Szoby Cseh - "Dupa ce sfidezi moartea, viata e mai intensa"

Dia Radu
Nu s-a dat peste cap, n-a facut un triplu salt cu surub si nici nu s-a aruncat de pe vreun acoperis cand ne-am vazut, desi forta cu care mi-a strans mana m-ar fi putut face sa ma gandesc la toate astea. La cei aproape 67 de ani pe care ii are, cel mai mare cascador roman din toate timpurile, e tare ca o stanca si energic ca un vultur in cautarea prazii

Baiatul de pe acoperisul bisericii

- Ati facut istorie in cascadorie, dar nu se stiu multe despre radacinile dvs. Ba numele pe care il purtati suscita si mai mult interesul. Unde v-ati nascut?

- M-am nascut la Miercurea Ciuc, intr-o familie de secui. Familia noastra are si blazon, un secui cu o sabie in mana si cu un cap de ceh in varful sabiei, ca de aia am primit noi numele asta, de Szoby Cseh. Tata era director de banca si, fiindca ministrul de finante de atunci il placea foarte tare, ne tot mutam prin diverse orase, ca sa refaca situatia financiara a bancilor. Ultima destinatie a fost Brasovul, acolo am stat si cel mai mult. A ramas orasul copilariei mele si m-a marcat foarte puternic, a satisfacut o anumita parte romantica din mine, o nevoie de aventura. Aveam muntele aproape, exploram toate bastioanele si zidurile vechi. Seara, fugeam la Biserica Neagra, sa-l ajut pe un sas batran, cu un picior de lemn, sa traga clopotele. Urcam jumatate de ora pana in turn, ieseam pe una din arcade si mergeam pe acoperis pana la cruce, ca sa stau pe ea in maini. Colegii de banca ai lui tata erau disperati: "Dom' director, iar e ala mic pe biserica!". Eram un copil fara stare. Tata ma batea in fiecare seara, cand venea de la banca, iar mama in fiecare dimineata, fiindca nu invatam nimic. Alfabetul l-am invatat in clasa a treia, iar tabla inmultirii niciodata. Nu aveam timp de asa ceva. Imi facusem o gradina zoologica in spatele bancii, intr-o bucata de padure incercuita cu gard de comunisti si considerata rezerva strategica. Strangeam acolo toate animalele ranite, aveam 40 de porumbei, pui de vulpe, un vultur, o broasca testoasa, un pui de urs, nu mai vorbim de cati iepuri, caini si cate pisici. Eram ocupat si nu ma ajuta nimeni sa le fac rost de mancare. Bastioanele trebuiau si ele aparate. Viata grea! Hahaha! Cand sa mai si inveti?

- Neastamparul cu care v-ati remarcat in filme il aveati deci de mic.

