...Asa se intituleaza un album-document, creat de "regizorul, actorul, scenograful, arhitectul" Liviu Ciulei, lansat de curand in cochetul salon al deja celebrei librarii "Carturesti". (Poate ca nu intamplator Ciulei a ales - pentru lansare - o librarie aflata pe bulevardul Magheru, in proxima vecinatate a Teatrului Nottara - pe primul sau nume, "Teatrul Odeon" -, un teatru construit de inginerul constructor Liviu Ciulley, ca sa-i ofere fiului sau, Liviu Ciulei, prima scena de pe care viitorul mare artist sa-si poata incepe drumul glorios catre lumea spectacolului.)
Desigur, pentru oricine - om de teatru, cinefil, amator de spectacole de anvergura, gazetar, reporter de televiziune, student ori simplu iubitor de cultura - o invitatie la un astfel de eveniment inseamna un privilegiu. Numai ca acolo, in micutul salon al librariei Carturesti, nu s-a petrecut, in acea seara de luni, o "simpla", obisnuita, lansare de album. Fie el si unul "bijuterie-document". Nu! Defel! Si asta, pentru ca amfitrion a fost insusi Ciulei! Iar cartea lansata era despre el! Despre cariera lui fulminanta... Aflat intr-o forma exceptionala, intinerit, parca, cu vreo 10 ani, imbracat in negru, fumand cu discretie si surazand intruna, cu aerul acela proverbial de vesnic student, instalat la o masuta simpla de lemn, marele om de teatru i-a avut alaturi de el pe criticul de teatru Alice Georgescu si pe Ion Caramitru.
In salonul ticsit de lume - oameni "de specialitate", presa, studenti -, in chiar primele randuri, s-au aflat cativa artisti care au avut norocul sa lucreze, de-a lungul stralucitei lor cariere, cu Liviu Ciulei: Mariana Mihut, Irina Petrescu, Victor Rebengiuc, Lucian Pintilie, Margareta Paslaru!
Asa incat nu e de mirare, cred eu, faptul ca, dintr-odata, in timp ce vorbele gazdelor se adunau, una dupa alta, intr-un sirag de amintiri vibrante ce evocau drumul in lumea artelor al unui spirit de formatie universala, vazand emotia zugravita pe chipul lui Ciulei, pe chipul lui Caramitru - care a vorbit indelung despre arta acestui maestru, "creator al teatrului modern din Romania", in sufletul meu s-a petrecut o mica minune... La fel ca-ntr-o poezie de Jacques Prevert, peretii librariei Carturesti s-au dat in laturi, albumul s-a facut poveste-vie, m-a luat de mana si m-a purtat inapoi, intr-un timp in care speranta intr-o lume mai buna era intreaga, nefisurata. Intr-un timp in care apasarea comunista ne facea solidari in fata raului, in care valoarea tasnea la tot pasul, in ciuda oprelistilor cenzurii. Un timp in care cozile - chiar si pe ger, chiar si in viscol! - se formau incapatanate in fata librariilor, in care goana dupa "un bilet in plus" era nepotolita, seara de seara, in fata teatrelor din Bucuresti si din tara. Un timp in care se faceau cel putin 20 de filme romanesti pe an. Un timp - insula mirifica, greu de explicat, ca orice miracol colectiv - in care teatrul romanesc era socotit a fi "unul dintre cele mai bune din lume".
Ucenicia
Din paginile albumului, rasar chiar de la inceput primele decoruri ale unui Ciulei foarte tanar, creatii datand din 1946-1947, pe cand debuta ca scenograf in spectacole realizate de regizori de teatru legendari, precum Marietta Sadova, Ion Sava, Sica Alexandrescu, Ion Iancovescu, N. Massim. In 1952, Liviu Ciulei participa la realizarea unui spectacol de exceptie. Si inca in... doua ipostaze. Este vorba despre spectacolul "Liubov Iarovaia", prezentat la Teatrul Municipal (viitorul Teatru Bulandra), in regia stralucitului W. Siegfried, cu costume create de Cella Voinescu. Decoruri: Liviu Ciulei. In rolul bietului Cir - Liviu Ciulei (creatie pentru care va fi foarte aplaudat de un public si de niste critici invatati sa-l judece pe-atunci "doar" ca scenograf...) Oare de ce nu pomeneste Ciulei nimic in acest Album despre rolul Puck jucat de el - ca debutant in arta actorului - pe scena teatrului Odeon in spectacolul "Visul unei nopti de vara"?, cadou suprem, oferit de tatal sau, pentru ca el, fiul, sa se poata juca la nesfarsit cu aceasta... "cutie magica"?
