E dimineata la Paris. La poalele catedralei Sacre Coeur strazile forfotesc de lume, scaldate in lumina stravezie a unui soare cu dinti. E ora la care francezul obisnuit isi ia un ziar si, picior peste picior, soarbe incet cafeaua cu caimac, furand cu ochii la spectacolul strazii. Astept la o masa rotunda, in mirosul de croissante cu unt si de parfumuri fine, ascultand muzica de cesti a cafenelei topita in chicotelile strazii. Si, dintr-o data o vad: nu prea inalta, cu parul negru, despletit, si obrajii trasi spre urechi de un zambet cat un soare, strabate multimea abia atingand pamantul. E Rona Hartner, actrita celebrata deopotriva in Romania si Franta, care fascineaza si scandalizeaza deopotriva. In timp ce colegele frantuzoaice isi cultiva farmecul sclifosit, ea se simte libera sa faca tot ce-i trece prin cap: poarta tenisi tociti la rochie de seara, fluiera cu degetele varate in gura la spectacolele care ii plac, iar la Cannes s-a asezat in fund pe covorul rosu. Schimbatoare ca cerul de primavara, seamana cu orasul care o gazduieste: e cand manierata si plina de charme, cand nepasatoare si jemenfichista ca un Gavroche. Un lucru e insa cert - de ea nu te plictisesti niciodata! Pentru aceasta Rona, autentica si imprevizibila, careia barbatii ii striga la concerte ca ar lua-o de nevasta, am batut drumul Bucuresti-Paris, ca s-o cunosc, descos si intervievez, pentru cititorii revistei noastre.
Trei frati cu capete mari
- Joci teatru, faci film, canti, dansezi si pictezi. La Paris, unde ai decis sa traiesti dupa succesul primului tau film, Gadjo Dilo, s-a inventat chiar un festival de trei zile, ce ti-a purtat numele. Ai 24 de filme in palmares si in Romania esti inca cvasinecunoscuta. De unde vii tu, Rona Hartner?
- M-am nascut si am copilarit la Bucuresti, intr-o casa fantastica, cu peretii zugraviti in stilul picturii lui Miro sau a lui Kandinsky, cu vitraliile de la geam facute de mama si cu mozaicuri colorate pe holuri. Tata era proiectant si mama economist, dar erau pasionati amandoi de pictura si muzica, pasiuni pe care le-am mostenit si eu, si sora-mea. In ciuda regimului comunist si a faptului ca ai mei planuiau, in secret, emigrarea, timpul trecea foarte frumos la noi in familie. In fiecare joi si sambata aveam niste petreceri fantastice, dansante, ce punctau saptamana, care altfel se impartea in foarte multe ore de studiu: violoncel, pian, chitara, canto, sculptura, engleza, franceza, olandeza si, mai ales, germana, fiindca eram eleva la Scoala Germana, care avea un nivel foarte ridicat. Parintii stiau ca daca nu ne ocupau timpul cu ceva, o luam aiurea pe maidan, asa ca ne-au pus profesori peste profesori. La un moment dat eu si sora mea aveam cate 17 profesori fiecare. Dar ne placea sa invatam. Eu, sora si fratele meu am ajuns foarte bine. Eu zic ca suntem toti capete mari! (Rade)
- Cum ai ajuns la actorie? A fost ceva premeditat?
