Samanii sunt "fratii" taranilor vindecatori din Carpati. Ceea ce-i deosebeste sunt ritualurile magice, legate de lumea "de dincolo", care la noi s-au pierdut
Ciupercile mexicane
- In urma cu cativa ani, aveai o stralucita cariera de manager, si nu oriunde, ci la Paris. Astazi esti saman in devenire, maestru de reiki si te pasioneaza mai mult jungla amazoniana decat orasul luminilor. Cum s-a intamplat o astfel de schimbare?
- Totul a inceput la o petrecere, unde in toiul distractiei am "incercat" impreuna cu sotia mea ciuperci mexicane. A fost o experienta puternica si incredibila: ne-am trezit impreuna in alta parte a constiintei, dar amandoi in acelasi loc, in acelasi timp. Cand ne-am revenit, am vrut sa inteleg ce s-a intamplat. Am intrebat-o pe Erika daca si ea a simtit aceleasi lucruri si mi-a confirmat. Fusesem impreuna intr-o alta realitate, intr-o alta lume. Experienta asta contrazicea tot ce invatasem la scoala si tot ce stiam pana la acea data despre lumea in care traiesc. Eram decis sa inteleg ce se intamplase. Am hotarat sa las orice prejudecata deoparte si sa vad eu insumi despre ce este vorba, pentru ca toti prietenii mei imi spuneau acelasi lucru: ca am avut doar o experienta halucinogena. Eu simteam insa ca nu e doar atat si explicatia lor mi se parea foarte simplista. Pentru ca nu stiam mai nimic despre medicina naturista, m-am apucat sa studiez plantele si, mai ales, ceea ce sud-americanii numesc "plante invatator", "plante sacre". Mi-am dat repede seama ca exista similitudini foarte puternice intre ritualurile samanice si societatile care foloseau plantele, indiferent de continente sau de epoca. Descopeream ca plantele nu se reduc la florile decorative tinute in ghivece sau la ceaiurile parfumate pentru dupa-amieze linistite. Plantele puteau sa fie veritabili invatatori, maestri intelepti. Asa cum pot fi si animalele sau chiar mineralele. Aceasta este "medicina sacra", stiinta oamenilor dinainte de crestinism, cu mii de ani. Cel mai surprinzator era ca aceasta cunoastere o descopeream nu doar in jurul meu, ci in mine, uitata. Simteam cum se trezeste la viata in mine, mi-o aminteam. Intelegeam ca toti oamenii au aceasta capacitate de a comunica si de a invata de la plante, dar ca pur si simplu au uitat de ea.
- Cum am pierdut aceasta cunoastere? Cum am putea sa uitam asa ceva, daca face parte din noi atat de profund?
- Viata la oras este primul lucru care ne indeparteaza de vechile legaturi, de contactul cu plantele. Ceea ce voi spune acum nu o sa fie pe placul multora. In primul rand, am inceput sa rationalizam prea mult. Si asta, din momentul in care am inceput sa reactivam matricea fricii, printr-o institutie ce exista de doar 2000 de ani: institutia religioasa. Ea ne-a invatat ca mai intai exista frica si nu iubirea: ne-a amenintat mereu cu infernul. Biserica prezinta de multe ori un Dumnezeu care pedepseste, un judecator aspru si nemilos. Si cand spun Biserica, ma refer mai ales la ierarhii ei. Mult timp, premisa credintei a fost frica, de la ea s-a pornit, si nu de la iubire. Fara sa vrem, asta s-a inscris in patrimoniul genetic inconstient, a devenit mentalitate, reflex interior. Sa nu uitam ca a existat Inchizitia, care a ars oameni considerati "vrajitori", doar pentru ca foloseau plante si descantece. Consider ca am pierdut aceste conexiuni cu natura, mai ales datorita Bisericii. Toate aceste ritualuri practicate de asa-zisele vrajitoare, existente si la druizi, si la ceea ce s-au numit apoi pagani, faceau posibila comunicarea cu mineralele, cu plantele, cu energiile pamantului si ale cosmosului. De pe o zi pe alta, Biserica a decretat ca aceste lucruri reprezinta diavolul. Ca sunt erezie si nu le mai putem folosi, fara sa riscam sa ardem in iad, sa fierbem in cazane cu smoala sau sa fim jupuiti de vii, sub pamant. Ceea ce ne-a trimis intr-o matrice a fricii. Au fost o serie de filosofi care au incercat sa trezeasca constiintele. Dar pentru ca Biserica era puternica, au scapat de ceea ce impuneau preotii, prin rationalizare excesiva. Au spus ca unele zone ale religiei tin de stiinta si au putut sa vorbeasca astfel despre ele. Pretul a fost intrarea pe o zona foarte rationala sau, mai degraba, rationalista. Asta a dus mai tarziu la materialism si la o marginalizare a intuitiilor si emotiilor. O astfel de gandire ne-a dus la "Vad ceea ce vad, dar nu cred, pentru ca nu se potriveste cu teoriile stiintifice, cu ceea ce a devenit mentalitate generala".