- Despre mine s-a spus mereu ca am un atavism motric, ca seman cu maimuta, pentru ca am o coordonare fantastica a corpului. Eu aveam nevoie de mic de miscare, de aventura, de spatii largi. Ar fi fost perfect sa ma nasc in Evul Mediu, pentru ca acolo nu-ti trebuia decat onoare, curaj si sa fii inzestrat fizic. Daca aveai toate astea, le puteai taia gatul tuturor celor care nu erau cumsecade. Eu eram de mic un nesupus, aveam o fire de justitiar, care m-a bagat in multe belele. Nu puteam dormi daca nu ii pedepseam pe militieni. Aveam boala mai ales pe unul, o javra periculoasa. Joia, cand servitoarele unguroaice se plimbau pe Corso cu baietii lor, fiindca aveau si ele liber de la stapani, nenorocitul asta lua mereu o pereche, pe baiat il batea de-l snopea si-l trimitea la sectie, ca de ce umbla cu cutitul la picior (asa umblau secuii, ca asa le era obiceiul!), iar pe ea o lua in gang si o viola. Am vazut eu cu ochii mei asta si m-a apucat o ura, ca nu m-am lasat pana nu i-am copt una strasnica. Jegul asta de militian avea ghereta chiar sub geamul meu. Si, odata, am coborat pe ornamentele de la bloc, el dormea, am incarcat pistolul mitraliera si l-am legat cu sfoara de scaun. Apoi am mers si am sunat alarma. Militianul a sarit in sus, scaunul a tras de tragaci si el s-a impuscat in picior. Exact ce mi-am dorit, recunosc! Dar asta m-a costat, fiindca am fost trimis la scoala de corectie. Si uite asa, la 13 ani sudam sus, pe brate de macarale, fiindca muncitorii veneau beti si nu se puteau urca. Devenisem pur si simplu un sclav. Iarna dormeam ca un caine, in nisip, la turnatoria de fonta, fiindca era cald. De acolo m-am dus la scularie. Ma puneau aia sa vad daca sarja e gata si aveam genele arse mereu. La 14 ani, am intrat la liceu, dar nici pe acolo nu mi-am gasit linistea. Atatea boacane am facut, ca m-au transferat prin toate liceele din Brasov. Eram nesupus si nu suportam nedreptatile. Ma bagam pentru cate unul sa-i tin partea. Voiam eu sa fac dreptate cu forta. Intr-o zi, unui nenorocit de profesor i-am scos dintii prin geam, cu prastia. Am ajuns sa termin la Liceul de Fete. Acolo, recunosc ca mi-a placut. Stateam in banca in fiecare zi cu alta domnisoara, ca sa schimb decorul.

- Credeti ca ati mostenit ceva din spiritul de independenta al ungurilor?

- Nu, pentru ca nu toti sunt asa. Eu am o gena mai razboinica, in sensul bun. In mine sunt doua lumi, cateodata nici eu nu inteleg. Pe de o parte, mi-e mila de copiii amarati, am grija de handicapati, le dau bani batranilor si ma chinui sa gasesc cate un loc de munca pentru un orfan. De animale mi-e o mila ingrozitoare, daca vad un viermisor uscat de soare, il ud si-l duc in pamant, daca prind un gandacel prin casa, il scot afara. Sunt de-a dreptul exagerat. Dar, pe de alta parte, as impusca in gura, de la un centimetru, pe toate javrele din politica, intelegi? Pana cu doua saptamani inainte de alegeri, am fost candidat din partea PDL. Am renuntat, pentru ca mi-am dat seama ca n-o sa ma tina nervii sa nu sar trei scaune, ca sa le sparg fata unor nenorociti, cand spun baliverne. Si i-as fi batut profesional, nu gluma. Asa ca am zis ca mai bine ma retrag. Mama avea o vorba, ca Dumnezeu nu bate cu batul. Mie imi placea s-o completez: "Nu, Dumnezeu bate prin Szoby Cseh". Hahaha!

- Erati venit din ungurime, cum de nu ati avut aversiuni nationaliste?

- Am crescut inconjurat si de romani, si de unguri, si mi se parea ca am de invatat si de la unii, si de la altii. Pe unguri i-am cunoscut de mic. Imi placea la ei caracterul, dar, din pacate, uneori era dus pana la prostie. Pentru onoare, secuiul scoate cutitul si te taie. Eu am vazut doi frati omorandu-se pentru o servitoare. Romanii ma fascinau ca aveau umor, erau talentati, joviali, isteti si le zbura spiritul.

Prin geam, cu calul

- La cascadorie cum ati ajuns?

- A venit vremea sa dau la facultate si am ales sa dau la Educatie Fizica. Faceam gimnastica sportiva din clasa a treia, stiam volei, eram bun la inot, probele le-am luat cu 9.45. Dar deja prin anul trei am inceput sa am probleme, fiindca eram prea inalt. Desi eram foarte bun, foarte capabil, nu ma mai incadram fizic la atletism, la bara elastica ajungeam deja jos. Atunci au venit la institut sa caute oameni pentru Circ, pentru trupa Ganea. Le fugisera un zburator si-un prinzator de la trapez in Austria. Am inceput in paralel sa lucrez la circ. Intr-o luna jumate, am facut mai mult decat facusera ceilalti in zece ani: faceam niste numere extraordinare, cu suruburi, si zburam, si prindeam.

