Chiar si dupa ultimele sondaje, el isi depaseste principalii contracandidati cu un procent de 10-15% din intentiile anuntate de vot. Urmaritorii sai nu au, cel putin pe moment, capacitatea de a contracara impactul sefului de stat. D-l Geoana isi certifica porecla data de fostul sau lider de partid, Ion Iliescu, prin evolutii contradictorii si poze falsificate. Diplomatul elegant de altadata s-a travestit, sub salopeta unui lider populist, intr-un competitor agresiv, chiar vulgar, desi nu-i sade bine. D-l Geoana este insa incredibil prin simpla constatare ca nu poate fi concomitent si la guvernare si in opozitie. Daca "prezidentiabilul" are un program coerent de iesire din criza, ce-l impiedica se vor intreba alegatorii sa-l aplice prin reprezentantii din executiv ai partidului sau? Il pastreaza in asteptare, lungind suferintele celor atinsi de recesiune, pentru o concretizare dupa "runda finala"? D-l Geoana ar fi trebuit sa-si retraga partidul, PSD-ul, din guvern pentru a putea critica dur gruparea sustinatorilor presedintelui, PD-L-ul. O retragere anuntata peste cateva luni ar putea avea, atunci, cel putin un efect pervers: cetatenii vor intui imediat ca este vorba de o strategie ieftina de definire a unei identitati pierdute, prin uzura normala a aliantei de guvernare. D-l Geoana nu rupe, de altfel, aceasta guvernare si pentru ca partidul sau nu-l sustine. Nimeni nu da vrabia din mana pentru cioara de pe gard.
Crin Antonescu, speranta PNL-ului, are el insusi o evolutie incoerenta, chiar aberanta in raport cu doctrina si programul specific partidului sau. Ideea de a evolua dupa modelul "sarac, dar cinstit", impus de Ion Iliescu, este comica, pentru ca liberalii au ca tinta tocmai imbogatirea prin concurenta cinstita a cetatenilor. Daca "specialistii" ce i-au propus respectivul model au sperat ca el va canaliza, astfel, o parte din voturile simpatizantilor PSD-isti, ei nu au realizat ca dimpotriva s-ar putea sa piarda sprijinul unor liberali de rand, care si asa nu vad cu ochi buni asocierea tacita a PNL-ului cu PSD-ul. In plus, discursul d-lui Antonescu pare a avea o tonalitate monocorda, repetand obsesiv "argumentele" mediilor infeudate, impotriva evolutiei viitoare a d-lui Basescu, daca acesta va fi ales presedinte. D-l Antonescu repeta o teza ce n-a fost verificata pana acum: aceea a transformarii sefului de stat intr-un dictator daca va fi reales. Or, d-l Basescu s-a supus tuturor interpretarilor date de un Parlament ostil (in trecuta legislatura), inclusiv "suspendarii" respinsa prin referendumul national. In loc sa ofere "pielea ursului din padure" (viitoarele intentii suspecte ale candidatului presedinte in functiune), liderul liberal ar trebui sa se concentreze pe analiza critica a programului guvernamental de redresare economica, si pe sustinerea programului initiat de partidul sau, desi va fi foarte greu sa justifice din ce cauza cand se afla la guvernare PNL-ul n-a luat, preventiv, masurile de austeritate propuse.
D-l Basescu nu are de ce sa se teama nici din partea altor candidati: C. V. Tudor, reprezentantul PRM-ului, poate fi socotit "o gluma". Partidul sau nu a avut niciodata un program economic concret, iar lozincile lui populiste s-au tocit. Daca nu se asocia cu PNG-ul lui Gigi Becali (si mai ales cu banii acestuia), Vadim nu ar fi ajuns in Parlamentul Europei, unde discursul lui gaunos nu impresioneaza pe nimeni. Sanse mai mari are chiar "partenerul" sau, Becali, admirat de multi pentru modul in care si-a facut si isi foloseste averea. G. Becali nu poate castiga insa Presedintia doar tacand, pentru ca atunci cand deschide gura putinatatea vocabularului ii tradeaza putinatatea ideilor. Printul Duda isi joaca rolul de "prezidentiabil" in inertia fostei sale meserii dar, ca si in cazul exercitarii acesteia, la un nivel mediocru, fara mari sperante. Intru totul asemanatoare, prezumtiva candidatura a doctorului S. Oprescu, primarul ratat al Capitalei, are mai degraba un rol strategic, acela de a rupe din procentele pretendentilor principali pentru impunerea unui tur electoral secund, in care "cartile" se vor distribui altfel.
D-l Basescu nu are, asadar, de ce sa se teama. Ecartul procentual fata de contracandidati si dispersia programatica si doctrinara a acestora par a-i asigura nu numai calificarea in turul secund, ci si castigarea lui. D-l Basescu are insa un dusman formidabil, subtil si de neevitat: partidul sustinatorilor sai, PD-L-ul. Spatiul rubricii nu-mi permite o dezvoltare argumentata a situatiei, ci doar o enumerare a punctelor vulnerabile acumulate de acesta si trecute automat in contul presedintelui. Uzura guvernarii, normala, de altfel, este condimentata de declaratiile si propunerile economice aiuritoare ale demnitarilor PD-L-isti. Joaca de-a impozitul (forfetar sau nu), marirea sau diminuarea TVA-ului, limitarea pe hartie a marilor venituri si pensii, blocarea (dar, in fapt, reducerea) salariilor celor nevoiasi etc. dau impresia ca membrii cabinetului Boc sunt o gasca de diletanti, ajunsa la putere din intamplare. Sustinerea coruptilor proprii (cazul Iacob Ridzi sau, mai inainte, Costel Iancu), cheltuielile pentru spectacole publicitare, atunci cand tara numai de acestea n-are nevoie (cazul "proiectelor" Elenei Udrea) si chiar sustinerea indiscret-discreta a progeniturii prezidentiale, EBA, in drumul ei spre Bruxelles etc. sunt contabilizate de electorat si exploatate la maximum de mediile ostile. PD-L-ul nu mai pare gruparea monolitica ce raspundea prompt liderului, ci o asociatie partinica sfasiata intern de temerea ca ar putea pierde puterea si beneficiile ei. D-l Boc ar trebui sa realizeze o rapida regrupare a partidului (inclusiv o recastigare a aderentelor din societatea civila, unii "exilati" ca europarlamentari) pentru ca, daca opozitia convinge ca partidul sau nu se deosebeste de celelalte, o infrangere a d-lui Basescu devine posibila si intr-o asemenea eventualitate pierderea puterii, cu toate consecintele ei, inevitabila.