Alte lumi
- Despre ayahuasca, planta samanilor din America de Sud, cum ai aflat?
- Citisem despre ritualurile cu ayahuasca. Nu intelesesem prea bine ce este cu aceasta planta, dar intr-o zi, am vazut filmul "Blueberry", facut de Jan Kounen. Si paf! Era acolo, descrisa foarte bine, in imagini, o traire pe care am avut-o si eu, dar la o intensitate mai scazuta. A fost o coincidenta stranie. Dar au urmat si altele. Pe masura ce aflam aceste noi informatii, realitatea se ordona parca intr-o logica mult mai coerenta si simteam cum constiinta mea se deschide, cum incep sa am noi perceptii asupra lumii din jurul meu. Descopeream ca viata nu era doar ceea ce fusesem invatat ca este, avea ceva in plus, un plus de adevar, de real. Am inceput un studiu programatic al samanismului cu ayahuasca, pentru ca am vrut sa stiu ce este cu aceasta planta si ce inseamna experienta ei. Am vazut si filmul "Alte lumi", tot al lui Kounen, si am decis ca trebuie sa vad eu insumi ce este ayahuasca. Sase luni mai tarziu, eram in Peru. Am venit la Kestambetsa, samanul pe care l-ai cunoscut si tu, si care apare in filmele lui Kounen. Timp de o saptamana, am participat in fiecare seara la ritualuri cu ayahuasca. Primul lucru pe care mi l-a dat planta: m-a facut sa inteleg ca trebuie sa uit tot ce am citit despre ea. Eram acolo si aveam sa invat direct de la ea. Tot ce conceptualizasem acasa, tot ce gandisem si pusesem in structuri rigide, mentale, a fost maturat dintr-o miscare. Nu imi servea la nimic: experienta directa era cel mai bun raspuns. Ceea ce am inteles in acele zile a fost ca am ajuns la saman ghidat de ceva interior. Nu era doar dorinta de cunoastere, ci ceva mult mai profund, ce tine de esenta noastra umana, o intuitie interioara ce m-a dus acolo. O parte a sufletului meu are nevoie sa vorbeasca cu plantele, sa se reconecteze cu el insusi, cu tot ce este viu in jurul nostru. Medicina sufletului, vindecarea sufletului, asta face ayahuasca. Acela a fost inceputul experientei mele cu aceasta planta si inceputul unei aventuri in care am intrat alaturi de Erika, sotia mea. A fost o curatire interioara, spirituala, mentala si fizica, in acelasi timp.
Moartea ratiunii naste vibratie
- Ce au schimbat, de fapt, in tine, samanismul amazonian si ritualurile cu ayahuasca?