Ceai dansant
...Pe Liviu Ciulei aveam sa-l cunosc ceva mai tarziu, in anii '50, la un "ceai" in casa unui mare doctor. "Casa Ghitescu" se afla undeva in "coasta" gradinii Cismigiu, era in buna parte "rechizitionata", dar, oricum, avand demisol si parter la dispozitia familiei, Andrei, mezinul, tot organiza astfel de "ceaiuri". Ele insemnau, de fapt, prilej - fara alcool! - de a dansa "in draci", pe muzici "izvorate" din pick-up-uri ori de la cate un magnetofon (in vremea aceea, mari cat o valiza mica). Andrei ne mai oferea si o alta, mare atractie: Ghitestii aveau aparat de proiectie si filme cu Charlie Chaplin. Distractia (la maxim si prosteasca, desigur!) era ca ni le proiecta incepand cu... sfarsitul. Asa ca noi ne prapadeam de ras, de cate ori vedeam, de exemplu, inghetata tasnind din decolteul generos al unei doamne grase, in varsta, repezindu-se inapoi, in sus, in cupa aflata pe masa de la balconul de deasupra, unde se aflau doi tineri care tocmai terminau o... imbratisare. Cu un astfel de prilej l-am cunoscut pe Liviu... Stiam ca vine si el la ceai, insotind o domnisoara mai mare ca noi, mezina unei celebre familii boieresti... Si chiar a venit, aureolat de legenda care incepuse sa se teasa in jurul lui. In seara aceea, am dansat ceva mai potoliti... Prezenta lui Ciulei printre noi, pustii amatori de teatru si cu ceva bagaj cultural, ne intimidase rau de tot... Era si el ceva mai mare ca noi, era extrem de elegant, in stilul clasic-sport, mai fascinant decat toti baietandrii cu care ne zbantuiam noi in ritm de "rock around the clock". Si nu avea ochi decat pentru domnisoara cu care venise, cu care n-a prea dansat si cu care a si plecat - spre marea noastra dezamagire - inca inainte de ora 9. Destul de devreme, asadar, intrucat, in vremea aceea, party-urile (ca sa le zic asa, pompos), incepeau pe la 7 si se terminau obligatoriu pe la 11, sambata seara, cu voia parintilor.
...Aveam sa-l cunosc personal pe Liviu Ciulei dupa cativa ani buni, pe cand, studenta fiind la Filologie, imi incepusem ucenicia in gazetarie. Scriam "note" ori mici cronici literare ori teatrale ori cinematografice pe la "Informatia Bucurestiului", pe la "Contemporanul", pe la "Romania Libera"... In aceasta "calitate" am primit intr-o zi de la Ciulei permisiunea - era de fapt un privilegiu! - sa asist, ascunsa, undeva in intuneric, pe dupa un stalp, in sala "Izvor" a Teatrului Bulandra, la o mare lectie de teatru. La un mare "moment" de teatru, as zice. Si anume: in randul intai, pe doua fotolii de pe care fusesera indepartate husele albe, stateau... doamna Lucia Sturdza Bulandra si Clody Berthola (marea actrita a Bulandrei, sotie, cred, inca din acel timp si pentru inca multi ani, a lui Ciulei. Muza lui din tinerete, actrita dotata cu o ciudata putere de seductie asupra barbatilor, pentru care Ciulei a nutrit un "cult", niciodata stins!). In fata lor, pe scena pustie, luminata doar de un "spot" puternic, Liviu Ciulei. Era imbracat cu un pulovar negru, de lana fina, "pe gat", cu pantaloni negri, din catifea reiata. Era slab, tras ca prin inel, palid. Ochii lui nefiresc de negri pareau aprinsi ca de o ciudata febra. Liviu repeta sub indrumarea atenta a celor doua doamne rolul principal din piesa "Passacaglia"... Cu modestia lui neverosimila, cu acel aer de student eminent, dar sfios si stangaci, care nu l-a parasit nici dupa ce critica internationala l-a consacrat drept "unul dintre cei mai importanti oameni de teatru din epoca noastra", cu acea buna cuviinta cu care a intam- pinat dintotdeauna viata si oamenii, Liviu asculta cu evlavie recomandarile celor doua mari "profesoare", care-i urmareau evolutia, cu dragoste, desigur, dar si cu exigenta aspra cu care observi inzestrarea si aplicatia unui viitor mare... coleg!