- Eu voiam de mica sa devin actrita, facusem teatru si la Liceul German, dar eram inca in plin comunism si nu indrazneam sa visez sa dau la ATF, stiind ce pile sunt acolo. Dupa 90, la o petrecere de familie, actorul George Ivascu m-a descoperit si mi-a zis: Nu se poate sa nu faci teatru!. Am facut pregatire cu el, si la 18 ani am dat examen la trei facultati de teatru. Am luat doua probe, dar am picat la ultima. Ca sa nu pierd timpul pana anul urmator, cand am intrat la ATF, am urmat un an de teatru la Universitatea Titu Maiorescu, unde am cunoscut-o pe Sanda Manu. Dupa un examen la care ne-a supervizat, ne-a insirat pe toti patruzeci in rand si a aratat cu degetul catre mine: De aici, numai tu ai sa faci ceva in meseria asta!. A mai fost apoi Olga Tudorache, care mi-a tras la propriu o palma, cand m-a gasit la barul facultatii. Mi-a zis: Lasa-i pe astia sa bea! Tu n-ai ce sa cauti aici!. Si apoi Andrei Serban, pentru care faceam figuratie, la o piesa. La final, mi-a spus de fata cu Maia Morgenstern: Te-am vazut, ai viitor!. Zic: Poate ma confundati, eu faceam figuratie!. Zice: Nu, stiu bine unde erai si am vazut ce faceai. Ai sa fii o mare actrita!. Au fost intalniri marcante pentru mine. Dupa asemenea vorbe devii constient de talentul pe care il ai si stii ca n-ai voie sa dezamagesti. Si asta iti da o forta enorma sa lucrezi, sa te perfectionezi. Imi lasa un gust amar cand aud ca in Romania se vorbeste despre mine ca despre o actrita care are asa, un fel nebunesc de a fi, niste toane cu care face cariera. Sigur, datele astea exista. Dar nu faci meserie numai cu toane. Eu m-am format muncind enorm, sistematic, cum o fac nemtii.
Tiganca indragostita
- Ai iesit la rampa cu un film care a facut inconjurul lumii, Gadjo Dilo, o capodopera in care joci admirabil rolul unei tiganci si, de altfel, singurul din cele 24 de filme care a putut fi vizionat si in Romania. Cum ai ajuns sa joci in filmul lui Tony Gatlif?
- Ca sa-si gaseasca actrita principala, Tony Gatlif a facut casting in cinci tari si a vazut 5000 de actrite. Pana la urma, m-a ales pe mine, ultima de pe caseta de inregistrari. Eram pe atunci studenta. Ca sa ascund ca nu prea stiu franceza, am inceput sa cant, sa dansez, sa ma prostesc si am destabilizat camera. Asta i-a placut la nebunie. A izbucnit: Uite-o pe Jeanne Moreau!. Si chiar semanam pe atunci cu ea, asa, nefardata si nepensata. Trei luni m-a tinut in focuri, zi de zi. A trebuit sa pierd zece kilograme, sa fumez cate trei pachete de tigari pe zi, ca sa-mi ragusesc un pic vocea, sa invat franceza si romanes, sa invat sa ma misc si sa dansez tiganeste. Gatlif era foarte exigent si ne testa vointa permanent. Cerea sa ne dedicam trup si suflet filmului. Imi amintesc cum odata m-a aruncat efectiv in mijlocul tiganilor si m-a pus sa dansez trei ore fara pauza, ca sa vada daca rezist si daca vreau sa invat.
- Pariul lui a functionat...
- Din fericire, filmul a avut un succes nebun in toata lumea. Deveniseram spaima festivalurilor, pe unde mergeam eram mereu premianti. A castigat 20 de premii pentru cel mai bun film, iar eu - 7 premii pentru cea mai buna actrita. Se crease o avalansa de entuziasm, tot Parisul era plin de afise de patru metri cu noi. Toata lumea buna voia sa ma cunoasca, eram invitata la toate galele, toti imi luau interviuri, toti voiau sa stie cu ce se mananca Rona Hartner. Timp de un an de zile mi s-a platit sederea la Paris, ca sa pot da interviuri. In timpul asta, am mers prin lume, pe la festivaluri, si m-am dus si la cateva castinguri si am mai facut doua filme. Si cu 5 zile inainte sa se termine contractul meu in Franta, cand trebuia sa ma intorc acasa, m-am indragostit nebuneste de un actor si dansator de aici. O poveste care n-a durat, dar probabil asa trebuia sa se intample. Mi-am luat inima in dinti si am ramas. Aveam cu mine doar un bagaj si niste bani care urmau sa-mi intre in cont.
