Armele mafiei imobiliare: consilierii, arhitectii si judecatorii

Ion Longin Popescu
Saptamanal, diverse site-uri si agentii de presa vorbesc de noi demolari si noi aprobari cu derogare de la lege in materie de urbanism, indeosebi in Bucuresti. Lipsa unei legislatii coerente privind protectia patrimoniului naste monstri.

Arhitectii
Tupeul unor arhitecti implicati in mafia imobiliara ajunge la cer, si cu greu iti stapanesti revolta la simpla aparitie in public a fostului director al Directiei de Cultura a Bucurestiului, arh. Stefan Damian, sau a celui numit arhitect sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu - geambasi cinici de case vechi, in numele dezvoltarii. Acesta din urma are curajul de a tine cuvantari otravite la televiziune, rostind senin: Daca renuntam la derogari, intram in blocaj (!?). Cladirile inalte au toate avizele legale, ce mai doriti?. Condeiul si stampila lui fac sa vibreze, mai mult decat un cutremur, case si palate din alte vremuri, care se nimeresc pe traiectoria viziunii sale stahanoviste. Dupa Bold si Hurduc, dupa Machedon, Beldiman si Dumitrascu (demolatorul Coltei), despre d-l Patrascu se spune ca este manelistul de serviciu al Consiliului general si al primarului Oprescu.

Consilierii
Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, in sedinta de acum cateva zile, mai multe planuri urbanistice cu numeroase derogari de la lege. Si de aceasta data, reprezentantii primariei au dovedit ca interesele imobiliare sunt mai presus de lege si de bunul-simt. Unul dintre proiectele aprobate este cel de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara 48, in aria protejata Caderea Bastiliei, unde se va ridica un mastodont de birouri inalt de 70 metri, intr-o zona cu regim maxim de 13 metri. Dovedind ca sunt o arma redutabila in mana mafiei imobiliare, consilierii din noua majoritate PDL, PNG si PRM s-au ascuns in dosul anonimatului (cine poate sa-i identifice pe nume?) si au votat asa cum le-a dictat... Search Corporation, o controversata companie romano-americana. Problema cea mai grava este ca acesti domni nu pot fi trasi la raspundere, gratie legilor strambe din Romania. Ei isi folosesc votul, presupus a fi reprezentativ pentru mii de alegatori, in scopuri exclusiv personale. Primarul, la randul lui, zambeste satisfacut: a dat lovitura, si-a multumit clientela, in timp ce decontul de imagine merge la consiliu, adica acolo unde nimeni nu are nume.

Judecatorii
In randul armelor sofisticate cu care opereaza mafia imobiliara se pot numara si o serie de judecatori. Ei n-au nici o remuscare sa dea verdicte scandaloase, care vor lasa generatiilor urmatoare un oras mai poluat, mai urat si mai periculos. Lipsa de gust si de cultura a multora dintre ei isi spune deseori cuvantul, in sentintele aiuritoare din tribunale si curti de apel. Recenta permisiune de a continua constructia mastodontului din coasta Catedralei Sfantul Iosif, acordata in mod superficial de judecatorii Alexandrina Urleteanu (presedinte), Valentin Nita si Maria Pohoata din Ploiesti, a scandalizat intreaga Europa, tinand seama ca Parlamentul European facuse o declaratie pe aceasta tema. Dupa incendiul de la Biserica Armeneasca, ridicarea blocului Millenium de la Sfantul Iosif reprezinta o amenintare apocaliptica pentru bucuresteni, fata de care justitia se preface... legata la ochi. Desi au avut la dispozitie toate documentele din care rezulta ca aceasta constructie nu are nici un act legal la baza, judecatorii au intors-o ca la Ploiesti, hotarand ca autorizatia este perfect legala.

Ce spune Ministrul Culturii

Sunt situatii stranii in aceasta tara, a spus ministrul Culturii, Theodor Paleologu, in cadrul unui interviu televizat, Politica urbana nu poate fi dictata de justitie. Practic, vedem cum firme straine ne distrug si ne porcaiesc Capitala. Sunt pentru un referendum cu privire la cladirile inalte, mai ales ca s-a ajuns la o coruptie ce se poate mirosi la fiecare colt de strada, si miroase foarte urat. Avem un raport direct intre inaltimea cladirilor si nivelul coruptiei.