se pierd si aici, in Maramures, multe lucruri, din pricina progresului tehnic, a mass-media. Dar inca nu este totul pierdut; chiar daca si-au schimbat portul cu haine de la oras, in sufletul lor tarancile noastre au ramas tot taranci. Numai ce le auzi: "Mi-o luat laptele de la vaca bosorcaia" (vrajitoarea, n.r.), "Ala o murit de facatura" sau "Aia o fo' blastamata". Cred in vraji, in farmece, in magie si le practica permanent. Duc flori de sanziene la biserica si apoi, dupa sfintire, in caz de furtuna, le pun pe jar. Leaga aceleasi flori de sanziene sfintite la spicul porumbului si la ciupul porumbului (locul de unde se formeaza stiuletele) pentru o recolta mai buna. Asta nu este tot magie? Practica fumigatiile in cazul unor boli ale copiilor (copiii care au dureri, sunt nervosi sau nu pot sa doarma, trebuie sa inspire fumul rezultat in urma arderii firelor de sanziene pe jar), cunosc puterile plantelor, stiu descantece pe care le si spun in anumite momente, se roaga in camp pentru ploaie...Culmea este ca magia nu e practicata de batranele satelor, ci de femeile tinere. Ele au probleme, au ambitii, sunt nerabdatoare, sunt interesate. La randul lor, babele-s interesate sa uite facaturile necurate, sa se intoarca la Dumnezeu. Am un exemplu al unei batrane de la care acum zece ani am inregistrat o groaza de descantece. M-am dus si acum, de curand, si n-am mai scos de la ea nimica, in afara de rugaciuni catre Dumnezeu. S-a terminat. Cele tinere, in schimb, au tot interesul "sa faca", sa lege vraji combinate, altoite frumusel pe religie (de Sfantul Andrei, in noaptea de Anul Nou, ori in cea de Boboteaza, cand isi cauta ursitul). Chiar si in Joia Patimilor, cand se citesc cele 12 Evanghelii, cea mai teribila slujba din Postul Mare, se fac vraji dosite in biserica (e vorba de magie alba, desigur). E practica aceea cu sfoara si cele 12 noduri, pentru fiecare luna a anului. Cand vine preotul cu cadelnita, dupa citirea Evangheliilor, trebuie sa faci cate un nod. Pentru fiecare luna cate un nod si cate o dorinta pe care trebuie s-o tii minte. Va inchipuiti ce exercitiu de concentrare e sa tii minte pe parcursul unui an intreg toate dorintele in ordinea pe care ti-ai impus-o in biserica! Sunt multe lucruri care se practica la sate numai o data pe an. De aici e si expresia "la zi la anul", caci pentru multe practici exista doar cate o singura zi "menita". E o simbioza, o mentalitate extraordinara, curajoasa, care, iata, perpetueaza pana in pragul mileniului trei aceste practici stravechi. Tocmai aceste lucruri trebuie sa le scoata in evidenta folcloristii de azi. Nu te poti apuca sa cercetezi aceste lucruri oricum. Sunt lucruri sacre, pe care numai cei cu deschidere, si catre cultura celorlalte popoare invecinate le pot stapani. Trebuie cercetate fara partinire, fara rautate, fara ranchiuna si fara clasificari de genul: "folclorul romanesc este unic si cel mai grozav din lume". Si asta, pentru ca nu stim din ce familie, din ce neam facem parte. Sigur, istoria ne spune ca suntem daci, traci, pelasgi sau mai stiu eu ce. Dar poate ca mai avem si alte radacini, pe care le putem descoperi daca cercetam cu sfiala si cu respect aceste daturi, carora le putem spune supranaturale, care zac in noi si care, intr-un fel sau altul, au fost relevate, simtite, experimentate, traite. Nu stim cum s-a ajuns la ele, dar din moment ce exista, functioneaza si au supravietuit prin vreme pana la noi, inseamna ca nimic nu este in ele gratuit.
- Cum se explica aceasta incapatanare a satelor romanesti de a nu renunta la spiritualitatea lor originara, pagana, in ciuda faptului ca au acceptat crestinismul, pe care il traiesc in mod exemplar?