- In timp ce pe marile ecrane din lume rula Gadjo Dilo, care te facea celebra, la Bucuresti erai implicata intr-un episod murdar, cu care ai ramas, din pacate, in memoria romanilor: scandalul Rona Hartner - Emil Constantinescu. Ce cautai intr-o afacere politica atat de abjecta?
- Eu nu cautam nimic. A fost o mizerie care a venit in viata mea si a lasat urme foarte neplacute. Ma intorsesem in tara, la sfarsitul anului 1998, sa petrec sarbatorile cu familia. Oamenii lui Vadim au inceput sa ma caute, sa ma sune si sa ma incolteasca, prin niste metode foarte securistice. Imi spuneau ca au un material foarte compromitator cu mine, ca Vadim e puternic, ca daca nu cant pentru el, o sa am probleme, ca ar trebui sa-l sprijin etc. Si toate astea, fiindca eu facusem campanie pentru Constantinescu din convingere. Fusesem, alaturi de alti artisti, in clubul "Eu, tu si Emil", cu care organizam evenimente prin tara. Pe Emil Constantinescu l-am vazut doar de doua ori in viata mea si de fiecare data in public. Cat despre inchipuitul jurnal in care as fi facut confidente, am aflat doar dupa sapte ani ca l-a scris prietena mea cea mai buna si i l-a vandut lui Vadim pentru 60.000 de dolari. Bine, pe Vadim nu cred ca l-a pacalit, ca doar era scris cu trei caligrafii diferite, dar el s-a folosit de amandoua ca sa-si atinga scopurile. Am fost o marioneta. Refuzand sa joc pentru ei, m-am trezit direct cu scandalul la TV si, la iesirea din emisie, am riscat sa fiu linsata de niste oameni de bine, care voiau s-o ucida pe curva care strica Romania. Noroc cu jurnalistii care asteptau afara. Le-am promis de mancare si de baut daca ma duc cu masina acasa. Asa mi-am facut convoi si am ajuns intreaga la mama, care era deja vanata de spaima, de ce se vorbea la televizor. A doua zi, la 6 dimineata, am si plecat in Franta. Efectele acestei lovituri de imagine s-au resimtit insa vreme indelungata. Filmele mele n-au mai fost difuzate in tara. Nici acum discurile mele nu ies in Romania, nimeni nu afla despre mine. De aceea mai accept cate un contract la TV, chiar daca emisiunile nu-s totdeauna de calitate. Imi doresc ca romanii sa stie ce fac la Paris.
- Francezii vorbesc admirativ de tine. Esti pe gustul lor: romanca cu sange evreiesc, tiganesc, armean, nemtesc... care le-a sucit mintile cu autenticitatea ei.
- In realitate, din partea tatalui ma trag dintr-o familie de nemti care a venit din Austria acum trei generatii. Din partea mamei sunt romanca, dar cu ceva sange unguresc mai indepartat. O bunica mi-a spus odata ca avem si sange tiganesc, evreiesc, bulgaresc, armean, chiar si brazilian. Dar s-a dovedit ca bunica era de fapt senila. Acum, sincer, in Franta imi place sa povestesc chestia asta, pentru ca francezii n-au imaginatie si daca nu le spui ca ai zece natii in sange, nu te propun decat pentru rol de romanca prostituata. Arta a devenit destul de rasista, din pacate. Sunt cateva familii care dirijeaza tot cinema-ul francez si-si impart rolurile intre ele. Nu mi-e rusine s-o spun: romanii n-au usi deschise in Franta. Inainte, da, eram respectati, eram o garantie de cultura, aveam aici un Cioran, un Vladimir Cosma, un Eugen Ionescu. Acum nu mai e asa, pentru ca au ajuns la Paris foarte multi romani de joasa speta, dar si pentru ca sistemul de valori francez e cam putred, el insusi.
