Pentru aceia dintre dvs., nu putini dupa ecourile pe care le-am primit, care ati apreciat volumele precedente ale Ioanei Parvulescu, in special "Intoarcere in Bucurestiul interbelic" si "In intimitatea secolului 19", am o veste buna. Daca acele carti reconstituiau intr-o formula proprie ce tine deopotriva de o atenta documentare si de o imaginatie creativa de romancier, perioade de dinainte cu 2-3 generatii de nasterea autoarei, noua carte vorbeste din experienta nemijlocita despre prezent, despre Romania anilor 2000. Scrise la cald, saptamana de saptamana, cronicile publicate intre 2001 si 2009 in "Romania literara" alterneaza optimismul cu pesimismul (nici unul excesiv) creat de intamplari elocvente din realitatea imediata, de observatii, comparatii si speculatii subtile. Scrise cu eleganta si precizie, cu o bunatate surazatoare, dar care nu exclude luciditatea, cronicile sunt rodul unui talent polimorf si inventiv. La care contribuie poeta, prozatoarea, criticul si istoricul literar, profesoara universitara, traducatoarea, ochiul exersat in practicarea fotografiei artistice, sportiva, editoarea, cinefila, ca sa nu mai vorbim de caracterul omului al carui autoportret apare in filigran, discret, in paginile cartii. Caci, lucru rar in scrisul subiectiv de azi, Ioana Parvulescu nu e deloc narcisista si, cu toate ca scrie la persoana I, despre experiente proprii, demersul ei ne vizeaza pe toti, in masura in care consecintele unei anumite mentalitati, degradarea unor valori, dar si descoperirea unor surse de jubilare fac parte din cotidianul comun. Pe care inteligenta curioasa de toate a cronicarei pesimist-optimiste il cuprinde intr-un colaj-oglinda pentru omul de azi, dar si document viu, sensibil, pentru cititorul virtual din viitor, care va dori sa se intoarca in Romania inceputului de secol 21.
Selectia drastica a 47 din cele peste 450 de cronici e structurata in trei sectiuni care formeaza impreuna un fel de jurnal extim (cu un termen inventat de Michel Tournier pentru o carte a lui de memorialistica, recomandata aici de curand). Frumos e ca banale intamplari precum un drum pe Calea Victoriei, furtul presului din fata usii, o calatorie cu trenul, rearanjarea bibliotecii sau defectarea computerului - capata sensuri cu bataie adanca, sunt puncte de pornire ale unor idei ingenioase, risipite cu generozitate in publicistica prin definitie efemera. Stilul practicat de Ioana Parvulescu, original, cu formulari memorabile, dar atat de natural si simpatic, aminteste de publicistica lui Arghezi si G. Calinescu sau, dintre contemporani, de aceea a lui Umberto Eco. Eruditia ei nu e niciodata pedanta, delicatetea si melancolia sunt atenuate prin umor, iar capacitatea de a admira, a se bucura si uimi merg impreuna cu lipsa de prejudecati si o anume temeritate. "Intoarcerea in secolul 21" a scriitoarei care marturiseste ca i-ar fi placut sa traiasca in urma cu o suta de ani - e seducatoare prin amestecul de confesie si pudoare, de luciditate si inocenta, de frumos si urat, de livresc si real. Secretul acestor aliaje cu care poleieste oglinda lumii de la noi il stie doar ea. Ne uitam in oglinda cronicilor ei si ne recunoastem, cu neliniste, contrarieri, revolte, dar si incantari, iubiri, sperante.