Brusc, fetita mea, in varsta de doar cateva saptamani, s-a imbolnavit de o boala foarte severa, si anume - meningita bacteriana. Si mai grav a fost faptul ca am depistat aceasta boala dupa aproape o saptamana de febra mare, saptamana in care am stat internata cu ea la un spital, unde asa-zisii doctori au bajbait incontinuu, nefiind in stare sa depisteze cauza febrei, punand diagnosticul de... viroza! Dupa patru zile de chinuri, am cerut de urgenta externarea si am plecat in mare graba la spitalul Marie Currie din Bucuresti. Aici, un medic pediatru foarte bun a diagnosticat-o imediat, i s-a facut o punctie lombara, prin care s-a confirmat diagnosticul de meningita bacteriana si, de urgenta, a fost trecuta pe tratamentul corespunzator. A doua zi, doctorul i-a facut o ecografie transfontanelara, in urma careia ne-a spus ca este suspecta de hemoragie intracraniana... Disperarea noastra a fost maxima si am hotarat sa o botezam imediat, in urmatoarele doua ore, chiar acolo, la spital. Preotul care a botezat-o (de la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, unde sunt moastele Sfantului Nectarie) ne-a sugerat sa-i punem si numele Nectaria, de la Sfantul Nectarie. Intre timp, familia si prietenii apropiati se rugau pentru fetita noastra, citind Acatistul Sfantului Nectarie. In numarul din saptamana aceea al revistei Formula AS, tocmai aparuse un text despre Minunile Sfantului Nectarie si ei au citit articolul si au inceput sa se roage cu ardoare. La fel am facut si noi, punandu-ne toata nadejdea in ajutorul Lui, rugandu-ma neincetat langa patutul fetitei mele si dandu-i pe frunte cu mir din candela care arde la racla Sfantului Nectarie.
In timpul botezului, am simtit o liniste si o incredere imensa, care veneau de la Bunul Dumnezeu, ca fetita mea se va face bine. A doua zi i s-a facut tomografie la cap si, minune, copila nu mai avea hemoragie, iar meningita nu mai era atat de severa. Dupa botez, Dumnezeu, prin Sfantul Nectarie, a facut o mare minune!
Vreau ca toata lumea sa stie acest lucru, iar cei care au nevoie de ajutor si de grabnica insanatosire sa se roage la Sfantul Nectarie si sa aiba incredere in sufletul lor, ca rugaciunile vor fi ascultate. Doamne ajuta!
ROXANA IVANESCU - Bucuresti
Promisiunea nerespectata
Citesc cu mare placere Formula AS, imi plac toate rubricile, dar am preferinte in ceea ce priveste ordinea in care le citesc. Pagina despre Spiritualitate si, in special, articolele legate de Puterea rugaciunii sunt printre preferatele mele. In numarul 864 al revistei a aparut un articol despre Sfantul Ieremia Valahul, sfant catolic de origine romana. I-am vazut de nenumarate ori statuia la catedrala Sfantului Iosif din Bucuresti, dar nu-i cunosteam povestea. Am fost foarte emotionata cand am citit despre vindecarile atribuite sfantului, in timpul vietii sale, dar si dupa moartea sa. Nu ma rugasem pana in sambata dinaintea Floriilor la el, dar articolul din Formula AS mi-a dat speranta. Mama era foarte bolnava si era internata in spital. Ma rugam mereu pentru ea, convinsa de marea putere a rugaciunii, dar niciodata unui sfant facator de minuni. Am dus mamei la spital revista si, in noaptea care a urmat, ea a pus sub perna articolul despre Sfantul Ieremia, dupa ce se rugase cum a stiut ea mai bine. Noaptea aceea a fost prima noapte mai linistita, dupa un lung sir in care se simtise foarte rau. Fericita si mai increzatoare, am promis ca voi cumpara icoana Sfantului si ca ii voi darui o suma cu care el sa ajute alti oameni, cum va crede. Intamplarea a facut ca in duminica in care m-am dus la Catedrala Sfantului Iosif sa uit banii acasa, si am daruit Sfantului Ieremia mai putin decat imi propusesem, cu gandul ca voi indrepta situatia la prima mea revenire acolo. A trecut o saptamana, si tot nu am ajuns sa fac gestul pe care mi-l