- Sunt cateva lucruri, sa zicem, la nivel practic. Desi eram afon inainte, vocea mi s-a deschis si acum pot sa cant. In relatia cu sotia mea, multe lucruri s-au clarificat si s-au detensionat. Am inceput sa percep energia mainilor mele, si asta m-a ajutat sa devin maestru reiki. Sunt mult mai disciplinat cu mine insumi, am o alimentatie mai sanatoasa, si asta, pentru ca sunt convins de necesitatea unei astfel de atitudini. Am dobandit o cunoastere spirituala greu de masurat, ce mi-a schimbat viziunea asupra lumii. Dar cel mai puternic lucru este vibratia in care intri, sau mai bine zis, care intra ea in tine, care se trezeste in tine. Emotiile si senzatiile interioare sunt atat de puternice, incat mentalul este obligat sa taca. Sunt stari de constiinta extinsa, atat de puternice, incat ratiunea este anulata. Este ca o moarte a mentalului, o moarte a ego-ului si nu ramai decat cu energie pura, cu spirit. In aceasta stare, calatoresti in taramuri fabuloase, mirifice, foarte frumoase si foarte pline de intelepciune. Si daca incerci sa explici asta oamenilor obisnuiti, cu siguranta ca iti vor spune: "E interesant ce zici, dar poate esti obosit, poate ti-ar trebui o vacanta..." si te vor privi de sus, te vor compatimi, dar nu vor intelege, pentru ca sunt trairi foarte diferite de cele din viata de zi cu zi. Nu am crezut niciodata ca voi trai asa ceva. A fost atat de puternica experienta, incat dupa 15 zile am plecat de acolo, si ma gandeam ca poate am visat! Nu imi venea mie sa cred ceea ce tocmai traisem, timp de doua saptamani! Pentru ca ceea ce este cel mai greu in experientele cu ayahuasca este ca te intorci acasa si te regasesti in fata vechilor obiceiuri, a vechilor probleme. Ai redescoperit o lume interioara, ai regasit un vechi teritoriu spiritual, dar viata ta va decurge mai departe in aceeasi realitate sociala. Asa ca te intrebi ce e de facut. Cum sa iti reiei viata? Oricum, am avut sansa sa intru in aceasta experienta alaturi de sotia mea. Daca eram singur, nu stiu cum reuseam sa o conving de schimbarile mele interioare, surprinzatoare chiar si pentru mine. De-asta nu ma astept ca oamenii sa accepte usor astfel de trairi.
Comuniunea, o satisfactie uriasa
- Cat de importanta a fost prezenta samanului Kestambetsa?
- Prezenta unui saman este esentiala. El te ghideaza, el este vindecatorul de fapt si planta il ajuta. Am fost surprins la prima intalnire cu Kestambetsa sa vad ca este un barbat micut, delicat, si cu un zambet larg. Un om foarte intelept. Mi-a spus de la inceput, in urma cu cativa ani, cand am devenit discipolul sau: "Pe calea asta ai nevoie de rabdare si umilinta. Aceste doua lucruri trebuie sa te ghideze in relatia ta cu aceasta medicina, cu natura, plantele, sau oamenii pe care ii vei intalni". Asta m-a ajutat. Umilinta m-a ajutat sa nu-i judec pe altii, sa fiu indragostit, sa ma bucur de ceea ce am si de ceea ce primesc si sa pot multumi vietii pentru ce imi da: sotia mea, copilul, un tata extraordinar, calatoriile, bucuria impartasita cu oameni necunoscuti. Comuniunea profunda cu celalalt imi da o satisfactie enorma. Primesc si daruiesc. Cu cat daruiesc mai mult, cu atat stiu ca voi primi mai mult. Multi samani traiesc in izolare, in jungla. Nu as putea sa traiesc in padure ca un ermit. Nu as putea sa traiesc izolat, asa cum face Kestambetsa. Izolarea mea este interioara. Imi pastrez mereu un teritoriu interior, in care ma pot retrage, ca sa ma conectez la mine insumi si sa fiu doar cu mine. Acolo, in mine, sunt un ermit.