- Cum era viata in circ? Va fascina?

- Numai circar sa nu fii! Viata grea si urata. Nu mi-a placut. Oamenii erau nefericiti, sa-i fi vazut cum mancau din conserve prin cabina si nu visau decat sa dea spaga marelui Iosefini, sa-i mai scoata prin Occident, sa mai castige un banut. Era o secta inchisa circul, numai oameni cu doua clase, care se casatoreau intre ei. Pe mine, batranii voiau sa ma casatoreasca cu una Aurica. Daca o luam, imi promisesera si masina. Dar, acum sa-mi fie iertat, la circ nu erau decat doua categorii de femei, curve si fete mari. Aurica, dupa ce ca era fata mare, mai era si cu multi ani mai in varsta ca mine. Am simtit ca ma sufoc daca mai raman, eu voiam sa cunosc lumea. Norocul meu este ca, in ultimul an de facultate, au venit sa caute cascadori pentru filmul "Dacii", si la facultatea de sport, si la circ. Pe mine m-au gasit in ambele parti.

- Si v-a placut, daca e sa judec dupa cati ani din viata i-ati dedicat.

- Cascadoria a fost viata mea. M-am simtit foarte bine in film, desi nu m-am imbogatit din asta. Din contra, la filmul "Dacii" am facut o foame extraordinara. Eu habar nu aveam ca banii o sa intre de abia dupa luni de zile. Ne era asa de foame, ca mancam corcoduse cu lapte batut. Dar era exact ce mi se potrivea ca fire. Facultatea de educatie fizica ma ajuta foarte tare sa-mi elaborez tehnicile de miscare. Devenisem atat de bun, ca la Buftea, unde ma angajasera, s-a inventat pentru mine postul de consilier de lupte. Si, desi nu aveam nici un fel de traditie, in trei ani i-am facut pe romani cei mai mari cascadori din lume.

- Din '73 incepand, ati strans in palmares premii de cascadorie de peste tot din Europa: Viena, Paris, Berlin. Inainte de caderea regimului comunist, strainii se bateau pe dvs. sa le regizati luptele in filme. Cum ati ajuns la statutul asta atat de ravnit?

- Nu mai era altul mai bun. Am foarte multe inventii in premiera mondiala in cascadorie. Eu am inventat trambulina elastica, pentru redarea efectului de explozie, tragatoarea, folosita in caderile cu calul, un dispozitiv de aruncare a oamenilor din pozitii statice, cablurile pentru redarea spectaculoasa a efectelor de impuscaturi si explozii, tarcul pentru filmari de lupte in cadru strans. In "Dacii", am facut pentru prima oara cazaturi de la inaltime si cazaturi cu calul. In filmul "Mihai Viteazul", am depasit recordul mondial, executand o cadere de la 13 m, fara nici o protectie la aterizare. In '76, am facut o cazatura de la 37 de metri, cu spatele in jos, la furnalul de la Copsa Mica, sase ani mai tarziu am facut o saritura de la 80 de metri cu masina, in Marea Nordului. Si printre cele mai spectaculoase sunt cele pe care le faceam cand il jucam pe Buza de Iepure, in filmele cu Margelatu. Unele dintre ele sunt considerate recorduri mondiale: o saritura prin geam cu calul, o cadere pe spate cu calul intr-o prapastie de peste 70 de metri etc. Le-am luat mintile strainilor! Primeam miliarde de scrisori din Occident, de la pusti care ma admirau, dar n-am citit nici una, recunosc. Unii voiau chiar sa ma faca actor in strainatate, dar mi s-au pus prea multe piedici. Era o gelozie ingrozitoare in breasla si nu-mi dadeau voie sa plec, nici nu ma plateau prea bine. Se foloseau cu totii de mine, le eram indispensabil. Eu eram bun aici in Romania, ca pastram averea asta la nivel local. Ultimul film l-am facut in '87, si apoi n-am mai facut, ca m-am scarbit, ca n-am castigat niciodata nimic, toti profitau de pe urma mea. Nu-s pretentios, sunt extrem de modest si lucram de placere, dar imi cunosc, totusi, valoarea. Eu imi riscam viata ca sa devina ei vedete, si ei isi bateau joc. In '92, am mai incercat sa fac un film, in regim particular, dar am fost atat de sabotat, de n-am putut sa fac decat 5 episoade. Cert e ca n-am castigat nici un ban, a trebuit sa vand apartamentul de la Unirii si sa-mi platesc ultimii actori. Si asta mi-a pus capac.