propusesem. Dar Sfantul mi-a reamintit ca promisiunile trebuie respectate. In saptamana care a urmat, am avut parte de doua intamplari semnificative. In ziua de miercuri, venind acasa, am pierdut in fata liftului portofelul in care aveam, pe langa bani, buletinul si abonamentul RATB. N-am stiut ca in timp ce imi cautam cheile, portofelul a alunecat pe langa poseta. O vecina care, din fericire, a venit dupa mine, m-a recunoscut dupa poza din buletin si mi-a adus portofelul la usa. N-am apucat sa uit ce s-a intamplat miercuri, ca in duminica urmatoare (eu tot nu ma achitasem de promisiune) s-a mai intamplat ceva. Nepotul meu a venit in vizita si nici nu a apucat sa intre in casa cand a realizat ca nu mai are nici el portofelul. A cautat peste tot, in masina, in jurul masinii, a telefonat prietenului la care fusese inainte de a veni la mine si, disperat, pentru ca portofelul continea toate actele si o suma mare de bani, s-a reintors la prietenul lui, ca sa caute pe casa scarii. Si, minune, pe geamul usii care ducea spre ghena a vazut o hartie pe care era scris cu pixul: Cine a pierdut un portofel sa sune la numarul acesta.... A telefonat si si-a recuperat portofelul de la niste tineri care nu au acceptat nici un fel de recompensa. A doua zi, luni, dupa terminarea programului de la birou, m-am dus la catedrala si multumindu-i Sfantului Ieremia inca o data, am daruit ceea ce promisesem. Va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi marturisirea mea si nu uitati ca pentru depasirea momentelor grele, o rugaciune spusa din suflet si cu multa credinta este salvatoare. Iar daca faceti promisiuni sfintilor care v-au ajutat, nu uitati sa le si respectati.
MARIA BOGDAN - Bucuresti
Bisericuta din deal
Am gresit nepermis de mult pentru o viata de om. Acum, daca mi-ar povesti cineva despre mine, as spune ca nu-i adevarat. Nu mi-am imaginat nici in cel mai negru cosmar ca suferinta din iubire doare atat de crunt.
Ani intregi am ratacit intre nebunie si adevar. Fragila si delicata granita, usor de trecut, prea usor! Cata ura, cata disperare si neputinta am strans in acest timp! Nu ma mai ajuta nimic, nu mai vedeam nimic, nu mai intelegeam nimic. Nici prietenii apropiati nu mai credeau in mine.
Ca sa-mi alin ceasurile de singuratate, ma plimbam pana la epuizare. Asa am descoperit pe un deal o biserica. Parea ca vegheaza, de acolo, de sus. Si mi-am spus ca trebuie sa merg acolo. Mai incercasem in acest rastimp sa merg la biserica, dar nu faceam decat un act de prezenta, sec si lipsit de continut. Atat! Nimic mai mult. Numai ca la biserica din deal s-a intamplat ceva - am intrat si am ramas. Si de atunci, merg ori de cate ori pot, ba mai mult, abia astept sa merg. Este vorba despre biserica cu hramul Nasterea Maicii Domnului de la Voila, Campina. Biserica mica, frumoasa si curata, inconjurata de cimitir, de unde sufletele celor ce nu mai sunt printre noi isi vegheaza neobosit familiile ramase in aceasta lume. Preotul paroh - tanar, ferm si bun, credinciosii - intr-o randuiala desavarsita, pe care n-am mai intalnit-o pana acum. De fapt, nimic din ce am simtit aici nu mi s-a mai intamplat. Slujba Sfantului Maslu nu o pot descrie in cuvinte, sunt prea sarace. Ruga fierbinte, iubire, daruire si smerenie. Iti simteai sufletul suind pe o raza de lumina spre Dumnezeu.
Din cand in cand, ma mai bantuie demonii trecutului, dar nu ma mai sperie, nu mai au putere asupra mea. Ce am invatat? Trecutul nu-l pot schimba, nu pot decat sa ma iert si sa iert. In rest... nu am decat o singura certitudine - niciodata, dar niciodata, Dumnezeu nu ne lasa! Doar noi, oamenii, fugim de adevar. Daca pasii va vor purta in aceasta zona, opriti-va si la bisericuta din deal. Veti pleca de acolo, plutind pe pace si impacare. E putin lucru? Mai avem nevoie si de altceva?
TANASE GABRIELA - Campina