ZODIACUL LUNII IULIE

Tana Rosca
A venit vremea celei de-a doua serii de eclipse ale acestui an. Ea incepe cu eclipsa de Luna din Capricorn, care se petrece pe data de 7, urmata de eclipsa de Soare, ce are loc pe 22 in Rac. In antichitate, eclipsele jucau un rol determinant, ca mesageri ai unor schimbari radicale. Ele anunta si in zilele noastre modificari fundamentale, atata doar ca evenimentele prezise de eclipsele de Luna sunt de asteptat in urmatoarele patru saptamani, in timp ce efectul eclipselor de Soare se poate face simtit timp de un an intreg. Eclipsa de Luna in Capricorn afecteaza, pe plan general, mecanismele puterii, iar in viata personala pot aparea tensiuni legate de viata profesionala ori relatia noastra cu autoritatile. Eclipsa de Soare din Rac poate aduce in prim-plan chestiunile domestice, punand sub semnul intrebarii identitatea noastra in cadrul familiei

BERBEC
Sub microscop


Felul in care ati structurat raportul intre viata dvs. profesionala si cea familiala va trece printr-un scrutin atent luna aceasta, pe masura ce eclipsele amintite vor evidentia ce anume ar trebui sa se schimbe. In ceea ce priveste familia si felul in care functionati in acest sistem, ajutati-va de buna comunicare inlesnita de planeta comunicarii, Mercur, intre 4 si 18. Daca v-ati ales luna iulie pentru a pleca in concediu, ati fost inspirati, caci veti fi insotiti de influenta binefacatoare a lui Venus, incepand din data de 6.
BANI: Tot Venus vorbeste despre posibilitatea unor castiguri colaterale, datorita unor aptitudini pe care ati stiut sa vi le dezvoltati.Veniturile directe pot creste pana pe 5, initiative noi sunt facilitate pana pe 12.
CARIERA: Eclipsa din 7 va poate ajuta sa puneti lucrurile in perspectiva, chiar daca asta presupune un consum emotional considerabil. Priviti aceste emotii ca pe o busola, care va indreapta in directia cuvenita, fara a actiona insa pripit.
DRAGOSTE: In prima jumatate a lunii va puneti farmecul la incercare, fara sa existe pericolul de-a va ambala, dar din 23 lucrurile se schimba si va puteti da seama ca v-ati indragostit.
SANATATE: In ultimele zile ale lunii pot fi rascolite afectiunile cronice vizand incheieturile, mai ales umerii si genunchii. Deplasarile scurte contin si ele un factor de risc, in aceeasi perioada, iar durerile de cap pot aparea si ele, cu intensitate.

TAUR
Tresariri financiare


Cele doua eclipse va pandesc la drum - cea din 7 poate ridica probleme in cazul in care sunteti plecati la drum lung sau aveti examene, pe cand cea din 22 va poate incurca deplasarile cotidiene ori poate aduce tensiuni in relatiile cu cei din anturajul zilnic. In primul caz ar fi bine sa va pastrati cumpatul in fata autoritatilor, in cel de-al doilea, e contraindicat sa incercati sa va impuneti, fara a va asigura de asentimentul amicilor.
BANI: Contracte de munca puteti negocia usor pana pe 3. Planeta banilor si a zodiei dvs. va poate ajuta sa prosperati incepand din data de 6. Noi modalitati de castig se profileaza din data de 13, cand veti avea curajul necesar de-a va lansa si in alte domenii decat pana acum.
CARIERA: Ideile pe care le prezentati sefilor pot sa-i incante pe acestia, prin deschiderea si generozitatea lor. Perioada de maxima inspiratie se extinde pana pe data de 10. Va recomandam insa sa estimati cu realism masura in care le puteti infaptui singuri.
DRAGOSTE: Relatiile de iubire pot deveni problematice in ultimele zile ale lunii, cand poate sa apara tendinta de-a impune persoanei iubite criteriile dvs. valorice. Respectati-i stilul, incepand cu cel vestimentar si pana la cel comportamental si abtineti-va de la comentarii defavorabile.
SANATATE: In zilele de eclipsa este firesc ca energiile dvs. sa functioneze brambura - in ambele zile, problemele se pot ivi la nivelul oaselor si al stomacului.