Albumul despre care va povestesc urmareste "pas cu pas" drumul suis al acestui destin de exceptie... Regasim in paginile lui marturii in alb-negru ori colorate ale spectacolelor antologice pe care le-a creat, pentru care a gandit si semnat si decorurile. Ori in care - precum in "Moartea lui Danton" ori "Scri- soarea pierduta" - a si jucat...
Magnifica d-na Clody...
...e mereu prezenta - muza lui inspiratoare - in imagini din spectacole create in vremea tineretii lor comune. Cum ar fi in piesa "Imi amintesc de mama", pusa in scena de extraordinara Marietta Sadova, la Teatrul Odeon, in 1947, pe cand Clody aparea in rol de scolarita, iar Ciulei, alaturi de Calboreanu, facea un rol de compozitie.
Paginile antologice se succed intr-un vartej ametitor, ilustrand creatii de referinta ale arhitectului-scenograf Liviu Ciulei... Si-astfel dam din nou de cuplul Ciulei-Berthola (pag. 58), in alt antologic spectacol al Teatrului Municipal: "Sfanta Ioana". Un spectacol in care Liviu semneaza regia, decorul si costumele. Ba mai si joaca, alaturi de Clody (Ioana d'Arc), in rolul lui Dunois. Sa spunem ca la pagina 61, albumul contine, poate, cea mai frumoasa fotografie care i s-a facut vreodata unei actrite-interpreta a faimosului personaj creat de George Bernard Shaw...
Un "regal" il constituie, pentru lector, ca si pentru cei care, ca si mine, s-au "infruptat", la vremea lor, cu spectacolele de referinta despre care este vorba in Album, paginile dedicate antologicului "Cum va place". Iata si o marturisire pretioasa a creatorului acestei bijuterii elisabethane - Liviu Ciulei: "Cu spectacolul "Cum va place", am reusit si in regie o ruptura fata de realismul socialist plat. (...) Am creat o re-legitimare a conventiei scenice. Acest spectacol a fost piatra de hotar care a marcat nasterea unei noi scoli de regie a teatrului romanesc. De aceea, cred ca e cel mai semnificativ moment din cariera mea. A declansat o cotitura spre un teatru virulent, puternic vizual, eliberand imaginatia regizorala". (pag. 66, 67, 68, 69)... Si din nou, Clody Berthola evoluand printre naucitoarele decoruri elisabethane, printre marii interpreti-colegi ai vremii... Stralucitul actor britanic, Paul Scofield, care va fi fost vazut destule montari cu "As you like it", a fost, si el, sedus de performanta lui Ciulei. Aflat la Bucuresti, in martie 1964, cu prilejul unui turneu cu piesa "Regele Lear", in regia lui Peter Brook, el a declarat: "Am vazut la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" un spectacol cu piesa "Cum va place". Ea a fost abordata intr-un mod pe care nu l-am mai intalnit pana acum si pe care-l consider fascinant. (...) Acum vad piesa intr-o lumina noua".
...Un alt mare moment teatral ilustrat cu generozitate in Album il constituie spectacolul cu piesa-musical "Opera de trei parale", pe textul lui Bertolt Brecht si muzica lui Kurt Weill! Teribila "indrazneala" a lui Ciulei, care pune in scena un astfel de "produs" teatral, aducandu-l in prim-plan, in rolul lui Micky-Sis, pe insusi Toma Caragiu! Partenera lui, viu aplaudata, superba Margareta Paslaru, in plina glorie a tineretii, frumusetii si talentului ei. In rolul lui Jenny Spelunca, mereu obsedanta Clody Berthola... (pag. 99).