- Totusi, chiar in mediul de care imi vorbesti ti-ai construit o cariera. Cum ai reusit? Ce repere ti-ai luat?
- Am reusit datorita succesului primului film. Cred ca a vrut Dumnezeu sa ma protejeze si sa ma scoata din mediul in care eram. Am facut cariera pentru ca mi-am ales foarte bine regizorii si filmele. In anul in care am facut Gadjo Dilo am refuzat alte 50 de filme. N-am vrut sa fac orice porcarie si pentru asta mi-am castigat in Franta un respect enorm. Riscam, altminteri, sa intru intr-un cerc de susanele bine platite. Asa am devenit mai degraba o icoana a filmului de arta. Exista regizori care nici nu indraznesc sa-mi propuna filme comerciale, pentru ca stiu ca refuz. In rest, mi-am invatat bine rolurile. Am luat cursuri de cate ori am putut, sa ma perfectionez. Am facut un an de spaniola, am facut o scoala de pictura si anul asta o sa fac un an de jazz. Trebuie sa te formezi in permanenta si sa te chestionezi mereu in legatura cu ceea ce faci.
Un vagon pe linie moarta
- Cum se vede Romania de la Paris, din lumea in care te misti? Te-ai mai intoarce?
- Fie vorba intre noi, Romania e cam de rapa. Si-a vandut zacamantul de petrol, apa minerala, si-a vandut Delta, acum vor sa vanda si aurul de la Rosia Montana, pamanturile sunt de mult vandute. E o crima cu premeditare. Nimeni nu-si vinde tara in halul asta! In Romania, ca sa supravietuiesti intr-o garsoniera, trebuie sa ai doua-trei meserii. Si atunci, normal ca toti pleaca. Emigratia ne-a stricat imaginea in Occident. In Franta, roman inseamna adesea prostituata, hot, cersetor. Mi s-au propus zeci de roluri de romanca prostituata. N-o sa joc in viata mea un asemenea rol! Uneori, chiar ma duc la castinguri imbracata in negru, cu fusta pana in pamant si nefardata. Ii intreb: Ce parere aveti de Romania?. Aha!? Cum va permiteti sa-mi propuneti un asemenea rol? Nu va e rusine?. Uneia i-am aruncat scenariul la pubela de la Gare de Lyon si i-am spus sa nu ma mai sune niciodata. Da, sunt nebuna, dar nu pot sa nu iau pozitie. Cum sa le explic ca in multe privinte suntem mai culti ca ei, ca facem majoritatea cate 6 ani de facultate, ca suntem mai spirituali, mai credinciosi? Noi ne facem singuri contrareclama, in primul rand, cu o presa de mare mizerie. Parca e o campanie anti-Romania la televizor. E jalnic. De intors, m-as intoarce numai daca am oferte de lucru. Dar deocamdata nu se misca nimic. Asta e singurul meu avantaj, vorbesc engleza, franceza, germana, spaniola, romana. Pot sa-mi iau meseria in spinare si s-o fac in ce tara vreau.
- Nici nu s-au calmat bine vocile care anuntau casatoria si nasterea copilului tau, ca acum starnesti valva cu o decizie radicala: divortezi. Ce s-a intamplat?