Samanul m-a invatat sa invat. Nu m-am schimbat de la o zi la alta. Ayahuasca si Kestambetsa care m-au ghidat pe aceasta cale spirituala m-au ajutat sa ma redescopar, sa vad cine sunt cu adevarat. Era o parte latenta in mine, pe care am recapatat-o. Un fel de remember al celui ce sunt eu insumi. Cateodata planta iti arata lucruri despre tine si te gandesti ca gata, ai aflat esentialul, s-a lamurit totul. Si in urmatorul ritual, bum! Te arunca in cele mai intunecate zone ale spiritului tau si iti dai seama ca nu stiai nimic si ca esti inca la inceput. Dar samanul este mereu langa tine si te ajuta: descantecul sau te linisteste si te ghideaza printre fortele colosale ce se deschid in tine. Tot el iti prescrie o dieta.
Exista o planta pentru fiecare durere a omului
- Ce inseamna o dieta?
- In primul rand, samanul iti deschide o comunicare cu o anumita planta, o legatura spirituala cu sufletul si intelepciunea unei plante. Trebuie sa bei planta in fiecare zi si trebuie sa ai un regim alimentar restrictiv: fara carne rosie, fara zahar, sare, produse lactate, alcool si mai ales fara sex. Asta te ajuta sa iti pastrezi o energie foarte importanta. Este un soi de asceza care poate dura de la o saptamana la un an, depinde de planta pe care o folosesti la dieta. Energiile plantei, atat fizic, pentru ca o bei, cat si spiritual, te ajuta. Incepem sa avem perceptii extinse. Eu am facut o dieta de trei luni, cu o planta numita marosa, pentru deschiderea inimii. Mi-a recomandat-o samanul. El vede in tine ceea ce ai nevoie, ce iti lipseste. In trei luni, am invatat o multime de lucruri despre viata, a fost o experienta incredibila. Cum s-a manifestat? Nu in mod special prin vise, ci in viata de zi cu zi. Am redescoperit viata, mancarea, bucuria, energii artistice care erau in mine si nu le cunosteam. A fost o experienta puternica si a miscat ceva in mine. Cand am reluat ayahuasca, dupa asta, a fost magic. Am inceput sa cant in limba shipibo, pe care nu o cunosteam. Plantele te pot invata cantece de leac. Dupa 7 luni, am pornit pe calea asta si am inceput sa lucrez cu mine insumi, pentru a deveni eu saman. Am inceput sa practic reiki-shambala, in care manipulezi energia cu mainile, o canalizezi. Nu stiam ca am astfel de capacitati. Mi-am dat seama ca le am si ca le pot dezvolta. De fapt, toti oamenii le au si isi pot dezvolta propria lor medicina.
- Ai vorbit despre descoperirile tale cu cineva din lumea academica?
- Da. In general cei care lucreaza in psihologie-psihanaliza stiu despre ce este vorba. Deja multe dintre tehnicile samanice au intrat in rutina lor. Cu ceilalti, din lumea stiintei, e mai dificil si, in general, ei resping totul, in bloc, fara sa verifice cu atentie argumentele si fara sa aiba dorinta unei experiente. Sa nu uitam ca in lumea medicala lobby-ul industriei farmaceutice este enorm si ei, efectiv, isi impun medicina lor, de pe urma careia traiesc si castiga sume fabuloase. Acolo nu este nimeni interesat ca oamenii sa aiba tratamente gratuite si naturale. In plus, iei medicamente ca sa elimini o boala, si cand aceea e vindecata, te trezesti cu o alta boala, ca efect secundar, si cumperi in continuare medicamente. Vorbesc din experienta. Timp de cativa ani, am luat regulat antibiotice. Cand m-am vindecat, sistemul meu imunitar era aproape distrus. Ficatul si stomacul la fel. Ar fi trebuit sa incep alte tratamente lungi, ca sa imi revin. Am fost la Kestambetsa si in 15 zile m-a pus pe picioare doar cu plante. Este exact ceea ce nu vrea sa se intample industria farmaceutica de astazi, indiferent ca e din Franta sau din Romania sau din America.
- In Romania, oamenii sunt destul de apropiati de plante. Le poti spune ceva celor ce au cunoscut deja puterea vindecatoare a naturii?