- Religia ne invata si explica multe lucruri, dar inainte de religia crestina a existat cealalta religie, cea pagana, care pentru acest mare merit c-a ajuns pana la noi trebuie neaparat revazuta cu alti ochi. De aceea, omul din teren, folcloristul de azi, trebuie sa fie, mai mult decat altadata, un om bine format, dar si bine informat. Aceasta altoire, aceasta fuziune intre religie si practicile pagane, aceasta formidabila interferenta a fost posibila datorita faptului ca omul a fost religios de la inceputul inceputurilor, asa cum spune si Eliade, nu? Numai ca a fost o altfel de religie, a fost animismul, credinta in apa, foc, copac, floare, o religie la fel de frumoasa si la fel de curata ca cea de azi. Cercetarea folclorului este in acest caz similara cu studierea unui palimpsest: zgarii putin si descoperi altceva, un alt document, o alta minune. Foarte des apare, de exemplu, in descantece, Maica Domnului, care vorbeste cu oamenii exact asa cum vorbea altadata Fata Padurii, un personaj foarte special, intalnit in folclorul din Maramures. Or, descantecele, despre care se stie ca sunt formule magice, in versuri de cele mai multe ori, insotite de anumite gesturi, sunt rostite cu scopul de a indeparta un farmec, o vraja sau de a vindeca o boala.
- Ce ar trebui facut pentru ca aceste lucruri sa nu se piarda?
- In acest inceput de mileniu trei, batranii pe care-i mai avem, chiar si oamenii de la 50 de ani in sus, sunt singurii depozitari ai unei inestimabile comori: traditia romaneasca autentica. Cred ca la nivel de tara e nevoie de un efort de vointa si de inteligenta pentru a tezauriza ceea ce mai este. Scoliti cum suntem, e de datoria noastra sa ne apropiem de aceste comori cu sfiala si cu mare dragoste. Se mai pot salva tocmai pentru ca sunt acesti batrani care stiu cum s-au facut. Si-asa, in carje si in bote, sa-i aducem si sa-i punem sa ne explice. Cu alte cuvinte, primul si cel mai important pas trebuie sa fie al tinerilor, al absolventilor de etnologie si filologie, care sa porneasca cercetarea in teren. In sensul descoperirii si conservarii acestui tezaur, ar trebui ca macar in Maramures - sa mi se ierte acest patriotism local, dar nu exagerez daca spun ca e o zona speciala, mitica, mirifica, lasata de la Dumnezeu - ar trebui deci, ca macar aici, in Maramures, sa existe o filiala a Academiei, asa cum exista in Cluj, sa existe adica un cadru institutionalizat care sa aiba in vedere studierea folclorului din zona. Din pacate, catedrele de folclor de la universitatile noastre nu sunt interesate pe cat ar trebui de cercetarea in teren. Profesorii s-au domnit, au devenit comozi, se duc pe teren in echipe mari, ii scapa pe tineri in sate unde curge tuica si vinul si adio munca. Sigur ca e dificila cercetarea in teren. Poti sa muncesti zile in sir si sa nu gasesti nimic. Trebuie luate satele la rand. Ar fi suficient daca ar fi 10-15 oameni seriosi. E nevoie de aparatura de performanta pentru inregistrari si de pasiune de a lucra in echipa. Sunt lucruri de metoda, care se si invata, dar tin si de persoana fiecaruia.
Italienii vor sa fure Fata Padurii
Eu stiu ca vaile acestea ale Maramuresului mai ascund inca multe comori. E pacat sa le lasam sa se piarda. Sunt convinsa ca mai e de lucru prin satele noastre pentru orice folclorist. Si ar trebui sa fim in primul rand noi interesati de aceste lucruri, nu sa-i lasam pe altii, pe straini. De exemplu, o italianca, Rafaela Rossano, care a studiat la Cluj, a aflat de Fata Padurii, de legende, de personaj, si a venit si in Maramures. A adunat materiale, i-am dat si eu unele si a facut o lucrare pentru care a luat nota maxima la Roma. Mi-a scris de curand, incantata ca toata catedra de folclor de la Roma se pregateste sa vina in Maramures, ca sa caute urmele Fetei Padurii. Zice ca vor fi cam 50 de oameni, care vor sta multa vreme aici si vor cerceta din om in om satele, pentru a afla cat mai multe despre acest personaj. La banii lor, totul e posibil, dar eu mor de necaz daca se-ntampla asa ceva. Ne fura comorile de sub nas. Nici nu-i nevoie de atatia oameni, daca-s buni si stiu sa lucreze. Vedeti? Timpul nu ne asteapta. Il inteleg tot mai bine pe domnul Mihai Pop, regretatul meu profesor de folclor, care mi-a spus: "Du-te acasa, Parascuto, si apuca-te de treaba!". Da, dar de una singura, e tare greu!