GEMENI
Volubili si agitati


Mercur in semnul dvs. pana pe 3, va face volubili si usor agitati, buni de gura si distributivi. Dupa doar cateva zile, respectiv pe 6, in semnul dvs. apare frumoasa Venus, care va accentueaza farmecul personal (nu ca ar fi neaparat nevoie...), va ajuta sa mediati conflicte si va asigura relatii placute cu cei care va inconjoara. Nu trece bine o saptamana, ca apare si Marte, care se constituie intr-un adevarat dinam. A venit vremea sa demarati proiecte noi, in mod special in viata dvs. personala. Puteti gandi si actiona cu indrazneala - sansa va apartine.
BANI: Va puteti folosi maximal de redutabilele dvs. talente de negociatori sau de comerciati, intre 4 si 18, perioada oportuna pentru incheierea unor contracte favorabile. Exceptia o constituie zilele de eclipsa, 7 si 22, cand orice activitate legata de finante este contraindicata.
CARIERA: Va vine usor sa aflati informatii confidentiale pana pe 5. Ulterior, rivalii dvs. se pot mobiliza in secret impotriva dvs. Efectul se poate face simtit prin comportamentul sefilor, care in ultimele zile ale lunii pot fi de-a dreptul enervanti.
DRAGOSTE: Venus in semnul dvs., din data de 6, vine cu destul lipici pentru a atrage pe cineva atractiv, dar nu e vorba neaparat de ceva de durata.
SANATATE: Excesele alimentare de pana pe 5 se incolacesc in jurul soldurilor. Din 12 aveti energie si va puteti apuca de miscare, insa evitati efortul excesiv sau faceti-va macar incalzirea cu grija.

RAC
Protectie solara


Iesiti din atitudinea dvs., indeobste mai retinuta, in intervalul 4-17 si nu o sa va para rau. Planeta comunicarii, Mercur, impreuna cu Soarele in zodia dvs. va ajuta sa va exprimati ideile cu claritate. Va urmariti scopurile cu luciditate si determinare. In plus, aveti disponibilitatea de-a explica altora limpede ce urmariti sau in ce directie ar trebui sa se dezvolte un proiect. Va pastrati cumpatul si in fata unor contraargumente puternice, fara a va lasa coplesiti de emotii, cum se intampla atat de des. Eclipsa de Soare din 22 va poate provoca o criza de identitate si ar fi bine sa o petreceti alaturi de cineva capabil sa va aprecieze obiectiv.
BANI: Situatia se dezmorteste incepand cu data de 18, cand este posibil sa apara mai multe ocazii de castig dintr-o data. Insusirile dvs. de negociator sunt de asemenea potentate dupa acesta data.
CARIERA: Cu incepere din data de 6, puteti incheia aliante discrete cu colegii care au acces la ceea ce se petrece in spatele culiselor. In zilele de eclipsa, respectiv 7 si 22, ar fi bine sa va distantati de orice bisericuta. Cei care se simt amenintati de dvs. devin activi din 13, dar fara mare spor.
DRAGOSTE: Prima eclipsa a lunii va poate afecta viata de cuplu. Fiti pregatiti ca partenerul dvs. sa reactioneze intens emotional la orice stimul. Daca sunteti atenti la continutul profund al frustrarilor sale, puteti actiona ulterior contructiv.
SANATATE: Odihna face minuni incepand cu data de 6, dar influxul de energie puternica din 13 incolo poate duce la migrene.