- M-am casatorit dintr-o mare pasiune. Fostul meu sot e dansator de origine sud-americana - un excelent dansator, iar eu sunt innebunita dupa dans. In familia mea, toti s-au casatorit si fiindca dansau bine cu partenerul. Cumva, imi ziceam ca daca reusesti sa te potrivesti la dans, te vei potrivi la toate. Casnicia noastra a durat doar sase luni. In urma ei, s-a nascut fetita mea, Soumayala, care imi seamana perfect. Adica e blonda cu ochi albastri! (rade cu pofta). N-a fost o problema de compatibilitate intre noi, ci pur si simplu faptul ca el n-a mai vrut sa avanseze de la un punct incolo. Ca sa faci o casnicie sa mearga, trebuie si sa vrei sa depasesti necazurile impreuna. Mai ales dupa o sarcina, o femeie e foarte fragila. Ma trezeam de sase ori pe noapte sa alaptez, aveam nevoie de tandrete si afectiune pe care el refuza sa mi le mai ofere. I se parea totul foarte greu si avea chef sa petreaca. Mi-a zis-o chiar el, pana la urma. Nu mai vreau sa fac efort!. Si a abandonat. Ce puteam sa fac? Nu puteam sa fiu locomotiva, cu un vagon care o ia in sens invers. Atmosfera devenise foarte conflictuala, ma storcea si ma obosea foarte tare. Sigur ca mi-a fost tare greu, pentru ca acumulasem si foarte multa ura si foarte multa oboseala. Nu-i simplu sa depasesti momentul, mai ales cand stii ca in viata celuilalt a aparut altcineva, ca ai fost deja inlocuita. Mi-a fost greu sa ma detasez, sa nu-i port ranchiuna. Mi-am promis mie insami sa nu ma razbun pe el prin copil, ci sa fac tot posibilul sa pastram relatii prietenesti. M-a ajutat Dumnezeu si am reusit. Acum, de abia de vreo trei luni de zile, pot spune ca ne intelegem bine.
- Ai declarat presei ca divortezi pentru ca Rocco, sotul tau, nu e credincios si traiti in preacurvie. Chiar sa fie asta motiv de divort?
- E reductiv felul in care a interpretat presa, dar intr-un fel e adevarat. Inainte de a-l cunoaste pe Rocco, am fost timp de patru ani casta, din alegere. M-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea putere sa raman asa pana voi gasi barbatul potrivit. Cand l-am intalnit, el mi-a spus ca vrea sa se casatoreasca cu mine, dar ca i-ar fi imposibil sa astepte pana atunci. Asa ca mi-am trecut peste convingeri. Eu tineam foarte mult sa ne casatorim in biserica. Cum casatoria catolica este indisolubila, pentru ca preotul sa te casatoreasca religios, trebuie sa urmezi o anumita pregatire. Am facut vreo 20 de rendez-vous-uri, in care ni s-a explicat la ce ne angajam si el s-a cam speriat. Cert e ca preotul a remarcat ca nu suntem potriviti si a refuzat sa ne casatoreasca, spunandu-ne: In cinci luni sunteti deja divortati. Si a avut dreptate. Ce voiam sa spun este de fapt ca nu ai cum sa faci o casnicie fara credinta in Dumnezeu, fara sacrificiu. Daca ar fi fost un om credincios, si-ar fi calcat peste toate egoismele si ar fi inteles ca sotia si copilul sunt o prioritate, ca sunt cateva greutati de depasit, dar ca dupa greu vine din nou bucuria. Iisus a spus: ia-ti crucea ta si du-te! Daca nu-ti iei crucea, de fapt nu pleci nicaieri, ramai pe ea! Oamenii care nu stiu sa se sacrifice sfarsesc prin a fi ei insisi niste sacrificati. Anul asta, in care el s-a rupt de familie si a fost singur, cred ca a fost mult mai traumatizant pentru el decat pentru mine. Am inteles ca nu eu sunt victima, ci el, pentru ca o vede pe fata crescand si-i lipseste viata de zi cu zi alaturi de ea. Si are o angoasa enorma ca, intr-o zi, ea il va acuza pentru toate astea. Desi eu am sa fac tot ce pot ca ea sa-l iubeasca si sa-l admire.
Rugaciuni si miracole
- Pari profund credincioasa. Ce te-a apropiat atat de tare de Biserica si de Dumnezeu?