- Poti renunta asa, doar din orgoliu, la meseria vietii tale? Nu v-a cuprins disperarea?

- De suparare, am tras-o pe bautura ca la concurs, vreo opt ani. Noi, barbatii, suntem facuti sa traim 45-50 de ani. Restul e un adaos aiurea. Eu am simtit cumva ca s-a terminat tot atunci. Fiind secui, rezist foarte bine la alcool, niciodata nu m-am imbatat. Asa am ajuns sa beau zilnic cate 4-5 kile de vodca. Beam si noaptea. In casa, ca la orice alcoolic, existau peste tot ascunse cutii mici de Scandic, chiar si pe la bec, deasupra. Daca ramaneam fara, ma tavaleam pe jos, imi venea sa-mi bag cutitul in mine. Familia, ingrijorata, m-a dus la doctor si mi s-a spus ca mai am o luna de trait. Deja murise nea Vali, colegul meu de pahar, iar celalalt prieten cu care beam daduse si el coltul. Ce sa mai? Imi venea randul. Aveam ciroza in ultimul stadiu, cu varice esofagiene. Si am stat de vorba cu Dumnezeu, imi parea rau ca am ajuns in halul asta. Si am zis, Doamne, ce mi-a placut mie mai mult si mai mult in viata? Mi-a placut sa lupt. Uite un nou proiect de lupta, sa-l fac pe Szoby mai tare si mai frumos decat inainte. Am intrat trei zile la dezintoxicare, ca altfel as fi murit. Si apoi am venit acasa si am inceput sa ma antrenez. Cu Dumnezeu, cu sport, captand mereu energii bune, am scos boala din mine. Cand m-am dus la doctor, a zis: "Hopa, bai, a cazut din ficatul tau un ciot si a aparut ceva nou". La o luna jumate, eram un om nou, cu ficatul refacut complet. Eu cred ca Dumnezeu ma iubeste foarte tare, prea m-a salvat de multe ori. Dupa o fractura de baza de craniu, eu am lipsa unda Q, care e unda specifica encefalogramei. Cand n-o ai, esti mort! Eu n-o mai am! Dar nu m-am sonat. Dar recunosc ca am in mine o rautate. Parca sunt mai rau ca altadata, imi vine sa-i extermin pe toti. Cred ca asta e motorul vietii mele.

- Acum, aparitiile dvs. in presa sunt legate mai ales de activitatea centrului "Gladiatorul", care se ocupa de reabilitarea copiilor cu handicap. De unde o asemenea turnura in cariera dvs.?