LEU
Rabdare si tutun


Pentru ca temperamentul dvs. nu este oricum unul bine temperat, este nevoie sa va inarmati cu rabdare in toate relatiile. Asta pentru ca izbucnirile dvs. intempestive pot trezi dusmanii ascunse. Ele se pot manifesta destul de dur in preajma eclipsei de Soare din 22. Pe plan personal, aceasta eclipsa va poate trezi nevoia de izolare si autoanaliza, in urma careia pot iesi la lumina insecuritati ascunse. Daca va simtiti victime, suspinati in tacere. Tonusul dvs. se imbunatateste incepand din 18.
BANI: Cuvantul "economie" ramane la ordinea zilei. Asta nu inseamna ca nu reusiti sa faceti niscaiva economii, dar, in ultimele zile ale lunii, riscati sa le cheltuiti cu prietenii.
CARIERA: Relatiile cu colegii se pot bulversa pe data de 7, din pricina eclipsei de Luna. Pot iesi la suprafata ranchiune sau invidii despre care nu aveati nici o idee. Lasati-i pe colegi sa se manifeste si veti avea o groaza de invatat. Pastrandu-va calmul, veti sti ce decizii se impun incepand cu 27.
DRAGOSTE: Reactiile partenerului dvs. sunt tot ceea ce v-ati putea dori, cel putin pana in data de 10. O calatorie intreprinsa intr-un loc incarcat cu amintiri romantice poate adanci relatia de cuplu.
SANATATE: Ambele eclipse va vor provoca simptome neplacute, afectand stomacul si/sau incheieturile, mai ales genunchii. Atentie la alimentatie si la eforturile care solicita genunchii.

FECIOARA
Alerta: relatiile sociale


Eclipsa din 22 va poate afecta in relatiile cu prietenii sau va poate pune chiar sub semnul intrebarii statutul in grupul social din care faceti parte. Daca aveti comentarii rautacioase la adresa familiilor prietenilor dvs., acestea se pot dovedi a fi factorul declansator al conflictului. Dvs. insiva veti fi mai susceptibili ca de obicei la comentariile privind casa sau rudele dvs.
BANI: Situatia dvs. financiara nu sufera modificari semnificative pe parcursul acestei luni, este insa posibil ca o initiativa in legatura cu strainatatea, intreprinsa in primele cinci zile ale lunii, sa se dovedeasca productiva.
CARIERA: Puteti sa obtineti informatii interesante neoficiale, dar foarte utile, incepand din data de 18. Inima va poate da ghes sa va folositi de ele incepand din 23, dar inca nu este cazul. Relatiile cu colegii par mai armonioase decat sunt.
DRAGOSTE: Va puteti astepta la o "palitura de osanda" in timpul eclipsei de Luna din data de 7. Adica, obiectul afectiunii dvs. va poate sanctiona brutal pentru pacate, mai mult sau mai putin imaginare, comise de pe vremea lui Pazvante Chiorul. Amanati orice eventuala decizie pana dupa data de 26.
SANATATE: Picioarele si ficatul dvs. sunt deopotriva sensibile, luna aceasta, iar din 18 pot interveni tulburari de ritm cardiac, daca va agitati. Toate aceste tulburari se mentin insa in registrul minor, in masura in care le tratati.

BALANTA
Evitati-va sefii!


Prima eclipsa, adica cea din data de 7, poate isca furtuni emotionale in familie. Marul discordiei poate fi reprezentat de casa sau de conditiile de locuit. Pentru ca este o eclipsa de Luna, sentimentele femeilor implicate in aceste dispute iscate ar trebui menajate cu precadere. O perioada deosebit de placuta pentru a pleca in concediu incepe cu data de 6, dar in ultimele zile ale lunii va puteti intersecta, la drum, cu cineva mai artagos.
BANI: Investitii profitabile puteti face pana in jurul datei de 5. Ulterior, este posibil sa vi se mai propuna afaceri, probabil in domenii noi, pana pe 12. Puteti avea insa de-a face cu un partener de afaceri autoritar.
CARIERA: Eclipsa de Soare din 22 va poate pune fata in fata cu sefi pusi pe decizii radicale. Feriti-va din calea lor, iar daca nu aveti cum, incercati sa le suportati cu stoicism manifestarile, care pot fi dure.
DRAGOSTE: Luna de miere continua pana pe 10, dar este posibil ca atat dvs. cat si partenerul sa trageti seva emotiilor din trecut. Catre sfarsitul lunii ar fi indicat poate sa aduceti relatia in prezent.
SANATATE: Chiar din primele zile ale lunii, gambele si labele picioarelor dvs. se umfla la orice solicitare. Purtati pantofi cat mai confortabili si stati, pe cat cu putinta, cu picioarele ridicate, "americaneste". Este posibil sa reapara si tulburari ale ciclului veghe-somn. O usurare rapida o poate aduce ceaiul de levantica.