- Am trait mereu miracole care mi-au aratat ca nu sunt niciodata singura. Cand am decis sa raman in Franta, m-am rugat sa gasesc un apartament unde sa pot sta trei luni fara sa platesc, fiindca doar peste trei luni imi intrau banii de la film. E ceva aproape imposibil la Paris. Si totusi, am gasit un apartament chiar in fata bisericii Sfanta Rita, sfanta cauzelor pierdute, langa Moulin Rouge, intr-un fost hotel, unde pe vremuri se cazau artistele si unde a locuit Toulouse Lautrec. Eu ii citisem viata si ma fascina acest personaj si toate femeile alea care ziua erau spalatorese si noaptea dansatoare. O lume plina de poezie! Biserica Sfanta Rita fusese construita de o prostituata romanca, care s-a rugat la Sfanta sa o ajute sa se casatoreasca cu un om bogat, care s-o scoata din mizerie. Sfanta a ajutat-o si ea i-a construit, spre recunostinta, o capela. La inceput, cand am vazut cate prostituate intra in biserica, am facut stanga imprejur. Mi-am facut curaj doar dupa doi ani si m-am rugat pentru ceva aproape imposibil, sa ma vindece de o boala de care sufeream atunci. A doua zi, simptomele disparusera. De atunci ma duc aproape zilnic. A devenit locul in care ma rog mereu, si pentru mine, si pentru altii. Daca nu-l aveam pe Dumnezeu aproape, nu stiu cum as fi depasit anumite perioade din viata mea, cand mi-a fost foarte greu. Dupa primii doi ani la Paris, in care ma luase valul si traisem pe picior foarte mare, numai prin restaurante si taxiuri, m-am trezit, brusc, la fundul sacului. Si tocmai atunci, in momentele cele mai nasoale, mi se propuneau numai roluri inumane. Am preferat sa ma las de fumat si sa invat sa fac de mancare, numai sa nu ajung la mana lor, sa ma prostituez artistic. Dar mi-a trimis Dumnezeu in cale si oameni de calitate. De altfel, adevaratii prieteni pe care ii am astazi sunt oameni credinciosi. Sunt din lumea artei, dar persoane care merg la biserica sau la diferite grupuri de rugaciune pentru artisti.
- Esti faimoasa, libera si traiesti la Paris, dar... singura. Nu-ti lipsesc tandretea, mangaierile, atingerile unui barbat? Nu ti se pare ca-ti refuzi niste momente de fericire, fie ele si efemere?
- Cateodata ma mai aprind si eu dupa cineva, fiindca mi-e dor de o atingere. Dar ma inchin. Sau zic un rozariu. Este medicamentul perfect pentru toate pornirile. Bine, eu trebuie sa spun cate un rozariu in fiecare zi, la ce porniri am! Hahaha! La rozariu o invoci mereu pe Fecioara Maria care te ajuta sa fii atrasa de duhul pur, nu de duhul impur. Pana la urma, nevoia de afectiune e nevoia de Dumnezeu din celalalt. Sufletul omului este facut pe masura lui Dumnezeu. Nu-l poate umple decat Dumnezeu. Cu orice altceva ai incerca sa-l umpli, nu-ti va ajunge niciodata, nu te va satura niciodata de tot. Disperarea asta de a trai viata cu orice chip, de a nu precupeti nici o clipa, trairismul asta, e tot o lipsa a credintei. Castitatea mi-a adus o pace si un calm pe care nu le cunosteam. De cand sunt din nou singura, foarte multi barbati roiesc in jurul meu. Si trebuie sa ma apar prin rugaciune si sa am mult discernamant, ca sa-mi dau seama daca ma vor pe mine, cu adevarat, sau pe Rona Hartner, fiindca da bine s-o ai in palmares. Nu am de gand sa aduc pe oricine pe post de tata surogat. N-as mai accepta un om fara credinta, indiferent de cat de frumos, destept sau bogat ar fi. Daca Dumnezeu nu-mi scoate in cale pe nimeni, stau cuminte, in pacea mea, si-mi vad de treaba!
Fotografii: Camille Millerand (5)