In 1970 are loc premiera unui alt spectacol-bijuterie: "Leonce si Lena", de Georg Bchner. O piesa-metafora, cu intelesuri contemporane, gandita sa fie, in premiera, "un dialog cu publicul". Regizorul acestei minunatii este, desigur, Liviu Ciulei. Decorul e realizat tot de Ciulei, care marturiseste: "Intregul decor era dominat de desenul unui ochi mare care privea direct catre spectator". Costumele - ele insele parand personaje ale piesei, erau realizate de superba - cea de a doua sotie a lui Liviu - Ioana Gardescu-Ciulei. Rochia de mireasa a Lenei (intruchipata cu stralucire de Irina Petrescu) este, poate, cea mai frumoasa rochie de acest gen, in stil "Biedermayer", pe care am vazut-o vreodata!... Cu acest spectacol si cu interpreti precum Marin Moraru, Irina Petrescu, Ion Caramitru si Virgil Ogasanu, Ciulei a zapacit lumea Festivalurilor de teatru din acel timp! Cum ar fi la Belgrad - la BITEF, in 1970 - si, in 1971, la cel mai important Festival International de Teatru din lume, la Edinburgh! Am avut fericirea sa insotesc, cu ambele prilejuri, echipa Bulandrei, in calitate de redactor la Radio. Asa ca stiu ce vorbesc. Acea lume de specialisti, de cronicari, oameni de teatru l-a primit pe Ciulei ca pe un print al Thaliei. Dupa fiecare spectacol, el a fost omagiat, minute in sir, de un public deosebit de exigent, care nu mai contenea cu ovatiile si aplauzele, "in picioare"...
Albumul nu poate fi povestit. Am amintit doar putine imagini care mi-au starnit mari emotii. Sentimente pe care le credeam atenuate de trecerea timpului. Nu mai am loc sa povestesc despre exceptionalul spectacol cu "Play Strindberg", in care Ciulei crea un Edgar exceptional. Ori despre "Scrisoarea pierduta" - cu un Caragiu si o Rodica Tapalaga si un Dem Radulescu-Bibanu de zile mari. Spectacol in care Liviu Ciulei aparea - intr-un decor atat de sugestiv, cum numai un scenograf de rangul lui putea sa-l gandeasca - in rolul lui... Agamita Dandanache! Era tanar, inca era un barbat cuceritor, mai atractios decat multi "frumosi" ai teatrului romanesc de-atunci, si, totusi, exceptionala lui inteligenta artistica l-a ajutat sa compuna cu stralucire un batranel ramolit-ramolit, uituc, vag-libidinos, sfios si, totusi, smecher. (pag. 110).
Ar trebui sa ma opresc aici! Albumul are peste 300 de pagini. Ele ilustreaza si cariera din strainatate a lui Ciulei, adica aceea pe care a dezvoltat-o dupa ce comunistii l-au dat afara din functia de eminent director al Bulandrei. Acel director care i-a asezat pe frunte teatrului pe care l-a condus multi si benefici ani coroana aristocratiei. Coroana unicatului. Ciulei a fost dat afara pentru ca i-a ingaduit lui Pintilie sa realizeze spectacolul antologic numit "Revizorul". Un spectacol care a revolutionat ideea de spectacol dupa un clasic, dar care a zgariat urechile cenzurii.
Spre finalul Albumului, vedem si poze din filmele realizate de Ciulei, cineastul care in 1965 lua premiul pentru regie la Cannes, pentru splendidul sau film - "Padurea spanzuratilor". Un film in care Liviu Ciulei il intruchipeaza, cu harul unui mare actor, pe capitanul Klapka. (pag. 299 si 326)
Albumul, editat in conditii grafice exceptionale (cu ajutorul BNR), a fost gandit si realizat de Ciulei, in colaborare cu prietenul sau fidel, teatrologul Mihai Lupu. "Intreaga carte reflecta o activitate de peste jumatate de secol in arta spectacolului", marturiseste Ciulei. Intreaga carte reflecta, cu puterile firave ale hartiei si ale tiparului, dar cu ajutorul unor splendide fotografii ale unor naucitoare schite de decor, ale unor ganduri exprimate de Ciulei in cuvinte simple, "de arhitect", o viata dedicata ARTEI.
Albumul are ca titlu un vers din Eminescu: "Cu gandiri si cu imagini". Nici ca se putea o intalnire mai fericita!