SCORPION
Verde la bani, dar usurel


Pe 7 va sfatuim sa nu va aventurati la volan si sa evitati provocarile venite din partea celor cu care interactionati zilnic. Fiti atenti si cu vecinii, caci daca eclipsa de Luna apuca sa va intunece sentimentele de buna vecinatate, acestea vor ramane afectate cel putin patru saptamani de acum incolo. La drum lung n-ar fi indicat sa porniti pe 22, caci eclipsa de Soare va pandeste la cotitura. Daca sunteti la drum si aveti de-a face cu functionari tafnosi, nu va pierdeti cumpatul si amanati rezolvarea pe a doua zi.
BANI: Ocazii favorabile de afaceri sau investitii apar curand, respectiv din data de 6. Incercati sa nu apasati prea tare pe accelerator, incepand din data de 13, desi puteti lua noi initiative.
CARIERA: Comunicati bine cu sefii, incepand cu ziua de 18, iar din 23 incolo, colaborarea directa functioneaza bine. Lasati insa, de fiecare data, decizia pe seama sefilor.
DRAGOSTE: Din data de 2 chestiunile amoroase pot deveni complicate, mai ales daca apar pe tapet chestiuni din trecut. ineti cont de nevoia de independenta a persoanei iubite, dar precizati-va totodata nevoile emotionale. In cuplurile stabile, echilibrul e foarte bun pana pe 5.
SANATATE: Luna aceasta este posibila stabilizarea sau echilibrarea unor functii endocrine, mai ales a suprarenalelor sau ovarelor, dupa data de 6. Ar fi bine sa ajutati acest proces, eventual prin metode naturiste.

SAGETATOR
Doi pe un balansoar


Aveti foarte multe satisfactii in urma intalnirilor zilnice cu amicii, iar daca aveti relatii bune cu rudele prin alianta, puteti gasi compania acestora delicioasa. Talentul dvs. de a depana anecdote este pus in valoare de planete, mai ales pana pe data de 10, insa veti fi tentati sa adaugati multe inflorituri.Varianta la acest scenariu este ca puteti intalni personaje care sa va inspire, dar care sunt mai putin substantiale in cunostinte decat dau impresia. O perioada potrivita pentru a pleca in concediu incepe pe 18.
BANI: Eclipsa, bat-o vina, cea din 7, va poate afecta veniturile directe. Nici vorba sa va ganditi la vreo marire de salariu. Cea din 22 isi arunca umbra asupra economiilor sau a investitiilor dvs. Stati in asteptare.
CARIERA: Prestigiul dvs. profesional creste incet, aproape insesizabil, dar constant. Intre 6 si 12 insa, ar fi bine sa va supravegheati tonul in discutiile cu subordonatii dvs.
DRAGOSTE: Comunicarea verbala in cuplu merge bine in primele 3 zile, dar parca mai placuta este cea emotionala, care se face simtita pana pe 12. Apoi se poate preface in pasiune sau conflict, desi diplomata Venus are grija sa o indrepte in prima directie.
SANATATE: Dispuneti de un foarte bun echilibru energetic pana pe data de 5, dar ulterior, respectiv pana pe data de 12, puteti fi repeziti si exista riscul de migrene sau puseuri de tensiune.