- Dupa ce m-am refacut din alcoolism, mi-a venit ideea acestui proiect si am stiut ca pot sa-l fac, pentru ca sunt puternic si am trecut prin multe. Din diverse motive tehnice, n-am reusit decat acum patru ani, cu sprijinul primarului Liviu Negoita, singurul om care mi-a acordat credit. Proiectul isi propune sa rezolve problema delincventei juvenile, combaterea si prevenirea ei, care nu se bazeaza pe tratarea efectului, ci chiar pe folosirea acestei forte criminale. Pentru ca aceasta energie rea, criminala, nu se consuma niciodata prin sport (o spun din experienta), dar poate fi directionata pozitiv. Eu lucrez cu instinctul de supravietuire. Pariul meu este ca cei mai rai devin cei mai buni, pentru ca au o forta de lupta enorma. Violenta se poate transforma in initiativa si putere de munca. Nu cred in copiii foarte cuminti. Ala care nu-si rupe macar o data pantalonii n-o sa faca nimic in viata.

- Cum ati descoperit metoda asta?

- Ideea mi-a venit urmarind animalele. Cunoscusem un preot catolic la Miercurea Ciuc, un om sfant, care se intelegea intr-un fel anume cu animalele. Avea un urs care venea bland dupa el la piata si intr-o zi l-am vazut tinand in brate o pisica salbatica. Si am inteles atunci ca si cel mai salbatic animal se indoaie la dragoste. Aplic aceeasi metoda cu copiii cu handicapuri. Reactioneaza toti la emotie pozitiva, la mangaieri si atingeri. Pe unii i-am luat cand inca umblau in patru labe si faceau pe ei si acum sunt in stare sa faca acrobatii, arte martiale, sunt competitivi in concursuri si au devenit sociabili.

Femeia, eterna poveste

- Sa povestim si despre dragoste. Ati fost casatorit cu actrita Ioana Bulca, una din frumusetile Bucurestiului.

- Am cunoscut-o la filmarile pentru "Mihai Viteazu", era foarte in voga atunci. Se lansase cu "Moara cu noroc". In film, ea o juca pe Doamna Stanca. Eu eram un provincial nepriceput cu femeile. M-am dus pentru 60 de minute la ea, si a durat sase ani ca sa scap. Din sase ani cat am fost casatoriti, am stat doar vreo trei impreuna, fiindca fugeam incontinuu, era egocentrista, geloasa, nu puteam sa fac nimic. Intr-o zi, cand treceam pe langa liceul "Dante Alighieri", am vazut-o pe actuala sotie, care mi s-a parut cea mai frumoasa de pe pamant. Nu mai vazusem asa o frumusete, credeam ca nici nu exista. Am mai venit si a doua zi, iar a treia zi, deja am furat-o. Eram mai mare ca ea cu vreo 13 ani si inca insurat, nu stiu cum de mi-au dat-o parintii ei. Pana la urma, dupa vreo doi ani am reusit sa divortez, si a doua zi m-am casatorit cu ea. Mi-a facut si doi baieti foarte frumosi. A fost o iubire foarte mare intre noi, o pasiune nebuna, desi eu i-am cam distrus nervii si viata. Plecam des in strainatate, eram prea orgolios, nu ascultam de nimeni si ea n-avea ce sa-mi faca. Era ingrozitor sa stai acasa cu doi copii, fara sa stii daca ti se mai intoarce sau nu barbatul.

- Umbla vorba ca ati fost si mare crai.