- Plantele au o intelepciune enorma. Au evoluat cu noi, cu umanitatea. Nu trebuie sa pierdem acest parteneriat. Nu putem sa spunem ca doar omul are o constiinta si ca plantele si animalele nu. Ar fi un orgoliu nejustificat din partea omului. Suntem toti aceeasi materie, aceleasi celule, facem parte din acelasi sistem. Plantele au crescut cu noi, si ele ne completeaza, sunt leacul nostru. Exista in lume o planta pentru fiecare durere a omului, indiferent ca este fizica, mentala sau sufleteasca. Plantele sunt acolo si ne pot ajuta. Tot ce trebuie sa facem este sa ne apropiem de ele si sa le cerem ajutorul. Este stiinta samanilor, care fac asta de mii de ani. Stiu ca in Romania este cunoscuta aceasta medicina a plantelor. Tot ce ramane de facut este sa ai respect fata de planta care te ajuta. Sa ii transmiti un gand, o intentie, atunci cand o folosesti ca sa te vindeci. Plantele nu sunt ca medicamentele din farmacie: trebuie tratate cu respect, nu exploatate. Plantele nu sunt o resursa, ci un prieten. Sa ii arati plantei ca o iei ca pe un egal al tau. Poti sa ii spui in gand sau cu voce tare un multumesc pentru ceea ce face, pentru existenta ei. Si apoi, regimul este foarte important, postul. Pentru a dobandi toata amploarea si puterea plantelor regimul este absolut necesar.
Ar trebui ca si noi, occidentalii, sa studiem plantele noastre, asa cum fac samanii in America de Sud. Ar trebui sa invatam plantele noastre, de-aici. Sa comunicam cu ele, pentru ca si noi avem aici "plante invatator". Apoi, nu spun ca medicina naturista o exclude pe cea conventionala. Sa nu uitam ca exista chirurgi exceptionali si medici minunati. Dar cred ca daca am reusi sa imbinam aceste doua tipuri de medicina, ar fi un mare castig pentru umanitate. Sa reusim sa integram spiritualitatea si legatura cu plantele in sistemul stiintific, asta cred ca este de facut in acest secol.
- Oamenii se inghesuie in continuare la metrou, stau cu ochii pe bursa, sunt ingrijorati din cauza crizei financiare. Intelepciunea plantelor iti foloseste la ceva in oras?
- Plantele m-au invatat sa am compasiune pentru oamenii care nu mai au timp pentru ei insisi. Pot sa incerc sa fiu un saman urban, un vindecator de oras. Am inteles mai bine lumea in care traiesc si o sa incerc sa ii ajut pe oamenii din jurul meu. Traim intr-un individualism total, si poate inceputul este deschiderea inimii si deschiderea catre dimensiunile spirituale ale vietii. Sa iei pe cineva in brate si sa poata plange in bratele tale poate insemna foarte mult, pentru acesti insingurati ai marilor orase. Poate insemna pentru ei o caldura umana de care au uitat ca exista sau pe care poate nici nu au cunoscut-o vreodata. Este ceea ce am invatat sa fac in jungla, impreuna cu samanul, in mijlocul naturii. Aduc in oras aceasta energie si aceasta viziune asupra lumii: iubirea celuilalt si iubirea si respectul fata de natura. Pentru unii poate sa fie de folos. Intelepciunea plantelor m-a invatat sa ofer celorlalti aceasta deschidere a mea catre ei. Si pentru mine asta inseamna o evolutie, si pentru ei ar putea sa insemne un sprijin. Pana la urma, si eu sunt un copil al orasului: am crescut la oras, m-am nascut in el. Cu ceea ce stiu nu imi ramane decat sa iau metroul sau sa merg intr-o piata si sa radiez acolo ceea ce am bun in mine, sa stralucesc cu lumina pe care o am catre ceilalti. Sunt ceea ce sunt. Daca asta ii poate ajuta pe oameni un pic... Voila.
Cine doreste sa ii scrie lui Benjamin Daniel o poate face la adresa activeside@hotmail.fr