CAPRICORN
Energie vitala


Tineti-va bine in sa, caci eclipsa de Luna din data de 7 se petrece taman in semnul dvs. zodiacal. Pentru a traversa cu bine aceasta zi, ce poate avea o puternica incarcatura emotionala, ar fi bine sa nu va proiectati temele si frustrarile asupra celor dragi, mai ales daca acestia se intampla sa fie de gen feminin. Este normal sa spuneti sau sa aratati ce simtiti, dar fara a personaliza atitudinea dvs. Un confesor v-ar fi de mare folos.
BANI: Este posibil ca pana pe data de 10 sa primiti, ca prin minune, niste bani pe care trebuia sa ii fi primit demult si de care poate ca ati si uitat. Problema e ca, venind ca o pleasca, sunteti tentati sa-i cheltuiti pe te miri ce. Afaceri interesante se profileaza incepand cu data de 18, castigand concretete din 23.
CARIERA: Puteti castiga concursul de popularitate luna aceasta, datorita modului amabil si cooperant in care va tratati colegii, incepand din 6. Din 13 puteti deveni insa mai putin toleranti.
DRAGOSTE: Eclipsa de Soare din 22 poate afecta relatia de cuplu sau de asociere. Partenerul va poate confrunta cu fatete ale personalitatii sale care va iau prin surprindere, dar pe care tot dvs. nu i-ati permis sa le manifeste pana acum.
SANATATE: Stati bine cu reflexele in primele zile ale lunii, din 6 beneficiati de o energie placuta si egala, in timp ce energia vitala creste din 13 incepand, sub influenta energicului Marte.

VARSATOR
Altruisti, dar nu in exces


Marele benefic Jupiter si visatorul Neptun sunt conjuncte in zodia dvs. In sine, nu este rau sa ai parte de o asemenea prezenta, insa, ambele planete se gasesc in miscare retrograda. Asta inseamna ca sentimentele dvs. de generozitate si nevoia dvs. de a-i ocroti pe cei asupriti de soarta pot fi exagerate. Atentie sa nu se lipeasca de dvs. niscaiva "victime profesioniste". Momentele dvs. de inspiratie ar trebui impartasite cu cineva obiectiv, pentru ca s-ar putea dovedi iluzorii.
BANI: Veniturile salariale ar trebui administrate cu rigurozitate, desi nu exista riscul unor pierderi decat daca veti cheltui impulsiv la sfarsitul lunii. Discernamantul dvs. cu privire la afaceri si investitii lasa de dorit incepand din 2.
CARIERA: Eclipsele va pun la incercare in acest domeniu. Cea de Luna, din 7, poate declansa intrigi impotriva dvs., mai degraba din partea unor femei. Eclipsa de Soare din 22 poate aduce o confruntare cu un coleg barbat sau o deruta cu privire la identitatea dvs. profesionala.
DRAGOSTE: Aceia care umbla dupa doi iepuri in primele zile ale lui iulie se pot stabiliza incepand din data de 6. Fatidicul 13 poate marca insa o revelatie cu privire la temperamentul respectivei persoane. Atmosfera generala e totusi una armonioasa.
SANATATE: Pe 7 si 22 ar fi bine sa va luati liber si sa petreceti zilele odihnindu-va. Stomacul si oasele sunt partile cele mai sensibile.

PESTI
Pauza de sanatate


Mai bine ocoliti intalnirile cu prietenii pe data de 7, cand eclipsa de Luna va poate face din sensibili cum sunteti, in mimoze. Atmosfera de grup nu face decat sa accentueze starile dvs. proaste. In iulie aveti o viata de familie bogata, iar dupa data de 6 ar fi o idee buna sa va chemati rudele in vizita sau sa va apucati de amenajari casnice.
BANI: In primele cinci zile ale lunii este posibil un mic castig suplimentar, intermediat de cineva din anturajul dvs., ori vi se poate oferi o colaborare vremelnica.
CARIERA: Puteti deveni vulnerabili daca va bazati pe sprijinul neconditionat al celor care va protejeaza din umbra. Feriti-va de indiscretii. Relatiile cu colegii se anima incepand cu data de 18.
DRAGOSTE: Pe un fundal aparent inofensiv, ba chiar promitator (intre 4 si 17), se intampla cea de-a doua eclipsa a acestei luni, eclipsa de Soare din 22. In aceasta zi, dvs. ori persoana iubita, veti fi predispusi sa insistati mai mult asupra individualitatii (ceva ce va desparte) decat asupra iubirii (ceva ce va leaga). Mai bine petreceti ziua separat.
SANATATE: Mai ales in primele zece zile ale lunii este posibil sa dormiti pe voi. Nevoia dvs. de somn este justificata si a va permite ore suplimentare de odihna inseamna sa va regenerati organismul. Din 18 incepand, va creste mobilitatea, dar puteti deveni totodata mai nervosi. Din 23 pot aparea tulburari de ritm cardiac la efort excesiv.