- Un barbat e altfel, nu-i ca o femeie. Cata creativitate poti sa ai, daca ai cunoscut o singura femeie? Pe mine ma fascineaza enorm femeia, de la cum are curbura la nas, cum ii cade o suvita si pana la cum clipeste cand facem dragoste. Si eu ma si pricep s-o pun in valoare. O cultiv ca pe o planta, de nu mai gaseste ea in viata ei unul ca mine, cu atata bun simt si atata fantezie. In relatia cu femeile, am avut niste simturi in plus. Si ele au apreciat mereu asta. Insa ce-mi place cel mai mult la o femeie e ca la ea toate sunt latente, nici ea nu se cunoaste si, daca ai talent, ca mine, sa ii descoperi darurile ascunse, infloreste si te face cel mai fericit om din lume. Barbatii care-si urmaresc propria placere sunt niste imbecili. Trebuie sa urmaresti sa-i dai ei placere, s-o faci pe ea fericita, si atunci ti se intorc toate, de innebunesti. Extraordinar e ca uneori nici nu-i nevoie sa te culci cu ea. Poti sa-i oferi toate lucrurile astea, chiar fara s-o atingi. Si atunci dragostea e teribila, ingrozitoare, posedanta. Nu mi-e frica de moarte, dar ma gandesc cu tristete la faptul ca sigur nu-s gagici pe dincolo. Si ce plictiseala trebuie sa fie! Ce ne facem noi, barbatii, fara ele, fara sa ne aprecieze? Hai sa recunoastem ca asta e secretul. Ele sunt oglinda noastra, prin ele ne ridicam si ne coboram. Nu exista o femeie pe lumea asta sa-ti dea masura, dar toate femeile pe care le-ai iubit vreodata, ele iti dau masura. De aia fac ce fac, desi nu prea vreau sa recunosc. Sunt o javra!

- Cum de ati invins frica de moarte? De la o varsta, toti se confrunta cu ea, chiar daca nu recunosc.

- Nu mi-e frica de moarte, pentru ca am dat ochii cu ea de foarte multe ori. Dupa ce sfidezi moartea, viata e mai intensa. Eu sunt agresiv fata de momentul mortii. Imi zic: "Ce mama dracului, asta e toata viata? Nu se poate. Mi se pare ca mai am multe de spus". Se revolta in mine o parte care vrea sa traiasca. Dar nu merita sa traiesti nici o secunda, daca nu faci ceva, daca nu si creezi. Doar ca sa fii consumator, nu merita. De fiecare data cand am trecut pe langa moarte, s-a mai declansat in mine inca o portie mare de creativitate. In rest, fiindca stiu precis ca exista Dumnezeu, nu mi-e frica de nimic.

- Cum ati castigat certitudinea asta?

- Un naturalist francez a zis odata: "Dati-mi aripa unui fluture si va demonstrez existenta lui Dumnezeu". Eu pe Dumnezeu l-am descoperit prin animale. Am avut un corb, odata, care ma iubea atat de mult, incat simteam, clar, ca e Dumnezeu la mijloc. Animalele sunt foarte pure, ele sunt oglinda lui Dumnezeu. Eu nu merg la biserica decat rar. Sunt foarte multe energii acolo care ma distrag de la rugaciune. Cel mai tare ma incurca preotul si babele care se izbesc cu capul de pamant. Si nici nu ma rog in genunchi langa pat, seara la culcare, cum ar trebui. Ma rog, ca o jigodie, numai cand e pericol mare. Am avut perioade cand n-am avut curajul sa merg la biserica si am simtit ca si Dumnezeu s-a distantat de mine. Era atunci cand beam enorm si cand mai exageram cu femeile. Dar Dumnezeu e pentru mine un partener, nu fac nimic fara el. Ma iubeste tare, si cand o iau razna, imi mai da si cate o palma ingrozitoare sa-mi vina mintea la cap. Acum il gasesc pe Dumnezeu peste tot in jurul meu, Il am tot timpul in gand. Legatura cu El e fantastica. Ii inteleg pe marii pustnici. Daca incepi sa-L simti, nu te plictisesti niciodata.

- Sunteti fericit?

- Fericirea e atunci cand poti sa-ti faci planuri. Da, sunt fericit, imi place ce fac, petrec mult timp cu copiii, cu animalele. Dar nu-s chiar linistit. Mie nu-mi place sa stau. Eu trebuie sa fac lucruri. Ca sa va spun sincer, nenea Szoby de-abia acum pregateste niste lucruri infioratoare in cascadorie. E ceva ce nu s-a mai facut niciodata, ceva ce astept de mult si numai cand ma gandesc, ma apuca euforia. Dar sst... ca deocamdata e secret!